ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1406/2022

Ședința publică din data de 16 iunie 2022

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Panciu la 9 februarie 2021, reclamanta A. a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul B., exercitarea autorității părintești față de minorul C. în exclusivitate de către reclamantă, stabilirea locuinței minorului la reclamantă, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere, suplinirea acordului pârâtului pentru eliberarea pașaportului minorului și revenirea pârâtului la numele avut anterior căsătoriei.

La 1 martie 2021 pârâtul B. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata unei contribuții lunare de întreținere în favoarea minorului.

II. Hotărârea Judecătoriei Panciu:

Prin sentința civilă nr. 326 din 25 martie 2021, Judecătoria Panciu a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de pârât prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci.

În ceea ce privește situația de fapt, prima instanță sesizată a reținut că reclamanta are reședința în Italia, părțile sunt despărțite în fapt, ultimul domiciliu comun al părților este în Tecuci, județul Galați, iar pârâtul locuiește în circumscripția judecătoriei de la ultima locuință comună, în oraș Tecuci.

Față de aceste împrejurări, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., precum și a prevederilor art. 114 din același cod, față de obiectul cererii reconvenționale.

III. Hotărârea Judecătoriei Tecuci:

Prin sentința civilă nr. 142 din 18 februarie 2022, Judecătoria Tecuci a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect divorț, exercitare autoritate părintească, suplinire consimțământ, pensie de întreținere și stabilire domiciliu minor, privind pe reclamanta-pârâtă A. și pârâtul-reclamant B., în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.

În considerente, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ. față de împrejurarea că din actele depuse la dosar și susținerile părților reiese că atât reclamanta-pârâtă, cât și pârâtul-reclamant au locuința în Italia. Totodată, a reținut că lipsește acordul părților privind alegerea instanței.

IV. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 București:

Prin sentința civilă nr. 3711 din 5 mai 2022, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererilor formulate de reclamanta-pârâtă A. și pârâtul-reclamant B. în favoarea Judecătoriei Panciu.

Constatând ivit conflictul negativ de competență în temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 5 București a suspendat din oficiu cauza și a dispus înaintarea dosarului instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivare, instanța a reținut că din verificările efectuate de organele de poliție și susținerile reclamantei, la momentul sesizării Judecătoriei Panciu cu cererea de divorț, respectiv 9 februarie 2021, pârâtul locuia pe teritoriul României împreună cu fiul părților, respectiv în orașul Mărășești, iar reclamanta avea reședința în Italia.

În raport cu aceste împrejurări, instanța a constatat că devine incidentă ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., conform căreia dacă soțul pârât are locuința în țară, competența de soluționare a cererii pendinte revine instanței de la locuința pârâtului, având relevanță pentru stabilirea competenței teritoriale, locuința pârâtului de la data sesizării instanței, conform art. 107 alin. (2) C. proc. civ.

V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În stabilirea competenței de soluționare a litigiului, ambele instanțe aflate în conflict s-au raport la dispozițiile art. 915 C. proc. civ. Declinările succesive de competență au fost generate de aprecierile diferite cu privire la locuința părților.

Astfel, Judecătoria Panciu a reținut că pârâtul locuiește în circumscripția judecătoriei de la ultima locuință comună, în oraș Tecuci, făcând aplicarea prevederilor art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., în timp ce a doua instanță învestită, Judecătoria Tecuci, a reținut că părțile au locuința în Italia și lipsește acordul părților privind alegerea instanței, făcând aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ. Ultima instanța învestită, Judecătoria Sectorului 5 București, a constatat că, la momentul sesizării Judecătoriei Panciu, pârâtul locuia în orașul Mărășești, iar reclamanta avea reședința în Italia, astfel că a făcut aplicarea dispozițiilor art. art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opțiune între instanțele menționate în cadrul acestui articol, ci fiind obligat să aleagă instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.

Primul alineat al art. 915 stabilește, în mod prioritar, competența de soluționare a cererii de divorț la instanța în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, însă această competență operează numai dacă cei doi soți au avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți mai locuiește în circumscripția instanței de la ultima locuință comună.

Atunci când soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei de la cea din urmă locuință comună, teza a II-a a textului de lege stabilește că cererea de divorț este de competența teritorială a judecătoriei în circumscripția căreia locuiește soțul pârât. Însă, în ipoteza în care soțul pârât nu are locuința în țară și când instanțelor române le revine competența internațională, devine competentă instanța de la locuința reclamantului, cu condiția ca acesta din urmă să aibă locuința în România.

Art. 915 alin. (2) C. proc. civ. dispune că soții pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, dacă niciunul dintre ei nu are locuința în țară, iar teza a II-a a aceleiași norme stabilește competența specială a Judecătoriei Sectorului 5 București, în lipsa unui astfel de acord.

Totodată, Înalta Curte reține că noțiunea de "locuință" trebuie înțeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuiește efectiv, în stabilirea competenței teritoriale relevantă fiind locuința faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că reclamanta are domiciliul în Italia, în timp ce pârâtul B. a locuit împreună cu fiul părților în apartamentul din Mărășești, județul Vrancea în perioada februarie 2021 - august 2021, astfel cum atestă procesul-verbal întocmit de Poliția Orașului Mărășești .

De asemenea, prin adresa din 7 aprilie 2022, Poliția Municipiului Tecuci a comunicat faptul că pârâtul nu a locuit și nu locuiește la adresele din municipiul Tecuci, str. x V.Alecsandri sau la imobilul situat în Tecuci, județul Galați, deși din adeverința nr. x din 23 februarie emisă de Școala Gimnazială "D." Tecuci reiese că minorul a fost înscris la această unitate de învățământ în anul școlar 2020-2021.

Cât privește ultima locuință comună a soților, din susținerile părților, reiese că aceasta s-a aflat pe teritoriul Italiei, iar ultima locuință comună pe teritoriul României a fost în orașul Tecuci.

Astfel, se constată că la data demarării litigiului, 9 februarie 2021, reclamanta avea domiciliul în Italia, iar pârâtul locuia împreună cu minorul în apartamentul din Mărășești, județul Vrancea.

În această situație, incidentă în cauză este ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care are în vedere ipoteza în care niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, iar pârâtul are locuința în țară, fiind determinată astfel competența în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia își are locuința pârâtul.

Prin urmare, competența de soluționare a cererii pendinte revine instanței în circumscripția căreia pârâtul avea locuința la momentul sesizării instanței, neavând relevanță modificarea ulterioară a domiciliului în fapt, în acest sens fiind incidente prevederile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul."

Față de cele anterior arătate, în aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Panciu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Panciu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2022.