ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 966/2025

Ședința publică din data de 6 mai 2025

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 31 august 2023 pe rolul Judecătoriei Rupea, reclamanta A. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâtul B. în data de 25.01.2007 și revenirea la numele purtat înaintea căsătoriei.

II. Hotărârea Judecătoriei Rupea:

Prin sentința civilă nr. 516 din 10 aprilie 2024, Judecătoria Rupea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că părțile au avut locuința comună în județul Vaslui, pârâtul având încă domiciliul la această adresă.

III. Hotărârea Judecătoriei Vaslui:

Prin sentința civilă nr. 2015 din 15 noiembrie 2024, Judecătoria Vaslui a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Instanța a reținut că la data formulării cererii niciuna dintre părți nu mai are locuința în circumscripția instanței în care se află cea din urmă locuință comună, iar locuința pârâtului se află în București.

IV. Hotărârea Judecătoriei Sector 3 București:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sector 3 București a pronunțat sentința civilă nr. 973 din 11 februarie 2025, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut căcă, deși Judecătoria Vaslui a declinat competența de soluționare a cauzei reținând că pârâtul ar locui în fapt la adresa din mun. București, acest aspect nu corespunde realității, din ancheta socială care s-a dispus a fi efectuată la această adresă rezultând că acolo locuiește o altă persoană, pârâtul B. nefiind cunoscut la adresă.

Părțile au avut locuința comună în județul Vaslui, iar potrivit datelor rezultate în urma verificărilor efectuate în baza de date a Direcției pentru Evidența Informatizată a Persoanelor, pârâtul are domiciliul în satul Buda, comuna Oșești, nefiind înregistrate informații cu privire la reședința acestuia, neexistând date potrivit cărora acesta ar avea locuința la o adresă din sectorul 3 al municipiului București.

V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că ambele instanțe aflate în conflict, în stabilirea competenței de soluționare a litigiului, s-au raport la dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. - cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamanta neavând un drept de opțiune între instanțele menționate de textul legal, fiind obligată să depună cererea de divorț la instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.

Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

Se reține că noțiunea de "locuință" trebuie înțeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuiește efectiv și nu locuința statornică și principală. Altfel spus, ceea ce are relevanță în stabilirea competenței teritoriale în această materie este locuința faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.

În speță, se constată că, astfel cum reiese din aspectele evidențiate chiar de către reclamantă în cererea de chemare în judecată, pârâtul locuiește în județul Vaslui, iar ultima locuință comună (adresa unde soții au locuit efectiv împreună) a fost chiar la adresa unde pârâtul încă locuiește.

În această situație, incidentă în cauză este ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) prima teză C. proc. civ., care are în vedere împrejurarea ca, la data sesizării instanței, cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția instanței în care se află cea din urmă locuință a soților.

Din actele și lucrările dosarului, în urma verificărilor efectuate de instanțe în baza de date a Direcției pentru Evidența Informatizată a Persoanelor, reiese că pârâtul are domiciliul în satul Buda, comuna Oșești, nefiind înregistrate informații cu privire la reședința acestuia, neexistând date veridice potrivit cărora acesta ar avea locuința la o altă adresă.

Prin urmare, competența de soluționare a cererii de divorț revine instanței în circumscripția căreia s-a aflat cea din urmă locuință comună a soților și unde pârâtul locuia la data înregistrării cererii de divorț, respectiv Judecătoriei Vaslui.

Având în vedere considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 mai 2025.