ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.03.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 664/2024

HOTĂRÂRE
06.03.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 664/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 06 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.01.2023 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. x/2023, contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., a formulat contestație la executare, prin care a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 521/2021 (raport de expertiză, încheiere de stabilire a actelor de executare și acte subsecvente) aflat pe rolul B., în ceea ce privește suma de 5.899 RON, compusă din: 3.909 RON reprezentând diferență debit, 800 RON reprezentând onorariu de avocat, 1.190 RON reprezentând onorariu de expert. De asemenea, a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712 și următoarele C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 5199/2023 din 19 mai 2023, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a hotărî astfel, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 714 raportat la art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., și a reținut că ceea ce este esențial pentru stabilirea instanței de executare este domiciliul/sediul persoanei împotriva căreia se efectuează actele de executare. Or, toate actele de executare silită și inclusiv încheierea de încuviințare a executării silite au fost îndreptate exclusiv împotriva debitoarei Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala CF Craiova, nu și împotriva Companiei Naționale de Căi Ferate CFR S.A. Astfel, a apreciat că instanța competentă să soluționeze contestația la executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala CF Craiova, singura debitoare din dosarul de executare nr. 521/2021.

A mai apreciat că faptul încuviințării executării silite de către Judecătoria Sectorului 1 București nu atrage în mod automat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

De asemenea, a statuat în sensul că speței nu îi sunt aplicabile dispozițiile deciziei RIL nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care aceasta se referă la situația pluralității de debitori.

Primind dosarul, Judecătoria Craiova – secția I civilă, prin sentința civilă nr. 330 din 17 ianuarie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța soluția de declinare a competenței, Judecătoria Craiova a reținut incidența în speță a acelorași dispoziții legale, și anume art. 714 și art. 651 C. proc. civ., însă a apreciat că încuviințarea silită a titlului executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 887/23.03.2021 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2021, a fost dispusă de către Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2021.

Astfel, a reținut că instanța care a încuviințat executarea silită rămâne competentă să soluționeze toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată care a generat declinările reciproce de competență este o contestație la executare formulată de debitoarea Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., prin care se solicită anularea actelor de executare efectuate în cadrul dosarului execuțional nr. x/2021 al BEJ B..

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Craiova și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ambele făcând aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 C. proc. civ., prima reținând că sediul debitoarei din dosarul de executare silită nr. x/2021, și care este Compania Națională de Căi Ferate S.A. – Sucursala CF Craiova, se află în raza de competență a Judecătoriei Craiova, în timp ce cea de-a doua, raportat la obiectul dosarului, a apreciat că este incident principiul unicității instanței de executare.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ. instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului de instanță și ale dosarului execuțional, prin încheierea din camera de consiliu din data de 15 septembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/2021, aflată la dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul BEJ B. și a fost încuviințată executarea silită a debitoarei Compania Națională de Căi Ferate S.A. – Sucursala CF Craiova, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 887/23.03.2021 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2021.

În acest context, se reține că, potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Astfel cum reiese din paragraful 47 din Decizia menționată, ceea ce a trebuit să lămurească instanța supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviințată executarea silită de către instanța de executare, competența acesteia mai poate fi reevaluată în funcție de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestația la executare, motiv pentru care această decizie este aplicabilă tuturor situațiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situațiilor în care există pluralitate de debitori.

Așadar, aplicând pentru identitate de raționament statuările din decizia nr. 20/2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și în speța de față, se reține că în ceea ce privește contestația la executare, competența instanței de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu cereri sau incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, precum contestația la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Sectorului 1 București, nefiind incidentă o ipoteză de excepție, în sensul art. 651 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., care să justifice determinarea competenței în speță, în raport cu alte criterii, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat executarea silită, ca instanță de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 București este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 06 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-06
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2478/2024
Ședința publică din data de 06 noiembrie 2024 Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureșt
ÎCCJ 2024-11-06
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2024
Ședința publică din data de 06 noiembrie 2024 Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureșt
ÎCCJ 2024-02-29
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 599/2024
Ședința publică din data de 29 februarie 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei S
ÎCCJ 2024-12-10
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2831/2024
Ședința publică din data de 10 decembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cererii deduse judecății: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul instanței la data de 04 august 2023
ÎCCJ 2024-06-25
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1778/2024
Ședința publică din data de 25 iunie 2024 I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul secției I civile a Judecătoriei sectorului 1 București la 06 iunie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Compania Națion
Sursă