ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2225/2021

Ședința publică din data de 27 octombrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 16.08.2001 pe rolul Tribunalului Botoșani, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.A. Botoșani, Comuna Albești, prin primar, Prefectura județului Botoșani și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, anularea Hotărârii nr. 10/18.07.2001 emisă de S.C. C. S.A. Botoșani și obligarea acesteia la restituirea în natură a morii țărănești compuse din 6 camere și utilaje, situată în județul Botoșani; obligarea pârâtei Comuna Albești, prin primar să le restituie în natură terenul în suprafață de 1,97 ha, aferent unui imobil compus din 11 camere, situat în același sat și comună; în subsidiar, au solicitat obligarea celorlalți pârâți să le achite despăgubiri bănești reprezentând contravaloarea imobilelor.

Prin sentința nr. 426/27.05.2004, Tribunalul Botoșani a admis în parte acțiunea; a anulat hotărârea nr. 10/18.07.2001 emisă de S.C. C. S.A. Botoșani; a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să acorde reclamantului măsuri reparatorii în echivalent, constând în titluri de valoare nominativă folosite exclusiv în procesul de privatizare, în valoare totală de 180.450.000 RON, reprezentând contravaloarea morii și a 50 ari teren aferent; a respins acțiunea pentru retrocedarea sau acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1,97 ha, situat pe raza comunei Albești; a respins acțiunea împotriva pârâților S.C. C. S.A. Botoșani, Prefectura județului Botoșani, Comuna Albești, prin primar și APAPS București.

Tribunalul a reținut că autorul reclamantului a avut în proprietate, în comuna Albești, județul Botoșani, o moară țărănească cu valț, patru vălătuci, cu trei măcinișuri, o piatră de 32 țoli, una sită de mălai, un cântar cu basculă, una ladă din scândură, una curea de 7 m lungime, una curea de 6 m lungime, una presă de ulei țărănească, situate într-un corp de clădire compus din 5 camere, construit din scândură și acoperit cu tablă, o casă de administrație compusă din 3 camere, construită din nuiele cu lut, acoperită cu țiglă și un atelier cu diferite instrumente.

Prin procesul-verbal din 14.06.1948, aceste bunuri au fost preluate de stat, prin naționalizare, fără acordarea de despăgubiri, în baza Legii nr. 119/1948.

Până în anul 1990, moara și terenul aferent au fost proprietatea statului, iar din 1990 și până în anul 1994, au aparținut pârâtei S.C. C. S.A. Botoșani, acțiunile fiind deținute de stat, ulterior, aceste acțiuni fiind cumpărate de pârâtă în cadrul procesului de privatizare. În ceea ce privește terenul în suprafață de 1,97 ha, s-a reținut că acesta a format obiectul Legii nr. 18/1991.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul B. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani.

În dezvoltarea motivelor de apel reclamantul a solicitat schimbarea sentinței și restituirea în natură a imobilului moară care a constituit proprietatea autorului său și respectiv a terenului aferent potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani a arătat, în motivarea apelului, că este posibilă restituirea în natură a imobilului moară și a terenului aferent potrivit disp.art. 20 din Legea nr. 10/2001, astfel că se impune respingerea acțiunii față de Statul Român.

Prin decizia nr. 19/02.2008, Curtea de Apel Suceava a admis apelurile formulate de reclamantul B. și de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani; a schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că, menținând dispozițiile de admitere în parte a acțiunii și de anulare a hotărârii nr. 10/18.07.2001 de S.C. C. S.A. Botoșani, a obligat-o pe aceasta din urmă să restituie în natură imobilul moară țărănească, compus din 6 camere, situată în județul Botoșani; a luat act de renunțarea reclamantului la cererea privind restituirea suprafeței de 1,97 ha și, respectiv 0,50 ha teren aferent; a respins, ca nefondată, acțiunea față de pârâții APAPS București, Statul Român și Prefectura Botoșani, reținând, în esență, că autorul reclamantului D. a avut în proprietate în comuna Albești, o moară țărănească, încadrată în această categorie potrivit expertului, bun ce nu îndeplinea condițiile prevăzute de art. 50 din Legea nr. 119/1948, pentru a fi naționalizată, împrejurare în care s-a reținut că preluarea acestui imobil de către stat s-a făcut fără titlu valabil. S-a conchis că moara situată în județul Botoșani, deținută de pârâta S.C. C. S.A. Botoșani poate fi restituită în natură reclamantului.

Prin decizia nr. 9045/05.11.2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza la aceeași instanță spre rejudecare, reținând că raportul de expertiză efectuat de expert E. și omologat de instanța de apel este nul, în conformitate cu prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., pentru întocmirea sa cu nerespectarea dispozițiilor art. 208 alin. (1) C. proc. civ., iar vătămarea produsă pârâtului-recurent nu poate fi înlăturată decât prin refacerea raportului de expertiză, cu citarea părților.

Prin decizia nr. 71/16.11.2010, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamantului împotriva sentinței nr. 426/27.05.2004 a Tribunalului Botoșani; a admis apelul declarat de pârâtul Ministrul Finanțelor Publice Botoșani, împotriva aceleiași sentințe și, în consecință a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a menținut dispozițiile de admitere în parte acțiunii și de anulare a hotărârii nr. 10/18.07.2001 emisă de S.C. C. S.A. Botoșani; a obligat pârâta S.C. C. S.A. Botoșani să restituie în natură imobilul moară țărănească, compusă din 6 camere, situată în jud. Botoșani; a luat act de renunțarea reclamantului la cererea de restituire a suprafețelor de 1,97 ha și respectiv 0,50 ha teren aferent; a respins, ca nefondată, acțiunea față de pârâții A.P.A.P.S. București, Statul Român și Prefectuara Botoșani.

Prin decizia civilă nr. 7712/02.11.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. Botoșani împotriva deciziei anterior menționate, pe care a casat-o. În baza art. 36 din Legea nr. 85/2006 a suspendat judecarea apelurilor declarate de reclamantul B. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani împotriva sentinței nr. 426/27.05.2004 din 27 mai 2004 a Tribunalului Botoșani și a trimis cauza aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia nr. 530/21.09.2020, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. C. S.A. Botoșani; a anulat în parte apelul declarat de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. Botoșani pentru lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei; a admis apelul reclamantului în contradictoriu cu ceilalți pârâți; a schimbat, în parte, sentința nr. 426/27.05.2004 a Tribunalului Botoșani, în sensul că a luat act de renunțarea reclamantului la cererea de restituire a suprafețelor de 1,97 ha și, respectiv de 0,50 ha teren; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare deciziei; a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată din apel; a respins apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani împotriva sentinței nr. 426/27.05.2004 a Tribunalului Botoșani, ca nefondat.

Prin decizia nr. 2664/10.12.2020 din 10 decembrie 2020, pronunțată în dosar nr. x/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani împotriva deciziei nr. 530/2.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia nr. 658/23.06.2021, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. C. S.A. Botoșani; a anulat apelul declarat de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. Botoșani pentru lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei; a admis apelul reclamantului împotriva sentinței nr. 426/27.05.2004 a Tribunalului Botoșani, în contradictoriu cu ceilalți pârâți; a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani; a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Botoșani, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a constatat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, că reclamantul B. este îndreptățit la măsuri compensatorii sub formă de puncte, conform Legii nr. 165/2013, pentru imobilul moară țărănească cu șase camere, situată în jud. Botoșani; a luat act de renunțarea reclamantului la cererea de restituire ori despăgubire pentru suprafețele de 1,97 ha și, respectiv de 0,50 ha teren; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit certificatului constatator privind pe pârâta S.C. C. S.A. Botoșani, emis de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani, această societate a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 20.02.2020.

Radierea pârâtei-intimate din evidența Registrului Comerțului are drept consecință încetarea persoanei juridice și atrage după sine lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei. Practic, din momentul radierii sale, această persoană juridică nu mai există.

Raportat la aceste considerente, intimata-pârâtă S.C. C. S.A. Botoșani și-a pierdut aptitudinea de a avea drepturi și obligații pe plan procesual, situație care atrage reținerea ca întemeiată a excepției lipsei capacității procesuale de folosință a acestei părți, cu consecința anulării actului de procedură săvârșit în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate de folosință, respectiv a apelului declarat de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. Botoșani.

Reținerea acestei excepții, ce determină imposibilitatea de restituire în natură a imobilului, atrage o reevaluare a cadrului procesual, prin raportare la modificările legislative care au intervenit pe tărâmul dreptului substanțial ce guvernează pricina dedusă judecății, de la data pronunțării hotărârii primei instanțe, hotărâre supusă controlului în calea ordinară de atac a apelului și până la data la care instanța de control judiciar va da dezlegare asupra cererilor cu care a fost învestită.

Raportat la acest cadru procesual, urmare a dezlegărilor obligatorii ale instanței de recurs, aceeași instanță supremă a stabilit că se impune și o analiză a calității procesuale a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, inclusiv prin prisma deciziei pronunțate în interesul legii, nr. 27/2011.

Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de către stat a fost reglementat de dispozițiile legii speciale, respectiv titlul VII din Legea nr. 247/2005. Analiza și în continuare, stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordau potrivit Legii nr. 247/2005 revenea instituției competente, respectiv Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul ANRP, cf. art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005. Prin urmare, acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent urma să se facă, potrivit titlului VII al Legii nr. 247/2005, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Ulterior, a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, act normativ care a intrat în vigoare la data de 20 mai 2013 și este în vigoare și în prezent.

Potrivit art. 3 pct. 4 lit. f) și g) din Legea nr. 165/2013 structurile cu atribuții în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii sunt Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Comisie care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 stabilesc în mod clar și neechivoc că dispozițiile acestei legi se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acestei legi.

Prin urmare, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acestui act normativ.

Așadar, dispozițiile Legii nr. 165/2013 sunt aplicabile și prezentului litigiu.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 165/2013, cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin retrocedare în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte.

Față de aceste dispoziții legale, cum imobilul solicitat de reclamant nu mai poate fi restituit în natură, rezultă că acesta nu poate beneficia decât de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013.

Procedura reglementată de Legea nr. 165/2013 constituie modalitatea prin care legiuitorul a înțeles să transpună în legislația națională exigențele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013, ca urmare a pronunțării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza M. Atanasiu și alții împotriva României, prin care a fost reținută în sarcina statului român obligația implementării unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, precum și obligația adoptării unor reguli de procedură clare și simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită.

Prin hotărârea-pilot indicată a fost lăsată statului român o largă marjă de apreciere în privința mijloacelor prin care să îndeplinească obligațiile juridice impuse și să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere.

Față de cadrul legislativ precizat și în raport cu cele statuate în mod obligatoriu de Î.C.C.J., prin decizia nr. 2664/10.12.2020, instanța a dispus introducerea în cauză în calitate de intimate a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, entități care potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013 sunt structurile cu atribuții în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv.

Raportat la același cadru legislativ, instanța de apel a analizat și excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantului pârât Statul Român, în raport cu care a reținut lipsa calității procesuale pasive în cererile având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobile preluate abuziv, imposibil de restituit în natură și pentru care se cuvin măsuri reparatorii, chiar dacă această cerere este formulată pe cale subsidiară, în cadrul contestației îndreptate împotriva dispoziției administrative, întemeiată pe prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 27/2011, decizie prin care a stabilit că în acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin care se solicită obligarea statului de a acorda despăgubiri bănești pentru imobilele preluate în mod abuziv, statul român nu are calitate procesuală pasivă.

S-a apreciat că reținerea acestei excepții, în favoarea apelantului pârât, atrage după sine neanalizarea celorlalte aspecte invocate de această parte apelantă pârâtă, în condițiile în care, în calea ordinară de atac declarată de o parte fără calitate procesuală pasivă, nu pot fi schimbate dezlegările pe care prima instanță le-a dat asupra fondului pretenției deduse judecății, prin hotărârea supusă controlului judiciar.

Prin urmare, în speța de față, cererea reclamantului nu poate fi soluționată prin restituirea în natură a imobilului moară țărănească cu șase camere, situată în jud. Botoșani, dată fiind excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei S.C. C. S.A. Botoșani.

Astfel, apelantului intimat B. îi este recunoscută calitatea de persoană îndreptățită la restituire, în acord cu prevederile Legii nr. 10/2001 dar, întrucât restituirea în natură nu este posibilă, devin incidente prevederile Legii nr. 165/2013 privind acordarea de de măsuri compensatorii sub formă de puncte.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamantul B. și pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

Recurentul-reclamant B. a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., învederând următoarele aspecte:

- Instanța de apel a dat ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), respectiv reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în realizarea dreptului, dar aceasta a constatat că este îndreptățit la măsuri compensatorii, încălcând astfel principiul disponibilității și art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care dispun că judecătorii trebuie să se pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Constatarea de către instanță a dreptului la măsuri compensatorii este una inutilă, pentru că, în felul acesta, este blocată cererea reclamantului, câtă vreme "hotărârea doar constată, dar nu obligă, astfel încât reclamantul să-și poată apoi executa obligația".

- Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu a analizat criticile referitoare la cuantumul despăgubirilor așa cum a statuat instanța de recurs.

Mai mult, solicitarea reclamantului de încuviințare a probei cu expertiză tehnică evaluatorie a fost respinsă, ca neutilă cauzei, deși o asemenea probă era de esența stabilirii despăgubirilor pentru bunul ce nu poate fi restituit în natură.

Aceasta se impunea cu atât mai mult cu cât, în decursul timpului, după introducerea acțiunii, reclamantul a descoperit acte originale, eliberate de Arhivele Naționale, care cuprind inventarul morii la data naționalizării, 11 iunie 1948, și care pot ajuta la evaluarea corectă a bunului.

De asemenea, în cauză, termenul rezonabil de soluționare a litigiului a fost demult depășit, creându-se o stare de insecuritate și incertitudine.

Recurenta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 și urm C. proc. civ., arătând că decizia instanței de apel este netemeinică și nelegală. Dosarul reclamantului nu este înregistrat la secretariatul CNCI, iar în raport cu solicitarea acestuia de restituire în natură a imobilului în litigiu CNCI nu are calitate procesuală pasivă.

Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor soluționează dosarele constituite în temeiul Legii nr. 10/2000 doar în baza unei dispoziții emise de către entitatea competentă, respectiv comuna aparținătoare județului Botoșani. Singurul dosar înregistrat la secretariatul CNCI, pe numele B., are ca obiect un imobil situat în Botoșani, Calea x foste nr. 200, 202, 204 și 206, compus din teren în suprafață de 9464,60, iar nu imobilul din județ Botoșani vizând moară țărănească cu 6 camere. Pentru acest din urmă imobil nu a fost emisă o dispoziție de restituire, deci reclamantul nu este îndreptățit la acordarea de despăgubiri, întrucât nu are dosar înregistrat la CNCI.

Recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 și urm. C. proc. civ., arătând că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală întrucât în mod greșit nu s-a reținut că ANRP nu are calitate procesuală pasivă cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, ANRP nu emite decizii de compensare/validare parțială/invalidare, iar emiterea titlului de plată, la care aceasta este obligată potrivit dispozițiilor legale (art. 31 din Legea nr. 165/2013), se situează într-o etapă administrativă ulterioară, care presupune existența, în prealabil, a unei asemenea decizii.

Procedura de soluționare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea, de către CNCI, a deciziei entității învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri).

ANRP nu evaluează imobilul conform grilei notariale și nu emite decizii de compensare, ci CNCI.

Față de cele arătate, recurenta a susținut că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept incidente întrucât instituției nu îi este justificată calitatea procesuală pasivă în cauză.

La data de 30.09.2021, în termen legal, intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București a formulat întâmpinare, comunicată, prin care a solicitat respingerea recursurilor. Intimata-pârâtă a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în ceea ce privește restituirea în natură a morii și a terenului aferent situate în comuna Albești, județul Botoșani, întrucât, potrivit legii, acesteia nu-i revine nici obligația de restituire, nici obligația de a soluționa notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. A mai arătat intimata că recurentul B. nu și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la restituire în condițiile Legii nr. 10/2001, iar autoritățile cu atribuții în domeniul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură sunt Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

La data de 18.10.2021, DGRFP Iași, prin AJFP Botoșani a depus note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor și judecata în lipsă.

La data de 19.10.2021, recurentul-reclamant a formulat întâmpinări la recursurile pârâtelor, invocând excepția de nulitate pentru neîncadrare, iar în subsidiar, solicitând respingerea recursurilor.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile deduse judecății prin intermediul celor 3 recursuri, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora potrivit considerentelor ce vor fi arătate. Astfel:

1) Recursul reclamantului B..

- Este lipsită de temei critica formulată de reclamant cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, în contextul în care, învestită cu o acțiune în realizarea dreptului - respectiv, obligarea entității deținătoare la restituirea imobilului și în subsidiar, obligarea la despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de către stat - aceasta s-a pronunțat asupra constatării îndreptățirii la măsuri compensatorii sub formă de puncte, conform Legii nr. 165/2013.

Contrar susținerii reclamanților, judecata instanței de apel s-a realizat într-un cadru procesual adecvat, determinat deopotrivă de dezlegările deciziei de casare, de modificarea succesivă a actelor normative incidente materiei care face obiectul litigiului, fără denaturarea pretențiilor reclamanților, dar ținând seama de necesitatea adecvării și compatibilizării acestora cu dispozițiile legale aplicabile unui litigiu în curs.

În acest sens, instanța de apel a constatat corect, făcând trimitere și la dezlegările cu valoare obligatorie ale deciziei de casare, că, pe de o parte, imobilul notificat nu mai poate fi restituit în natură (față de intrarea în insolvență și ulterior, radierea fostei unități deținătoare a acestuia, S.C. C. S.A. Botoșani) iar pe de altă parte, că pentru acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, trebuie avute în vedere dispozițiile legale aplicabile, sub aspect intertemporal, unui litigiu în curs, ținându-se seama de ceea ce s-a statuat definitiv - calitatea de persoană îndreptățită, întinderea dreptului de proprietate al fostului proprietar - și de felul măsurilor compensatorii pe care îl permite cadrul normativ actual.

De aceea, în mod corect, evidențiind modificările și evoluția legislației în materia imobilelor preluate abuziv de către stat, instanța de apel a reținut că inițial, sub regimul dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (care a modificat Legea nr. 10/2001), acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent se făcea de către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul ANRP, pentru ca ulterior, la 20.05.2013, să intre în vigoare Legea nr. 165/2013, care a instituit o altă procedură de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii, sub formă de puncte.

Or, față de conținutul art. 4 din Legea nr. 165/2013 - potrivit căruia "Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi", în mod evident dispozițiile acestui act normativ sunt incidente și prezentului litigiu, așa încât stabilirea măsurilor reparatorii nu se mai poate realiza decât în aceste noi coordonate legislative (de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, căreia i se vor opune însă, statuările prezentei hotărâri în ce privește calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului).

Susținerea recurentului conform căreia dispoziția instanței care doar constată îndreptățirea la măsuri reparatorii (și nu obligă la acordarea acestora) ar fi "total inutilă" și fără efecte, este lipsită de temei, ignorând valoarea obligatorie a statuărilor jurisdicționale - respectiv, obligativitatea efectelor hotărârii judecătorești, care se opune părților, fără posibilitatea contestării.

Or, în speță, părțile în raport cu care se constată îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii sunt tocmai organele cu atribuții în acordarea acestora, potrivit Legii nr. 165/2013.

În egală măsură, hotărârea în constatare pronunțată este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că părțile cărora li se opune nu mai pot contesta statuările instanței în ce privește calitatea de persoană îndreptățită și obiectul dreptului de proprietate de care au fost deposedate, întrucât acestea au fost considerentele necesare ale adoptării soluției vizând dreptul la măsuri reparatorii prin compensare.

- Este nefondată, de asemenea, critica recurentului privind încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., prin aceea că nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor și nu a fost ordonată o expertiză evaluatorie, mai ales în contextul susținut de reclamant "al descoperirii în decursul timpului, după introducerea acțiunii, de acte originale care cuprind întreg inventarul morii la data naționalizării".

Astfel, cu privire la cuantumul despăgubirilor, instanța de recurs nu a dat indicația determinării lui, nici a efectuării unui raport de expertiză, ci a făcut mențiunea că în valoarea inițială a acestora fusese cuprinsă și suprafața de 0,50 ha., în privința căreia se făcuse cererea de renunțare.

Îndrumarea pentru instanța de apel de a avea în vedere și criticile privind cuantumul despăgubirilor la rejudecare trebuie pusă în contextul tuturor dezlegărilor jurisdicționale ale instanței de recurs, în ce privește cadrul normativ incident, natura măsurilor reparatorii și întinderea dreptului la aceste măsuri reparatorii, care nu mai putea viza și suprafețele de teren față de care se formulaseră cereri de renunțare.

Pe de altă parte, critica recurentului conform căreia în mod eronat nu i s-ar fi încuviințat o probă cu expertiză tehnică de evaluare, având în vedere "că în decursul timpului, a mai descoperit înscrisuri originale la Arhivele Naționale" după promovarea acțiunii (care a avut loc în anul 2001) este una care, pe de o parte, nu se circumscrie aspectelor de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ., pentru a face obiect al cenzurii în recurs, iar pe de altă parte, denotă o atitudine procesuală dilatorie, ce contrazice susținerea ulterioară a acestuia în legătură cu termenul rezonabil pentru soluționarea cauzei.

2) Recursul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.

- Susținerea recurentei, conform căreia nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză sub motiv că nu există înregistrat la această instituție un dosar de despăgubire pe numele reclamantului și ca atare, nu ar putea emite o decizie de măsuri reparatorii, este una lipsită total de fundament.

Astfel cum s-a arătat deja, determinarea cadrului procesual al judecății, inclusiv sub aspectul părților cărora le pot fi opuse pretențiile reclamanților, a fost realizată, în mod corect, prin luarea în considerare a modificărilor legislative care au intervenit în materia restituirii imobilelor preluate abuziv de către stat și care au surprins prezentul litigiu în desfășurare.

Determinarea organelor cu abilități/competențe în domeniu s-a realizat în mod corect de către instanța de apel, cu trimitere la dispozițiile art. 3 pct. 4 lit. f) și g) din Legea nr. 165/2013, care definesc ANRP și CNCI, ca entități, "structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii".

De asemenea, argumentul că reclamanții nu au dosar de despăgubire înregistrat pe rolul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor este unul lipsit de relevanță, câtă vreme reclamanții epuizaseră (cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013) procedura administrativă - prin emiterea hotărârii unității deținătoare, S.C. C. S.A., atacată în prezenta cauză, aflându-se așadar, în procedura jurisdicțională.

De aceea, recurenta nu trebuie să-și fundamenteze decizia de validare pe o dispoziție a entității deținătoare, acesteia opunându-i-se prezenta hotărâre judecătorească, în contra verificărilor cărora nu mai poate realiza propriile evaluări asupra îndreptățirii reclamantului la măsuri reparatorii.

De aceea, în mod flagrant, cu nesocotirea efectelor obligatorii ale unei hotărâri judecătorești, recurenta susține că reclamantul n-ar fi îndreptățit la măsuri reparatorii "pentru că nu are dosar înregistrat la Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor". Tot în mod eronat, recurenta identifică existența unei alte entități care ar fi trebuit să se pronunțe asupra notificării reclamantului, în contextul în care instanța, în procedura judiciară deschisă pe temeiul Legii nr. 10/2001 (întregită cu modificările legislative intervenite ulterior) a cenzurat tocmai actul emis de entitatea care deținuse bunul imobil în patrimoniu.

În consecință, criticile formulate fiind total lipsite de fundament legal, recursul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor va fi respins ca nefondat.

3). Recursul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

- Este nefondată critica recurentei conform căreia, neavând atribuții legale în ce privește cererea de despăgubiri a reclamantului, înseamnă că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a acesteia.

În realitate, legitimarea procesuală a recurentei a fost corect stabilită de instanța de apel cu referire la dispozițiile legale menționate anterior (în analiza recursului CNCI), ale art. 3 pct. 3 lit. f) din Legea nr. 165/2013, care menționează Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, printre structurile cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii.

De asemenea, împrejurarea că, potrivit art. 31 din Legea nr. 165/2013 - text pe care recurenta însăși îl invocă - această instituție este cea care emite titluri de plată, în baza deciziei de compensare, este una suficientă pentru justificarea prezenței sale în proces.

Date fiind atribuțiile menționate anterior care revin Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților în definitivarea procedurii de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, această instituție nu se află în situația de a reclama poziția unui terț desăvârșit față de procesul prin care se tranșează fondul unui raport juridic referitor tocmai la îndreptățirea notificatorului de a primi, pentru ipoteza incidentă speței, în locul restituirii în natură a imobilului, măsura compensatorie cu privire la valorificarea și executarea căreia tocmai recurenta este cea care emite titlul de plată.

Așadar, este necesar ca hotărârea judecătorească pronunțată sub aspectele menționate anterior să nu-i fie doar opozabilă, ca oricărui terț față de proces, ci să i se impună cu valoare obligatorie, în considerarea competnțelor ce îi revin în această materie, ceea ce făcea necesară întregirea cadrului judecății, prin prezența acesteia, în proces.

- În acest context, susținerea că nu are atribuții în evaluarea și determinarea despăgubirilor, câtă vreme aceste prerogative sunt în căderea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, este lipsită de relevanța pretinsă de către recurentă, întrucât ambele instituții - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor - își vor exercita oricum atribuțiile în faza ulterioară definitivării raportului jurisdicțional potrivit prezentei hotărâri judecătorești, în limitele competențelor ce le revin, dar fără posibilitatea de a mai contesta statuările jurisdicționale (posibilitate care ar fi fost recunoscută doar unui terț față de procedura judiciară).

Ca atare, criticile formulate fiind găsite nefondate, și recursul acestei instituții va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul B., de recurenta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și de recurenta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 658 din 23 iunie 2021 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 octombrie 2021.