ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 640/2022

Ședința publică din data de 24 martie 2022

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la 2 aprilie 2021, sub nr. x/2021 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului; reluarea, de către reclamantă a numelui de familie purtat anterior căsătoriei, "C."; exercitarea, în mod exclusiv, de către reclamantă a autorității părintești, față de minorul D., stabilirea domiciliului minorului la locuința reclamantei din Timișoara, jud. Timiș; obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului și a cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 373 lit. b) și art. 379 alin. (1) teza I, art. 507, art. 496 alin. (3), art. 499, art. 524 și art. 529 C. civ., raportate la cele ale art. 194, art. 274, art. 915 și următ. C. proc. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare invocând, pe cale de excepție, necompetența teritorială a Judecătoriei Timișoara. De asemenea, a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantei, iar în subsidiar, din culpa ambelor părți; stabilirea domiciliului minorului la reclamantă; stabilirea unui program de vizită și exercitarea autorității părintești în comun, de ambii părinți; executarea în natură a pensiei de întreținere, conform art. 530 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 10781 din 23 septembrie 2021, Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Săliște.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Timișoara a reținut că dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. reglementează o competență absolută în materia divorțului, guvernată de norme de ordine publică, astfel cum rezultă din coroborarea art. 129 cu art. 126 C. proc. civ., iar, pentru stabilirea competenței instanței prezintă relevanță locuința în fapt a soților, împrejurare ce rezultă din interpretarea gramaticală a art. 915 din cod, care face referire la noțiunea de "locuință".

Conform susținerilor ambelor părți, instanța a reținut că acestea nu au avut o locuință comună, relația lor desfășurându-se, în cea mai mare parte, la distanță, pârâtul locuind, în fapt, în județul Sibiu.

Reținând incidența dispozițiilor legale anterior menționate, care stabilesc o competență teritorială exclusivă în materia cererilor de divorț și ținând seama că părțile nu au avut un domiciliu comun, Judecătoria Timișoara a apreciat că revine Judecătoriei Săliște competența soluționării cauzei.

Prin sentința civilă nr. 10 din 6 ianuarie 2022, Judecătoria Săliște a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Săliște a reținut că, în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

Referitor la competența teritorială în materia divorțului, a apreciat că nu domiciliul comun este criteriul de determinare, ci cea din urmă locuință comună a soților. Noțiunea de "locuință" trebuie înțeleasă ca element de identificare a persoanei fizice, interesând nu atât locuința statornică și principală, cât cea unde persoana locuiește efectiv.

A arătat că o explicitare a noțiunii "ultima locuință comună" se regăsește în procedura divorțului pe cale notarială reglementată de Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici și a activității notariale, aprobat prin Ordinul nr. 2333/C/2013, potrivit căruia prin "ultima locuință comună" se înțelege ultima locuință în care au conviețuit soții. Dovada ultimei locuințe se face, după caz, cu actele de identitate ale soților, din care rezultă domiciliul comun sau reședința comună a acestora ori, dacă nu se poate face dovada în acest fel, prin declarația autentică pe proprie răspundere a fiecăruia dintre soți, din care să rezulte care a fost ultima locuință comună.

Judecătoria Săliște a reținut că, potrivit susținerilor părților, acestea nu au locuit împreună, vizitându-se reciproc la diferite intervale de timp în județul Timișoara și județul Sibiu. Cu toate acestea, ulterior intervenirii sarcinii, reclamanta s-a mutat la locuința părinților săi din comuna Peciu Nou, unde a locuit până în prezent cu minorul D., aspect confirmat și prin referatul de anchetă socială întocmit în cauză.

Potrivit susținerilor părților, pârâtul a fost cel care s-a deplasat din localitatea Orlat pentru a-și vizita fiul în comuna Peciu Nou, vizitele acestuia având o frecvență suficientă pentru a contura o stare de fapt din care reiese faptul că soții au înțeles să își consume relațiile de familie în această din urmă localitate.

Cum, potrivit dispozițiilor H.G. nr. 337/1993, comuna Peciu Nou se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Timișoara, Judecătoria Săliște a apreciat că această instanță este competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cauza.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Judecătoriei Săliște îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea dispozițiilor legale și a următoarelor argumente:

Conform art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul."

Competența prevăzută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. are caracter absolut, reclamantul neavând drept de opțiune între instanțele enumerate în cuprinsul acestui articol, competența fiind stabilită de legiuitor în funcție de circumstanțele particulare care se identifică în fiecare cauză.

Noțiunea "domiciliu comun" semnifică ultima locuință în care soții au conviețuit în mod efectiv, unde s-a desfășurat viața lor de familie, relevanță având, la stabilirea competenței teritoriale, locuința în fapt, iar nu cea menționată în cărțile de identitate.

Prin art. 321 C. civ. se definește termenul "locuința familiei" ca fiind acea locuință comună soților sau, în lipsă, locuința soțului la care se află copiii. Aceste prevederi legale privesc locuința familiei, atât din perspectiva imobilului de locuit, cât și din cea a vieții de familie.

În scopul identificării instanței competente să soluționeze cauza, în raport de criteriile prevăzute de art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va avea în vedere că, potrivit susținerilor reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată, părțile nu au locuit împreună aproape deloc, relația lor desfășurându-se, în mare parte, la distanță, soții vizitându-se la Orlat (unde domiciliază în fapt pârâtul) și la Peciu Nou (unde locuiește în fapt reclamanta).

Susținerile reclamantei sunt confirmate de pârât, prin întâmpinarea depusă la Judecătoria Timișoara, prin care a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe din perspectiva inexistenței unei locuințe comune a părților și a faptului că, întrucât regulile stabilite prin art. 915 alin. (1) C. proc. civ. nu au caracter facultativ, reclamanta era obligată să introducă cererea de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție locuiește în fapt pârâtul, anume Judecătoria Săliște.

În contextul arătat, pârâtul a afirmat că locuiește efectiv, din anul 2019, în localitatea Orlat, jud. Sibiu, fiind angajat la Regia Publică Locală Ocolul Silvic Cindrel RA, jud. Sibiu.

Afirmațiile pârâtului sunt dovedite cu mențiunile de pe cartea sa de identitate, conform cărora, în perioada 20 august 2020 - 19 august 2021, acesta și-a stabilit reședința în satul Orlat, comuna Orlat nr. 528, jud. Sibiu, iar, potrivit adeverinței nr. x din 26 aprilie 2021 emise de Regia Publică Locală Ocolul Silvic Cindrel RA, este angajat în funcția de inginer silvic la această societate, pe perioadă nedeterminată, începând cu 22 august 2017.

Aceleași aspecte cu privire la locuința efectivă a pârâtului reies și din referatul de anchetă socială întocmit de Primăria Comunei Orlat la solicitarea Judecătoriei Timișoara, în care s-a consemnat că, deși acesta domiciliază, potrivit mențiunilor din cartea de identitate, în Timișoara, Bd. x nr. 22/a, jud. Timiș, în fapt locuiește în comuna Orlat nr. 528, jud. Sibiu, într-un imobil aflat în proprietatea părinților săi.

Totodată, potrivit consemnărilor din cuprinsul raportului de anchetă socială întocmit de Comuna Peciu Nou, jud. Timiș la domiciliul în fapt al reclamantei din această localitate, părțile nu au avut un locuință comună, relația lor desfășurându-se la distanță.

În lipsa unui domiciliu comun, în raport de care să se poată determina instanța competentă să judece litigiul, devine incident cel de-al doilea criteriu instituit de art. 915 alin. (1) C. proc. civ., care atrage competența teritorială a instanței de la domiciliul pârâtului.

Aceasta înseamnă că Judecătoria Săliște este competentă să soluționeze cauza, cu atât mai mult cu cât pârâtul locuiește cu forme legale în comuna Orlat, jud. Sibiu din 20 august 2020, în sensul dispozițiilor art. 87 C. civ., potrivit cărora "Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală", dovada intenției sale rezultând din declarația făcută la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului.

Faptul că prin cererile formulate părțile au solicitat instituirea unor măsuri cu privire la minorul rezultat din căsătorie nu este de natură să atragă competența Judecătoriei Timișoara, în considerarea dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a susținut reclamanta prin notele de ședință depuse la Judecătoria Săliște, întrucât aceste cereri sunt accesorii cererii de divorț și se soluționează de instanța competentă potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (1) din același cod.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Săliște.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Săliște.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 martie 2022.