Decizia nr. 832/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 222/2013 a Curții de Apel Pitești

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 25 iulie 2013, sub nr. x/2013, reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Pitești prin Primar și Guvernul României, au solicitat anularea în parte a H.G. nr. 447/16.08.2002, prin care a fost aprobat inventarul domeniului public al municipiului Pitești. Prin Sentința civilă nr. 222 din 27 noiembrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamanților, ca nefondată. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, iar prin Decizia nr. 724 din 19 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 18 august 2016, sub nr. x/2013*.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 24 din 29 ianuarie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea reclamanților A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Pitești prin Primar și Guvernul României; a anulat parțial H.G. nr. 447/16.08.2002 în ceea ce privește pozițiile 491 și 248, astfel: pentru suprafața de 562 mp de la poziția 491, SII, identificată în Planul de amplasament întocmit de expert E. prin conturul 1-26-25-54-53-55-56-57-58-59-60-61-62-63-3-2-1, care se suprapune pe suprafața înscrisă în cartea funciară a localității Pitești la poziția 88323 și pentru suprafața de 36 mp la poziția 248, SI, identificată în Planul de amplasament întocmit de expert E. conform conturului 10-11-12-13-14-15-51-52-53-54-10, care se suprapune cu terenul înscris în cartea funciară a localității Pitești la nr. 89458.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, au formulat recurs pârâții Municipiul Pitești și Guvernul României. 3.1. Prin recursul său, pârâtul Municipiul Pitești a solicitat casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii, ca nefondată. Recurentul-pârât invocă excepția tardivității acțiunii, solicitând admiterea acestei excepții și respingerea acțiunii, în recurs, ca tardiv formulată. În motivare arată că H.G. nr. 447/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 609 din 16 august 2002, data publicării fiind și data intrării în vigoare a actului contestat. Or, prezenta acțiune a fost introdusă la data de 25.07.2013, cu depășirea termenului de decădere de 1 an, prevăzut în mod imperativ de art. 11 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în care reclamanții aveau deschisă calea contenciosului administrativ pentru a cere anularea hotărârii de guvern. În ceea ce privește fondul cauzei, în argumentarea soluției adoptate, instanța de fond a reținut că suprafețele de teren vizate de acțiunea în anulare nu fac parte din domeniul public al Municipiului Pitești și, de asemenea, nu intră în categoria celor enumerate de art. 136 alin. (3) din Constituție sau pct. 1 din anexa la Legea nr. 213/1998. Totodată, instanța de fond și-a motivat soluția pe constatarea expertului desemnat în cauză, potrivit căreia inventarierea bunurilor s-a făcut în lipsa oricăror schițe/planuri cadastrale, acestea fiind întocmite ulterior, cu ocazia înscrierii în cartea funciară. Or, înșiși reclamanții arată că suprafața de 562 mp face parte dintr-un teren de 3490 mp cu destinația de spațiu verde, iar suprafața de 36 mp face parte din terenul de 62.927 mp cu destinația parcări, trotuare din municipiul Pitești, suprafețe determinate topografic potrivit inventarului de coordonate întocmit de F. SRL. H.G. nr. 447/2002 a fost adoptată în vederea păstrării unei evidențe corecte a bunurilor proprietate publică. Pentru a face obiectul unei hotărâri de atestare în domeniul public al unității administrativ-teritoriale, un bun trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998. Apartenența la domeniul public a suprafețelor de teren asupra cărora reclamanții pretind un drept de proprietate a fost stabilită încă de la data adoptării HCL nr. 194/1999, dată anterioară apariției Legii nr. 10/2001, așa încât nu se poate referi la o schimbare de destinație prin H.G. nr. 447/2002. Apartenența la domeniul public este dată de utilitatea publică sau interesul public local. Or, înșiși reclamanții recunosc, prin cererea lor, destinațiile respectivelor suprafețe de teren: spațiu verde și trotuar, destinații care rezultă și din HCL nr. 194/1999. Astfel, verificându-se dispozițiile Legii nr. 10/2001, în forma sa în vigoare la data adoptării H.G. nr. 447/2002, nu rezultă existența normei ce se pretinde a fi fost încălcată - art. 21 alin. (5), această normă fiind introdusă prin pct. 50 al Legii nr. 247/2005. În atare situație, recurentul susține că deține un drept de proprietate asupra terenurilor în litigiu, cu mult anterior celui pretins de reclamanți. Prin atestarea apartenenței bunurilor la domeniul public local se creează un statut juridic clar pentru aceste bunuri, fapt care permite consiliilor locale să-și exercite prerogativele prevăzute de lege cu privire la administrarea domeniului public. Consideră recurentul că, prin natura sa, actul de atestare a apartenenței bunurilor la domeniul public local nu creează drepturi noi, nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective și nu este de natură a vătăma vreun drept. Prin asemenea acte administrative, consiliile locale/județene stabilesc doar regimul juridic al bunurilor din patrimoniul unității administrativ-teritoriale, hotărârile neavând niciun efect asupra proprietății altor persoane. Subliniază că nulitatea a fost invocată pentru un motiv care s-a dovedit nefondat și că instanța de fond nu a fost învestită, prin acțiunea de față, să compare titlurile, respectiv, să stabilească care titlu de proprietate este mai bine conturat. 3.2. Pârâtul Guvernul României și-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, în rejudecare, respingerea acțiunii în anularea parțială a H.G. nr. 447/2002, ca neîntemeiată. Recurentul arată că, raportat la obiectul acțiunii introductive, respectiv anularea parțială a H.G. nr. 477/2002 privind atestarea domeniului public al județului Argeș, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din județul Argeș, soluția pronunțată de către instanță, respectiv îndreptățirea reclamanților la restituirea bunurilor imobile revendicate, apare ca excedând cadrului procesual și legal, precum și sferei de competență a instanței de contencios administrativ (competentă în cenzurarea actelor administrative). Analizând punctual și obiectiv considerentele care au condus la pronunțarea soluției de admitere a acțiunii în anulare parțială, se observă că acestea sunt structurate și fundamentate pe Decizia nr. 255/28.01.2013, pronunțată de către C.A. Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2009, cu obiect soluționare notificare pe Legea nr. 10/2001, având alte părți decât cele din prezentul cadru procesual. Prin urmare, invocarea și raportarea la un titlu executoriu care este de competența instanțelor de drept comun, nu prezintă relevanță în cauză. Totodată, aprecierea instanței potrivit căreia "ca urmare, reținând îndreptățirea reclamanților la restituirea acestor terenuri, în raport de constatările expertului (...) admite acțiunea", excede cadrului procesual cu privire la obiect, instanța de contencios fiind învestită doar cu controlul de legalitate al H.G. nr. 447/2002. De altfel, o astfel de obligație dispusă de către instanța de fond nu poate fi valorificată în contradictoriu cu Guvernul României, care, deși emitent al actului de autoritate supus anulării, nu este titularul vreunui drept (de proprietate, de administrare) asupra bunului. Guvernul României nu are capacitate juridică civilă și nici patrimoniu propriu, neputând, sub aspect obligațional, să fie parte într-un raport juridic de restituire a bunurilor la care se referă litigiul. Potrivit Constituției și prevederilor Legii nr. 90/2001, modificată și completată, raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, făcută în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Spre deosebire de raporturile juridice civile, în care părțile au o poziție de egalitate juridică, raporturile de drept administrativ au trăsături juridice specifice, părțile acestora aflându-se într-o subordonare ierarhică, iar ele se supun principiilor proprii dreptului administrativ și jurisdicției speciale administrative. În situația în care s-a constatat că bunurile supuse litigiului au fost expropriate abuziv și că au făcut obiectul măsurilor reparatorii reglementate expres prin Legea nr. 10/2001, este evident că titularul asupra acestora este Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice (H.G. nr. 34/2009), obligația de restituire către persoanele îndreptățite urmând a fi opusă acestei persoane, iar nu Guvernului României, care nu poate constitui subiect de drept într-un astfel de raport juridic, circumscris Legii nr. 10/2001. Pentru a fi validă o astfel de măsură și pentru a-i fi opozabilă, de drept, era necesar ca în proces să participe și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în vederea comparării titlurilor asupra bunurilor în litigiu. În altă ordine de idei, raportat la obiectul acțiunii pendinte și la măsura dispusă de către instanță, cenzurarea parțială a H.G. nr. 447/2002 nu conduce de drept și direct la anularea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Pitești privind aprobarea inventarelor întocmite de către Comisiile de inventariere constituite în temeiul Legii nr. 213/1998, act premergător H.G. nr. 447/2002 și care nu este emis în temeiul acesteia. Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Pitești privind aprobarea inventarelor întocmite de către Comisiile de inventariere, premergătoare H.G. nr. 447/2002, nu a format obiectul niciunui litigiu, ceea ce face ca obligația dispusă de către instanță să nu poată fi valorificată integral, în sens juridic. H.G. nr. 447/2002 doar aprobă o situație juridică consemnată în actele administrative adoptate de către autoritățile publice locale, având exclusiv caracter constatator. Acțiunea reclamanților a fost promovată eronat, având în vedere că aceștia au solicitat doar anularea Hotărârii Guvernului de atestare a bunurilor din domeniul public al județului Argeș, iar nu însuși actul administrativ de inventariere a bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Pitești sau Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Pitești privind situația juridică a bunurilor contestate. Inventarierea și declararea apartenenței la domeniul public s-a făcut de către autoritățile publice locale, în condițiile art. 7 din Legea nr. 213/1998, fără ca Guvernul, ulterior comunicării acestor inventare, să aibă posibilitatea de a efectua verificări de natură juridică cu privire la existența sau inexistența dreptului de proprietate publică. De asemenea, prin natura sa, actul de atestare a bunurilor aparținând domeniului public local nu creează drepturi noi (nu este constitutiv de drept de proprietate, în favoarea unităților administrativ-teritoriale), nu stabilește și nici nu modifică regimul juridic al bunurilor respective și nu este de natură a vătăma vreun drept. Prin aceste acte administrative, consiliile locale/județene stabilesc doar regimul juridic diferențiat cu privire la bunurile lor, hotărârile neavând niciun efect asupra proprietății private a altor persoane. Pe de altă parte, compararea titlurilor de proprietate, respectiv cenzurarea valabilității titlului cu care unitatea administrativ-teritorială deține imobilul, excede cadrului procesual dedus judecății, fiind de competența instanțelor de drept comun. În concluzie, în contextul procesual stabilit potrivit principiului disponibilității (în care nu a participat Statul Român, nejustificându-se interesul față de obiectul declarativ al acțiunii), bunul revendicat de către reclamanți aparține domeniului public al Municipiului Pitești, această persoană putând fi, de drept, obligată la restituire, dar nu ca efect al anulării H.G. nr. 447/2002, ci al anulării HCL al Municipiului Pitești de aprobare a inventarului/inventarelor care cuprind acest bun, întocmite potrivit Legii nr. 213/1998.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimații-reclamanți A., B., C. și D. au invocat excepția nulității recursurilor declarate de pârâți pentru nemotivare, iar pe fond, au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. În susținerea excepției nulității au arătat, în privința recursului declarat de pârâtul Guvernul României, că motivele de recurs dezvoltate nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța fiind investită cu o cerere în contencios administrativ, iar nu cu una de natură civilă așa cum sugerează recurentul. În cererea de recurs nu se regăsesc nici critici care să se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul neindicând nicio norma de drept material care să fi fost încălcată de prima instanță. În privința recursului declarat de Municipiul Pitești, arată că motivele de recurs nu au legătură cu motivarea soluției primei instanțe, cuprinsă în sentința recurată și, drept urmare, nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. Pe fondul recursului declarat de Guvernul României, arată că cererea reclamanților a fot promovată în baza Legii nr. 554/2004, competența instanței de contencios administrativ fiind stabilită încă din primul ciclu procesual, în care a fost respinsă excepția tardivității promovării cererii și s-a concluzionat că Hotărârea de Guvern atacată este act administrativ, în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din lege. Motivarea soluției recurate prin raportare la soluția dată în procedura Legii nr. 10/2001 de restituire în natură a imobilului nu poate atrage competența instanței civile și nici nu poate conduce la concluzia că instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, intrând în sfera de atribuții a autorității legislative sau executive. Recurentul recunoaște că este emitentul actului, ceea ce i-a conferit calitate procesuală pasivă, stabilită definitiv încă din primul ciclu procesual. Teoria potrivit căreia în cadrul procesual ar fi trebuit să stea Statul Român în prin Ministerul Finanțelor Publice, ca titular al măsurilor reparatorii în cazul bunurilor preluate abuziv este una străină de natura judecății de față și nerelevantă întrucât, în procedura Legii nr. 10/2001, imobilul a fost restituit, în natură, reclamanților. Inadmisibilitatea acțiunii pe motiv că nu a fost atacată și hotărârea de consiliu local care a stat la baza emiterii hotărârii de guvern a fost tranșată definitiv în primul ciclu procesual. Cât privește recursul promovat de Municipiul Pitești, acesta reia excepția tardivități formulării acțiunii, care de asemenea a fost tranșată definitiv în primul ciclu procesual. Susține recurentul că trecerea în domeniul public a bunurilor se face cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 și că, în raport de HCL Pitești nr. 194/1999 și H.G. nr. 447/2002, Municipiul Pitești este proprietarul terenului în litigiu mult anterior dreptului pretins de reclamanți. Or, instanța, în rejudecare, conformându-se deciziei de casare, a completat probatoriul cu o expertiză topografică și a procedat la verificarea îndeplinirii condițiilor de apartenență la domeniul public de interes local a suprafețelor de teren în litigiu, concluzionând, în raport de dispozițiile art. 3 și art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 136 alin. (3) din Constituție, că aceste suprafețe nu sunt de domeniu public și că, în procedura Legii nr. 10/2000, prin Decizia civilă nr. 255/2013 a Curții de Apel Pitești, s-a statuat deja că preluarea terenului a fost abuzivă, respectiv că statul nu a avut niciodată un titlu valabil. A mai reținut prima instanță că inventarierea bunurilor litigioase și atestarea lor în domeniul public s-a realizat în lipsa unei identificări prin schițe sau planuri cadastrale, abia în anul 2012 Municipiul Pitești angajând un expert topograf care a identificat suprafețele pe care le-a apreciat a fi trecute în anexele la H.G. nr. 447/2002. În esență, în cuprinsul recursului nu sunt formulate critici prin care să se arate de ce soluția primei instanțe ar fi greșită, respectiv de ce nu sunt aplicabile dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 sau dispozițiile art. 136 alin. (3) din Constituție, recurentul ignorând că Statul nu a avut niciodată un titlu valabil în privința imobilului proprietatea reclamanților.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. La termenul de judecată din 6 februarie 2019, Înalta Curte a respins excepția nulității recursurilor declarate de pârâții Municipiul Pitești și Guvernul României, invocată prin întâmpinare de intimații-reclamanți, constatând că recursurile sunt motivate, iar apărările invocate de intimați țin de analiza pe fond a recursurilor. Recurentul Municipiul Pitești a depus planșe fotografice atestând situația actuală a suprafețelor de teren pentru care instanța de fond a dispus anularea în parte a H.G. nr. 447/2002. II. Soluția instanței de recurs II.1. Analizând recursul declarat de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte îl constată nefondat pentru următoarele argumente: Primul motiv de recurs susținut este întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Arată recurentul, în cadrul acestui motiv de nelegalitate, că instanța a reținut "îndreptățirea reclamanților la restituirea suprafețelor de teren revendicate", ceea ce excede cadrului procesual obiectiv al cauzei și sferei de competență a instanței de contencios administrativ. Astfel, argumentele instanței de fond, în rejudecare, se raportează fundamental la Decizia nr. 255/2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/2009, având ca obiect soluționare notificare pe Legea nr. 10/2001, adică la un titlu executoriu pronunțat de o instanță de drept comun. Practic, instanța a reținut îndreptățirea reclamanților la restituirea suprafețelor de teren, situație în raport de care Guvernul României nu poate fi parte în raportul juridic rezolvat în maniera arătată (în sensul restituirii bunurilor supuse litigiului). Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat este nefondat. Instanța de fond, în rejudecare, s-a conformat deciziei de casare nr. 724/19.02.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin care a fost îndrumată să verifice identitatea suprafețelor de teren care fac obiectul acțiunii în anularea parțială a H.G. nr. 447/2002 și să analizeze criteriile de apartenență la domeniul public al municipiului Pitești a acestor suprafețe de teren. Instanța de fond s-a conformat acestor repere obligatorii ale deciziei de casare și, în mod inevitabil, s-a raportat la Decizia civilă nr. 255/2013 a Curții de Apel Pitești întrucât prin această hotărâre judecătorească definitivă s-a constatat preluarea abuzivă de către stat a imobilului restituit reclamanților, imobil din care fac parte și suprafețele de teren atestate ca aparținând domeniului public al Municipiului Pitești prin H.G. nr. 447/2002 (pozițiile 491 și 248). Analizând deci criteriile de apartenență la domeniul public a suprafețelor de teren de 562 mp și, respectiv, 36 mp, instanța de fond a constatat aplicabilitatea art. 6 din Legea nr. 213/1998, potrivit căruia, din domeniul public la unității administrativ teritoriale fac parte bunurile dobândire în perioada 1945 - 1989 numai dacă au intrat în proprietatea statului cu titlu valabil. Recurentul susține fără temei că hotărârea primei instanțe ar fi una care, prin motivare, excede cadrului procesual obiectiv și subiectiv cu care a fost investită instanța de contencios administrativ, motiv de recurs care, de altfel, nu se încadrează la pct. 4 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci la pct. 5. Trimiterea la Decizia nr. 255/2013 a Curții de Apel Pitești nu echivalează cu depășirea limitelor investirii, ci este firească în contextul în care prin această hotărâre judecătorească s-a constatat nevalabilitatea titlului statului. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra a altceva decât s-a cerut, și anume anularea parțială a H.G. nr. 447/2002, iar considerentele hotărârii urmăresc criteriile de apartenență la domeniul public a suprafețelor de teren litigioase. Pe cale de consecință, nu pot fi primite susținerile pârâtului potrivit cărora nu poate sta în judecată într-un raport juridic circumscris Legii nr. 10/2001. Guvernul României a stat în judecată într-un raport juridic de drept administrativ, în soluționarea căruia nu a avut loc o comparare a titlurilor de proprietate asupra bunurilor în litigiu, ci o analiză a legalității H.G. nr. 447/2002 care atestă apartenența la domeniul public a celor două suprafețe de teren. În temeiul art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 și conform limitelor rejudecării stabilite prin decizia de casare, instanța de fond a apreciat asupra legalității hotărârii de guvern, în considerarea caracterului judecății de contencios subiectiv de plină jurisdicție, care îi permitea să depășească limitele unei analize formale de legalitate a actului administrativ atacat și să stabilească dacă acesta este conform cu normele de drept substanțial incidente raportat la conținutul său de fond: atestarea apartenenței la domeniul public a celor două suprafețe de teren. De altfel, calitatea procesuală pasivă a Guvernului României a fost confirmată încă din primul ciclu procesual, soluția nefiind recurată și intrând, în acest fel, în puterea de lucru judecat. În egală măsură, a fost tranșată în primul ciclu procesual, cu putere de lucru judecat, problema inadmisibilități acțiunii pe motivul neatacării hotărârii de consiliu local care inventariază suprafețele de teren în domeniul public al unității administrativ teritoriale (HCL a Municipiului Pitești nr. 194/1999). Instanța de fond, în primul ciclu procesual, a respins excepția de inadmisibilitate, arătând că hotărârea de guvern este actul prin care se finalizează procedura de inventariere a bunurilor din domeniul public al unității administrativ teritoriale, respectiv că hotărârea de guvern este cea care are statutul definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, de act administrativ unilateral cu caracter individual, care produce efecte vătămătoare pentru reclamanți. Soluția asupra excepției de inadmisibilitate nu a fost recurată. În concluzie, motivele de recurs care se referă la calitatea procesuală pasivă a Guvernului României și la inadmisibilitatea cererii în anulare pe motivul neatacării HCL a Municipiului Pitești nr. 194/1999 nu pot fi primite, în considerarea efectelor pe care le produce puterea de lucru judecat. Acestea fiind, în esență, criticile din recurs subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., soluția care se impune este, în temeiul art. 496 C. proc. civ., respingerea recursului declarat de pârâtul Guvernul României, ca nefondat. II.2. Analizând recursul declarat de pârâtul Municipiul Pitești, Înalta Curte îl constată nefondat pentru următoarele motive: Un prim argument al acestui recurent constă în reinvocarea excepției tardivității acțiunii în anulare, în temeiul art. 11 din Legea nr. 554/2004, cu motivarea că H.G. nr. 447/2002 a fost adusă la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial în august 2002, dată în raport de care reclamații nu au respectat termenul de decădere de un an în care aveau deschisă calea în contencios administrativ, pentru a cere anularea hotărârii. În subsidiar, arată recurentul că reclamanți au luat cunoștință de conținutul hotărârii de guvern cel mai târziu în cadrul soluționării dosarului nr. x/2009, în care s-a făcut referire la această hotărâre. Excepția este inadmisibilă întrucât, în primul ciclu procesual, instanța de fond a rezolvat această excepție invocată de pârâtul Municipiul Pitești, respingând-o cu motivarea că până la momentul nașterii dreptului de proprietate în patrimoniul reclamanților aceștia nu erau în măsură să justifice existența unui interes legitim, actual și personal în promovarea acțiunii în anulare. De asemenea, s-a reținut că nu a existat o comunicare către reclamanți a actului administrativ unilateral cu caracter individual și s-a apreciat că în cauză a fost respectat termenul la care se referă dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004. Soluția asupra excepției nu a fost recurată și, în virtutea puterii de lucru judecat, reprezintă un aspect imutabil al cauzei, în actualul cadru procesual. Prin cea de-a doua critică, recurentul-pârât Municipiul Pitești susține, în esență, că apartenența celor două suprafețe de teren la domeniul public încă de la vremea adoptării HCL nr. 194/1999 este indiscutabilă, în considerarea caracterului de utilitate publică și a interesului public local, suprafețele respective având destinația de parcare și trotuar în municipiul Pitești. Înșiși reclamanți recunosc această destinație a suprafețelor de teren. Or, arată recurentul, nulitatea H.G. nr. 447/2002 a fost invocată pe motivul încălcării dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care interzice schimbarea destinației bunurilor imobile notificate în baza Legii nr. 10/2001. Dată fiind inventarierea în domeniul public a celor două suprafețe de teren încă din 1999, rezultă că nu a avut loc o schimbare de destinație prin H.G. nr. 447/2002 și, de asemenea, rezultă că Municipiul Pitești are un drept de proprietate asupra terenurilor cu mult anterior celui pretins de reclamanți. Se constată că un prim argument care poate fi decelat din aceste susțineri este acela al depășirii de către instanța de fond a cauzei juridice a cererii în anulare, instanța de fond nepronunțându-se strict asupra motivului de anulare invocat prin cererea introductivă, și anume, interdicția de schimbare a destinației prevăzută de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Această susținere este nefondată întrucât instanța de fond, în rejudecare, s-a raportat atât la cauza juridică a cererii în anulare, cât și la îndrumările din decizia de casare, în sensul de a analiza criteriile de apartenență la domeniul public al municipiului Pitești a suprafețelor de teren menționate în acțiune. Astfel, a constatat că inventarierea bunurilor prin HCL nr. 194/1999 a avut loc în lipsa oricăror schițe sau planuri cadastrale și că identificarea propriu-zisă a terenurilor prin documentație cadastrală s-a realizat abia cu ocazia înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate al Municipiului Pitești, în anul 2012. Nu trebuie omis că Municipiul Pitești a fost chemat în judecată în cadrul Dosarului nr. x/2009, având ca obiect revendicarea terenului de către reclamanți și că, în cauza menționată, a susținut că nu are calitate procesuală pasivă (nefiind proprietarul/deținătorul bunului revendicat), apărare care a fost primită. Municipiul Pitești nu explică cum de a negat calitatea sa de proprietar asupra asupra celor două suprafețe, dacă acestea făceau parte din domeniul public atestat prin H.G. nr. 447/2002. Pe de altă parte, în anul 2012 a înscris în cartea funciară aceste terenuri ca făcând parte din domeniul său public, pe baza unei documentații cadastrale nou întocmite, care nu s-a întemeiat pe o documentație topografică anexă la HCL nr. 194/1999, care să ateste identitatea de destinație și locație pretinse pentru aceste suprafețe de teren. Coroborând aceste aspecte factuale, apare ca rezonabilă teza susținută de reclamanți, potrivit căreia suprafețele de teren menționate au suferit o schimbare de destinație. Cât privește susținerea potrivit căreia apartenența la domeniul public a suprafețelor de teren este dată de utilitatea publică și de interesul public local, aceste susțineri nu sunt de natură a combate argumentele instanței de fond care, raportat la prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, a constatat că titlul statului nu este valabil, aspect care de altfel este statuat prin Decizia civilă nr. 255/2013 a Curții de Apel Pitești și că suprafețele menționate nu fac parte nici din cele enumerate de art. 136 alin. (3) din Constituție și nici dintre cele la care se referă Anexa 1 a Legii nr. 213/1999. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.