ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1781/2025

Ședința publică din data de 16 octombrie 2025

deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buhuși la 20 martie 2024 sub nr. x/2024, reclamanta A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței să dispună asupra desfacerii căsătoriei și asupra aspectelor accesorii privind numele ce va fi purtat după desfacerea căsătoriei și situația copilului minor; cu cheltuieli de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 818/2024 din 18 mai 2024, Judecătoria Buhuși a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că art. 915 C. proc. civ. stabilește o competență teritorială exclusivă.

A constatat că, din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că, deși părțile figurează formal în evidențele autorităților ca având domiciliul în România, acestea nu mai locuiesc efectiv în țară.

Cum părțile nu au convenit expres în ceea ce privește instanța la care să introducă cererea de divorț, instanța a apreciat că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă să soluționeze cauza.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 4857/2025 din 15 mai 2025, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buhuși. A constatat conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a trimis dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționare.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă vreunul dintre ei mai locuiește în raza sa teritorială, iar dacă nici unul nu mai locuiește în raza sa teritorială a judecătoriei de la ultima locuință comună, este competentă instanța de la locuința pârâtului.

De asemenea, instanța a constatat că simplul fapt că pârâtul se află, în anumite perioade, în străinătate nu poate conduce la concluzia că acesta nu mai are locuință în țară, în sensul art. 915 alin. (1) C. proc. civ.. Plecările sale temporare din România, urmate de revenirea constantă la domiciliul din județul Bacău, atestată prin ancheta socială, nu pot fi asimilate unei renunțări la locuința stabilă din țară.

Drept urmare, a apreciat că Judecătoriei Buhuși este instanța competentă să soluționeze cauza, ca instanță în circumscripția căreia se află ultimul domiciliu comun al soților.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Judecătoria Buhuși și Judecătoria Sectorului 5 București.

Se constată că cele două instanțe și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ambele reținând incidența dispozițiilor art. 915 C. proc. civ., însă apreciind diferit cu privire la domiciliul pârâtului, prima instanță reținând că niciuna dintre părțile litigiului nu mai are locuința efectivă în România, iar instanța învestită prin declinare reținând că plecările succesive ale pârâtului nu echivalează cu renunțarea la domiciliul din țară.

Prin prezentul demers judiciar, reclamanta A. a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei cereri de divorț, astfel că, în speță, competența teritorială se stabilește în raport de dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul".

Acest text de lege stabilește atât competența materială în soluționarea acțiunii de desfacere a căsătoriei, în sensul că aceasta revine judecătoriei, cât și competența teritorială în soluționarea acesteia.

În ceea ce privește competența teritorială, dispozițiile art. 915 alin. (1) din C. proc. civ. sunt imperative și de strictă interpretare și instituie o competență exclusivă, de la care părțile nu pot deroga.

Faptul că textul de lege are în vedere mai multe situații, nu înseamnă că legiuitorul a prevăzut o competență alternativă, întrucât reclamantul nu are posibilitatea de a alege, în mod aleatoriu, între mai multe instanțe deopotrivă competente, fiind obligatorie respectarea ordinii impuse de legiuitor în cuprinsul dispoziției legale.

În mod prioritar, este stabilită competența de soluționare a cererii de divorț în favoarea instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, însă această competență operează numai dacă cei doi soți au avut locuință comună și cel puțin unul dintre soți mai locuiește acolo.

În situația concretă a speței, Înalta Curte reține, contrar concluziilor Judecătoriei Buhuși, că ultimul domiciliu comun al părților a fost în comuna Blăgești, sat Buda, jud. Bacău, astfel cum rezultă din susținerile părților prezentate oral în fața instanțelor, cât și din cele exprimate prin cererea inițială și prin întâmpinare, domiciliul pârâtului fiind stabilit la aceeași adresă.

În acest sens, se constată că, în cuprinsul referatului de anchetă socială efectuat la locuința pârâtului (com. Blăgești, sat Buda, jud. Bacău), la 4 decembrie 2024, s-a menționat că pârâtul locuiește într-o casă proprietatea bunicii materne, în aceeași curte cu bunica, însă în case diferite.

De asemenea, din verificările efectuate în DEPAB, cât și din întâmpinarea formulată de pârât, reiese că domiciliul acestuia este în continuare în com. Blăgești, sat Buda, jud. Bacău.

Împrejurarea că, în anumite perioade, pârâtul nu se află la domiciliu, ci în străinătate, nu poate justifica concluzia că pârâtul nu mai are locuința în țară, în sensul art. 915 alin. (1) C. proc. civ.. Cu alte cuvinte, faptul că pârâtul își părăsește periodic locuința stabilă din România pentru a merge în străinătate, dar revine întotdeauna în domiciliul său (după cum reiese din ancheta socială) nu echivalează cu renunțarea la locuința din județul Bacău.

Ca atare, Înalta Curte constată că părțile au avut ultimul domiciliu comun în com. Blăgești, sat Buda, jud. Bacău, precum și că pârâtul continuă să locuiască la această adresă, astfel că instanța competentă a soluționa cererea de divorț ce face obiectul prezentului dosar se stabilește în raport cu prevederile art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În considerarea celor anterior reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorie Buhuși, în circumscripția căreia pârâtul își are domiciliul și unde s-a aflat ultimul domiciliu comun al părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buhuși.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 octombrie 2025.