ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1097/2025

HOTĂRÂRE

14.05.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1097/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 14 mai 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București în data de 27.07.2023 sub numărul x/2023, contestatorul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună, în legătură cu dosarul de executare nr. 847/ex/2022 al B.E.J.S.C. P..E.J. B. și Asociații, (i) suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației; (ii) contestație la executare împotriva executării silite; (iii) contestație la executare împotriva somației din 05.07.2023, (iv) contestație la executare împotriva încheierii din 05.07.2023 privind stabilirea sumelor datorate; (v) contestație la executare împotriva încheierii din 05.07.2023 privind stabilirea cheltuielilor de executare; (vi) contestație la executare împotriva adresei de înființare a popririi din 05.07.2023; (vii) contestație la executare împotriva încheierii din data de 13.09.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 4385 din 13 mai 2024, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În motivare, a reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., precum și a Deciziei 20/27.09.2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat în sensul că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Reținând că încuviințarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 684/LM/2020 din 14.10.2020, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, îndreptată prin încheierea din data de 12.01.2021 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 802A/18.06.2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea a fost dispusă de Judecătoria Timișoara, prin încheierea din 13.09.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea acestei instanțe.

Primind dosarul, Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 30653 din 08 octombrie 2024, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, reținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2)

din C. proc. civ., față de calitatea contestatorului de Parchet, care este asimilat instanțelor de judecată.

Astfel, a dispus declinarea soluționării cererii în favoarea unei instanțe de același grad aflate în circumscripția curții de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Oradea, prin sentința civilă nr. 1414 din 03 aprilie 2025, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocate din oficiu, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că cererea având ca obiect contestație la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (3) C. proc. civ., iar instanța de executare este, conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, a făcut aplicarea Deciziei nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii și, văzând că principiul unicității instanței de executare impune observarea regulilor de determinare a competenței teritoriale a instanței care încuviințează executarea cu luarea în considerare a tuturor aspectelor, inclusiv acela care se circumscrie incidenței art. 127 C. proc. civ., a apreciat că revine Judecătoriei Timișoara competența de soluționare a cererii, ca instanță care a încuviințat executarea silită.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență este o contestație la executare formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, prin care se solicită anularea executării silite începute de SCPEJ B. și Asociații în dosarul nr. x/2022, anularea somației, a încheierii de stabilire sume datorate, a încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare și a adresei de înființare a popririi, emise la data de 05.07.2023, anularea încheierii de încuviințare a executării silite din 13.09.2022, pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2022 și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare.

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport cu prevederile art. 651, art. 127 C. proc. civ., precum și raportat la Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Conform Deciziei nr. 20/27.09.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 1083/11.11.2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 12, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Or, în speță, prin încheierea civilă nr. 17643 din 13 septembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022 de către Judecătoria Timișoara, a fost încuviințată executarea silită pornită în doarul execuțional nr. 847/EX/2022, la cererea creditorului A., în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 648/LM/14.10.2020 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 802A/18.06.2021 a Curții de Apel Oradea, împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în vederea recuperării creanței rezultând din titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, prin oricare din modalitățile prevăzute de lege.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se reține că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Neprocedându-se în această modalitate, în cauză se opun dezlegările cu caracter obligatoriu conținute în Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Astfel fiind, aspecte legate de obiecții în legătură cu imparțialitatea instanței, dată fiind calitatea debitorului, pot fi invocate pe alt temei juridic, care să permită prorogarea judiciară, iar nu legală, de competență.

Mai mult decât atât, Înalta Curte nu poate da eficiență dispozițiilor art. 127 alin. (1), (2)

și (3) C. proc. civ., care ar atrage competența teritorială de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Oradea, câtă vreme legiuitorul nu a inclus în cadrul acestor norme de competență teritorială exclusivă și unitățile de parchet, textele făcând referire numai la ipoteza în care calitatea de reclamant într-un proces o are un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau instanța de judecată.

De asemenea, prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituțională a stabilit că dispozițiile 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, nefiind menționate și parchetele.

Textul instituit prin art. 127 C. proc. civ. este menit să garanteze imparțialitatea obiectivă a instanței, însă doar în contextul calității părții de judecător/instanță de judecată, procuror, asistent judiciar sau grefier și nu se poate aplica pentru alte situații care nu au fost prevăzute în mod expres de către legiuitor.

Pentru toate aceste considerente, față de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20/27.09.2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și cum în cauză încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Timișoara, în favoarea acesteia se va stabili competența de soluționare a contestației la executare, reținându-se că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei de către o altă instanță.