ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 258/2017
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 258/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Decizia nr.
258/2017
După deliberare, asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Judecătoriei Brașov la data de 18 februarie 2016, sub nr.
x/197/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., ca, pe
calea ordonanței președinți ale, să se stabilească
provizoriu locuința minorului C. și exercitarea autorității
părintești în comun de către cei doi părinți,
până la soluționarea definitivă a Dosarului nr. x/197/2016 al
acestei instanțe.
În motivare,
reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de
29 mai 2015, din această căsătorie rezultând minorul C. De
asemenea, a susținut că ultimul domiciliu comun al soților a
fost în municipiul Brașov, Motivele care l-au determinat să promoveze
cererea de ordonanță președințială au fost determinate
de comportamentul pârâtei, derivat din luarea unor decizii unilaterale
referitoare la familie. La data de 09 februarie 2016, în urma unui conflict
între soți, pârâta a părăsit domiciliul conjugai, mutându-se cu
minorul în localitatea Slatina.
Reclamantul a
susținut că împotriva sa au fost emise, de către
Judecătoria Slatina, două ordine de protecție, ultimul fiind
pronunțat la data de 22 septembrie 2016, prin care i s-a interzis ca, pe o
durată de 6 luni, să se apropie de pârâtă și de
reședința acesteia.
În drept,
ordonanța președințială a fost întemeiată pe
dispozițiile art. 999 C. proc. civ.
La termenul
de judecată de la 12 decembrie 2016, pârâta B. a depus la dosar
întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a
Judecătoriei Brașov, arătând că, în cauza dedusă
judecății, instanța de tutelă este Judecătoria
Slatina, întrucât în circumscripția acesteia se află
reședința sa și a minorului.
În drept, a
invocat dispozițiile art. 483, art. 496, art. 398 alin. (1) C. civ., art.
31 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 și art. 997 C. proc. civ.
La termenul
de judecată de la data de 12 decembrie 2016, reclamantul a depus
răspuns la întâmpinare, în cuprinsul căreia a susținut că,
potrivit prevederilor art. 998 C. proc. civ., cererea de ordonanță
președințială se introduce la instanța competentă
să se pronunțe în primă instanță asupra fondului
dreptului. Or, cererea de divorț în care s-au solicitat încredințarea
și stabilirea domiciliului minorului, fiind pe rolul Judecătoriei
Brașov, atrage competența acestei instanțe în soluționarea
acestor cereri.
La termenul
de judecată mai sus menționat, instanța, în temeiul
dispozițiilor art. 248 și art. 224 C. proc. civ., a pus în
discuția contradictorie a părților excepția
necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brașov, reținând
cauza în pronunțare pe această excepție.
Prin
Sentința civilă nr. 12465 din 13 decembrie 2016, Judecătoria
Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale și a
decimat competența de soluționare a cererii în favoarea
Judecătoriei Slatina.
Pentru a
dispune astfel, a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 998,
coroborate cu cele ale art. 94 pct. 1 lit. a) și art. 107 alin. (1) C.
proc. civ., cererea de chemare în judecată promovată pe calea
ordonanței președințiale, având ca obiect stabilirea provizorie
a locuinței minorului și exercitarea autorității
părintești asupra acestuia, se introduce la instanța în a
cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul
pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Judecătoria
Brașov a constatat că, la data formulării cererii, reclamantul
locuia în municipiul Brașov, iar pârâta în municipiul Slatina, aspecte
care au rezultat din susținerile reclamantului și din mențiunile
de pe cartea de identitate a pârâtei potrivit cărora, începând cu data de
02 august 2016, aceasta nu mai figurează cu domiciliul la adresa din
municipiul Brașov, ci cu reședința în municipiul Slatina.
Față
de aceste împrejurări, instanța a apreciat că stabilirea
competenței teritoriale privind soluționarea cererii de
ordonanță președințială, se face prin raportare la
locul situării domiciliului pârâtei, respectiv la adresa unde aceasta
locuia la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Totodată,
a reținut și incidența în cauză a dispozițiilor art.
114 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, dacă legea nu prevede
altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice, date de Codul civil în
competența instanței de tutelă și de familie, se
soluționează de instanța în a cărei circumscripție
teritorială își are domiciliul sau reședința persoana
ocrotită.
A considerat
că aceste prevederi au caracter de normă specială față
de cele ale art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea se introduce la
instanța domiciliului pârâtului, dat fiind obiectul cererii care
vizează modalitatea de exercitare a drepturilor părintești. Or,
potrivit art. 106 C. civ., ocrotirea minorului se face prin părinți
sau prin alte modalități prevăzute de lege, astfel că
și stabilirea domiciliului minorului constituie o formă de ocrotire,
atrăgând aplicabilitatea dispozițiilor art. 114 C. proc. civ.
Judecătoria
Brașov a opinat în sensul că, în cazul proceselor referitoare la
persoane, competența teritorială este exclusivă și
absolută, aspect ce reiese din interpretarea per a contrario a
prevederilor art. 126 C. proc. civ., în sensul că părțile pot
conveni ca pricinile referitoare la bunuri să fie judecate de alte
instanțe decât acelea care, potrivit legii, au competența
teritorială. Prin urmare, dacă în materia cererilor patrimoniale
părțile pot deroga de la competența teritorială
prevăzută de legea procesuală, în materia celor privitoare la
persoane, competența este obligatorie, întrucât de drepturile
părintești părțile nu pot dispune liber.
De asemenea,
a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 129 pct. 3 C. proc.
civ., necompetența este de ordine publică atunci când pricina este de
competența unei instanțe de același grad, iar părțile
nu o pot înlătura, excepția necompetenței putând fi
invocată în acest caz chiar de instanță, din oficiu.
În
cauză, persoana ocrotită este minorul C. La data introducerii
acțiunii, respectiv la 18 noiembrie 2016, astfel cum reiese din mijloacele
de probă administrate, acesta locuia în municipiul Slatina, care se
află în circumscripția Judecătoriei Slatina.
Instanța
a opinat în sensul că, împrejurarea potrivit căreia ultimul domiciliu
comun al soților a fost în municipiul Brașov, iar pe rolul
Judecătoriei Brașov a fost înregistrată, sub nr. x/197/2016,
cererea de chemare în judecată având ca obiect divorțul acestora, nu
prezintă relevanță în ceea ce privește stabilirea
competenței teritoriale, atâta vreme cât minorul locuiește efectiv în
municipiul Slatina, iar în speță, fondul dreptului nu privește
desfacerea căsătoriei părților, ci stabilirea domiciliului
minorului și exercitarea autorității părintești asupra
sa.
În urma
declinării cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina
la 06 ianuarie 2017, sub nr. x/197/2016.
Prin
Sentința civilă nr. 294 din 13 ianuarie 2017, Judecătoria
Slatina a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat
cauza, spre competentă soluționare, în favoarea Judecătoriei
Brașov. A suspendat, din oficiu, judecata pricinii și a înaintat
dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea
pronunțării regulatorului de competență.
Pentru a
dispune astfel, a reținut că, din înscrisurile aflate la dosarul
cauzei și din susținerile ambelor părți, reiese că
reclamantul A. și pârâta B. s-au căsătorit la data de 29 mai
2015, din căsătoria acestora rezultând minorul C., născut la 14
octombrie 2015, și că ultimul domiciliu comun al soților a fost
în municipiul Brașov.
A constatat,
de asemenea, că pe rolul Judecătoriei Brașov a fost
înregistrată, sub nr. x/197/2016, cererea de chemare în judecată
având ca obiect divorțul părților, cu termen de judecată la
data de 09 februarie 2017.
Potrivit
anchetei sociale efectuate în cauză de Judecătoria Slatina, pârâta locuiește
cu minorul în municipiul Slatina, jud. Olt.
Având în
vedere data introducerii cererii de ordonanță
președințială, Judecătoria Slatina a constatat
incidența în cauză a dispozițiilor Codului de procedură
civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010.
În acest
context, a expus conținutul dispozițiilor art. 915 (instanța
competentă în soluționarea cererii de divorț), art. 920
(măsuri vremelnice cu privire la minori), art. 998 (instanța
competentă să judece cererea având ca obiect ordonanța
președințială vizând luarea măsurilor provizorii cu privire
la minori), cuprinse în Cartea a VI-a Proceduri speciale - Titlul I Procedura
divorțului - Cap. I Dispoziții comune.
Astfel, a
reținut că, în speță, sunt incidente prevederile art. 920
C. proc. civ. și a apreciat că instanța competentă să
ia măsurile vremelnice cu privire la minor este instanța de
divorț, procedura divorțului fiind derogatorie de la dreptul comun,
inclusiv în ceea ce privește competența instanței.
A apreciat
că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile de drept comun,
prevăzute de art. 107 alin. (1) sau art. 114 C. proc. civ., ci cele
reglementate de art. 920, coroborate cu cele ale art. 915, la care fac
trimitere dispozițiile art. 998 ale actului normativ menționat.
A
reținut, de asemenea, că, într-adevăr, competența
teritorială este, în cazul litigiilor referitoare la persoane,
exclusivă și absolută, aspect ce reiese din interpretarea per a
contraria a dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., care stipulează în
sensul că părțile pot conveni ca pricinile referitoare la bunuri
să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii,
au competența teritorială. Astfel, dacă în materia cererilor
patrimoniale părțile pol deroga de la competența teritorială
prevăzută de legea procesuală, în materia celor privitoare la
persoane competența este exclusivă, dat fiind că de drepturile
părintești părțile nu pot dispune în mod liber.
Totodată,
a constatat că, potrivit art. 129 pct. 3 C. proc. civ., necompetența
este de ordine publică atunci când pricina este de competența unei
instanțe de același grad și părțile nu o pot
înlătura, excepția necompetenței putând fi invocată chiar
de instanță, din oficiu.
Prin
raportare la prevederile art. 920, coroborate cele ale art. 915 C. proc. civ.
și la faptul că pe rolul Judecătoriei Brașov a fost
înregistrat dosarul având ca obiect divorțul părților, a
apreciat că instanței abilitate de lege să judece această
cerere îi revine competența teritorială de soluționare a
ordonanței președințiale.
Examinând
conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că,
în cauză, competența soluționării cererii privind
încuviințarea executării silite revine Judecătoriei Brașov,
pentru considerentele care succed:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 18 noiembrie
2016, sub nr. 29162/197/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâta B., ca, pe calea ordonanței președințiale, să se
stabilească locuința minorului C., la domiciliul său, și
exercitarea autorității părintești asupra acestuia, în comun
de către cei doi părinți, până ia soluționarea
definitivă a Dosarului nr. x/197/2016 al acestei instanțe.
În motivarea
cererii de chemare în judecată, reclamantul a menționat că, prin
Sentința civilă nr. 7948 din 22 septembrie 2016, pronunțată
în Dosarul nr. x/311/2016, Judecătoria Slatina a admis, în parte, cererea
formulată de reclamanta B., în sensul emiterii unui ordin de
protecție, prin care a fost obligat să păstreze o
distanță minimă de 300 m față de reclamantă,
oriunde s-ar alia aceasta; a stabilit reședința minorului C.,
născut la data de 05 octombrie 2015, la domiciliul mamei din municipiul
Slatina, jud. Olt; a dispus interzicerea oricărui contact, inclusiv
telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu victima; a
respins capetele de cerere privind obligarea pârâtului să păstreze
distanța față de celelalte persoane și locații.
Din actele
și lucrările prezentei cauze rezultă că Dosarul nr.
x/197/2016, înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 03
martie 2016, vizează cererea de chemare în judecată prin care
reclamanta B. a solicitat, pe calea dreptului comun, în contradictoriu cu
pârâtul A., desfacerea căsătoriei, exercitarea autorității
părintești asupra minorului C., stabilirea domiciliului acestuia
și a pensiei de întreținere.
Conform
mențiunilor din programul de evidență informatizată a
instanțelor, la data soluționării conflictului negativ de
competență pendinte, Dosarul nr. x/197/2016 al Judecătoriei
Brașov, după amânarea succesivă a cauzei, la 20 octombrie 2016
(pentru administrarea probelor), respectiv la 15 decembrie 2016 (pentru ca
apărătorul pârâtului să facă dovada
imposibilității depunerii cererii reconvenționale pentru
termenul de la data de 20 octombrie 2016), avea fixat termen de judecată
la data de 09 februarie 2017.
Potrivit
dispozițiilor art. 920 C. proc. civ., instanța învestită, pe
calea dreptului comun, cu soluționarea divorțului părților
poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanță
președințială, măsuri provizorii cu privire ia stabilirea
locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la
încasarea alocației de stat pentru copii și folosirea locuinței
familiei.
Prevederile
art. 998 C. proc. civ. stipulează că cererea de ordonanță
președințială se va introduce la instanța competentă
să se pronunțe în primă instanța asupra fondului dreptului.
Astfel cum
s-a arătat, instanța învestită, pe calea dreptului comun, cu
soluționarea cererii de divorț, precum și a cererilor accesorii
acestuia, printre care și stabilirea domiciliului minorului C., care fac
obiectul Dosarului nr. x/197/2016 este Judecătoria Brașov, cauza
având, în acest sens, fixat termen de judecată la dala de 09 februarie
2017.
Or, în
condițiile în care instanța competentă să judece
divorțul este judecătoria Brașov, în aplicarea
dispozițiilor art. 920 coroborate cu cele ale art. 998 C. proc. civ.,
Înalta Curte constată că acestei instanțe îi revine
competența de soluționare a cererii de ordonanță
președințială. Având ca obiect stabilirea locuinței
minorului C. și exercitarea autorității părintești
asupra acestuia.
Pe temeiul
acestor considerente, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va
stabili competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul
A. în favoarea Judecătoriei Brașov.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Stabilește
competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Brașov.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 3 februarie 2017.
Procesat
de GGC - NN