ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6414/2011

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 159 din 13 ianuarie 2011, Judecătoria Târgoviște a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgoviște reclamanta B.E.M., domiciliată în Târgoviște, a chemat în judecată pe pârâtul B.A., domiciliat în Istambul, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei, să i se încuviințeze păstrarea numelui dobândit prin căsătorie, să i se încredințeze spre creștere și educare minora B.A.M., să se stabilească obligația legală de întreținere în favoarea minorei.

Față de precizarea reclamante, făcută în ședința publică din 14 octombrie 2010, în sensul că ultimul domiciliu comun a fost în București, sector 5, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgoviște, pe care a admis-o, în considerarea următoarelor considerente: Soții au avut domiciliul comun în București, astfel cum rezultă din precizarea făcută de reclamantă, la interpelarea instanței, în ședința publică din data de 14 octombrie 2010, precum și din declarația dată de pârât și autentificată sub nr. 1338/2010. Potrivit art. 607 teza I C. proc.

civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, care în speță, este în București, sector 5. Instanța nu a primit susținerea apărătorului ales al reclamantei, în sensul că instanța competentă teritorial este cea de la domiciliul reclamantei deoarece, în condițiile stabilirii certe a domiciliului comun al soților, tezele următoare ale art. 607 C. proc. civ. nu se aplică.

Legiuitorul a prevăzut criterii prioritare de stabilire a competenței în caz de divorț într-o anumită ordine, prin normă imperativă și anume, cel din urmă domiciliu comun, iar dacă nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul din soți numai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, instanța competentă este cea din circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în țară, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul. Astfel investită, Judecătoria sector 5 București, Secția a II a civilă, prin sentința civilă nr. 3908 din 9 mai 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a reținut în considerentele hotărârii sale că, raportat la declarațiile părților (exprimate prin cererea de chemare în judecată și notele scrise formulate de reclamantă, respectiv prin declarația pârâtului autentificată sub nr. 1338/3104 din 03 noiembrie 2010 de Consulatul General al României la Istambul), ultimul domiciliu comun al soților a fost în București, însă la momentul înregistrării cererii de divorț, niciuna dintre părți nu mai locuia în circumscripția teritorială a judecătoriei în care s-a aflat ultimul domiciliu comun. Întrucât pârâtul locuia în străinătate, iar reclamanta în Târgoviște, Calea București, situație de fapt reținută, de altfel, și de Judecătoria Târgoviște, în raport de dispozițiile art. 607 C. proc.

civ., față de împrejurarea că niciunul dintre soți nu mai locuia la data introducerii cererii de chemare în judecată în circumscripția teritorială a judecătoriei în care s-a aflat ultimul domiciliu comun, iar pârâtul nu avea domiciliul în țară, instanța competentă este cea de la domiciliul reclamantei, respectiv Judecătoria Târgoviște. Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că în speță, competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Târgoviște, pentru considerentele ce succed: Potrivit art. 607 C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soților, doar în condițiile în care cel puțin unul dintre soți mai locuiește în circumscripția teritorială a instanței în raza căreia se află ultimul domiciliu comun.

Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau dacă niciunul din soți nu mai locuia la data introducerii cererii de chemare în judecată în circumscripția instanței în care s-a aflat cel din urmă domiciliu comun, instanța competentă este aceea în circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliul în țară (cum este cazul în speță), este competentă instanța în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul. Așa fiind, întrucât la data introducerii cererii de chemare în judecată, niciunul din soți nu mai locuia în circumscripția instanței în care s-a aflat cel din urmă domiciliu comun, iar pârâtul locuiește în străinătate, față de dispozițiile art. 607 ultima teză C. proc.

civ., instanța competentă din punct de vedere teritorial să judece cauza este cea în a cărei circumscripție teritorială se află domiciliul reclamantei, respectiv Judecătoria Târgoviște.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2011.