ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.11.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2024

HOTĂRÂRE
06.11.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 06 noiembrie 2024

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, în data de 31 iulie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestație la executare împotriva procedurii de executare silită pornită la cererea intimatului, solicitând admiterea contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare subsecvente efectuate în dosarul de executare nr. 328/2021 aflat pe rolul SCPEJ B. pentru suma de 7176,19 RON; a solicitat, totodată, și întoarcerea executării silite, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 712 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 835/2024 din 19 februarie 2024, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Craiova.

În motivare, această instanță a reținut incidența art. 714 alin. (1) și a art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că, la data cererii de sesizare a executorului judecătoresc, contestatoarea avea sediul în Craiova, Bld. Decebal nr. 1, jud. Dolj, iar prin Decizia nr. 6/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în situația în care titlul executoriu privește un dezmembrământ fără personalitate juridică, competența teritorială a instanței de executare poate fi stabilită prin raportare la sediul secundar al persoanei juridice debitoare, respectiv la sediul acestui dezmembrământ.

Or, în prezenta cauză, titlul executoriu privește Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, dezmembrământ al Companiei Naționale de Căi Ferate "C.F.R." S.A, motiv pentru care instanța a declinat competența în favoarea Judecătoriei Craiova.

Învestită prin declinare, Judecătoria Craiova, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 9544/2024 din 18 septembrie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența art. 714 alin. (1) și a art. 651 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., arătând că Judecătoria Sectorul 1 Bucuresti, prin încheierea pronunțată în data de 4 august 2021, în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviințare a executării silite.

Prin urmare, atât timp cât a fost încuviințată executarea silită de o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată, acest aspect nemaiputând fi reanalizat în cadrul contestației la executare propriu-zise.

De asemenea, instanța a apreciat că, în speță, este aplicabilă Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, iar în considerarea principiului unicității instanței de executare s-a stabilit că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată drept instanță de executare.

Aplicând principiul unicității instanței de executare, așa cum a fost detaliat în decizia cu caracter obligatoriu, s-a apreciat că instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare este cea care a pronunțat prima, în mod legal, încuviințarea, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București, în a cărei circumscripție se află sediul principal al debitoarei-contestatoare, la data sesizării organului de executare.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă contestația la executare împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al BEJ B., prin care contestatoarea a solicitat instanței să dispună anularea tuturor actelor întocmite în dosarul de executare.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Craiova și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ambele făcând aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 C. proc. civ., prima instanță sesizată reținând că domiciliul contestatoarei este în Craiova, Bdul x, sens în care instanța de executare este cea de la sediul debitoarei, având în vedere și Decizia nr. 6/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, iar a doua instanță reținând că, raportat la obiectul dosarului, sunt incidente considerentele Deciziei nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, respectiv principiul unicității instanței de executare.

Competența instanței de executare prevăzută de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. este, atât din punct de vedere material, cât și teritorial, una exclusivă, întrucât prin voința legiuitorului aceasta este atribuită unei anume instanțe, judecătoria sub aspect material, iar sub aspect teritorial unei instanțe determinate pe baza unor criterii legale, instanță pe care părțile, prin voința lor, nu o pot înlătura.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței executare, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ. coroborate cu art. 651 alin. (3) din același cod, potrivit cu care "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3) din C. proc. civ. instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Determinarea instanței de executare, potrivit criteriilor prevăzute de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., are loc încă de la momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale), aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, competența instanței de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu cereri sau incidente ulterioare, precum contestația la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite și indiferent de schimbarea domiciliului debitorului, după încuviințarea executării silite.

În cauză, astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului și ale dosarului execuțional, prin încheierea din 4 august 2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, aflată în dosarul de executare atașat la dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul BEJ B. și a fost încuviințată executarea silită a debitoarei CNCF CFR - Sucursala CF Craiova, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 3807/15.12.2020, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, precum și a cheltuielilor de executare.

Câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reținând scopul urmărit de legiuitor prin determinarea clară, printr-o singură normă atributivă de competență a instanței de executare, respectiv acela de a asigura unicitatea instanței de executare, deja determinată prin efectul pronunțării hotărârii prin care a fost încuviințată executarea silită, care a tranșat în mod necesar și problema calificării instanței ce a pronunțat-o ca având statutul de instanță de executare, acest aspect nu mai poate fi reapreciat în cadrul procedurii de executare, în care se contestă executarea silită deja declanșată.

Întrucât în cauză, așa cum s-a arătat, instanța care a încuviințat executarea silită în raport cu care s-a formulat prezenta contestație la executare este Judecătoria Sectorului 1 București, în lumina celor statuate prin Decizia în interesul legii nr. 20/2021, competența de soluționare a pricinii aparține acestei instanțe.

Într-adevăr, potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia în interesul legii nr. 6/2023, în cazul în care persoana juridică își organizează dezmembrăminte fără personalitate juridică, cum ar fi sucursale, în cazul concret dedus judecății, instanța de executare poate fi și judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul dezmembrământului fără personalitate juridică. Aceasta întrucât, în considerarea prevederilor art. 227 alin. (2) din C. civ., sediile sucursalelor, reprezentanțelor teritoriale ori punctelor de lucru sunt sedii (secundare) ale persoanei juridice înseși, ce corespund noțiunii de "sediu al debitorului", utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. pentru asigurarea exclusivității teritoriale a instanței de executare.

Recunoașterea posibilității determinării instanței de executare prin raportare și la sediul dezmembrământului fără personalitate juridică, atunci când acesta figurează ca fiind obligat prin titlul executoriu, singur ori alături de persoana juridică de bază, nu impietează asupra caracterului exclusiv al competenței instanței de executare, ținând seama că determinarea s-a realizat prin utilizarea criteriului prevăzut de legiuitor.

Însă, se reține că aceste dezlegări obligatorii date prin Decizia în interesul legii nr. 6/2023 puteau fi invocate pentru stabilirea instanței de executare la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Neprocedându-se în această modalitate, în speță se opun dezlegările cu caracter obligatoriu statuate în Decizia în interesul legii nr. 20/2021, conform cărora competența instanței de executare dobândită la data pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite.

Pentru aceste considerente, în raport cu cele anterior reținute și de dispozițiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, ca instanță care a încuviințat executarea silită.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 06 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-06
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2478/2024
Ședința publică din data de 06 noiembrie 2024 Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureșt
ÎCCJ 2024-04-16
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1075/2024
Ședința publică din data de 16 aprilie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată. Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, în data de 06.12.2022, sub
ÎCCJ 2024-06-25
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1778/2024
Ședința publică din data de 25 iunie 2024 I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul secției I civile a Judecătoriei sectorului 1 București la 06 iunie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Compania Națion
ÎCCJ 2024-03-06
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 664/2024
Ședința publică din data de 06 martie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.01.2023 pe rolul Judecătoriei Sector
ÎCCJ 2024-10-16
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2228/2024
Ședința publică din data de 16 octombrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 30.10.2023 sub nr.
Sursă