ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.03.2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 534/2016

HOTĂRÂRE
10.03.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 534/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 534/2016

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Craiova, la data de 21 august 2014, sub nr. x/2015/2014,

reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând instanței ca prin

hotărârea ce va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei și revenirea

pârâtei la numele avut anterior căsătoriei.

Prin

sentința civilă nr. 12706 din 22 octombrie  2015, Judecătoria Craiova a admis

excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5,

reținând că la momentul introducerii acțiunii, părțile locuiesc în

străinătate, iar între acestea nu s-a încheiat convenția prevăzută de art.

915 alin. (1) teza a II-a civilă C. proc. civ.

Prin

sentința civilă nr. 261 din 15 ianuarie 2016, Judecătoria sectorului 5

București a admis excepția necompetenței teritoriale, a dispus

declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Craiova și, constatându-se ivit un conflict negativ de

competență, a înaintat dosarul instanței supreme în vederea

pronunțării regulatorului de competență.

Pentru

a hotărî astfel, această din urmă instanță a reținut că, p

otrivit art. 915 alin.

(2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul nici pârâtul nu au locuința în țară,

părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din

România, în lipsa unui astfel de acord cererea de divorț fiind de competența

Judecătoriei sectorului 5.

În cauză însă, prin

procura autentificată  din 30 martie 2015 de B.N.P., C., pârâta a mandatat pe

doamna D. să o reprezinte în procesul ce face obiectul dosarului aflat pe rolul

Judecătoriei Craiova.

Contrar Judecătoriei

Craiova, pe de o parte, mențiunea expresă din cuprinsul procurii reprezintă o

alegere a locului judecății formulată de către pârâtă, iar pe de altă parte,

voința reclamantului de a se judeca la Judecătoria Craiova a devenit evidentă

odată cu introducerea acțiunii pe rolul acestei instanțe. În sprijinul acestei

idei s-a reținut și faptul că reprezentanții ambelor părți au pus concluzii de

respingerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova, astfel

că manifestările de voință ale părților în sensul alegerii de comun acord a

instanței competente sunt evidente, chiar dacă la dosarul cauzei nu a fost

depus un înscris cu denumirea de „acord expres de alegere a Judecătoriei

Craiova drept instanță competentă teritorial”, sens în care s-a pronunțat și Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin

Decizia nr.

908 din 26 martie 2015.

Întrucât părțile au

ales competența Judecătoriei Craiova pentru soluționarea cauzei, iar competența

Judecătoriei sectorului 5 este doar una subsidiară, instanța a declinat

competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

La data introducerii

acțiunii de divorț, nici reclamantul și nici pârâta nu mai aveau locuința în

România.

În mod corect, ambele

instanțe au identificat incidența în cauză a dispozițiilor art. 915 alin. (2) C.

proc. civ. care reglementează competența teritorială a instanței competente să

judece cererea de divorț în care ambele părți nu mai au domiciliul în România.

Potrivit

dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul și nici

pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de

divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea

de divorț este de competența Judecătoriei sectorului 5 al Municipiului

București.

Problema de drept

care a determinat însă ivirea prezentului conflict de competență este

reprezentată de interpretarea diferită pe care acestea au dat-o noțiunii de

acordutilizat de legiuitor în textul art. 915 alin. (2) C. proc. civ.,

republicat.

Dispozițiile art. 915

alin. (2) C. proc. civ. nu stabilesc momentul la care părțile trebuie să-și

exprime voința cu privire la determinarea instanței competente în soluționarea

litigiului, ci doar reglementează posibilitatea realizării unui acord, în acest

sens. De asemenea, acest text de lege nu prevede vreo cerință de fond sau

de formă, pentru ca manifestarea de voință a părților să producă

efectele preconizate de legiuitor.

Înalta Curte

apreciază că, în ceea ce privește acordul de voință al părților

cu privire la instanța competentă să judece cererea de divorț, textul legal mai

sus invocat nu cere ca acesta să fie dat printr-un înscris semnat de ambele

părți, astfel că interpretarea acordului prevăzut de art. 915 alin. (2) C.

proc. civ. nu trebuie să fie una restrictivă, câtă vreme din manifestarea de

voință a părților, exprimată în fața instanței, rezultă în

mod neîndoielnic că sunt de acord ca cererea de divorț să fie

soluționată de către instanța sesizată de reclamant.

Or, în speță,

așa cum s-a arătat, odată cu introducerea acțiunii de divorț reclamantul și-a

manifestat voința ca litigiul să fie soluționat de Judecătoria Craiova, în a

cărei rază teritorială s-a aflat ultimul domiciliu comun al soților. Pârâta, la

rândul său, prin apărător, nu a invocat excepția necompetenței

teritoriale a acestei instanțe, iar la termenul de judecată la care

Judecătoria Craiova a pus în discuție, din oficiu, excepția

necompetenței sale teritoriale, respectiv, 22 octombrie 2015, ambele părți

prin reprezentanți au arătat că sunt de acord ca litigiul să fie

soluționat de această instanță. Ulterior, la 14 ianuarie 2016,

reclamantul a depus în Dosarul nr. x/2015/2014 al Judecătoriei sectorului 5

București o precizare scrisă în acest sens.

Prin urmare, în cauză

este întrunit acordul părților cu privire la soluționarea cererii de

divorț de către Judecătoria Craiova, motiv pentru care Înalta Curte va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei

instanțe.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Judecătoriei Craiova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 martie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 939/2016
ri, rezultă că alegerea de competență poate ti făcută numai în cazul divorțului prin acord, având in vedere terminologia textului „părțile pot conveni să introducă", iar nu „să fie introdusa" acțiunea de divorț. Or, în pricina dedusă judecă
ÎCCJ 2016-04-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 988/2016
fapt, în prezent ambele locuind în Spania. Cum, în cauză, în raport de dispozițiilor art. 915 alin. (1) și (2) C. proc. civ., părțile nu au prezentat un acord scris privitor la alegerea instanței din Craiova, ca instanță competentă în soluț
ÎCCJ 2017-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 278/2017
instanței din România competentă să judece cererea. În cauză, reclamantul și-a manifestat voința ca litigiul să fie soluționat de Judecătoria Bacău prin introducerea acțiunii de divorț pe roiul acestei instanțe, iar pârâtă, la rândul său, s
ÎCCJ 2016-05-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1072/2016
Decizia nr. 1072/2016 Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 10 noiembrie 2015, pe rolul Judecătoriei Baia Mare, sub nr. x/182/2015, petenții A. și B. au solicitat încuviințarea înțelegerii conform
ÎCCJ 2016-02-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 309/2016
necompetenței teritoriale prin întâmpinare, neconsiderând că este dezavantajat de alegerea reclamantei. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Îna
Sursă