ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 440/2023

Ședința publică din data de 7 martie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare la data de 30 mai 2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.: în principal, desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 27.10.2007 în fața ofițerului de stare civilă de pe lângă Primăria Baia Mare, din culpa exclusivă a pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 373 lit. b), coroborat cu art. 379 alin. (1) din C. civ. în subsidiar, în măsura în care pârâta își va exprima acordul în acest sens, desfacerea căsătoriei prin acordul părților, în temeiul dispozițiilor art. 373 lit. a), coroborat cu art. 374 din C. civ., raportat la art. 929 - 932 din C. proc. civ., revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, respectiv acela de "C.", în temeiul dispozițiilor art. 383 alin. (3) din C. civ. exercitarea autorității părintești cu privire la minorii D. și E. să fie realizată de către ambii părinți, în temeiul dispozițiilor art. 397, coroborat cu art. 483 și următoarele din C. civ. stabilirea domiciliului minorilor la reclamant, în temeiul dispozițiilor art. 400, coroborat cu art. 496 din C. civ. obligarea pârâtei la plata unei contribuții lunare privind cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională, pe seama minorilor, cu titlu de pensie de întreținere, în cuantum de 1/6 din venitul minim lunar net efectiv realizat ori din venitul minim pe economie, pentru fiecare minor, de la data formulării cererii și până la majorat sau noi dispozițiuni, în temeiul dispozițiilor art. 402, raportat la art. 499, coroborat cu art. 529 și art. 532 din C. civ.. stabilirea în favoarea pârâtei a unui program de vizită, în temeiul dispozițiilor art. 396 coroborat cu art. 401 alin. (1) din C. civ., cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.

Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate la data de 27.10.2007; să revină la numele purtat înainte de încheierea căsătoriei, în temeiul art. 383 alin. (3) din C. civ. exercitarea autorității părintești cu privire cu privire la minorii D., și E., să fie realizată de către ambii părinți, în temeiul dispozițiilor art. 397 din C. civ. stabilirea locuinței minorilor la domiciliul pârâtei-reclamante în temeiul art. 400 din C. civ. stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea minorilor, în sarcina reclamantului-pârât, în cuantum de până la o treime din venitul lunar, în temeiul art. 529 din C. civ. cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere.

2.1. Prin sentința civilă nr. 10673 din 12 decembrie 2022, Judecătoria Baia Mare, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, la data înregistrării cererii de chemare în judecată, ambele părți împreună cu copiii lor minori locuiau în Germania, Augsburg, și că nu există un acord privind competența, fiind aplicabil art. 915 alin. (2) din C. proc. civ.

Instanța a constatat că nu s-a făcut dovada existenței unui acord de voințe în ceea ce privește alegerea instanței iar, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 20/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, acordul nu poate fi dedus din conduita procesuală a părților, constând în exprimarea acestuia de către pârât în cuprinsul procurii acordate reprezentantului convențional ori din exprimarea acordului de către reclamant în cuprinsul aceleiași procuri pentru simplul motiv că nu se face dovada întâlnirii celor două voințe exprimate individual.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1078 din 06 februarie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale de ordine publică invocată de părți, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, a constatat că, între Judecătoria Sectorului 5 București și Judecătoria Baia Mare, a intervenit un conflict negativ de competență în ceea ce privește soluționarea cauzei, și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Instanța a constatat că pârâta a solicitat în mod expres, în cuprinsul procurii judiciare autentificate, ca Judecătoria Baia Mare să judece cererea de divorț, iar soțul reclamant a optat, conform prevederilor art. 915 alin. (2) din C. proc. civ., pentru Judecătoria Baia Mare, astfel cum reiese din procura judiciară autentificată.

În lumina considerentelor reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii nr. 20/2016, acest acord poate fi exprimat inclusiv verbal în fața instanței, iar cu privire la forma acordului de alegere a instanței competente, aceasta nu trebuie să fie concretizat într-un înscris comun al părților, câtă vreme reiese în mod expres voința fiecărei părți de a alege o anumită instanță pentru soluționarea cererii de divorț și acest acord este exprimat în scris.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar este reprezentat de cererea principală înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia Mare, formulată de reclamantul A., prin care acesta a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâta B. și soluționarea capetelor de cerere accesorii, privind revenirea la numele avut anterior căsătoriei, exercitarea autorității părintești, stabilirea domiciliului minorilor, stabilirea programului de vizitare a acestora. Cererea reconvențională formulată de pârâtă are ca obiect aceleași solicitări.

În speță, ambele părți locuiesc în Germania, Augsburg, potrivit înscrisurilor atașate la dosarul cauzei, respectiv procurile judiciare depuse la dosar.

Astfel, acțiunea principală care a determinat desesizările reciproce ale instanțelor are ca obiect o cerere de divorț, cu element de extraneitate, iar instanțele aflate în conflict au interpretat diferit dispozițiile art. 915 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv cele referitoare la acordul părților privind instanța competentă a soluționa cauza. Dispoziția legală menționată stabilește că, în situația în care nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, în lipsa unui asemenea acord cererea de divorț fiind de competența Judecătoriei sectorului 5 București.

În situația expusă, în mod corect au considerat instanțele aflate în conflict că instanța competentă să soluționeze pricina se stabilește potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (2) din C. proc. civ., însă, în ceea ce privește forma acordului de alegere a instanței competente, Înalta Curte constată că aceasta nu trebuie să îmbrace forma unui înscris comun al părților, câtă vreme reiese în mod expres voința fiecărei părți de a alege o anumită instanță pentru soluționarea cererii de divorț și această voință este exprimată în scris. Într-adevăr, manifestarea de voință trebuie să fie una neechivocă, clară și exteriorizată, manifestarea tacită de voință neputând produce efecte juridice în cazul alegerii instanței în temeiul art. 915 alin. (2) din C. proc. civ.. În acest sens este decizia nr. 20 din data de 24 octombrie 2016, pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1049 din data de 27 decembrie 2016, în care Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat noțiunea de "acord" al părților din cuprinsul tezei a doua a alin. (2) al art. 915 din C. proc. civ., respectiv condițiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenția părților cu privire la alegerea instanței competente să soluționeze acțiunea de divorț, în situația în care niciuna dintre părți nu are locuința pe teritoriul României.

În decizia menționată, Înalta Curte a considerat că acordul de voințe la care face referire art. 915 alin. (2) din C. proc. civ. este, în esență, un contract în sensul art. 1.166 din C. civ., iar potrivit dispozițiilor art. 1.178 din același act normativ: "Contractul se încheie prin simplul acord de voințe al părților dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa valabilă.". În ceea ce privește formele de exprimare a consimțământului, art. 1.240 din C. civ. prevede că: "(1) Voința de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris. (2) Voința poate fi manifestată și printr-un comportament care, potrivit legii, convenției părților, practicilor statornicite între acestea sau uzanțelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenției de a produce efectele juridice corespunzătoare."

În raport de cele arătate, Înalta Curte a concluzionat că este necesar ca acordul părților, prevăzut de art. 915 alin. (2) din C. proc. civ., cu privire la alegerea instanței care urmează a soluționa acțiunea de divorț să fie exprimat expres, în formă scrisă, iar, în situația în care litigiul este pendinte, și verbal în fața instanței. În ambele cazuri, manifestarea de voință a părților în sensul opțiunii pentru o anumită instanță trebuie să rezulte explicit fie din cuprinsul convenției, fie din susținerile formulate în scris sau oral în fața instanței de judecată.

Astfel, chiar în lipsa unei convenții încheiate anterior învestirii instanței, părțile pot să își manifeste voința în scris sau verbal în fața instanței de judecată, în sensul alegerii judecătoriei care va soluționa divorțul, singura condiție fiind aceea ca opțiunea părților să rezulte explicit din susținerile formulate în scris sau oral în fața instanței. În cauză, astfel cum reiese din practicaua încheierii din data de 09 decembrie 2022, ambele părți, prin reprezentanți, și-au exprimat verbal, la primul termen de judecată în fața Judecătoriei Baia Mare, acordul privind alegerea acestei instanțe ca fiind cea competentă. De asemenea, la data de 30 mai 2022, reclamantul a depus la dosar procură judiciară, aflată la dosarul Judecătoriei Baia Mare, prin care a arătat că înțelege să învestească această instanță cu soluționarea cererii de divorț. De asemenea, reclamanta reconvențională a depus la dosarul Judecătoriei Baia Mare procură judiciară aflată la fila x, prin care a solicitat ca această judecătorie să judece cauza.

Rezultă, așadar, că în cauză, în mod explicit și fără echivoc, părțile din cererea de divorț, care locuiesc în străinătate, și-au manifestat voința ca instanța care urmează să judece pricina să fie Judecătoria Baia Mare.

În consecință, în condițiile existenței unui acord expres al părților din cererea de divorț asupra competenței Judecătoriei Baia Mare, în temeiul art. 915 alin. (2) teza a doua din C. proc. civ., această instanță este exclusiv competentă teritorială să soluționeze cererea de divorț, urmând ca tot această instanță, ulterior stabilirii competenței sale privind soluționarea cererii principale în prezenta procedură, să se pronunțe cu privire la competența de soluționare a cererilor accesorii.

Pentru aceste considerente, având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, anterior prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 martie 2023.