ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2426/2023

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caracal, la data de 07 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții C. și D., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să se constate nulitatea certificatului de moștenitor nr. x/11.10.2019, emis de notarul public E., fiind singurii proprietari pe întregul imobil situat în Caracal, str. x, jud. Olt, înregistrat la OCPI Slatina sub nr. x, compus din teren și construcțiile edificate pe acesta. Au solicitat și rectificarea înscrierii în registrul de carte funciară asupra imobilului cu numărul cadastral înscris în CF x, reclamanții susținând că sunt proprietarii imobilului compus din casa alcătuită din două camere cu verandă și anexe gospodărești, precum și a terenului în suprafață de 2644,5 mp, dobândit prin cumpărare potrivit sentinței civile nr. 2996/01.10.2010, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. x/2010.

Prin sentința civilă nr. 597 din 17 martie 2020, pronunțată de Judecătoria Caracal, în dosarul nr. x/2019, a fost admisă acțiunea reclamanților A. și B. și s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. x din 11.10.2019, emis de BNP E..

S-a dispus rectificarea înscrierii în registrul de carte funciară asupra imobilului cu numărul cadastral înscris în CF x, în care a fost înscrisă, din eroare, ca proprietar defuncta F. și, ulterior decesului acesteia, intimata D., prin încheierea nr. 126889/14.10.2019 a OCPI Slatina, proprietarii imobilului fiind reclamanții A. și B., conform sentinței civile nr. 2996 din data de 01.10.2010, pronunțată de Judecatoria Caracal în dosarul nr. x/2010.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta D..

Prin decizia civilă nr. 1952 din 18 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019 a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă D. și a fost schimbată sentința apelată, în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 668 din 06 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x, a fost respins, ca inadmisibil, recursul.

La data de 6 august 2021, revizuenții A. și B. au formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1952 din 18 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, susținând că este potrivnică deciziei civile nr. 1209 din 20.12.2016 pronunțată de aceeași instanță în dosarul x/2014

Prin decizia nr. 1354/2021 din 30 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Craiova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în data de 05 noiembrie 2021, sub nr. x/2021.

Prin decizia nr. 321 din 07 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1952 din 18 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele C. și D..

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenții A. și B..

Prin decizia civilă nr. 2053 din 27 octombrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2021 a fost admis recursul, s-a casat decizia atacată și s-a trimis cauza pentru rejudecare la instanța investită cu cererea de revizuire.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată, la data de 09.01.20223, sub nr. x/2021*.

Prin decizia nr. 36/2023 din 31 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B., împotriva deciziei civile nr. 1952 din 18 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatele C. și D..

Împotriva deciziei civile nr. 36/2023 din 31 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă au declarat recurs revizuenții A. și B..

Prin cererea de recurs, fără a încadra criticile formulate în ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții au susținut că decizia pronunțată de instanța de revizuire este nelegală, fiind reținut în mod greșit că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză între cele două litigii purtate între părți, soluționate prin decizia civilă nr. 1952 din 18 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, și prin decizia civilă nr. 1209 din 20.12.2016 pronunțată de aceeași instanță, în dosarul x/2014

Intimatele nu au formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 488 din același act normativ, recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia poate fi exercitat un control judiciar, în limitele criticilor care vizează nelegalitatea hotărârii ce a fost pronunțată în soluționarea cererii de revizuire.

În lumina acestor exigențe, rezultă că analiza ce urmează a se efectua se va constitui într-un control judiciar asupra judecății realizate de curtea de apel, astfel cum aceasta se reflectă în decizia ce face obiectul prezentului recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., prin raportare la critica dedusă judecății prin cererea de recurs, care vizează greșita reținere a instanței de revizuire în sensul inexistenței triplei identități pentru admiterea cererii de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., articol indicat de revizuent ca temei de drept al cererii sale.

Prin decizia atacată, curtea de apel a reținut că instanța de revizuire nu are competența de a examina pe fond temeinicia hotărârii atacate, ci doar îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv dacă prin ultima hotărâre a fost încălcată autoritatea lucrului judecat reieșită dintr-o hotărâre anterioară și dacă reține această situație, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Analizând cauza, instanța de revizuire a reținut că aceste condiții nu sunt însă îndeplinite, întrucât cauzele soluționate prin hotărârile invocate a fi potrivnice nu sunt identice ca obiect și cauză, iar revizuenții invocă, în fapt, încălcarea autorității de lucru judecat a considerentelor primei hotărâri, aspect care nu face obiectul reglementării prin dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Critica formulată de recurenți în sensul interpretării greșite a dispozițiilor legale care reglementează revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este fondată, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea de revizuire, revizuenții au solicitat anularea deciziei civile nr. 1952/18.12.2020 pronunțate de Tribunalul Olt în dosarul nr. x/2019, considerând că aceasta încalcă autoritatea lucrului judecat a deciziei civile nr. 1209/20.12.2016 pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr. x/2014.

În cauză, instanța de revizuire, argumentându-și hotărârea pe jurisprudența Curții Constituționale - decizii al căror obiect l-a reprezentat excepția de neconstituționalitate a art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2010 -, a considerat că, deși sunt îndeplinite cerințele privitoare la pronunțarea hotărârilor pretins potrivnice în dosare diferite și la caracterul definitiv al hotărârilor, nu este îndeplinită condiția ca cea de-a doua hotărâre să încalce autoritatea de lucru judecat a celei dintâi, dată fiind lipsa identității de obiect și cauză a celor două cereri, ceea ce exclude concluzia existenței unei încălcări a autorității de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr. 1209/20.12.2016 pronunțată de Tribunalul Olt.

Cazul de revizuire instituit de dispozițiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. vizează situația în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cu titlu teoretic, în privința aplicării art. 430 C. proc. civ., instanța de recurs reține că principiul autorității de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, că o chestiune litigioasă, odată tranșată de instanță, să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, iar, pe de altă parte, că ceea ce a stabilit o primă instanță să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare.

Pentru această situație, alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ., în forma anterioară, stabilea că, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.

Ulterior, prin art. I pct. 61 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010, a fost modificat alin. (4) al art. 513 din cod, în sensul că, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Așadar, art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. presupune sancționarea încălcării autorității de lucru judecat, iar art. 430 - 431 din același cod consacră deopotrivă, efectul pozitiv și cel negativ al autorității lucrului judecat. Astfel, este reglementată expres calea de urmat pentru cazul în care se invocă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în condițiile în care noul C. proc. civ. a reconfigurat instituția efectelor lucrului judecat, concluzia contrară, aceea a inadmisibilității revizuirii, determinând lipsirea părții de remediul procedural în cazul în care se invocă pct. 8 al art. 509 din C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, fiind astfel consacrată extinderea efectelor autorității de lucru judecat, prin recunoașterea, pe plan normativ, și a efectului pozitiv al lucrului judecat.

În consecință, determinarea sferei de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 din C. proc. civ. presupune analiza acestuia corelat cu dispozițiile art. 430-431 din același cod, cele care dau expresie autorității de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătorești. Conform acestor prevederi, este recunoscut efectul autorității de lucru judecat nu doar dispozitivului unei hotărâri și considerentelor decisive care îl justifică, ci și considerentelor prin care au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părți, conform art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

Ca manifestare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ceea ce a fost dezlegat pe cale jurisdicțională nu mai poate fi combătut între părți; în acest caz, nu este oprită judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurată sarcina probei, instanța neputând să ignore constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare.

În felul acesta, intenția legiuitorului a fost nu doar de a interzice reluarea acelorași judecăți în condițiile identității de părți, obiect, cauză, dar și de a interzice reluarea în dezbatere sau statuarea în sens contrar asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate jurisdicțional care are legătură cu un proces ulterior al acelorași părți.

Prezumția efectului pozitiv al autorității de lucru judecat are la bază regula că o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre; spre deosebire de excepția autorității de lucru judecat (efectul negativ), efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune diversitate de acțiuni și identitate de chestiuni.

Raportat aspectelor cu valoare generală anterior expuse, Înalta Curte reține că instanța de revizuire a considerat greșit că verificarea admisibilității revizuirii în care se reclamă încălcarea autorității lucrului judecat este limitată doar la verificarea triplei identități de elemente, nu și la identificarea chestiunii litigioase dezlegate cu autoritate de lucru judecat. Aceasta ar însemna a nega de fapt noua reglementare dată de legiuitor și a considera că numai un aspect al acestui efect al hotărârii judecătorești este important și trebuie respectat.

Concluzionând, autoritatea de lucru judecat la care face referire textul și a cărei nerespectare este sancționată pe calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri trebuie văzută în întreaga reglementare dată acesteia prin dispozițiile art. 430 - 431 C. proc. civ. referitoare deopotrivă la efectul negativ și la cel pozitiv al lucrului judecat.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt întrunite cerințele cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel încât, în aplicarea dispozițiilor art. 497 raportat la art. 496 alin. (2) din același cod, va admite recursul, va casa decizia atacată și va reține cauza spre rejudecare.

Rejudecând cererea de revizuire formulată, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că cererea este nefondată și o va respinge în consecință, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Așadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri tinde la respectarea autorității de lucru judecat, în situația în care instanțele au dat soluții contrare, a căror executare este imposibilă, având în vedere că fiecare parte se poate prevala de hotărârea care îi este favorabilă, ieșirea din această situație putându-se realiza prin exercitarea căii de atac a revizuirii și anularea ultimei hotărâri.

Reiterând, Înalta Curte reține că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

În acest ultim caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior și, în cazul efectului pozitiv, instanța nu mai trebuie să identifice cele trei elemente comune, ci doar dezlegarea dată unei situații juridice.

În speță, prin cererea de revizuire formulată, revizuenții au susținut că decizia civilă nr. 1952/18.12.2020 pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2019, încalcă autoritatea lucrului judecat a deciziei civile nr. 1209/20.12.2016 pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr. x/2014.

Înalta Curte, raportat la datele speței, constată că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc cerința identității de obiect, părți și cauză prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Olt, finalizat prin decizia nr. 1952/18.12.2020, a cărei anulare o solicită revizuenții, a avut ca obiect cererile formulate de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. și D., vizând constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. x/11.10.2019 și rectificarea înscrierii în registrul de carte funciară asupra imobilului cu nr. cadastral x situat în Caracal, Aleea x, jud. Olt.

Pe de altă parte, litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Olt, finalizat prin decizia nr. 1209/20.12.2016, a avut ca obiect dezbaterea succesiuni de pe urma defunctului G. și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, reclamant fiind H. și pârâte F. și I..

În cadrul acestui dosar, revizuenții din prezenta cauză au formulat cerere de intervenție solicitând să le fie lăsat în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Caracal, Aleea x, jud. Olt.

Față de aspectele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, nu se pune problema pronunțării unor hotărâri contradictorii în litigii cu aceleași părți, obiect și cauză.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Înalta Curte mai reține că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și considerentelor decizorii.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ, și efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză).

Înalta Curte observă că, prin cererea de revizuire, revizuenții au susținut că autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1209/20.12.2016 a Tribunalului Olt este încălcată de decizia nr. 1952/18.12.2020, pronunțată de aceeași instanță, sub aspectul statuării asupra calității acestora de proprietari ai imobilului situat în Caracal, Aleea x, jud. Olt, precum și asupra efectelor pronunțării sentinței civile nr. 1728/11.06.2014 asupra acestui drept de proprietate.

Examinând dezlegările date prin hotărârile pretins a fi potrivnice, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 1952/18.12.2020 pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2019, nu încalcă autoritatea lucrului judecat a deciziei civile nr. 1209/20.12.2016 pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr. x/2014.

Astfel, analizând considerentele deciziei civile nr. 1209/20.12.2016, pentru identificarea dezlegărilor date care pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat, Înalta Curte reține că decizia a fost pronunțată în calea de atac a apelului declarat de reclamanul H. împotriva sentinței civile nr. 874/16.04.2015, în contradictoriu cu intimatele-pârâte F. și C. și cu intimații-intervenienți A. și B..

Prin sentința civilă nr. 874/16.04.2015, Judecătoria Caracal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.; a constatat deschisă succesiunea după defunctul G.; a constatat că pârâta F. are calitatea de unic moștenitor a autorului G.; a constatat că masa succesorală se compune din teren extravilan situat în jud. Olt; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect ponunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic și a respins acțiunea în revendicare formulată prin cererea de intervenție înaintată de A. și B., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel doar reclamantul H., drept urmare, sentința a fost analizată de instanța de control judiciar numai cu privire la cele apelate, respectiv capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic.

Astfel, examinarea cauzei fiind realizată numai sub aspectul menționat anterior, cele reținute de instanța de judecată se rezumă la analiza condițiilor pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic cu privire la imobilul în litigiu.

Cum intervenienții (revizuenții din prezenta cauză) nu au înțeles să atace hotărârea primei instanțe în ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată prin cererea de intervenție, calitatea acestora de titulari ai dreptului de proprietate nu a fost analizată prin decizia nr. 1209/20.12.2016, cum nu au fost analizate nici efectele produse de pronunțarea sentinței civile nr. 1728/11.06.2014 asupra dreptului de proprietate al acestora.

Astfel, se reține că revizuenții pretind, contrar realității juridice, existența unor hotărâri potrivnice, deși decizia invocată în cererea de revizuire nu a analizat sub nicio formă calitatea de proprietari a acestora, ci a statuat doar cu privire la faptul că nu se poate pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru suprafața de 438 mp teren între H. și F., deoarece promitenta vânzătoare nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru terenul promis spre vânzare.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că decizia civilă nr. 1952/18.12.2020 pronunțată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2019, nu încalcă autoritatea lucrului judecat a deciziei civile nr. 1209/20.12.2016 pronunțată de aceeași instanță, în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 36/2023 din 31 ianuarie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, pe care o casează.

Rejudecând în fond, respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1952 din 18 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.