ÎCCJ, Decizia nr. 20/2021

Conflict negativ. Instanța competentă să soluționeze contestația la executare

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești

Index alfabetic: contestație la executare

procuror

instanță de executare

principiul unicității instanței de executare

competență teritorială

C.proc.civ., art. 127, art. 651 alin. (3)

Prevederile art. 127 C.proc.civ. pot fi invocate în justificarea prorogării de competență a unei alte instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviințarea executării silite

și când, potrivit art. 651 alin. (3) din același cod, este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

În ipoteza în care aceste dispoziții legale nu au fost invocate la momentul sesizării instanței cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, aceasta dobândește calitatea de instanță de executare.

Drept urmare, în lumina principiului unicității instanței de executare, stabilit prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, se impune ca una și aceeași instanță să soluționeze, atât cererea de încuviințare a executării silite, cât și contestația la executare, ca instanță de executare, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C.proc.civ.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 2562 din 19 noiembrie 2024

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 18.10.2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă A., în contradictoriu cu intimatul B., a solicitat anularea executării silite începute de SCPEJ C. și Asociații în dosarul nr. x/ex/2022, anularea somației din 12.09.2022, anularea încheierii din 12.09.2022 privind stabilirea cheltuielilor de executare, anularea încheierii din 12.09.2022 privind stabilirea sumelor datorate, anularea încheierii nr. 16322 din 16.08.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/2022, admiterea cererii de suspendare și, pe cale de consecință, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București:

Prin sentința civilă nr. 1220 din 9.02.2023, Judecătoria Sector 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În motivare, instanța a reținut că, în cauză, dosarul de executare silită a fost deschis împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul D., debitor cu sediul în circumscripția Judecătoriei Timișoara, aceasta fiind și instanța ce a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite.

Având în vedere considerentele Deciziei nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

III. Hotărârea Judecătoriei Timișoara:

Prin încheierea nr. 9756 din 26.04.2023, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a arătat că nu este incidentă ipoteza avută în vedere de Înalta Curte la pronunțarea Deciziei RIL nr. 20/27.09.2021, întrucât în speță nu există o pluralitate de debitori, calitatea de unic debitor revenindu-i Parchetului de pe lângă Tribunalul D., dosarul fiind deschis pentru recuperarea debitelor datorate de acest debitor.

Având în vedere că intimatul din cauză are calitatea de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria E.  instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 C.proc.civ. și, prin urmare, a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive și a declinat competența unei instanțe judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța pe lângă care se află parchetul la care își desfășoară activitatea, respectiv Judecătoriei Oradea.

IV. Hotărârea Judecătoriei Oradea:

Învestită prin declinare, Judecătoria Oradea a pronunțat sentința civilă nr. 4345 din 9.10.2023, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că dispozițiile art. 127 alin. 2 C.proc.civ. reglementează o competență facultativă pentru situația în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sunt părți pârâte în litigiu.

Din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. C.proc.civ., instanța constatând că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Timișoara, care este și instanța care a încuviințat executarea silită, în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. 1 și alin. 3 C.proc.civ. și ale art. 127 alin. 2 din același act normativ.

V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul de competență, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă A. a solicitat anularea executării silite începute de SCPEJ C. și Asociații în dosarul nr. x/ex/2022.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale, așa cum au reținut cele două instanțe aflate în conflict, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C.proc.civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C.proc.civ., „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare”, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, „contestația se introduce la instanța de executare”.

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C.proc.civ. ca fiind „judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.”

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, „instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în

cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.”

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: ,,

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din Codul de procedură civilă, instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel

.”

De asemenea, s-a statuat că ,,

încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel

.”

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, SCPEJ C. și Asociații a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr. x/EX/2022, la cererea creditorului B.

Prin încheierea nr. 16322 din 16.08.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/2022 s-a admis cererea formulată de petentul SCPEJ C. și Asociații, fiind încuviințată executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. x/EX/2022 împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul D., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 659 din 10.09.2020 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/101/2020, rămasă definitivă prin decizia nr. 550 din 02.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Judecătoria Oradea a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanțe asupra caracterului normelor de competență prevăzute de dispozițiile art. 127 alin. (2)

1

C.proc.civ., ce reglementează un caz de competență teritorială alternativă, raportat la circumstanțele factuale concrete ale litigiului, ce relevă că intimatul din cauză (creditorul B.) are calitatea de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria E.

Art. 127 C.proc.civ., purtând denumirea marginală "Competența facultativă", prevede că: "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul

poate

sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2)

1

Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

În cauză, petentul SCPEJ C. și Asociații nu a înțeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de textul legal anterior redat - de a sesiza o instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de încuviințare a executării silite pe rolul Judecătoriei Timișoara.

Normele art. 127 alin. (2) C.proc.civ. nu puteau fi valorificate de instanță, din oficiu, prin substituirea părții, în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe. În ipoteza prevăzută de acest text legal, excepția de necompetență teritorială este de ordine privată. Caracterul facultativ al normei rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului „poate”, ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă dorește să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

În aceste condiții, întrucât norma de competență teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepției de necompetență de către instanța de judecată din oficiu și nici de către reclamant, ci numai de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C.proc.civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Prevederile art. 127 C.proc.civ. ar fi putut fi invocate în justificarea prorogării de competență a unei alte instanțe, aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C.proc.civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Or, în speță, se observă că nu au fost invocate aceste dispoziții legale la momentul sesizării Judecătoriei Timișoara cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite ce face obiectul cauzei. Drept urmare, odată cu fixarea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea sa, aceasta a dobândit calitatea de instanță de executare.

Potrivit principiului unicității instanței de executare, stabilit prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, se impune ca una și aceeași instanță să soluționeze atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C.proc.civ.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea nr. 16322 din 16.08.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C.proc.civ, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.