ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 258/2017

Decizia nr. 258/2017 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 18 februarie 2016, sub nr. x/197/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., ca, pe calea ordonanței președinți ale, să se stabilească provizoriu locuința minorului C. și exercitarea autorității părintești în comun de către cei doi părinți, până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/197/2016 al acestei instanțe. În motivare, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 29 mai 2015, din această căsătorie rezultând minorul C. De asemenea, a susținut că ultimul domiciliu comun al soților a fost în municipiul Brașov, Motivele care l-au determinat să promoveze cererea de ordonanță președințială au fost determinate de comportamentul pârâtei, derivat din luarea unor decizii unilaterale referitoare la familie.

La data de 09 februarie 2016, în urma unui conflict între soți, pârâta a părăsit domiciliul conjugai, mutându-se cu minorul în localitatea Slatina. Reclamantul a susținut că împotriva sa au fost emise, de către Judecătoria Slatina, două ordine de protecție, ultimul fiind pronunțat la data de 22 septembrie 2016, prin care i s-a interzis ca, pe o durată de 6 luni, să se apropie de pârâtă și de reședința acesteia. În drept, ordonanța președințială a fost întemeiată pe dispozițiile art. 999 C. proc. civ. La termenul de judecată de la 12 decembrie 2016, pârâta B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov, arătând că, în cauza dedusă judecății, instanța de tutelă este Judecătoria Slatina, întrucât în circumscripția acesteia se află reședința sa și a minorului.

În drept, a invocat dispozițiile art. 483, art. 496, art. 398 alin. (1) C. civ., art. 31 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 și art. 997 C. proc. civ. La termenul de judecată de la data de 12 decembrie 2016, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căreia a susținut că, potrivit prevederilor art. 998 C. proc. civ., cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului. Or, cererea de divorț în care s-au solicitat încredințarea și stabilirea domiciliului minorului, fiind pe rolul Judecătoriei Brașov, atrage competența acestei instanțe în soluționarea acestor cereri. La termenul de judecată mai sus menționat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 248 și art. 224 C. proc.

civ., a pus în discuția contradictorie a părților excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov, reținând cauza în pronunțare pe această excepție. Prin Sentința civilă nr. 12465 din 13 decembrie 2016, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale și a decimat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Slatina. Pentru a dispune astfel, a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 998, coroborate cu cele ale art. 94 pct. 1 lit. a) și art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată promovată pe calea ordonanței președințiale, având ca obiect stabilirea provizorie a locuinței minorului și exercitarea autorității părintești asupra acestuia, se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Judecătoria Brașov a constatat că, la data formulării cererii, reclamantul locuia în municipiul Brașov, iar pârâta în municipiul Slatina, aspecte care au rezultat din susținerile reclamantului și din mențiunile de pe cartea de identitate a pârâtei potrivit cărora, începând cu data de 02 august 2016, aceasta nu mai figurează cu domiciliul la adresa din municipiul Brașov, ci cu reședința în municipiul Slatina. Față de aceste împrejurări, instanța a apreciat că stabilirea competenței teritoriale privind soluționarea cererii de ordonanță președințială, se face prin raportare la locul situării domiciliului pârâtei, respectiv la adresa unde aceasta locuia la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Totodată, a reținut și incidența în cauză a dispozițiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice, date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită. A considerat că aceste prevederi au caracter de normă specială față de cele ale art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea se introduce la instanța domiciliului pârâtului, dat fiind obiectul cererii care vizează modalitatea de exercitare a drepturilor părintești. Or, potrivit art. 106 C. civ., ocrotirea minorului se face prin părinți sau prin alte modalități prevăzute de lege, astfel că și stabilirea domiciliului minorului constituie o formă de ocrotire, atrăgând aplicabilitatea dispozițiilor art. 114 C. proc.

civ. Judecătoria Brașov a opinat în sensul că, în cazul proceselor referitoare la persoane, competența teritorială este exclusivă și absolută, aspect ce reiese din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 126 C. proc. civ., în sensul că părțile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială. Prin urmare, dacă în materia cererilor patrimoniale părțile pot deroga de la competența teritorială prevăzută de legea procesuală, în materia celor privitoare la persoane, competența este obligatorie, întrucât de drepturile părintești părțile nu pot dispune liber. De asemenea, a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 129 pct. 3 C. proc.

civ., necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de același grad, iar părțile nu o pot înlătura, excepția necompetenței putând fi invocată în acest caz chiar de instanță, din oficiu. În cauză, persoana ocrotită este minorul C. La data introducerii acțiunii, respectiv la 18 noiembrie 2016, astfel cum reiese din mijloacele de probă administrate, acesta locuia în municipiul Slatina, care se află în circumscripția Judecătoriei Slatina.

Instanța a opinat în sensul că, împrejurarea potrivit căreia ultimul domiciliu comun al soților a fost în municipiul Brașov, iar pe rolul Judecătoriei Brașov a fost înregistrată, sub nr. x/197/2016, cererea de chemare în judecată având ca obiect divorțul acestora, nu prezintă relevanță în ceea ce privește stabilirea competenței teritoriale, atâta vreme cât minorul locuiește efectiv în municipiul Slatina, iar în speță, fondul dreptului nu privește desfacerea căsătoriei părților, ci stabilirea domiciliului minorului și exercitarea autorității părintești asupra sa. În urma declinării cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la 06 ianuarie 2017, sub nr. x/197/2016. Prin Sentința civilă nr. 294 din 13 ianuarie 2017, Judecătoria Slatina a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza, spre competentă soluționare, în favoarea Judecătoriei Brașov.

A suspendat, din oficiu, judecata pricinii și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. Pentru a dispune astfel, a reținut că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și din susținerile ambelor părți, reiese că reclamantul A. și pârâta B. s-au căsătorit la data de 29 mai 2015, din căsătoria acestora rezultând minorul C., născut la 14 octombrie 2015, și că ultimul domiciliu comun al soților a fost în municipiul Brașov. A constatat, de asemenea, că pe rolul Judecătoriei Brașov a fost înregistrată, sub nr. x/197/2016, cererea de chemare în judecată având ca obiect divorțul părților, cu termen de judecată la data de 09 februarie 2017. Potrivit anchetei sociale efectuate în cauză de Judecătoria Slatina, pârâta locuiește cu minorul în municipiul Slatina, jud. Olt.

Având în vedere data introducerii cererii de ordonanță președințială, Judecătoria Slatina a constatat incidența în cauză a dispozițiilor Codului de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010. În acest context, a expus conținutul dispozițiilor art. 915 (instanța competentă în soluționarea cererii de divorț), art. 920 (măsuri vremelnice cu privire la minori), art. 998 (instanța competentă să judece cererea având ca obiect ordonanța președințială vizând luarea măsurilor provizorii cu privire la minori), cuprinse în Cartea a VI-a Proceduri speciale - Titlul I Procedura divorțului - Cap. I Dispoziții comune. Astfel, a reținut că, în speță, sunt incidente prevederile art. 920 C. proc. civ. și a apreciat că instanța competentă să ia măsurile vremelnice cu privire la minor este instanța de divorț, procedura divorțului fiind derogatorie de la dreptul comun, inclusiv în ceea ce privește competența instanței.

A apreciat că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, prevăzute de art. 107 alin. (1) sau art. 114 C. proc. civ., ci cele reglementate de art. 920, coroborate cu cele ale art. 915, la care fac trimitere dispozițiile art. 998 ale actului normativ menționat. A reținut, de asemenea, că, într-adevăr, competența teritorială este, în cazul litigiilor referitoare la persoane, exclusivă și absolută, aspect ce reiese din interpretarea per a contraria a dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., care stipulează în sensul că părțile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială. Astfel, dacă în materia cererilor patrimoniale părțile pol deroga de la competența teritorială prevăzută de legea procesuală, în materia celor privitoare la persoane competența este exclusivă, dat fiind că de drepturile părintești părțile nu pot dispune în mod liber.

Totodată, a constatat că, potrivit art. 129 pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, excepția necompetenței putând fi invocată chiar de instanță, din oficiu. Prin raportare la prevederile art. 920, coroborate cele ale art. 915 C. proc. civ. și la faptul că pe rolul Judecătoriei Brașov a fost înregistrat dosarul având ca obiect divorțul părților, a apreciat că instanței abilitate de lege să judece această cerere îi revine competența teritorială de soluționare a ordonanței președințiale.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării cererii privind încuviințarea executării silite revine Judecătoriei Brașov, pentru considerentele care succed: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 18 noiembrie 2016, sub nr. 29162/197/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., ca, pe calea ordonanței președințiale, să se stabilească locuința minorului C., la domiciliul său, și exercitarea autorității părintești asupra acestuia, în comun de către cei doi părinți, până ia soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/197/2016 al acestei instanțe.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a menționat că, prin Sentința civilă nr. 7948 din 22 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/311/2016, Judecătoria Slatina a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta B., în sensul emiterii unui ordin de protecție, prin care a fost obligat să păstreze o distanță minimă de 300 m față de reclamantă, oriunde s-ar alia aceasta; a stabilit reședința minorului C., născut la data de 05 octombrie 2015, la domiciliul mamei din municipiul Slatina, jud. Olt; a dispus interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima; a respins capetele de cerere privind obligarea pârâtului să păstreze distanța față de celelalte persoane și locații.

Din actele și lucrările prezentei cauze rezultă că Dosarul nr. x/197/2016, înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 03 martie 2016, vizează cererea de chemare în judecată prin care reclamanta B. a solicitat, pe calea dreptului comun, în contradictoriu cu pârâtul A., desfacerea căsătoriei, exercitarea autorității părintești asupra minorului C., stabilirea domiciliului acestuia și a pensiei de întreținere. Conform mențiunilor din programul de evidență informatizată a instanțelor, la data soluționării conflictului negativ de competență pendinte, Dosarul nr. x/197/2016 al Judecătoriei Brașov, după amânarea succesivă a cauzei, la 20 octombrie 2016 (pentru administrarea probelor), respectiv la 15 decembrie 2016 (pentru ca apărătorul pârâtului să facă dovada imposibilității depunerii cererii reconvenționale pentru termenul de la data de 20 octombrie 2016), avea fixat termen de judecată la data de 09 februarie 2017. Potrivit dispozițiilor art. 920 C. proc.

civ., instanța învestită, pe calea dreptului comun, cu soluționarea divorțului părților poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire ia stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și folosirea locuinței familiei. Prevederile art. 998 C. proc. civ. stipulează că cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanța asupra fondului dreptului.

Astfel cum s-a arătat, instanța învestită, pe calea dreptului comun, cu soluționarea cererii de divorț, precum și a cererilor accesorii acestuia, printre care și stabilirea domiciliului minorului C., care fac obiectul Dosarului nr. x/197/2016 este Judecătoria Brașov, cauza având, în acest sens, fixat termen de judecată la dala de 09 februarie 2017. Or, în condițiile în care instanța competentă să judece divorțul este judecătoria Brașov, în aplicarea dispozițiilor art. 920 coroborate cu cele ale art. 998 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială. Având ca obiect stabilirea locuinței minorului C. și exercitarea autorității părintești asupra acestuia.

Pe temeiul acestor considerente, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A. în favoarea Judecătoriei Brașov.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2017. Procesat de GGC - NN