ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 125/2025

HOTĂRÂRE

21.01.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 125/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, Secția civilă, la data de 25 septembrie 2023, sub nr. x/302/2023, contestatorul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimata A, a formulat contestație la executare și cerere de suspendare a executării silite: împotriva executării silite începute de S.C.P.E.J. B în dosarul nr. x/EX/2023, pentru recuperarea sumei de 1.027.842,66 lei, datorate în baza sentinței civile 2408 din data de 27 octombrie 2020, pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/90/2020; împotriva somației din data de 22 august 2023, emise în același dosar execuțional; împotriva încheierii din data de 22 august 2023 privind stabilirea sumelor datorate; împotriva încheierii din data de 22 august 2023 privind stabilirea cheltuielilor de executare; împotriva încheierii nr. 16908 din data de 20 iulie 2023, pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/2023.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul de competență

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 2351 din data de 21 martie 2024, Judecătoria Sectorului 5 București, Secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Sectorului 5 București, Secția civilă a făcut aplicarea art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., reținând că debitorul are sediul în municipiul Timișoara, că executorul judecătoresc a înțeles să învestească Judecătoria Timișoara cu o cerere de încuviințare a executării silite, iar, prin încheierea nr. 16908 din data de 20 iulie 2023 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/20232, instanța a încuviințat executarea silită în dosarul execuțional nr. x/EX/2023, împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș pentru punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 2408 din data de 27 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/90/2020, definitivă prin decizia civilă nr. 3029 pronunțată la data de 13 octombrie 2021 de Curtea de Apel Craiova în același dosar.

Ca atare, a apreciat că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Timișoara, care a și reținut calitatea sa de instanță de executare în momentul pronunțării încheierii de încuviințare a executării silite.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 20820 din data de 3 iulie 2024, Judecătoria Timișoara, Secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Orșova.

Astfel, Judecătoria Timișoara, Secția I civilă a făcut aplicarea art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., reținând și prevederile art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și dezlegările date prin decizia Curții Constituționale nr. 290/2018.

A arătat că, în prezenta cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș are calitatea de contestator, iar creditoarea are calitatea de procuror, aspect față de care, în privința competenței teritoriale este aplicabil același raționament din decizia Curții Constituționale nr. 290/2018, întrucât dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. stabilesc în mod expres că dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și procurorilor.

Ca atare, a apreciat că, față de calitatea părților, devin incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ. care sunt derogatorii chiar și de la regulile de ordine publică în materie de competență incidente în domeniul executării silite, dat fiind scopul pe care îl urmăresc.

A subliniat că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. reprezintă un mijloc procedural, la îndemâna justițiabililor, încă de la debutul procesului civil, care urmărește înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei datorate calității părții și care se încadrează în regulile instituite de legiuitor în vederea asigurării independenței obiective a instanței, fiind capabile să înlăture orice suspiciune de soluționare cu părtinire a cauzei din pricina calității părților, stabilind de la debutul procesului civil reperele după care acesta se va desfășura.

Cu alte cuvinte, a considerat că art. 127 C. proc. civ. reprezintă norma specială față de art. 714 alin. (1) C. proc. civ., astfel că a făcut aplicarea principiului ce consacră derogarea normei speciale de la norma generală.

Totodată, a apreciat că decizia dată în recurs în interesul legii nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se aplică în prezenta pricină, având în vedere că în cauza ce a făcut obiectul sesizării recursului în interesul legii s-a avut în vedere ipoteza în care dosarul de executare silită privea mai mulți debitori, cu domicilii aflate pe raza de competență a mai multor instanțe, deopotrivă competente.

De altfel, a reținut că nu se poate încălca o normă de competență teritorială exclusivă instituită în vederea asigurării aparenței de imparțialitate a instanțelor de judecată, chiar dacă Judecătoria Timișoara a soluționat anterior cererea privind încuviințarea executării silite.

În plus, a arătat că în cadrul procedurii necontencioase de încuviințare a executării silite, potrivit practicii judiciare constante, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt inaplicabile (decizia nr. 186/2019 a ÎCCJ), deoarece norma legală nu-și găsește aplicabilitate în astfel de acțiuni, nefiind întrunită condiția pentru care a fost instituită o atare reglementare, respectiv aceea a înlăturării oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părții.

În raport de cele anterior menționate, Judecătoria Timișoara, Secția I civilă a reținut că oricare dintre instanțele de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate este competentă teritorial să soluționeze cauza.

I.2.3. Judecătoria Orșova, prin sentința civilă nr. 563 din data de 16 octombrie 2024, a admis excepția necompetenței sale teritoriale exclusive, invocată din oficiu, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, Secția I civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență teritorială exclusivă și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

În esență, Judecătoria Orșova a reținut că instanța competentă a soluționa cauza se stabilește în temeiul art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste normele legale, a apreciat că instanța competentă să soluționeze contestația la executare este cea de la sediul debitorului-contestator din cadrul dosarului execuțional nr. x/EX/2023, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, cu sediul în Timișoara, județul Timiș, respectiv Judecătoria Timișoara.

Totodată, a subliniat că prin încheierea nr. 16908 din data de 20 iulie 2023, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/2023, s-a admis cererea formulată de S.C.P.E.J. B, privind pe creditoarea A împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și s-a dispus încuviințarea executării silite, în oricare dintre formele prevăzute de lege, a dispozițiilor titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2408 din data de 27 octombrie 2020, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/90/2020, definitivă prin decizia nr. 3029 din data de 13 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

În plus, a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (2 ind. 1) C. proc. civ., față de calitatea debitorului-contestator Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, întrucât vizează exclusiv ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamantă sau de pârâtă, neputând fi aplicate, prin analogie, în situația în care reclamantul (contestator) este o unitate de parchet.

Mai mult decât atât, a considerat că, și în ipoteza în care aceste dispoziții legale ar fi aplicabile, prevederile art. 127 C. proc. civ. ar fi putut fi invocate cel mai târziu la momentul la care a fost solicitată încuviințarea executării silite.

De asemenea, având în vedere principiul unicității instanței de executare, stabilit prin decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a apreciat că se impune ca una și aceeași instanță să soluționeze atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, ca instanță de executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.; această interpretare rezultă din jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia conflictelor de competență în cauze similare (contestații la executare formulate de unități de parchet în contradictoriu cu intimați procurori), spre exemplu: decizia nr. 673 din data de 27 aprilie 2023, Secția I civilă, decizia nr. 2510 din data de 18 noiembrie 2021, Secția I civilă și decizia nr. 781 din data de 29 martie 2023, Secția I civilă.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 București, Secția civilă, Judecătoria Timișoara, Secția I civilă și Judecătoria Orșova și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de aprecierile diferite ale instanțelor cu privire la dispozițiile legale aplicabile în speță, pentru stabilirea instanței de executare.

Astfel, Judecătoria Sectorului 5 București, Secția I civilă și Judecătoria Orșova au dat eficiență principiului unicității instanței de executare, respectiv dezlegărilor date prin decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în timp ce Judecătoria Timișoara, Secția I civilă s-a raportat la prevederile art. 127 C. proc. civ., reținând că Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș are calitatea de contestator, iar creditoarea are calitatea de procuror.

Prin încheierea civilă nr. 16908 din data de 20 iulie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/325/2023 de către Judecătoria Timișoara, Secția I civilă: a fost admisă cererea formulată de petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești B prin executor judecătoresc C; a fost încuviințată executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. x/EX/2023 al Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești B, ca urmare a cererii formulate de creditoarea A, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2408 din data de 27 octombrie 2020 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/90/2020, definitivă, în corelare cu decizia civilă nr. 3029/2021 din data de 13 octombrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în același dosar, împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Prin prezentul demers judiciar, contestatorul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimata A, a formulat contestație la executare și cerere de suspendare a executării silite: împotriva executării silite începute de S.C.P.E.J. B în dosarul nr. x/EX/2023 pentru recuperarea sumei de 1.027.842,66 lei, datorate în baza sentinței civile 2408 din data de 27 octombrie 2020, pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/90/2020; împotriva somației din data de 22 august 2023, emise în același dosar execuțional; împotriva încheierii din data de 22 august 2023 privind stabilirea sumelor datorate; împotriva încheierii din data de 22 august 2023 privind stabilirea cheltuielilor de executare; împotriva încheierii nr. 16908 din data de 20 iulie 2023, pronunțate de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/325/2023.

Conform deciziei nr. 20 din data de 27 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite este judecătoria care a încuviințat executarea silită, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că „(...) ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care-exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu-toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni spre competența aceleiași instanțe de executare”.

Întrucât, în cauză, instanța care a încuviințat executarea silită este Judecătoria Timișoara, Secția I civilă, în considerarea celor statuate prin decizia în interesul legii nr. 20/2021, mai sus menționată, competența de soluționare a pricinii aparține acestei instanțe.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se reține că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Neprocedându-se în această modalitate, în speță, aplicării art. 127 C. proc. civ. i se opun dezlegările cu caracter obligatoriu ale deciziei în interesul legii nr. 20/2021.

Astfel fiind, aspecte legate de obiecții în legătură cu imparțialitatea instanței, dată fiind calitatea creditorilor, pot fi invocate pe alt temei juridic, care să permită prorogarea judiciară, iar nu legală, de competență.

Față de dezlegările obligatorii ale deciziei nr. 20 din data de 27 septembrie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și având în vedere că, în cauză, încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Timișoara, Secția I civilă, competența de soluționare a contestației la executare va fi stabilită în favoarea acesteia.