ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 278/2017

Decizia nr. 278/2017

Asupra

conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Judecătoriei Bacău sub nr. x/180/2016, reclamantul A. a

solicitat să se dispună desfacerea căsătoriei din culpa

exclusivă a pârâtei B., revenirea soției la numele avut anterior

căsătoriei, exercitarea în comun a autorității

părintești cu privire la minorii C. și D., stabilirea

locuinței minorilor la domiciliul său, obligarea pârâtei în favoarea

minorilor la plata unei pensii de întreținere de 1/3 din veniturile

realizate, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, în cuantum de 100 de

lei, pentru prejudiciul moral suferit în urma desfacerii căsătoriei

și stabilirea dreptului reclamantului de a folosi locuința familiei

situată în Italia, Torino.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 915 C. proc. civ., art. 373, art. 379,

art. 388, art. 400, art. 402 și art. 529 C. civ.

Pârâta a

formulat, la data de 29 martie 2016, întâmpinare și cerere

reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei

din culpa exclusivă a reclamantului, revenirea la numele purtat anterior

căsătoriei, exercitarea în comun a autorității părintești,

stabilirea locuinței minorilor la domiciliul său din Italia,

obligarea reclamantului în favoarea minorilor la plata unei pensii de

întreținere de 1/3 din veniturile realizate și obligarea

reclamantului la piața cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea

la cererea reconvențională și răspunsul la întâmpinare,

reclamantul a solicitat înlăturarea apărărilor pârâtei.

Prin

Sentința civilă nr. 3369 din 23 mai 2016, instanța a admis

excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Bacău,

invocată din oficiu și a dispus declinarea cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 5 București.

În motivarea

acesteia s-a reținut că la dosarul cauzei nu s-a depus vreun acord

prin care părțile să-și fi exprimat

consimțământul să se judece procesul de divorț la Judecătoria

Bacău, astfel încât, potrivit celei de-a doua teze a art. 915 alin. (2) C.

proc. civ., instanța competentă teritorial să soluționeze

cauza este Judecătoria sectorului 5 București.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la

data de 27 mai 20/6.

Prin

Sentința civilă nr. 6517/2016 din data de 26 septembrie 2016,

pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București,

secția I civilă, a fost admisă excepția necompetenței

teritoriale a instanței, invocată din oficiu, fiind declinată

competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei

Bacău și constatând ivit conflictul negativ de competență a

fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție

spre competentă soluționare.

Instanța

a reținut că dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., ce

reglementează instanța competentă pentru situația în care

părțile din acțiunea de divorț nu au domiciliul în

țară, nu prevăd vreo cerință de fond sau de formă,

pentru ca manifestarea de voință a părților, în sensul

alegerii instanței competente să soluționeze acțiunea,

să producă efectele preconizate de legiuitor, respectiv stabilirea

instanței din România competentă să judece cererea.

În

cauză, reclamantul și-a manifestat voința ca litigiul să

fie soluționat de Judecătoria Bacău prin introducerea

acțiunii de divorț pe roiul acestei instanțe, iar pârâtă,

la rândul său, s-a manifestat în mod similar, învestind aceeași

instanță cu cererea reconvențională și mandatându-l în

mod expres pe avocat să o reprezinte în Dosarul nr. x/180/2016, aflat pe

rolul Judecătoriei Bacău.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a

fost legal sesizată, în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, sub nr. x/180/2016,

reclamantul A. a solicitat să se dispună desfacerea

căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei B., precum și

soluționarea capetelor de cerere accesorii divorțului. Ulterior, la

data de 29 martie 2016, au fost înregistrate, la aceeași

instanță, întâmpinare și cerere reconvențională

formulate de pârâta B.

Înalta Curte

constată că, așa cum au reținut ambele instanțe în

conflict, nici reclamantul, nici pârâtul nu mai aveau domiciliul sau

reședința în România la data introducerii acțiunii de

divorț.

Se

reține că potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc.

civ., dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în

țară, părțile pot conveni să introducă cererea de

divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord,

cererea de divorț este de competența Judecătoriei sectorului 5

al Municipiului București.

Dispozițiile

art. 915 alin. (2) C. proc. civ. au fost interpretate prin Decizia nr. 20/2016,

pronunțată în recurs în interesul legii, de Înalta Curte de

Casație și Justiție, publicată în M. Of. nr.

1049/27.12.2016, și obligatorie pentru instanțe în temeiul art. 517

alin. (4) C. proc. civ.

Astfel, prin

Decizia nr. 20/2016, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta

Curte de Casație și Justiție a statuat că este necesar ca

acordul părților prevăzut de textul art. 915 alin. (2) C. proc.

civ., cu privire la alegerea instanței care urmează a soluționa

acțiunea de divorț, să fie expres exprimat.

Se

constată că, în cauză, odată cu introducerea acțiunii

de divorț de către reclamant, pe rolul Judecătoriei Bacău,

nu a fost depus un acord ferm și expres al părților privind

instanța din România, competentă să soluționeze

acțiunea în considerarea faptului că ambele părți au

domiciliul în orașul Torino, Italia.

Totodată,

Înalta Curte observă că nici prin actele de procedură întocmite

de părți pe parcursul procesului, acestea nu și-au manifestat

expres voința cu privire la instanța competentă să judece

cauza având ca obiect divorț.

Astfel, prin

cererea de divorț, reclamantul nu a afirmat expres că dorește ca

litigiul să fie soluționat de Judecătoria Bacău, în a

cărei rază teritorială s-a aflat ultimul domiciliu comun al

soților, din România.

Pârâta, la

rândul său, prin întâmpinarea și cererea reconvențională

depuse la data de 29 martie 2016, nu s-a manifestat expres în sensul ca

divorțul să fie soluționat de Judecătoria Bacău,

solicitând numai respingerea apărărilor pârâtei.

Or, prin

Decizia nr. 20/2016, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta

Curte de Casație și Justiție a reținut că manifestarea

de voință a părților cu privire la alegerea unei anumite

instanțe nu poate fi dedus din conduita lor procesuală constând în

neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de către pârât

prin întâmpinare, învestirea aceleiași instanțe de către pârât

cu soluționarea cererii reconvenționale sau exprimarea acordului de

către pârât în, cuprinsul procurii acordate reprezentantului

convențional.

Prin urmare,

în lumina dispozițiilor art. 915 alin. (2) teza I C. proc. civ., astfel

cum au fost interpretate prin Decizia nr. 20/2016, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul

legii, în cauză nu s-a realizat acordul părților asupra

judecătoriei din România care să soluționeze pricina.

Pentru aceste

motive, în temeiul dispozițiilor art. 915 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ., ce reglementează competența teritorială subsidiară,

dar exclusivă, pentru în cazul în care nu se realizează acordul

reglementat de art. 915 alin. (2) teza I C. proc. civ., revine

Judecătoriei sectorului 5 București competența teritorială

de soluționare a cauzei.

În

consecință, în conflictul ivit între Judecătoria Bacău,

inițial învestită cu soluționarea cererii de divorț și

Judecătoria sectorului 5 București, urmează a decide că

revine Judecătoriei sectorului 5 București competența de

soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 14 februarie 2017.

Procesat de GGC - CT