ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2385/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2385/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 23.02.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei din culpă comună și revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 37 și urm. din Codul Familiei și art. 607 și urm. din C. proc. civ.

Pârâta a depus întâmpinare - reconvențională la data de 25.05.2017, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a reclamantului, să revină la numele anterior căsătoriei, stabilirea locuinței minorei C., născută la data de 02.10.2016, la domiciliul pârâtei și obligarea acestuia la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei, raportat la venitul mediu pe economie.

Prin sentința civilă nr. 462 din 25 ianuarie 2018, Judecătoria Galați, secția civilă, în baza art. 130 alin. (2) raportat la art. 915 alin. (1) și art. 123 C. proc. civ., a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Moinești.

Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținut că ultima intenție a părților a fost de a-și stabili ultima locuință comună, cu caracter de stabilitate, la locuința părinților pârâtei din jud. Bacău, unde au stat aproximativ două luni împreună. Orice modificare ulterioară nu a fost indicată de către pârâtă ca având caracter de stabilitate, și nici din susținerile reclamantului din acțiunea principală nu reiese acest aspect, el indicând o plecare intempestivă a pârâtei, ceea ce indică lipsa stabilirii unei noi locuințe comune. Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) și (2) pct. 3 din C. proc. civ., necompetența instanței este de ordine publică sau privată, fiind de ordine publică în cazul competenței teritoriale exclusive. Necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către instanța de judecată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 19 aprilie 2018, Judecătoria Moinești, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

La adoptarea acestei soluții, Judecătoria Moinești a avut în vedere dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în sensul că cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a părților.

Judecătoria Moinești a reținut că, din declarația martorei D. - bunica pârâtei -dată sub jurământ rezultă că pârâta locuiește împreună cu aceasta și minora din luna noiembrie 2016, iar reclamantul nu a locuit niciodată în comuna Balcani. De asemenea, martora s-a menționat că pârâta nu locuiește împreună cu părinții săi, aceștia doar au adus-o de la Galați, în luna octombrie 2016 deoarece nu mai suporta violențele soțului.

De asemenea, această instanță a stabilit că situația de fapt descrisă se confirmă cu cea prezentată de reclamant în cererea de chemare în judecată formulată în fața Judecătoriei Galați, în sensul că pârâta a părăsit domiciliul comun din Scînteiești în decembrie 2016, de unde a plecat împreună cu copilul. De asemenea, din ancheta socială depusă la dosar rezultă faptul că părțile au avut locuința comună în comuna Scînteiești, iar pârâta a părăsit acest domiciliu comun la scurt timp după nașterea minorei din data de 02.10.2016.

Singura mențiune că ar fi existat un alt domiciliu comun în comuna Balcani și care a determinat Judecătoria Galați să decline soluționarea cauzei, apare în întâmpinarea pârâtei de la dosar unde se menționează că părțile ar fi locuit în comuna Balcani și reclamantul a părăsit acest domiciliu.

Totuși, această situație nu se coroborează cu niciun alt înscris sau vreo declarație de martor. Mai mult, pârâta prezentă în instanță la termenul din 19.04.2018 a declarat că nu a citit și nu a știut ce s-a scris în întâmpinare, aceasta fiind întocmită de un avocat din cadrul Baroului Bacău - Serviciul de Asistență Judiciară Moinești.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Galați, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., situat în Cartea a VI-a,,Proceduri speciale", Titlul I, Procedura divorțului:,,Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul".

Rezultă că, în materie de divorț, competența teritorială este absolută, fiind reglementată prin dispozițiile imperative ale art. 915 alin. (1) C. proc. civ., de la care nu se poate deroga.

În aplicarea corectă a normei enunțate, urmează a se reține că, atunci când soții au avut domiciliu comun și cel puțin unul dintre ei mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, competența de soluționare a cererii de divorț revine judecătoriei de la ultimul domiciliu comun.

În cauza de față, se constată că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 23 februarie 2017, conform mențiunilor cuprinse în cartea de identitate, aflată în dosarul Judecătoriei Galați, eliberată la data de 20 mai 2014, reclamantul avea domiciliul în județul Galați.

Totodată, Înalta Curte constată că potrivit susținerilor din cererea de chemare în judecată formulată în fața Judecătoriei Galați, reclamantul a susținut că pârâta a părăsit domiciliul comun din Scînteiești în decembrie 2016, de unde a plecat împreună cu copilul.

De asemenea, din ancheta socială efectuată în cauză, aflată la dosarul Judecătoriei Galați, rezultă faptul că părțile au avut locuința comună în comuna Scînteiești, iar pârâta a părăsit acest domiciliu comun la scurt timp după nașterea minorei din data de 02.10.2016.

Față de aceste considerente, în speța de față este incidentă ipoteza reglementată de art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ. și, prin urmare, constatând îndeplinite condițiile stipulate de norma invocată, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați.