ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1041/2019

HOTĂRÂRE

15.05.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1041/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 15 mai 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. x/2019, la data de 05.04.2019, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite pornite în dosarul execuțional nr. x/2019, ca urmare a cererii formulate de creditorul B., împotriva debitoarei C.., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2643 din 15.03.2018 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia civilă nr. 1227/A din 30.10.2018 a Tribunalului Timiș.

Prin încheierea nr. 4938/09.04.2019, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, reținând, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., că Judecătoria Sectorului 4 București este instanța în circumscripția căreia se afla sediul debitoarei la data sesizării organului de executare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 15.04.2019.

La termenul de judecată de la 17.04.2019, instanța a rămas în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București, invocată din oficiu și a reținut următoarele:

Competența instanței de executare este prevăzută de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care arată că "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Examinând înscrisurile de la dosar, instanța a constatat că, în data de 02.04.2019, creditorul B. a solicitat petentului punerea în executare silită a sentinței civile nr. 2643 din 15.03.2018 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia civilă nr. 1227/A din 30.10.2018 a Tribunalului Timiș, împotriva debitoarei C.., în vederea realizării obligației stabilite prin titlu, la care se adaugă cheltuielile de executare silită, prin toate modalitățile de executare silita directă, mobiliară, imobiliară și poprire si că prin încheierea din data de 02.04.2019 executorul judecătoresc a înregistrat cererea de executare si a deschis dosarul de executare.

În cererea de executare silită sediul debitoarei C. este cel indicat în fața instanței de fond în dosarul nr. x/2017, în care a fost emis titlul executoriu, respectiv sediul procesual ales de la sediul mandatarului D. S.R.L. din București, Intrarea Nestorei nr. 1.

Așa cum se poate observa și din decizia civilă nr. 1227/A din 30.10.2018 a Tribunalului Timiș, sediul D. S.R.L. a fost modificat, figurând în București, Splaiul Unirii, nr. 165.

Însă, instanța a apreciat că nu acesta este motivul necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 4 București, ci faptul că sediul C. este în Luxemburg. Debitoarea neavând sediul în România, devin aplicabile dispozițiile tezei a doua a alin. (1) al art. 651 C. proc. civ., instanța de executare fiind cea de la domiciliul creditorului.

Art. 651 C. proc. civ. nu conține nicio dispoziție referitoare la posibilitatea de a stabili competența instanței de executare în funcție de sediul mandatarului debitorului, nici din faza de judecată și nici din cea de executare.

Astfel, cum domiciliul creditorului B. este în Timișoara, str. x, jud. Timiș, instanța de executare este potrivit art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Judecătoriei Timișoara.

Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 651 alin. (1) teza a II-a și 3 C. proc. civ. și sediul debitoarei, în baza art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În baza art. 133 alin. (2) C. proc. civ., instanța a constatat conflict negativ de competență, iar în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului de competență.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Dosarul are ca obiect cerere de încuviințare a executării silite.

Potrivit art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile art. 666 alin. (1) - (2) C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite este o acțiune în justiție care trebuie introdusă la instanța de executare.

Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului.

Aceasta este și situația în speță unde, din dosarul Judecătoriei Timișoara rezultă că debitoarea are sediul în străinătate în astfel că, instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul creditorului, respectiv pe raza Judecătoriei Timișoara.

Înalta Curte, reține că alegerea domiciliului procesual la sediul mandatarului nu influențează competența instanței ci doar locul în care vor fi comunicate actele de procedură.

Pentru aceste motive, art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.