ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1857/2024

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg Jiu, la data de 03.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 08.11.2018, înregistrată în Registrul stării civile a Municipiului București, sub nr. x, din culpa exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de C., stabilirea domiciliului minorului B. la bunica maternă C., și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pentru minor, în raport de veniturile realizat, de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la majoratul minorului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 373 lit. b), 383, 402 C. civ.

2.1. Judecătoria Tg-Jiu, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 1998 din 21.03.2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

În fundamentarea acestei soluții, a reținut, în baza prevederilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., fapul că potrivit susținerilor reclamantei, ultimul domiciliu comun al soților a fost în București, sector 3 și, de asemenea, din conținutul procesului-verbal încheiat la data de 13.02.2024 cu ocazia verificării bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, rezultă că ultimul domiciliu comun al soților a fost în București, instanța competentă este Judecătoria Sectorului 3 București.

Având în vedere că în această materie normele de competență de ordine publică, iar competența teritorială este exclusivă, instanța, în temeiul art. 132 C. proc. civ. coroborat cu art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 915 C. proc. civ. urmează să admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 București

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sector 3 București, secția Civilă, prin sentința civilă nr. 7640 din 02.07.2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a constatat existența conflictului negativ de competență; a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sector 3 București a reținut că în privința noțiunii de "locuință", ceea ce interesează nu este domiciliul legal, dovedit cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate, cât adresa unde soții au locuit efectiv împreună. Astfel, contrar susținerilor Judecătoriei Târgu-Jiu, părțile nu au avut locuința comună în sector 3, împrejurare care rezultă expres din adresa nr. x/14.09.2023 emisă de Serviciul Autoritate Tutelară Sector 3, iar reclamanta a arătat că a avut locuința comună în București, însă fără a indica expres sectorul 3 (încheierea din 08.02.2024 - f. x ds. declinat).

Prin raportare la această situație de fapt a apreciat că devin incidente pentru determinarea judecătoriei competente teritorial să soluționeze cauza dispozițiile art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., întrucât nu se poate stabili unde au locuit efectiv soții (față de modalitatea acestora de conviețuire și de împrejurarea că reclamanta a beneficiat de sprijin din partea serviciilor de asistență socială la diferite intervale de timp, conform referatului întocmit Serviciul Autoritate Tutelară a Mun. Târgu Jiu și nici locuința în fapt a pârâtului la data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că instanța competentă este instanța de la locuința reclamantei.

În consecință, reținând caracterul de ordine publică a normelor legale privitoare la competența teritorială în cazul cererilor de divorț, în temeiul art. 130 alin. (2), art. 132 alin. (1) și (3) rap. la art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, instanță în a cărei circumscripție teritorială locuia reclamanta la data introducerii cererii, constatând totodată și ivirea unui conflict negativ de competență.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, secția civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Judecătoria Sector 3 București a fost investită cu soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect divorț și măsuri minori.

Înalta Curte constată că dezînvestirea reciprocă a celor două instanțe aflate în conflict a fost generată de interpretarea diferită a prevederilor art. 915 C. proc. civ. cu privire la ultima locuință comună a părților.

Normele de procedură care reglementează instanța competentă în materie de divorț sunt prevăzute la art. 915 alin. (1) C. proc. civ., care au următorul conținut:

"Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul."

Competența prevăzută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. are caracter imperativ, competența fiind determinată potrivit criteriilor enunțate succesiv de lege.

Astfel, Judecătoria Tg-Jiu, secția Civilă a apreciat că în cauză ultimul domiciliu comun al părților a fost în București.

Judecătoria Sector 3 București a reținut că în cauză nu s-a putut stabili care este ultima locuință comună a părților în contextul în care reclamanta a arătat că a avut locuința comună în București, însă fără a indica expres sectorul 3 și nici nu s-a putut stabili locuința în fapt a pârâtului la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Așa cum rezultă din prevederile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., regula generală în materie de divorț este aceea că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea este cea în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, și anume: cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

În speță, din actele dosarului nu rezultă că ultima locuință comună a soților a fost în circumscripția Judecătoriei Sectorului 3 București, din hotărârile judecătorești aflate la dosarul cauzei rezultând faptul că ambele părți au avut domicilii și reședinte stabilite în mai multe sectoare ale Municipiului București.

De asemenea, la termenul din data de 21 martie 2023 reclamanta, la interpelarea instanței a declarat că ultimul domiciliu comun al părților a fost în București, fără a indica sectorul.

În ceea ce privește domiciliul pârâtului, Înalta Curte reține că, potrivit informațiilor DEPABD aflate la dosarul Judecătoriei Târgu Jiu, acesta avea, la data introducerii cererii de chemare în judecată, 03 martie 2023, domiciliul activ în București, iar prin referatul de anchetă socială efectuat de Compartimentul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei București aflat la fila x s-a arătat că pârâtul nu este cunoscut, nu locuiește și nu a locuit niciodată la adresa indicată.

Înalta Curte constată că, în contextul în care nu este cunoscută locuința comună a soților devin incidente în cauză dispozițiile art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.: Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, deoarece la data introducerii cererii de chemare în judecată pârâtul avea domiciliul activ pe raza sectorului 3 din București.

Astfel, în cazul în care competența teritorială este determinată de domiciliul pârâtului, în conformitate cu prevederile art. 107 C. proc. civ. momentul în raport de care se determină competența teritorială îl constituie data promovării acțiunii, fiind lipsită de relevanță împrejurarea că pe parcursul litigiului, pârâtul și-a schimbat domiciliul. O atare soluție este justificată pe deplin și de necesitatea realizării unei bune administrări a justiției, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea fiind aceea de a evita declinările de competență impuse de schimbările ulterioare de domiciliu ale pârâtului pe parcursul soluționării unui proces, motiv pentru care competentă în a soluționa cererea de desfacere a căsătoriei este Judecătoria Sectorului 3 București.

În ceea ce privește considerentele reținute de Judecătoria Sectorului 3 București referitoare la imposibilitatea de stabilire a locuinței în fapt a pârâtului, Înalta Curte reține că potrivit art. 87 C. civ., domiciliul persoanei este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală, dovada domiciliului făcându-se cu cartea de identitate, în condițiile art. 91 C. civ.

Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 90 alin. (2) C. civ., conform cărora "În lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește."

Totodată, Înalta Curte reține că nu pot fi aplicate dispozițiile art. 108 C. proc. civ., care reglementează regulile de stabilire a competenței teritoriale în cazul pârâtului cu domiciliul sau sediul necunoscut, deoarece la data introducerii acțiunii pârâtul avea domiciliul activ în București. Potrivit acestor dispoziții, "Dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanța în a cărei circumscripție se află reședința sau reprezentanța acestuia, iar dacă nu are nici reședința ori reprezentanța cunoscută, la instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, sediul, reședința ori reprezentanța, după caz."

Pe cale de consecință, chiar și în situația reținută de către Judecătoria Sectorului 3 București potrivit căreia în cauză nu există suficiente probe pentru a stabili care este locuința de fapt a pârâtului la momentul sesizării judecătoriei, instanța competentă să judece cererea de divorț este judecătoria în circumscripția căreia se află locul ultimului domiciliu cunoscut al pârâtului, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 90 alin. (2) C. proc. civ.

Trebuie observat de altfel că, printr-o inadvertență, Judecătoria sectorului 3 a analizat criteriul locuinței comune, ca mai apoi să se raporteze direct la criteriul locuinței reclamantei, omițând analiza criteriului prioritar al locuinței pârâtului. În condițiile în care domiciliul declarat al acestuia se află în sectorul 3, iar părțile s-au căsătorit anterior în sectorul 3, este lipsită de fundament prezumția că pârâtul nu ar mai locui în raza instanței în care își are domiciliul declarat, o atare împrejurare neputând fi presupusă, în condițiile în care nu rezultă din probe certe.

Prin urmare, având în vedere faptul că la data introducerii cererii de chemare în judecată pârâtul figura cu domiciliu activ în București, competența de soluționare a cererii de divorț revine Judecătoriei Sector 3 București, în conformitate cu dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că stabilirea competenței în aceste coordonate are caracter definitiv, o nouă declinare de competență fiind exclusă, indepedent de datele ce ar putea rezulta ulterior, cu atât mai mult cu cât este depășit termenul de invocare a necompetenței teritoriale relative. Singura formă de necompetență care nu a făcut obiectul discuției de față și care ar mai putea fi invocată în condiții legale este necompetența internațională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2024.