ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1575/2022

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la 16.09.2021, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei încheiată de părți din culpa comună a părților, în subsidiar, desfacerea căsătoriei prin acord, exercitarea autorității părintești cu privire la minora C. de către ambii părinți, stabilirea locuinței minorei la reclamant, obligarea pârâtei la plata contribuțiilor de creștere și întreținere a minorei C..

Ulterior comunicării cererii de chemare în judecată, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

A solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului-pârât, exercitarea autorității părintești exclusiv de mamă privind minora, stabilirea locuinței minorei la domiciliul mamei din comuna Golăești, obligarea reclamantului-pârât la prestarea lunară în favoarea minorei a unei pensii de întreținere, în cuantum de 1/4 din venitul lunar net obținut de către reclamant în Germania, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1267/11.02.2022 pronunțată de Judecătoria Iași, a fost admisă excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivarea soluției, instanța a reținut, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că domiciliul efectiv al reclamantului este în Germania, unde acesta are încheiat și un contract de muncă (cu începere din 19.10. 2020), iar pârâta are domiciliul tot în Germania, conform înscrisului datat din luna august 2020, depus la dosar de mandatarul convențional al acesteia, în ședința publică din 2 februarie 2022 .

Noțiunea de "locuință" trebuie înțeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuiește efectiv și nu locuința statornică și principală. Altfel spus, ceea ce are relevanță în stabilirea competenței teritoriale în această materie este locuința faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.

Din aceste considerente și în lipsa unui acord expres cu privire la alegerea unei instanțe competentă să soluționeze cererea de divorț, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și declinată prezenta cerere, în temeiul art. 915 alin. (2) C. proc. civ. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București .

2.2. Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 3921 din 12.05.2022, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Instanța a reținut, în esență, că, la momentul sesizării Judecătoriei Iași cu cererea de divorț, respectiv 16.09.2021, pârâta locuia pe teritoriul României (partea afirmând că a revenit în România în anul 2020), în localitatea Cilibiu (com. Golăiești), fiicele părților mutându-se în luna octombrie 2021 în mun. Iași, într-un imobil închiriat, potrivit copiei contractului de închiriere atașat la dosar declinat.

În raport de aceste împrejurări, Judecătoria Sectorului 5 București a constatat incidența ipotezei reglementate de art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., conform căreia dacă soțul pârât are locuința în țară, competența de soluționare a cererii pendinte revine instanței de la locuința pârâtului, având relevanță pentru stabilirea competenței teritoriale, locuința pârâtei de la data sesizării instanței, conform art. 107 alin. (2) din același cod, iar nu faptul că, ulterior sesizării instanței, pârâta a plecat în străinătate pentru perioade determinate, în vederea executării unor contracte de muncă sezoniere, însă revenind întotdeauna în țară, unde se află centrul intereselor sale familiale (copiii părților aflându-se în România), sociale și culturale, nefiind în niciun fel legată de țara unde își desfășoară munca, rezultând că locuința statornică și principală a acesteia este în România, din moment ce pârâta nu și-a manifestat intenția de a se stabili într-o altă țară, plecările sale fiind cauzate de necesitatea obținerii unor venituri și urmate de reîntoarcerea în România.

În consecință, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și declinată competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, în a cărei rază teritorială își avea locuința pârâta la momentul introducerii acțiunii.

II. Considerentele Înaltei Curți

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În drept, potrivit art. 915 C. proc. civ.:

"(1) Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul. (2) Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.".

Acțiunea care a determinat declinările reciproce ale instanțelor are ca obiect o cerere de divorț, cu elemente de extraneitate, în sensul că ambele părți sunt cetățeni români, dar sunt plecați la muncă în străinătate, unde și locuiesc efectiv.

Se observă că instanțele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 C. proc. civ., prin raportare la domiciliul părților.

Astfel, norma de competență în materia divorțului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1) și (2), stipulează în sensul că aceasta aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. În teza a doua a menționatului articol se prevede că în situația în care soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află ultima locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia are locuința reclamantul.

Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.

Așa cum rezultă din norma de drept menționată, regula generală în materie de divorț este aceea că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea este cea în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, și anume: cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

În speță, ultimul domiciliu comun al soților a fost, conform susținerilor din cererea de chemare în judecată și din cererea reconvențională, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Iași, iar, ulterior, în Germania, iar, la momentul sesizării Judecătoriei Iași cu cererea de divorț, respectiv 16.09.2021 precum și în prezent, ambele părți nu au domiciliul în țară.

Astfel, deși pârâta afirmă în cererea reconvențională că a revenit în România în anul 2020, din ancheta socială efectuată în cauză, aflată la dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București, rezultă că pârâta nu se afla în țară la data formulării acțiunii de divorț, 16.09.2021, fiind plecată la muncă în străinătate, în Germania, aspect ce este confirmat și de susținerile părților din actele procedurale efectuate și depuse la dosar, precum înscrisul datat luna august 2020, depus la dosar de mandatarul convențional al acesteia, în fața Judecătoriei Iași, în ședința publică din 2 februarie 2022.

În ceea ce-l privește pe reclamant, domiciliul efectiv al acestuia este în Germania, unde aceasta are încheiat și un contract de muncă, cu începere din 19.10. 2020, conform înscrisului de la dosar Judecătoria Iași.

Ca atare, constatând că, la data formulării cererii de chemare în judecată, 16.09.2021, niciuna din părți nu avea domiciliul în țară, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., reținând și faptul că nu s-a dovedit un acord al părților privind alegerea de competență.

Se au în vedere, în acest sens, și considerentele deciziei nr. 20 din 24 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1049 din 27 decembrie 2016, prin care s-a arătat că interpretarea dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ. trebuie făcută în sensul că acordul părților în vederea alegerii instanței competente nu poate fi dat în mod tacit, ci doar expres.

Aceasta, în condițiile în care textul de lege în discuție instituie o normă de competență specială care este de strictă interpretare, și care implică o acțiune neechivocă a fiecăreia dintre părți în sensul manifestării acordului de alegere a instanței căreia înțeleg să îi atribuie competența în temeiul art. 915 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2022.