Decizia nr. 1920/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția I civilă, la 08.05.2018, reclamantele A. și B., au solicitat în contradictoriu cu pârâtul C., obligarea acestuia la remiterea sumei totale de 984.250 RON, reprezentând diferența dintre prețul de 1.023.000 RON (echivalentul a 220.000 euro) încasat de pârât în numele acestora și nepredat reclamantelor, astfel: suma de 139.590 RON (echivalentul a 30.000 euro) reprezintă prețul de pe care pârâtul l-a încasat în numele reclamantelor de la promitenții cumpărători D. și E. în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.6.2011 privind terenul în suprafață de 2,6600 ha, situat în extravilanul com. Trușești, jud. Botoșani și terenurile în suprafață totală de 47,3400 ha, situate în extravilanul com. Mihălășeni, jud. Botoșani; suma de 176.814 RON (echivalentul a 38.000 euro) reprezintă prețul de pe care pârâtul l-a încasat în numele reclamantelor de la promitenții cumpărători D. și E., în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/26.10.2011 privind terenul în suprafață de 50 ha, situat în extravilanul com. Trușești, jud. Botoșani; suma de 288.300 RON (echivalentul a 62.000 euro) reprezintă prețul de pe care pârâtul l-a încasat în numele reclamantelor de la cesionarii D. și F., în baza contractului de cesiune cu titlu oneros de drepturi de reconstituire a dreptului de proprietate nr. x/24.8.2011; suma de 418.770 RON (echivalentul a 90.000 euro) reprezintă prețul de pe care pârâtul l-a încasat în numele acestora de la cesionarii G. și H. în baza contractului de cesiune nr. x/1.6.2012 privind terenul forestier în suprafață de 170 ha situat pe raza Ocolului Silvic Mihai Eminescu din cadrul Direcției Silvice Botoșani, jud. Botoșani, cu cheltuieli de judecată. Pârâtul C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca prescrisă urmare a intervenirii prescripției dreptului material la acțiune, și, în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Botoșani Prin sentința civilă nr. 330 din 22 aprilie 2019, Tribunalul Botoșani, secția I civilă a respins, ca nefondată, excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare de pârâtul C.. A admis, în parte, cererea formulată de reclamantele B. și I. împotriva pârâtului, a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 97.000 euro, în echivalent în RON la data plății, reprezentând sume de bani primite în puterea mandatului autentificat prin încheierea nr. 1631 din 23.08.2011 de B.N.P. "J." și prin încheierea nr. 204/10.06.2011 de B.N.P. "K. și L.". A obligat pârâtul la plata către reclamanta B. a sumei de 5741,8 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, a obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 4.734,3 RON. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul C..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Suceava Prin decizia civilă nr. 974 din 1 noiembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a admis apelul, a schimbat, în parte, sentința în sensul că, menținând dispozițiile privind respingerea ca nefondată a excepției prescripției și admiterea în parte a acțiunii, a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 54.089 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând sume de bani primite în puterea mandatului autentificat prin încheierea nr. 1631 din 23 august 2011 de BNP "J." și prin încheierea nr. 204/10.06.2011 de BNP "K. și L." (în loc de 97.000 euro). A obligat pârâtul la plata către reclamanta B. a sumei de 4.518 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (în loc de 5741,8 RON). În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 a obligat pârâtul la plata către stat a sumei de 3.725 RON (în loc de 4.734,3 RON).

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs pârâtul C.. În dezvoltarea motivelor, recurentul a invocat mai multe aspecte. Instanța de apel a respins, în mod nelegal, excepția prescripției dreptului material la acțiune opusă în primă instanță. Recurentul a solicitat respingerea acțiunii ca prescrisă, apreciind că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune. Reclamantele solicită restituirea unei sume de bani reprezentând diferența dintre prețul încasat de pârât în numele lor din 4 contracte și nepredat acestora (contractul de vânzare-cumpărare nr. x/10.06.2011; contractul de vânzare-cumpărare nr. x/26.10.2011; contractul de cesiune cu titlu oneros de drepturi de reconstituire a dreptului de proprietate nr. x/24.08.2011; contractul de cesiune nr. x/01.06.2012) la o perioadă de 7 ani de la data încheierii acestor acte în numele lor cu procură, interval în care a intervenit prescripția dreptului material la acțiune de a mai solicita respectivele sume. S-a mai arătat că sumele de bani transferate reclamantei B., prin M. și Poșta Română, nu au fost cu titlu de preț, ci pentru a-i acorda un ajutor pe fondul unor probleme de sănătate, prin urmare, prescripția nu este întreruptă prin efectuarea respectivelor plăți. Din analiza documentelor de la dosar privind aceste transferuri nu reiese cu ce titlu au fost efectuate, așadar, nu se poate reține că ar reprezenta remiteri de bani în contul sumelor încasate de pârât în cele 4 contracte mai sus-menționate. Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că instanța de apel, în mod nelegal, și fără să țină seama de întreg probatoriul administrat în litigiu, l-a obligat la plata sumei de 54.089 euro, reprezentând suma de bani încasată în puterea mandatelor nr. x/23.08.2011 și nr. y/10.06.2011. Soluția a fost pronunțată prin admiterea în parte a apelului pârâtului și reducerea sumei la 54.089 euro, în loc de 97.000 euro, cum a dispus prima instanță. Recurentul este de acord cu statuarea instanței de apel potrivit căreia tribunalul nu a avut în vedere, la calculul sumelor restituite reclamantelor, suma de 40.000 RON, indicată în cuprinsul înscrisului sub semnătură privată de la dosar fond și a diminuat, astfel, cu acest cuantum creanța reclamantelor. Prima instanță a reținut că suma de 123.000 euro, pe care a constatat-o ca fiind remisă reclamantelor, se compune din suma de 73.000 euro din cuprinsul înscrisului sub semnătură privată de la dosar fond și din suma de 50.000 euro recunoscută de reclamantă ca fiind primită deja de la pârât. Când tribunalul a avut în vedere înscrisul sub semnătură privată, a omis includerea în calcul și a sumei de 40.000 RON, alături de suma de 73.000 euro. Curtea de apel a argumentat foarte clar că suma de 40.000 RON achitată reclamantelor în două tranșe prin 2 viramente bancare, din 5 martie 2012 și 31 martie 2012 poate reprezenta o plată separată de bani, neputând fi coroborată cu plata aferentă contractului nr. x/2012, încheiat la 01.06.2012, chiar dacă cele două plăți prin viramente bancare au fost anterioare datei contractului. În mod corect a mai reținut instanța de apel o serie de apărări opuse de pârât încă de fondul cauzei, respectiv că suma de bani solicitată prin acțiune este mai mare decât valoarea ce reiese din totalizarea sumelor menționate în cuprinsul contractelor de care reclamantele s-au prevalat. Astfel, suma rezultată din cele patru contracte este de 210.404 euro, și nu de 220.000 euro, cum indică reclamantele, considerentul diferenței fiind reprezentat de faptul că prețul menționat în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/26.10.2011 este de 28.404 euro, și nu 38.000, cum s-a indicat. Mai mult, în mod corect, Curtea de Apel a diminuat suma datorată de pârât cu suma de 28.404 euro, echivalentul a 132.078 RON, întrucât în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/26.10.2011 de la dosar fond, se menționează că prețul vânzării, de 28.404 euro, a fost primit integral de la cumpărători anterior perfectării acestui contract, respectiv la 10 iunie 2011, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.06.2011 de la fila x fond. În ce privește constatarea instanței de apel în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 54.089 euro, probatoriul administrat în speță confirmă remiterea către reclamante a tuturor sumelor de bani încasate în baza mandatelor menționate, astfel încât nu mai există vreo datorie financiară față de acestea. În opinia recurentului, Curtea de Apel în mod greșit a respins apărările acestuia, nu a avut în vedere declarația martorului N. și nu a constatat că suma de 60.000 euro din contractul de împrumut nr. x/11.03.2011 reprezintă o parte din totalul sumei încasate cu titlu de preț din contractele nr. x/2011, nr. y/2011 și nr. 1609/24.08.2011. Cu privire la declarația martorului N., de la dosar fond, contrar reținerilor instanței de apel, martorul a declarat că a predat personal, la București, reclamantei B. suma de 30.000 euro, pe care i-o înmânase pârâtul C.. Potrivit statuărilor Curții de Apel, din declarația martorului nu rezultă proveniența acestei sume, mai exact dacă reprezintă prețul încasat de pârât în calitate de mandatar. Or, această susținere nu poate fi primită, deoarece contractele ce fac obiectul cauzei sunt încheiate de pârât în calitate de mandatar al reclamantelor, iar suma de bani despre care face vorbire martorul nu poate să aibă decât această proveniență. S-a mai învederat că suma de 60.000 euro din contractul de împrumut a fost încasată de numiții O. și P., persoane pe care doamna B. le-a delegat să încaseze sumele de bani din aceste contracte. Deși martorii D. și Cheșcu nu au dorit să recunoască că suma de 60.000 euro face parte din prețul încasat din cele trei contracte - nr. x, 2127 și 1609, recurentul a solicitat instanței să țină seama de prevederea din cuprinsul contractului: "Noi O. și P. declarăm că am primit cu titlu de împrumut de la domnul D. în numerar azi data de 11.03.2011 suma de 60.000 euro și ne obligăm să obținem până la data de 11.06.2011 toate actele de proprietate pentru terenul în suprafață de 250 ha situat pe raza județului Botoșani, aflat în proprietatea defunctului Q., conform hotărârilor nr. 645/2009, 644/2009 și nr. 186/2006, emise de Instituția Prefectului Județul Botoșani, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, respectiv punerea în posesie, titlul de proprietate în baza procurii primite de mine P. de la B.." Prima instanță a reținut că, în cuprinsul actului de împrumut, se face mențiunea că "suma de bani poate fi transformată într-un avans ", ceea ce întărește și probează susținerile pârâtului, că suma de 60.000 euro reprezintă o parte din suma totală achitată de Cheșcu și D., mai exact din suma de 130.000 euro. Mai mult, Cheșcu și D. au declarat în instanță că suma de bani din actul de împrumut a fost plătită pentru a se obține o serie de documente de proprietate, or, nicio persoană care ar cumpăra terenuri nu ar achita o sumă atât de mare doar pentru obținerea de acte. Suma reprezenta o parte din prețul de 130.000 euro din cele trei contracte, așa cum a menționat și martorul G., atât în declarația de la instanță, cât și în cea din dosarul penal atașat cauzei. În mod greșit a reținut instanța de fond că, din declarația martorului G., nu rezultă că suma cu titlu de împrumut ar reprezenta un avans din suma totală din contractele de vânzare-cumpărare. Or, din depoziția dată de martor în instanță, cât și în dosarul de urmărire penală nr. 900/P/2017, rezultă aceste aspecte. Mai mult, martorul a confirmat prezența la toate cele 4 convenții întocmite la notariat ce fac obiectul cauzei, iar O. și D. au fost prezenți la încheierea actului de împrumut de 60.000 euro, O. încasând banii. A mai relatat martorul că O. și P. veneau atunci când trebuiau să primească banii. S-a mai afirmat că doamna B. nu mai avea încredere în pârât și de aceea i-a trimis pe numiții O. și P. să încaseze banii cu titlu de preț din actul de împrumut. Încrederea pe care o avea în cei doi s-a materializat și în procura pe care, ulterior celor trei acte de vânzare de la notariat, a dat-o numitului P. pentru a-i vinde în continuare terenurile moștenire de la defunctul ei soț. Numitul P., în baza procurii, a vândut către S.C. R. parte din terenurile pe care le promisese spre vânzare numiților Cheșcu și D.. Reclamantele sunt de rea-credință în toate afirmațiile făcute în proces. Ele au vândut de mai multe ori terenurile înstrăinate de pârât în baza mandatului primit de la acestea. Și anterior terenurile respective (înainte de a fi înstrăinate de pârât) au mai fost vândute numiților S., T. din București, U., iar ulterior către R.. Au fost posibile mai multe vânzări, deoarece se vindeau drepturi de proprietate obținute prin hotărâri de consiliu județean, neintabulate la acea vreme. S. a dobândit un procent de 66,66% din moștenire și numiții D. și F. un procent de 33%, confom convenției depuse la dosar. Li s-a mai reproșat reclamatelor că au cerut restituirea sumei de 240.000 euro abia după șapte ani de la data încheierii actelor. Or, nicio persoană sinceră care nu și-ar fi încasat banii din aceste acte, nu ar fi stat în pasivitate atâția ani, fiind vorba despre o sumă consistentă. Reaua-credință a reclamantelor rezultă și din faptul că prin acțiune au pretins o sumă mai mare de bani, iar apoi și-au restrâns obiectul cererii. De la bun început aveau cunoștință de plățile făcute de pârât, neputându-se reține buna-credință a acestora. B. se pretinde a fi o victimă, se plânge mereu că este neajutorată, bolnavă, că nu cunoaște persoanele implicate în contractele de vânzare-cumpărare, însă este nesinceră, din actele depuse la dosar rezultând clar că îi cunoștea pe O. și P. cărora le-a dat procură din anul 2011, folosită în contractul de împrumut de 60.000 euro. Recurentul a amintit despre plângerea penală formulată de reclamante împotriva sa, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații cu privire la încheierea unor contracte. Însă, soluția Parchetului a fost una de clasare a cauzei în ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârșite în perioada 2009-2011, pe motiv că a intervenit prescripția răspunderii penale, iar cu privire la restul infracțiunilor, pe considerentul că nu s-a probat existența acestora. A mai apreciat recurentul că nu se impune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în condițiile în care a achitat reclamantelor toate sumele de bani primite în puterea mandatului. În considerarea tuturor motivelor expuse, a solicitat admiterea căii de atac, casarea în totalitate a deciziei instanței de apel, iar pe fond, admiterea apelului, cu consecința respingerii acțiunii, ca prescrisă în principal, și ca nefondată în subsidiar. În drept recursul a fost fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat, la 4 mai 2020, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate și că acesta este promovat în termen. Completul de filtru C4, la 12 mai 2020, reținând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să formuleze puncte de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din același cod. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Apărările formulate în cauză Intimatele au formulat întâmpinare, prin care au invocat, în principal, nulitatea recursului, întrucât susținerile recurentului vizează temeinicia hotărârii atacate, respectiv reaprecierea de către instanța de recurs a probelor administrate în cauză și se tinde în acest fel la reanalizarea stării de fapt. Pe fondul cauzei, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. De asemenea, aceste părți au depus concluzii scrise, solicitând admiterea excepției nulității recursului, în principal, și respingerea lui ca neîntemeiat, în subsidiar. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Înalta Curte constată că, deși recurentul și-a întemeiat calea de atac pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu au fost deduse judecății critici susceptibile a fi încadrate în aceste cazuri pe aspecte ce țin de nemotivarea deciziei atacate, motive contradictorii/străine de natura cauzei și aplicarea greșită a legii de către instanța de apel. În esență, susținerile exprimate prin cererea de recurs vizează soluția dată cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, precum și fondul cauzei din perspectiva solicitării reclamantelor de obligare a pârâtului la plata sumelor de bani încasate în baza mandatului acordat pentru vânzarea mai multor imobile. Se reproșează instanței de apel că a respins în mod nelegal excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât în primă instanță. Din ansamblul criticilor formulate în evaluarea prescripției, nu se pot desprinde aspecte de nelegalitate care să poată fi supuse controlului judiciar în prezenta cale de atac, recurentul făcând trimitere la probatoriul administrat în cauză. În acest sens, relevă că prescripția nu este întreruptă prin plățile efectuate către B. prin M. și Poșta Română, întrucât acestea nu reprezintă transferuri de bani în contul sumelor primite în temeiul împuternicirii, ci au avut ca destinație ajutorarea reclamantei pe fondul unor probleme de sănătate. Înalta Curte nu poate face o reapreciere a probelor valorificate de cele două instanțe în fazele procesuale anterioare pentru a constata că respectivele sume nu au fost trimise pentru stingerea datoriilor decurgând din încasarea prețului din contracte, întrucât acest aspect implică efectuarea unui control de temeinicie - de a reevalua probele și de a stabili pe baza acestora o altă situație de fapt. Or, acest control nu îi este permis instanței de recurs, care are îndrituirea de a verifica numai aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Nici în ce privește aspectele dezvoltate pe fondul cauzei, nu se poate reține vreo critică încadrabilă în prevederile art. 488 C. proc. civ. Recurentul contestă soluția instanței de apel, care l-a obligat la plata sumei de 54.089 euro rezultată din încasarea sumelor de bani în calitate de mandatar conform încheierilor nr. 1631/23 august 2011 și nr. 204/10 iunie 2011, pretinzând că și-a executat obligațiile contractuale față de reclamante prin remiterea tuturor sumelor de bani primite. Mai reclamă că instanța de apel a ignorat declarația martorului N. și nu a constatat că suma de 60.000 euro din contractul de împrumut nr. x/11.03.2011 reprezintă o parte din prețul încasat din contractele nr. x,2127 și 1609 din 2011. Se constată că întreaga motivare a recursului se axează pe aprecierea incorectă a probelor administrate de către instanța de apel, ceea ce a condus, în opinia recurentului, la o soluție greșită. Asemenea critici, prin care se pune în discuție reevaluarea probatoriului administrat în cauză, cu consecința reținerii unei alte situații de fapt - verificarea remiterii tuturor sumelor de bani primite de mandatar în virtutea împuternicirii, în speță prețul solicitat de reclamante, restrâns la suma de 220.000 euro, nu pot fi cercetate în calea de atac specifică recursului, în cadrul căreia pot fi antamate numai chestiuni privitoare la corecta interpretare și aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond. Astfel, nu pot fi reconsiderate declarațiile de martori date în legătură cu plata sumelor către reclamante (de către pârât, cât și prin intermediul mandatarilor O. și P.), tinzându-se sub toate aspectele la o devoluare a fondului și la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă, excluse de la examinare raportat la considerentele sus-menționate. În cuprinsul recursului, recurentul validează o serie de concluzii corecte ale instanței de apel sub trei aspecte: excluderea sumei de 40.000 RON de la calculul sumelor restituite, întrucât a fost indicată în cuprinsul înscrisului sub semnătură privată, aflat la dosar fond; neconcordanța între suma solicitată de reclamante prin acțiune și suma rezultată din însumarea prețurilor din contractele autentificate; diminuarea creanței datorate de pârât reclamantelor cu suma de 28.404 euro datorită faptului că în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/26.10.2011 se menționează că prețul vânzării de 28.404 euro a fost primit integral de la cumpărători anterior perfectării acestui contract, la 10 iunie 2011, în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/10.06.2011. Însă, aceste statuări, de vreme ce nu vin să combată dezlegarea juridică pe aspectele redate, nu vor fi supuse cenzurii în prezenta cale de atac. De asemenea, nu pot fi circumscrise unor motive de recurs dintre cele reglementate de art. 488 C. proc. civ. aprecierile subiective ale recurentului cu privire la reaua-credință a reclamantelor, materializată prin efectuarea de vânzări succesive ale terenurilor înstrăinate de acesta în baza procurii inițiale, precum și starea conflictuală dintre părți, evidențiată prin formularea unei plângeri penale împotriva pârâtului pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații în legătură cu contractele încheiate. Critica în legătură cu cheltuielile de judecată la care a fost obligat pârâtul C. în primă instanță, cheltuieli care au fost reduse în calea de atac datorită diminuării pretențiilor reclamantelor la suma de 54.089 euro, în loc de 97.000 euro, se plasează în contextul în care s-ar admite prezentul recurs, cu consecința casării deciziei atacate și, în final, a respingerii acțiunii (pe motiv că au fost restituite reclamantelor toate sumele de bani încasate în puterea mandatului). Prin urmare, nu reprezintă o veritabilă combatere a dispoziției instanței de fond privind acordarea cheltuielilor de judecată, ci recurentul raportează cheltuielile de judecată la o presupusă soluție a instanței de recurs, care, de altfel, pentru argumentele deja înfățișate, este în sensul respingerii căii de atac. În concluzie, pentru considerentele arătate nici acest motiv de recurs nu poate fi supus controlului de legalitate specific recursului. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă, precum și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate, cerință care nu este îndeplinită în cazul de față raportat la argumentele reliefate. Așa fiind, cum susținerile recurentului nu se subsumează ipotezelor de nelegalitate invocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., și cum, în speță, nu pot fi reținute în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte va anula recursul în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ.