ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 44/2018

HOTĂRÂRE

17.01.2018

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 44/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. x în data de 9.01.2017, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta B. cerere de divorț, solicitând desfacerea căsătoriei părților, stabilirea locuinței minorului la tată, exercitarea în comun a autorității părintești.

La termenul din data de 7.06.2017, instanța și-a verificat competența și, față de precizările reclamantului și ale pârâtei, care locuia la Comănești în momentul introducerii cererii de chemare în judecată și față de dispozițiile H.G. nr. 337/1993, a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași pe care a admis-o pentru motivele care succed.

În ceea ce privește competența teritorială art. 915 stabilește o derogare de la regula de drept comun (instanța de la domiciliul pârâtului, instituită de art. 107 C. proc. civ.), fiind vorba despre o competență absolută, reglementată de norme de ordine publică, astfel cum rezultă din art. 129 și următoarele C. proc. civ.

În speța de față, deși ultima locuință comună a părților a fost în raza de competență a Judecătoriei Iași, în prezent nu mai locuiește nici unul dintre soți acolo; reclamantul este plecat în străinătate, iar domiciliul pârâtei este în județul Bacău.

Prin urmare, instanța a apreciat că este competentă să soluționeze cererea de divorț judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul pârâtei și anume Judecătoria Moinești.

La data de 13.09.2017 pe rolul Judecătoriei Moinești a fost înregistrat Dosarul nr. x/2017.

La termenul din data de 14.11.2017, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Moinești pe care a admis-o pentru următoarele motive:

Competența teritorială în materia divorțului, astfel cum este reglementată de art. 915 C. proc. civ. este o competență exclusivă, de ordine publică și nu poate fi invocată decât în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața instanței.

Potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuința comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul".

În cauză, instanța a reținut că atât reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, cât și pârâta, prin întâmpinare, au indicat ca ultimă locuință comună a soților jud. Iași.

La momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 05.01.2017, reclamantul A. locuia împreună cu minorul în jud. Iași. Acest aspect reiese din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în care se menționează de către reclamant că locuiește împreună cu minorul la domiciliul său din jud. Iași, aspect confirmat și prin cuprinsul raportului de anchetă psihosocială întocmit în cauză.

Pârâta-reclamantă are reședința stabilită în Anglia, în prezent, dar a ales ca domiciliu unde să i se facă toate comunicările privind procesul domiciliul părinților săi, din orașul Comănești, jud. Bacău.

Raportat la această situație de fapt și având în vedere caracterul imperativ al dispozițiilor legale sus-citate, instanța a apreciat că Judecătoria Moinești în a cărei circumscripție și-a ales pârâta reclamantă domiciliul pentru comunicarea actelor de procedură, în temeiul art. 156 C. proc. civ., nu este competentă să soluționeze prezenta cerere.

În schimb, se apreciază ca fiind competentă să soluționeze prezenta cerere Judecătoria Iași, ca instanță în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, cel puțin unul dintre soți în raza teritorială a acestei instanțe la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

Din probele administrate reiese că, la momentul formulării acțiunii, reclamantul A. locuia împreună cu minorul C. la ultima locuință comună a soților din jud. Iași.

Având în vedere considerentele arătate, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Moinești, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, a constatat intervenit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind, în favoarea Judecătoriei Iași, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect divorț cu minori; exercitarea autorității părintești; stabilire domiciliu minor; pensie de întreținere.

Conform art. 915 C. proc. civ. cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Din actele aflate la dosar rezultă că, atât reclamantul prin cererea de chemare în judecată cât și pârâta prin întâmpinare, au indicat ca ultimă locuință comună a soților jud. Iași.

Conform art. 107 alin. (2) C. proc. civ. instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.

Așadar, determinarea instanței competente să soluționeze cererea dedusă judecății se face prin raportare la data formulării acțiunii, chiar dacă intervin modificări în ce privește domiciliul părților în cauză.

Cum în cauză, la data introducerii acțiunii, ultimul domiciliu al părților se afla pe raza Judecătoriei Iași rezultă că această instanță, pe care reclamanta a învestit-o în mod legal, rămâne competentă să soluționeze cauza chiar dacă părțile și-au schimbat ulterior adresa.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Iași.