ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 25.10.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1801/2023

HOTĂRÂRE

25.10.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1801/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 25 octombrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 04.11.2021, sub dosar nr. x/2021 reclamantul A., în contradictoriu pârâta B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună:

- în principal, desfacerea căsătoriei prin acordul părților, în temeiul prevederilor art. 373 alin. (1) lit. a) C. civ., fără a face mențiune despre culpa soților, în temeiul prevederilor art. 930 alin. (1) C. proc. civ.,

- pârâta B. să revină la numele avut anterior căsătoriei și anume acela de "C.", în temeiul prevederilor art. 383 C. civ.,

- domiciliul minorei D., să fie stabilit la locuința reclamantului,

- obligarea pârâtei la plata lunară a unei pensii de întreținere în favoarea minorei D., în cuantum de o pătrime din venitul lunar net iar în cazul în care nu este încadrată în muncă, în cuantum de o pătrime din salariul minim net pe economie, în temeiul prevederilor art. 529 alin. (2) C. civ.,

- autoritatea părintească pentru minora D. să fie exercitată în mod egal de ambii părinți, conform prevederilor art. 503 C. civ.,

- pârâta să aibă posibilitatea de a avea legături personale cu minora de două ori pe lună, respectiv în prima și a treia săptămână, sau în a doua și a patra săptămână, în raport de opțiunea pârâtei, la sfârșitul săptămânii, începând cu ziua de vineri ora 14:00, până în ziua de duminica ora 18:00, în temeiul art. 401 C. civ.

- în subsidiar, desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtei, în temeiul prevederilor art. 373 alin. (1) lit. c) C. civ., art. 379 alin. (1) C. civ., raportat la art. 933 C. proc. civ.,

- pârâta B. să revină la numele avut anterior căsătoriei și anume acela de "C.", în temeiul prevederilor art. 383 C. civ.,

- domiciliul minorei D., să fie stabilit la locuința reclamantului,

- pârâta să fie obligată la plata lunară a unei pensii de întreținere în favoarea minorei D., în cuantum de o pătrime din venitul meu lunar net iar în cazul în care nu este încadrată în muncă, în cuantum de o pătrime din salariul minim net pe economie, în temeiul prevederilor art. 529 alin. (2) C. civ.,

- autoritatea părintească pentru minora D. să fie exercitată în mod egal de ambii părinți, conform prevederilor art. 503 C. civ.,

Pârâta B. a depus întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant, sens în care a solicitat:

- admiterea capătului de cerere prin care reclamantul solicită ca autoritatea părintească a minorei D. să fie exercitată în comun de ambii părinți, conform dispozițiilor art. 503 C. civ.:

- respingerea celorlalte capete de cerere din acțiune, ca neîntemeiate;

- obligarea reclamantului la pata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea reconvențională, pârâta-reclamantă a solicitat să se dispună:

- desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului-pârât;

- stabilirea locuinței minorei D. la domiciliul mamei;

- obligarea reclamantului-pârât la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei, în cuantum de 1/4 din veniturile realizate, dar nu mai puțin de 1/4 din salariul minim net pe economie;

- autoritatea părintească asupra minorei D. să fie exercitată în comun de ambii părinți;

- păstrarea de către pârâtă – reclamantă reconvențională a numelui dobândit în timpul călătoriei, având în vedere interesul superior al copilului;

- stabilirea în favoarea reclamantului-pârât a unui program de vizitare pentru a avea legături personale cu minora de două ori pe lună, respectiv în prima și a treia săptămână sau în a doua și a patra săptămână, după posibilitatea reclamantului-pârât, la sfârșitul săptămânii, începând cu ziua de vineri ora 14:00, până duminică ora 18:00, în temeiul art. 401 C. civ.

- obligarea reclamantul-pârât la plata de daune, în cuantum de 15.000 euro, în temeiul art. 388 C. civ.;

- constatarea nulității absolute pentru cauză ilicită și frauda legii a înscrisului intitulat tranzacție încheiată între pârâta-reclamantă și reclamantul – pârât reconvențional, încheiată în data de 07.06.2021, în temeiul art. 1236 alin. (3), raportat la art. 1237 C. civ.

- în subsidiar, în ipoteza în care instanța va stabili locuința minorei la tată, pârâta-reclamantă solicită stabilirea unui program de vizitare a minorei, astfel:

- în primul și al treilea sfârșit de săptămână din lună, începând ora 14:00 și până duminică, ora 18:00, la domiciliul minorei, cu luarea acesteia de la domiciliu;

- de sărbătorile de iarnă, a doua și a treia zi de Crăciun, de la ora 10:00 și până la ora 19:00, inclusiv cu luarea de la domiciliul minorei;

- de Sărbătorile Pascale, în a doua și a treia zi de Paște, de la ora 10:00 și până la ora 19:00, inclusiv cu luarea de la domiciliul minorei;

- de ziua minorei, de la ora 10:00 și până la ora 19:00 inclusiv cu luarea de la domiciliul acesteia;

- în vacanța de vară, timp de 1 lună, în luna august, cu luarea minorei la domiciliu pentru a o însoți în excursii, în țară sau în străinătate, sau la domiciliul acesteia, iar în anii impari aceasta își va petrece cu pârâta – reclamantă reconvențională vacanțele de vară și de iarnă.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin sentința nr. 623/29.03.2022, Judecătoria Alba Iulia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut incidența prevederilor art. 914 alin. (1) C. proc. civ., faptul că ultima locuință comună a părților a fost în Spania, precum și împrejurarea că nici una dintre părți nu mai domiciliază în Spania, reclamantul având domiciliul în sat Vadu Moților, județ Alba, iar pârâta are domiciliul în comuna Vidra, sat. Scafari, județ Vrancea. Chiar dacă s-ar reține că ultimul domiciliu comun al părților a fost în localitatea Alba Iulia, niciunul dintre soți nu mai locuiește în această localitate, astfel cum s-a reținut anterior.

Pe cale de consecință, instanța a apreciat că Judecătoriei Focșani îi revine competența de a soluționa cauza, în raport de prevederile art. 914 alin. (1) C. proc. civ. și de împrejurarea că din înscrisurile depuse la dosar și din susținerile părților, reiese că la momentul introducerii acțiunii de divorț, pârâta locuia în comuna Vidra, sat. Scafari, județ Vrancea (localitatea ce se află în circumscripția Judecătoriei Focșani).

2.2. Învestită prin declinare, prin sentința nr. 4398/29.05.2023, Judecătoria Focșani a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, a constatat conflict negativ de competență, a suspendat, din oficiu, cauza și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut incidența prevederilor art. 914 alin. (1) C. proc. civ., însă a constatat că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reiese că ultima locuință comună a părților a fost situată în Alba Iulia, bd. x, Jud. Alba.

Instanța a constatat că nu este dovedită susținerea pârâtei potrivit căreia ultima locuință comună a părților a fost în Spania, după cum, din cuprinsul raportului de anchetă psihosocială întocmit de UAT Vidra, reiese că pârâta nu a avut locuința în circumscripția Judecătoriei Focșani la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Chiar dacă s-ar aprecia că ultima locuință comună a părților nu a fost în Alba Iulia, din înscrisurile aflate la dosar nu reiese că pârâta a avut locuința în raza de competență a Judecătoriei Focșani pentru a fi competentă să soluționeze cauza. De asemenea, din probatoriul administrat, reiese faptul că reclamantul a avut în continuare locuința în raza de competență a Judecătoriei Alba Iulia.

Dispozițiile art. 915 C. proc. civ. nu stabilesc care este instanța competentă în cazul în care locuința pârâtului nu este cunoscută la data introducerii actiunii de divorț. În această ipoteză urmează a se a face aplicarea dispozițiilor art. 108 C. proc. civ., ca drept comun în materie, competența revenind judecătoriei în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, respectiv Judecătoriei Alba Iulia.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea reclamantului A., prin care a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâta B., cererile privind fiica părților, D., precum și cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Se constată că ambele instanțe aflate în conflict, în stabilirea competenței de soluționare a litigiului, s-au raportat la dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în sensul că cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opțiune între instanțele menționate de textul legal, fiind obligat să depună cererea de divorț la instanța competentă, în funcție de ordinea prevăzută de text. Așadar, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților.

Din actele și lucrările dosarului reiese că reclamantul are domiciliul în Sat Vadu Moților, Comuna Vadu Moților nr. 47 A, jud. Alba (copie CI- dosar Judecătoria Alba Iulia), adresă la care a fost efectuată și ancheta socială. Înalta Curte constată că părțile au avut ultima locuință comună în imobilul situat în Alba Iulia, bd. x, Jud. Alba, astfel cum au învederat ambele părți în cererile formulate (în cuprinsul întâmpinării și cererii reconvenționale pârâta reclamând aspecte de fapt- ce exced regulatorului de competență- privind timpul petrecut de reclamant în locuința comună), sens în care la dosar se află contractul de închiriere încheiat de ambele părți la data de 05.06.2021, iar din copia cărții de identitate a pârâtei-reclamante reiese că aceasta a avut reședința la aceeași adresă în perioada 11.06.2021-10.06.2022 (acțiunea fiind introdusă la 4.11.2021). Din ancheta socială întocmită de Autoritatea Tutelară Vadu Moților reiese că fiica părților a fost înscrisă în clasa pregătitoare la Școala Gimnazială "Avram Iancu" din Alba Iulia și la Centrul Educațional "E." Alba Iulia.

De asemenea, Înalta Curte constată că din înscrisurile aflate la dosar (fișa de evidență aflată la fila x, copia CI aflată la dosar Judecătoria Alba Iulia) nu reiese că după revenirea părților în România din Spania pârâta-reclamantă ar fi avut locuința în comuna Vidra, sat Scafari, jud. Vrancea. Această împrejurare a fost confirmată de Autoritatea Tutelară Vidra prin Adresa nr. x/12.04.2023 învederând că pârâta nu are locuința în circumscripția acestei instituții, astfel că ancheta socială nu poate fi efectuată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.