ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1714/2025

HOTĂRÂRE

14.10.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1714/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 14 octombrie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția I civilă, la data de 8 noiembrie 2024, sub nr. x/2024, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat: anularea executării silite începute de B.E.J. B. în dosarul nr. x/2024, la cererea creditorului A., pentru recuperarea sumei de 855.053,72 RON, presupus a fi datorată în baza sentinței civile nr. 3095 din 10 decembrie 2021, pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2021; anularea somației din 22 octombrie 2024, emise în același dosar execuțional; anularea încheierii din 22 octombrie 2024 privind stabilirea sumelor datorate; anularea încheierii din 22 octombrie 2024 privind stabilirea cheltuielilor de executare; anularea încheierii de încuviințare a executării silite.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul de competență

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 6229 din 7 martie 2025, Judecătoria Timișoara, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Timișoara, secția I civilă, în esență, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale alin. (2

) și (3) ale aceluiași articol, reținând că, în speță, cererea de chemare în judecată este introdusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, parchet aflat pe lângă instanța competentă să judece cauza.

I.2.2. Judecătoria Oradea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 3154 din data de 7 iulie 2025, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Astfel, Judecătoria Oradea, secția civilă, stabilind instanța de executare în raport cu prevederile art. 714 și art. 651 C. proc. civ., a reținut că, în speță, executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Timișoara prin încheierea civilă nr. 27123 din 12 septembrie 2024, astfel că, din această perspectivă, sunt incidente considerentele reținute în Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021.

Ca atare, în raport cu principiu unicității instanței de executare, consacrat de dezlegările date prin decizia în interesul legii anterior menționată, a constatat că, prin admiterea de către Judecătoria Timișoara a cererii de încuviințare a executării silite și prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale în fața acesteia, aceasta a devenit instanța de executare, competentă să soluționeze toate incidentele apărute în cursul executării silite încuviințate.

Totodată, a apreciat că era în competența completului care a încuviințat executarea silită să verifice dacă în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., completul învestit ulterior cu contestația la executare neputând invoca excepția necompetenței teritoriale, cât timp a fost deja stabilită instanța de executare în faza de încuviințare a executării silite.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că Judecătoria Timișoara, secția I civilă și Judecătoria Oradea, secția civilă și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima instanță făcând aplicarea prevederilor art. 127 alin. (1), (2

) și (3) C. proc. civ., în timp ce cea de-a doua a avut în vedere principiul unicității instanței de executare, astfel cum acesta a fost statuat prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021.

Prin demersul judiciar inițiat, contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a solicitat să dispună anularea executării silite pornite în dosarul execuțional 918/2024 al B.E.J. B. la cererea creditorului A..

Din cuprinsul înscrisurilor depuse în susținerea cererii rezultă că, prin încheierea nr. 27123 din data de 19 septembrie 2024, pronunțată de Judecătoria Timișoara, secția I civilă în dosar nr. x/2024, a fost admisă cererea formulată de petentul B.E.J. B. și a fost încuviințată executarea silită pornită în dosarul execuțional nr. x/2024, la cererea creditorului A., în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 3095 din data de 10 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul Alba în șnur cu decizia civilă nr. 3193 din data de 16 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, ambele în dosarul nr. x/2021, împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în vederea realizării obligației rezultând din titlul executoriu, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, prin oricare din modalitățile prevăzute de lege.

Competența instanței de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651, adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuțional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.

Din analiza textului art. 651 din C. proc. civ. se poate observa cu ușurință că dacă în privința competenței materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanța de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menționat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"], din punctul de vedere al criteriului teritorial norma în discuție identifică judecătoria care devine instanță de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.

Astfel, ca regulă generală, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

Se constată că, încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale), este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În susținerea concluziei de mai sus, se evidențiază Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., prin care instanța supremă a stabilit că:

"(...) încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70).

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare (paragraful 71).

Așadar, principiul unicității instanței de executare "presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare" (paragraful 80)

"În consecință, atât timp cât a fost încuviințată executarea silită de către o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" (paragraful 86).

În condițiile în care Judecătoria Timișoara, secția I civilă a încuviințat executarea silită, această instanță a devenit competentă să soluționeze și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se reține că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite. Cu alte cuvinte, incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1), alin. (2

) și alin. (3) C. proc. civ. (nu și ale alin. (2), care conturează o veritabilă competență facultativă, creditorul putând alege instanța în a cărei rază domiciliază ori își are sediul o persoană dintre cele arătate de lege) poate și trebuie să fie verificată doar cu ocazia încuviințării executării silite, etapă în privința căreia sunt aplicabile dispozițiile art. 529 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, reținând că determinarea instanței de executare se realizează, în concret, în raport de instanța care a încuviințat executarea silită, demers procesual prin care se fixează competența teritorială în favoarea acestei instanțe, Înalta Curte constată că Judecătoria Timișoara, secția I civilă este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.