ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1832/2025

HOTĂRÂRE

22.10.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1832/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 09.10.2023, sub nr. x/2023, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș au chemat în judecată pe intimata A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 1815/ex/2023 pe rolul Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești B. și Asociații, anularea somației din data de 20.09.2023 emisă în același dosar, anularea încheierii din data de 20.09.2023 privind stabilirea sumelor datorate, anularea încheierii din data de 20.09.2023 privind stabilirea cheltuielilor de executare, anularea încheierii nr. 12215/23.05.2023 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2023.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și ale art. 7 din O.G. nr. 22/2002.

Prin sentința civilă nr. 8089 din 10 septembrie 2024, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În motivare, a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) coroborate cu art. 112 alin. (1) C. proc. civ., precum și a Deciziei nr. 20/27.09.2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat în sensul că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Reținând că încuviințarea silită a titlului executoriu a fost dispusă de Judecătoria Timișoara, prin încheierea nr. 12215 din 23 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

Primind dosarul, Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 1887 din 29 ianuarie 2025, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, reținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2)

și alin. (3) C. proc. civ., față de calitatea contestatorilor de Parchete, care sunt asimilate instanțelor de judecată.

Astfel, a dispus declinarea soluționării cererii în favoarea unei instanțe de același grad aflate în circumscripția curții de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Oradea, prin sentința civilă nr. 2669 din 17 iunie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că cererea având ca obiect contestație la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (3) C. proc. civ., iar instanța de executare este, conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, a făcut aplicarea Deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii și, văzând că principiul unicității instanței de executare impune observarea regulilor de determinare a competenței teritoriale a instanței care încuviințează executarea cu luarea în considerare a tuturor aspectelor, inclusiv acela care se circumscrie incidenței art. 127 C. proc. civ., a apreciat că revine Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a cererii, ca instanță care a încuviințat executarea silită.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență este o contestație la executare formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș (în calitate de debitori), prin care se solicită anularea executării silite începute de SCPEJ B. și Asociații în dosarul nr. x/2023, anularea somației, a încheierii de stabilire sume datorate și a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare, emise la data de 20.09.2023, anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 12215/23.05.2023, pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2023.

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport cu prevederile art. 651, art. 127 C. proc. civ., precum și raportat la Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Conform Deciziei nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1083/11.11.2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 12, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Or, în speță, prin încheierea civilă nr. 12215 din 23.05.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 de către Judecătoria Timișoara, a fost încuviințată executarea silită pornită în doarul execuțional nr. 1815/EX/2023, la cererea creditoarei A., în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 1677/21.10.2020 a Tribunalului Alba, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 444/24.02.2024 a Curții de Apel Alba Iulia, împotriva debitorilor Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara, în vederea recuperării creanței rezultând din titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, prin oricare din modalitățile prevăzute de lege.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se reține că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Neprocedându-se în această modalitate, în cauză se opun dezlegările cu caracter obligatoriu conținute în Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Astfel fiind, aspecte legate de obiecții în legătură cu imparțialitatea instanței, dată fiind calitatea debitorilor, pot fi invocate pe alt temei juridic, care să permită prorogarea judiciară, iar nu legală, de competență.

Mai mult decât atât, Înalta Curte nu poate da eficiență dispozițiilor art. 127 alin. (1), (2)

și (3) C. proc. civ., care ar atrage competența teritorială de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Oradea, câtă vreme legiuitorul nu a inclus în cadrul acestor norme de competență teritorială exclusivă și unitățile de parchet, textele făcând referire numai la ipoteza în care calitatea de reclamant într-un proces o are un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau instanța de judecată.

De asemenea, prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, nefiind menționate și parchetele.

Textul instituit prin art. 127 C. proc. civ. este menit să garanteze imparțialitatea obiectivă a instanței, însă doar în contextul calității părții de judecător/instanță de judecată, procuror, asistent judiciar sau grefier și nu se poate aplica pentru alte situații care nu au fost prevăzute în mod expres de către legiuitor.

Față de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20/27.09.2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și cum în cauză încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Timișoara, în favoarea acesteia se va stabili competența de soluționare a contestației la executare, reținându-se că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei de către o altă instanță.