ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1463/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 18.10.2024, sub nr. x/2024, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatele B. S.R.L. și INC 1975 S.R.L. - în insolvență, prin administratorul judiciar C., a formulat contestație la executare împotriva executării silite a Biletului la ordin seria x nr. x, emis de INC 1975 S.R.L., completat cu suma de 5.081.908,80 RON, având scadența la 22.08.2024 și locul plății la București, pentru beneficiarul B. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună: constatarea nulității Biletului la ordin seria x nr. x, emis de INC 1975 S.R.L., anularea executării silite pornite împotriva contestatoarei în Dosarul execuțional nr. x/2024 al BEJ D. în temeiul aceluiași bilet la ordin cu consecința desființării executării silite însăși, precum și a tuturor actelor de executare silită efectuate împotriva contestatoarei în acest dosar, precum și întoarcerea executării silite și restabilirea situației anterioare, în temeiul art. 723 și urm. C. proc. civ. cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 62 din Legea nr. 54/1934 asupra cambiei și a biletului la ordin.

2.1. Prin sentința civilă nr. 13960 din data de 14 mai 2025, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de către pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de judecată a reținut că încuviințarea executării silite s-a realizat de Judecătoria Sectorului 2 București, instanța în circumscripția căreia se afla sediul creditoarei intimatei B. S.R.L., motiv pentru care, în baza principiului unicității instanței de executare, a apreciat că aceasta este competentă să soluționeze contestația la executare.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sector 2, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 9747 din data de 01 iulie 2025 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a constatat existența conflictului negativ de competență; a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În motivarea soluției sale, Judecătoria Sector 2 București a reținut faptul că la termenul de judecată din data de 19.02.2024, Judecătoria Timișoara a procedat, conform dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., la verificarea competenței și a constatat, după ascultarea părților că este competentă material, teritorial și general să judece cauza cu care a fost învestită, excepția necompetenței fiind invocată de contestatoare și admisă la al treilea termen de judecată, respectiv la termenul din 14.05.2025, după ce instanța s-a declarat competentă să judece contestația la executare.

II. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. (2) C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Judecătoria Timișoara, secția I civilă și Judecătoria Sector 2 București, secția civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima apreciind că este competentă instanța de judecată care a dispus încuviințarea executării silite, în timp ce cea de-a doua a considerat că excepția de necompetență teritorială a fost invocată ulterior primului termen de judecată din data de 19.02.2024, deci cu nerespectarea dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

În conformitate cu statuările obligatorii din cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța competentă să soluționeze conflictul negativ de competență verifică modul în care atât normele de competență propriu-zise, cât și normele referitoare la condițiile și termenele de invocare a excepției de necompetență au fost respectate.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică, cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ. soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența altei instanțe de judecată.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, la primul termen de judecată din data de 19 februarie 2024 cu părțile legal citate, Judecătoria Timișoara, în procedura instituită de art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a stabilit că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, reprezentantul convențional al contestatoarei punând concluzii în acest sens. Ulterior verificării competenței, instanța a amânat judecata cauzei în vederea soluționării cererilor de reexaminare taxă judiciară de timbru și a celei de acordare a ajutorului public judiciar, ambele formulate de către contestatoare.

La următorul termen de judecată din data de 02 aprilie 2025, termen la care a participat și reprezentantul contestatoarei, a fost dispusă amânarea judecății pentru soluționarea cererii de reexaminare formulate în cauză.

La cel de-al treilea termen de judecată din data de 14 mai 2025, contestatoarea, prin avocat, a invocat excepția necompetenței teritorială și solicitat declinarea competenței către Judecătoria Sector 2 București, termen la care aceasta a fost admisă.

Or, având în vedere că în prezenta cauză operează o competență teritorială de ordine publică, cu privire la care instanța era îndrituită să se pronunțe numai la primul termen de judecată, din 19 februarie 2024, la care părțile au fost legal citate, Judecătoria Timișoara nu mai putea invoca, ulterior acestui moment, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale întrucât, fiind o competență absolută de ordine publică ea nu poate fi invocată decât in limine litis, momentul procesual până la care putea fi făcut acest lucru fiind depășit, în cauză, odată cu constatarea pe care instanța a făcut-o la primul termen de judecată în sensul că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, statuări cu privire la care nu mai putea reveni.

Prin urmare, chiar și în situația în care ar fi observat ulterior primului termen de judecată că este necompetentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, Judecătoria Timișoara nu mai putea admite excepția invocată de contestatoare ulterior primului termen de judecată, competența de soluționare a cererii deduse judecății rămânând câștigată în favoarea acesteia.

Așa fiind, în concordanță cu cele statuate în decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, efectul neinvocării excepției necompetenței teritoriale in limine litis este acela al definitivării competenței instanței pe rolul căreia se află cererea de chemare în judecată, în baza dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., operând, totodată, o prorogare legală de competență sui-generis.

Din această perspectivă, nu mai prezintă relevanță nici chestiunea de a ști care instanță a dispus încuviințarea executării silite, pentru a face aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 20/2021, întrucât în prezenta cauză competența Judecătoriei Timișoara s-a consolidat în maniera deja expusă și care nu va mai fi reluată.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.