ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 534/2016

Decizia nr. 534/2016 Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la data de 21 august 2014, sub nr. x/2015/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei și revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei. Prin sentința civilă nr. 12706 din 22 octombrie 2015, Judecătoria Craiova a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5, reținând că la momentul introducerii acțiunii, părțile locuiesc în străinătate, iar între acestea nu s-a încheiat convenția prevăzută de art. 915 alin. (1) teza a II-a civilă C. proc.

civ. Prin sentința civilă nr. 261 din 15 ianuarie 2016, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova și, constatându-se ivit un conflict negativ de competență, a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență. Pentru a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că, p otrivit art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorț fiind de competența Judecătoriei sectorului 5. În cauză însă, prin procura autentificată din 30 martie 2015 de B.N.P., C., pârâta a mandatat pe doamna D. să o reprezinte în procesul ce face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Craiova.

Contrar Judecătoriei Craiova, pe de o parte, mențiunea expresă din cuprinsul procurii reprezintă o alegere a locului judecății formulată de către pârâtă, iar pe de altă parte, voința reclamantului de a se judeca la Judecătoria Craiova a devenit evidentă odată cu introducerea acțiunii pe rolul acestei instanțe.

În sprijinul acestei idei s-a reținut și faptul că reprezentanții ambelor părți au pus concluzii de respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova, astfel că manifestările de voință ale părților în sensul alegerii de comun acord a instanței competente sunt evidente, chiar dacă la dosarul cauzei nu a fost depus un înscris cu denumirea de „acord expres de alegere a Judecătoriei Craiova drept instanță competentă teritorial”, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 908 din 26 martie 2015. Întrucât părțile au ales competența Judecătoriei Craiova pentru soluționarea cauzei, iar competența Judecătoriei sectorului 5 este doar una subsidiară, instanța a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: La data introducerii acțiunii de divorț, nici reclamantul și nici pârâta nu mai aveau locuința în România. În mod corect, ambele instanțe au identificat incidența în cauză a dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ. care reglementează competența teritorială a instanței competente să judece cererea de divorț în care ambele părți nu mai au domiciliul în România. Potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România.

În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei sectorului 5 al Municipiului București. Problema de drept care a determinat însă ivirea prezentului conflict de competență este reprezentată de interpretarea diferită pe care acestea au dat-o noțiunii de acordutilizat de legiuitor în textul art. 915 alin. (2) C. proc. civ., republicat. Dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ. nu stabilesc momentul la care părțile trebuie să-și exprime voința cu privire la determinarea instanței competente în soluționarea litigiului, ci doar reglementează posibilitatea realizării unui acord, în acest sens. De asemenea, acest text de lege nu prevede vreo cerință de fond sau de formă, pentru ca manifestarea de voință a părților să producă efectele preconizate de legiuitor.

Înalta Curte apreciază că, în ceea ce privește acordul de voință al părților cu privire la instanța competentă să judece cererea de divorț, textul legal mai sus invocat nu cere ca acesta să fie dat printr-un înscris semnat de ambele părți, astfel că interpretarea acordului prevăzut de art. 915 alin. (2) C. proc. civ. nu trebuie să fie una restrictivă, câtă vreme din manifestarea de voință a părților, exprimată în fața instanței, rezultă în mod neîndoielnic că sunt de acord ca cererea de divorț să fie soluționată de către instanța sesizată de reclamant. Or, în speță, așa cum s-a arătat, odată cu introducerea acțiunii de divorț reclamantul și-a manifestat voința ca litigiul să fie soluționat de Judecătoria Craiova, în a cărei rază teritorială s-a aflat ultimul domiciliu comun al soților.

Pârâta, la rândul său, prin apărător, nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, iar la termenul de judecată la care Judecătoria Craiova a pus în discuție, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale, respectiv, 22 octombrie 2015, ambele părți prin reprezentanți au arătat că sunt de acord ca litigiul să fie soluționat de această instanță. Ulterior, la 14 ianuarie 2016, reclamantul a depus în Dosarul nr. x/2015/2014 al Judecătoriei sectorului 5 București o precizare scrisă în acest sens. Prin urmare, în cauză este întrunit acordul părților cu privire la soluționarea cererii de divorț de către Judecătoria Craiova, motiv pentru care Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Judecătoriei Craiova. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2016.