ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6414/2011

Asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

159 din 13 ianuarie 2011, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 5 București.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Judecătoria Târgoviște reclamanta B.E.M., domiciliată în

Târgoviște, a chemat în judecată pe pârâtul B.A., domiciliat în Istambul,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea

căsătoriei, să i se încuviințeze păstrarea numelui dobândit prin căsătorie, să

i se încredințeze spre creștere și educare minora B.A.M., să se stabilească

obligația legală de întreținere în favoarea minorei.

Față de precizarea

reclamante, făcută în ședința publică din 14 octombrie 2010, în sensul că

ultimul domiciliu comun a fost în București, sector 5, instanța, din oficiu, a

invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște, pe care a

admis-o, în considerarea următoarelor considerente:

Soții au avut

domiciliul comun în București, astfel cum rezultă din precizarea făcută de

reclamantă, la interpelarea instanței, în ședința publică din data de 14

octombrie 2010, precum și din declarația dată de pârât și autentificată sub nr.

1338/2010.

Potrivit art. 607

teza I C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în

circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, care în

speță, este în București, sector 5.

Instanța nu a primit

susținerea apărătorului ales al reclamantei, în sensul că instanța competentă

teritorial este cea de la domiciliul reclamantei deoarece, în condițiile

stabilirii certe a domiciliului comun al soților, tezele următoare ale art. 607

C. proc. civ. nu se aplică.

Legiuitorul a prevăzut

criterii prioritare de stabilire a competenței în caz de divorț într-o anumită

ordine, prin normă imperativă și anume, cel din urmă domiciliu comun, iar dacă

nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul din soți numai locuiește în

circumscripția judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, instanța

competentă este cea din circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, iar

când pârâtul nu are domiciliu în țară, este competentă judecătoria în

circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul.

Astfel investită,

Judecătoria sector 5 București, Secția a II a civilă, prin sentința civilă nr. 3908

din 9 mai 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Târgoviște și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a

înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța

a reținut în considerentele hotărârii sale că, raportat la declarațiile

părților (exprimate prin cererea de chemare în judecată și notele scrise

formulate de reclamantă, respectiv prin declarația pârâtului autentificată sub nr.

1338/3104 din 03 noiembrie 2010 de Consulatul General al României la Istambul),

ultimul domiciliu comun al soților a fost în București, însă la momentul

înregistrării cererii de divorț, niciuna dintre părți nu mai locuia în

circumscripția teritorială a judecătoriei în care s-a aflat ultimul domiciliu

comun.

Întrucât pârâtul

locuia în străinătate, iar reclamanta în Târgoviște, Calea București, situație

de fapt reținută, de altfel, și de Judecătoria Târgoviște, în raport de

dispozițiile art. 607 C. proc. civ., față de împrejurarea că niciunul dintre

soți nu mai locuia la data introducerii cererii de chemare în judecată în

circumscripția teritorială a judecătoriei în care s-a aflat ultimul domiciliu

comun, iar pârâtul nu avea domiciliul în țară, instanța competentă este cea de

la domiciliul reclamantei, respectiv Judecătoria Târgoviște.

Învestită cu soluționarea conflictului

negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în

speță, competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Târgoviște, pentru

considerentele ce succed:

Potrivit art.

607 C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în

circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, doar în

condițiile în care cel puțin unul dintre soți mai locuiește în circumscripția

teritorială a instanței în raza căreia se află ultimul domiciliu comun. Dacă

soții nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul din soți nu mai locuia la

data introducerii cererii de chemare în judecată în circumscripția instanței în

care s-a aflat cel din urmă domiciliu comun, instanța competentă este aceea în

circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are

domiciliul în țară (cum este cazul în speță), este competentă instanța în

circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul.

Așa fiind, întrucât

la data introducerii cererii de chemare în judecată, niciunul din soți nu mai

locuia în circumscripția instanței în care s-a aflat cel din urmă domiciliu

comun, iar pârâtul locuiește în străinătate, față de dispozițiile art. 607 ultima

teză C. proc. civ., instanța competentă din punct de vedere teritorial să

judece cauza este cea în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul

reclamantei, respectiv Judecătoria Târgoviște.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 septembrie 2011.