ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1778/2024

HOTĂRÂRE
25.06.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1778/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 25 iunie 2024

Prin cererea înregistrată pe rolul secției I civile a Judecătoriei sectorului 1 București la 06 iunie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate CRF S.A.-Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A. a formulat contestație la executare în dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul Biroului executorului judecătoresc B., prin care a solicitat admiterea cererii, anularea raportului de expertiză, a încheierii de stabilire a cheltuielilor de judecată și a tuturor actelor de executare pentru suma de 16195,52 RON.

Prin sentința civilă nr. 9160/2023 din 07 decembrie 2023, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

În motivarea soluției pronunțate, în aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 din C. proc. civ., instanța a reținut că, față de împrejurarea că cererea de contestație la executare vizează Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A -Sucursala de Căi Ferate Craiova, iar nu Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A., care reprezintă o entitate distinctă, și având în vedere că aceasta are sediul în Craiova, se impune declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

De asemenea, a reținut că încuviințarea executării silite de către Judecătoria sectorului 1 București nu poate atrage, în mod automat, competența de soluționare a contestației la executare în favoarea aceleiași instanțe întrucât ar lăsa fără aplicabilitate prevederile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., iar pe de altă parte, încuviințarea executării silite de către o instanță necompetentă nu poate avea drept consecință soluționarea tuturor incidentelor din cursul executării silite de către aceeași instanță.

Totodată, Judecătoria sectorului 1 București a mai reținut inaplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 2/2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, având în vedere că decizia vizează situația pluralității de debitori, condiție care nu este întrunită în cauză.

Învestită prin declinare, Judecătoria Craiova a pronunțat sentința civilă nr. 4774/2024 din 24 aprilie 2024, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Astfel, Judecătoria Craiova, secția I civilă, în aplicarea prevederilor art. 714 alin. (1) și ale art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., a reținut că revine judecătoriei care a încuviințat executarea silită competența de a soluționa contestația la executare, principiul unicității instanței de executare presupunând că, odată ce o anumită instanță a încuviințat executarea silită, trebuie să se țină seama de împrejurarea că instanța de executare a fost deja determinată prin efectul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite.

A arătat că în acest sens sunt și dezlegările date prin decizia în interesul legii nr. 20/2021.

Ca atare, constatând că Judecătoria Sectorului 1 București, prin încheierea pronunțată la data de 04 noiembrie 2021, în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviințare a executării silite împotriva debitoarei Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, formulată de B.E.J. B., a apreciat că acesteia îi revine competența de a soluționa contestația la executare.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reține că, în speță, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă și Judecătoria Craiova, secția I civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de aprecierea diferită a celor două instanțe cu privire la modalitatea de stabilire a instanței de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a stabilit instanța competentă a soluționa pricina, în aplicarea dispozițiilor legale anterior arătate, prin raportare la sediul debitoarei, în timp ce Judecătoria Craiova, secția I civilă a făcut aplicarea dezlegărilor obligatorii date prin decizia pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 20/2021.

Având în vedere obiectul prezentului litigiu (contestație executare), competența de soluționare a acestuia, astfel cum au reținut și judecătoriile aflate în conflict, aparține instanței de executare, potrivit art. art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă soluționând, conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B. la 26 octombrie 2021, sub nr. x, creditorul A. a solicitat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 343 din 04 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj și decizia civilă nr. 1934 din 08 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, împotriva debitoarei Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Regională Căi Ferate Craiova.

Prin încheierea de ședință din data de 04 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a admis cererea de încuviințare a executării silite formulate de creditorul A. și a încuviințat executarea silită a debitoarei Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Căi Ferate Craiova, de către B.E.J. B., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 343 din 04 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Dolj, definitivă prin decizia civilă nr. 1934 din 08 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului A. rezultat din titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare.

Prin contestația la executare formulată, contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. x/2021 aflat pe rolul B.E.J. B. pentru suma de 16195,52 RON.

Cum, în speță, cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă prin încheierea din 04 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă, ca efect al principiului unicității instanței de executare, competența de soluționare a cauzei, având ca obiect contestație la executare, aparține judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită, respectiv Judecătoriei Sectorului 1 București.

Principiului unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare, această dezlegare fiind dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ.

Astfel, s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În motivarea deciziei anterior menționate, instanța supremă a reținut principiul unicității instanței de executare, care presupune că "una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute la alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare."

Prin urmare, având în vedere cele anterior reținute, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-06-25
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1775/2024
Ședința publică din data de 25 iunie 2024 I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul secției I civile a Judecătoriei sectorului 1 București la 21 decembrie 2022, sub nr. x/2022, contestatoarea Compania Na
ÎCCJ 2024-10-10
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2151/2024
Ședința publică din data de 10 octombrie 2024 I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 04.08.2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Compania N
ÎCCJ 2024-04-16
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1075/2024
Ședința publică din data de 16 aprilie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Cererea de chemare în judecată. Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, în data de 06.12.2022, sub
ÎCCJ 2024-11-06
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2024
Ședința publică din data de 06 noiembrie 2024 Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureșt
ÎCCJ 2024-10-16
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2228/2024
Ședința publică din data de 16 octombrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 București la data de 30.10.2023 sub nr.
Sursă