ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1678/2023

HOTĂRÂRE

18.10.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1678/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 8 iunie 2023 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, contestatoarea Curtea de Apel București, în contradictoriu cu intimații A., B., C., D., E., F. și G., a formulat contestație la executare, solicitând suspendarea executării silite și suspendarea provizorie a executării silite.

II. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 București:

Prin sentința nr. 6366 din 14 iunie 2023, Judecătoria Sectorului 3 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

În motivare, instanța a arătat că Decizia nr. 20/2021 dată în recurs în interesul legii nu este incidentă în cauză și a constatat niciunul dintre debitorii față de care s-a încuviințat executarea silită nu avea sediul în sectorul 3 al municipiului București.

În consecință, a apreciat că nu a fost câștigată calitatea de instanță de executare în favoarea Judecătoriei Sector 3, motiv pentru care poate proceda la verificarea competenței în cauză, prin raportare la dispozițiile art. 127 alin (1) și alin. (2)

C. proc. civ. și la calitatea contestatoarei.

Reținând că, în cauză, calitatea de contestator revine Curții de Apel București, iar executarea silită a fost încuviințată atât împotriva acesteia, cât și împotriva Tribunalului București, ambele instanțe fiind ierarhic superioare Judecătoriei Sectorului 3 București, având competența de a cenzura prin intermediul căilor de atac hotărârile acesteia, față de dispozițiile art. 127 alin (1) și alin. (2)

C. proc. civ., instanța a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

III. Hotărârea Judecătoriei Ploiești:

Învestită prin declinare, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința civilă nr. 4374 din 4 iulie 2023, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, a constatat ivit conflictul negativ și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Instanța a reținut, în esență, că executarea silită a fost încuviințată prin încheierea pronunțată la 2 septembrie 2022 în dosarul nr. x/2022 al Judecătoriei Sectorului 3 București.

Dând eficiență principiului unicității instanței de executare consacrat de Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr. 20/2021 pronunțate în recurs în interesul legii, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, instanță care a încuviințat executarea.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit conflictul de competență, contestatoarea Curtea de Apel București a arătat că înțelege să conteste actele de executare silită, respectiv adresa de înființare a popririi asupra conturilor sale, emisă de BEJA H. în dosarul de executare nr. 2168/SS/2022.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale, așa cum au reținut cele două instanțe aflate în conflict, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare", iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, "contestația se introduce la instanța de executare".

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare (momentul la care a fost înregistrată cererea privind executarea silită la biroul executorului judecătoresc), domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În conformitate cu alin. (3) al aceluiași text de lege, "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

De asemenea, s-a statuat că "încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel."

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, BEJA H. a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr. x/2022, la cererea creditorilor A., B., C., D., E., F. și G..

Prin încheierea din 2 septembrie 2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/2022 s-a admis cererea formulată de petentul BEJA H., fiind încuviințată executarea silită împotriva debitorilor Curtea de Apel București și Tribunalul București, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă sentința civilă nr. 561 din 8 martie 2020 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020.

Art. 127 C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competența facultativă", prevede că: "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2)

Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz."

În cauză, petentul BEJA H. nu a înțeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de textul legal anterior redat - de a sesiza o instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de încuviințare a executării silite pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București.

Normele art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu puteau fi valorificate de instanță, din oficiu, prin substituirea părții, în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe. În ipoteza prevăzută de acest text legal, excepția de necompetență teritorială este de ordine privată. Caracterul facultativ al normei rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă dorește să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul acordat de lege.

În aceste condiții, întrucât norma de competență teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepției de necompetență de către instanța de judecată din oficiu și nici de către reclamant, ci numai de către pârât în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Prevederile art. 127 C. proc. civ. ar fi putut fi invocate în justificarea prorogării de competență a unei alte instanțe, aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Or, în speță, se observă că nu au fost invocate aceste dispoziții legale la momentul sesizării Judecătoriei Sectorului 3 București cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite ce face obiectul cauzei. Drept urmare, odată cu fixarea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea sa, aceasta a dobândit calitatea de instanță de executare.

Potrivit principiului unicității instanței de executare, stabilit prin Decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, se impune ca una și aceeași instanță să soluționeze atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea din 2 septembrie 2022 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare urmează a se stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.