ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2478/2024

HOTĂRÂRE

06.11.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2478/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 06 noiembrie 2024

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, în data de 17 noiembrie 2023, sub nr. x/2023, contestatoarea Compania Națională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestație la executare împotriva procedurii de executare silită pornită la cererea intimatului, solicitând admiterea contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare subsecvente efectuate în dosarul de executare nr. 403/2021 aflat pe rolul B. pentru suma de 18.807,42 RON; a solicitat, totodată, și întoarcerea executării silite, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În drept, contestatoarea a invocat prevederile art. 712 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 3740/2024 din 21 mai 2024, Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Craiova.

În motivare, această instanță a reținut incidența art. 714 alin. (1) și a art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., arătând că Decizia nr. 20/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în examinarea recursului în interesul legii, nu impune concluzia că instanța competentă teritorial care a încuviințat executarea silită dobândește competența să soluționeze și o eventuală contestație la executare.

Această decizie are în vedere formularea unei cereri de executare silită a mai multor debitori, cu domicilii/sedii aflate în raza de competență a unor instanțe de executare distincte (când, teoretic, există mai multe instanțe de executare), încuviințarea executării de către o instanță competentă teritorial prin raportare la domiciliul unuia dintre debitori, urmată de formularea contestației la executare de către un alt debitor, ce nu are domiciliul în circumscripția instanței care a încuviințat executarea silită.

Instanța supremă a afirmat principiul unicității instanței de executare, însă în contextul existenței unei pluralități de instanțe de executare, prin ipoteză competente teritorial în raport de dispozițiile art. 651 C. proc. civ., pluralitate care, în reglementarea actuală, este posibilă numai în ipoteza care a generat pronunțarea recursului în interesul legii, respectiv executarea mai multor debitori ale căror domicilii/sedii atrag competența teritorială a unor instanțe de executare distincte.

S-a mai reținut că din economia considerentelor acestei decizii rezultă că, prin folosirea sintagmei "instanță de executare", instanța supremă a avut în vedere instanța competentă prin raportare la una din regulile prevăzute de art. 651 C. proc. civ.

În consecință, instanța a apreciat că, în cazul unei pluralități de debitori cu domiciliile/sediile aflate în raza de competență a unor instanțe distincte, există mai multe instanțe de executare ce pot fi sesizate, iar decizia trebuie interpretată în sensul că instanța care a încuviințat executarea silită, și care a fost competentă prin raportare la domiciliul/sediul unuia dintre debitori, devine instanță de executare și pentru ceilalți debitori, chiar dacă din punct de vedere teritorial pentru aceștia competentă să soluționeze contestația la executare ar fi fost altă instanță decât cea care a încuviințat executarea silită, fiind astfel respectat principiul unicității instanței de executare.

Învestită prin declinare, Judecătoria Craiova, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 9832 din 24 septembrie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența art. 714 alin. (1) și a art. 651 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., arătând că Judecătoria Sectorul 1 Bucuresti, prin încheierea pronunțată în data de 2 august 2021, în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviințare a executării silite.

Prin urmare, atât timp cât a fost încuviințată executarea silită de o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze contestația la executare.

De asemenea, instanța a apreciat că, în speță, este aplicabilă Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, iar în considerarea principiului unicității instanței de executare s-a stabilit că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată drept instanță de executare.

S-a mai reținut că principiul unicității instanței de executare presupune că, odată ce o anumită instanță a încuviințat executarea silită, instanța de executare a fost deja stabilită prin efectul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite. Dacă s-ar proceda la stabilirea competenței de soluționare în favoarea unei alte instanțe decât cea care a încuviințat executarea silită inițială s-ar ajunge la încălcarea principiului unicității instanței de executare, principiu ce rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât este vorba de același debitor.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă contestația la executare împotriva executării silite ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al BEJ B., prin care contestatoarea a solicitat instanței să dispună anularea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Craiova și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ambele făcând aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 C. proc. civ.. Prima instanță sesizată a reținut că domiciliul contestatoarei este în Craiova, Bdul x, iar Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit principiul unicității instanței de executare își găsește aplicabilitate atunci când există concomitent mai multe instanțe de executare. A doua instanță a reținut că, raportat la obiectul dosarului, sunt incidente considerentele Deciziei nr. 20/2021, respectiv principiul unicității instanței de executare, iar cum încuviințara executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, competența de soluționare a contestației la executare aparține acestei din urmă instanțe.

Contestația la executare este de competența exclusivă a instanței de executare, așa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborate cu dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Astfel cum rezultă din înscrisurile dosarului și ale dosarului execuțional, prin încheierea din 2 august 2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, aflată la dosarul Judecătoriei Secotrului 1 București, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul BEJ B. și a fost încuviințată executarea silită a debitoarei CNCF CFR - Sucursala CF Craiova, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2591/04.11.2020, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2020, pentru îndeplinirea obligațiilor ce rezultă din titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare.

În acest context, se reține că, potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată în recurs în interesul legii, aplicabile mutatis mutandis în litigiul pendinte, s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Pentru a decide astfel, instanța supremă a statuat în sensul că procedura încuviințării executării silite are caracter grațios, fiind aplicabile dispozițiile privitoare la procedura necontencioasă judiciară, inclusiv dispozițiile art. 529 C. proc. civ., astfel încât, chiar și în ipoteza în care necompetența teritorială a instanței de executare ar fi una de ordine privată, ceea ce nu este cazul, instanța este ținută de invoce din oficiu necompetența (par. 67-68).

Concluzia conform căreia o singură instanță ar fi desemnată drept instanță de executare rezultă și din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluționa cererea, situație în care aceasta este ținută să trimită dosarul instanței competente, care devine astfel instanță de executare (par. 69).

Așadar, încă din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanță competentă material și teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale (par. 71).

Aplicând, pentru identitate de raționament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de față, se reține că revine instanței de executare competența de soluționare a contestației la executare, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, competența de a soluționa orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Drept urmare, odată încuviințată executarea silită, calitatea de instanță de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenței în cadrul contestației la executare.

Chiar dacă Decizia nr. 20/2021 a avut în vedere ipoteza unei pluralități de debitori în cadrul executării silite, prin considerentele acestei decizii a fost clarificată noțiunea de instanță de executare și principiul unicității instanței de executare concluzionându-se, în esență, în sensul că instanța de judecată care a încuviințat executarea silită devine instanță de executare și este competentă să soluționeze contestațiile la executare, precum și alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfințit caracterul unic și exclusiv al instanței de executare prevăzute de art. 651 C. proc. civ.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Sectorului 1 București, nefiind incidentă o ipoteză de excepție, în sensul art. 651 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., care să justifice determinarea competenței în speță, în raport cu alte criterii, competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviințat executarea silită, ca instanță de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 București este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.