ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 623/2013

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeș sub nr. 1115/1259/2010, reclamantele SC P. IPURL Pitești și SC T.A. IPRUL, prin reprezentanții săi legali, în calitate de lichidatori ai SC T. SA Pitești, au solicitat în contradictoriu cu pârâții SC T. SA Pitești și Consiliul Local al Municipiului Pitești, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună constatarea nulității absolute a actelor juridice încheiate de pârâți după cum urmează: - Protocolul de predare-primire a bunurilor aferente Centralei electrice de termoficare Pitești, înregistrat la SC T. SA din 15 iulie 2009, bunuri identificate în Anexa la protocol; - Protocolul de predare-primire a bunurilor aferente Centralei electrice de termoficare Pitești, înregistrat la SC T. SA din 17 iulie 2009, bunuri identificate în Anexa la protocol; - Protocolul de predare primire a bunurilor aferente rețelei de transport și distribuție energie termică, înregistrat la SC T. SA din 22 iulie 2009, bunuri identificate în Anexa la protocol; - Protocolul de predare primire aferente Sediului administrativ, înregistrat la SC T. SA din 22 iulie 2009, bunuri identificate în Anexa la protocol; - Protocolul de predare primire a bunurilor trecute la obiecte de inventar, înregistrat la SC T. SA din 07 august 2009, bunuri identificate în Anexa la protocol: - Protocolul de predare primire a terenurilor aferentă centralei electrice de termoficare Pitești Sud I, Centralei electrice de termoficare Pitești Sud II și Centralei electrice de termoficare Pitești Gavana, înregistrat la SC T. SA din 18 august 2009, bunuri identificate în Anexa la protocol. Au solicitat repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâtului Consiliului Local al Municipiului Pitești la restituirea tuturor bunurilor astfel cum sunt ele enumerate și identificate după numărul de inventar în Anexele întocmite, în mod distinct, pentru fiecare protocol în parte. Prin cererea modificatoare depusă la data de 18 august 2010 reclamantele au precizat că înțeleg să cheme în judecată, în calitate de pârât și Municipiul Pitești, prin primar. În cauză s-au formulat cereri de intervenție de către SC G.D.F.S.E.R. SA în interesul SC T. SA. Prin sentința nr. 1671/C/2010 a Tribunalului Comercial Argeș s-a admis acțiunea completată și s-a constatat nulitatea celor șase protocoale de predare primire și repunerea părților în situația anterioară. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Consiliul Local Pitești și Municipiul Pitești. Prin încheierea nr. 2157 din data de 01 iunie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis cererea formulată de petenta SC G.D.F.S.E.R. SA și a dispus strămutarea dosarului la Curtea de Apel Galați, cu păstrarea actelor procedurale îndeplinite în cauză. La data de 23 noiembrie 2011, SC E.G.P.R. SA a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurenților Consiliul Local Pitești și Municipiul Pitești. În cauză, reclamantele și intervenienta SC G.D.F.S.E.R. SA, au invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 104/2002 privind transmiterea unor centrale electrice de termoficare din domeniul privat al statului și din patrimoniul SC T. SA în domeniul public al unor unități administrativ teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, în raport de prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. În motivarea excepției, s-a arătat că este îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât hotărârea pronunțată de judecătorul sindic încalcă dreptul de proprietate asupra bunurilor, drept de proprietate întemeiat pe dispozițiile H.G. nr. 104/2002, prin care s-a aprobat transmiterea fără plată a unor bunuri din capitalul social al SC T. SA în domeniul public al unor unități administrativ teritoriale. În ceea ce privește excepția de nelegalitate, s-a arătat că dispozițiile art. 8 alin. (3) al Legii nr. 213/1998 stabilesc în mod expres modalitățile în care bunuri aparținând societăților comerciale la care statul este acționar pot fi trecute în domeniul public după cum urmează: cu plata și cu acordul adunării generale a acționarilor; sau în lipsa acordului, numai prin procedura exproprierii pentru cauză de utilitate și cu plata unei juste și prealabile despăgubiri. Au susținut autorii excepției că H.G. nr. 104/2002 ca act normativ nu poate cuprinde dispoziții contrare și derogatorii de la prevederile Legii nr. 213/1998 având în vedere că Legea nr. 213/1998 are o forță juridică superioară unei simple hotărâri de guvern, că Legea nr. 213/1998 are un caracter special și imperativ având in vedere domeniul de reglementare și anume proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Astfel, au arătat intimații că prin emiterea H.G. nr. 104/2002 de transmitere a bunurilor, cu titlu gratuit „fără plată”, sunt încălcate prevederile imperative ale Legii nr. 213/1998, H.G. - neputând produce efecte juridice în ceea ce privește un transfer al dreptului de proprietate asupra terenului și construcțiilor. Cu privire la condițiile de admisibilitate a excepției au arătat că aceasta vizează un act administrativ individual și că a fost invocată în cauza nr. 1115/1259/2010 aflată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. S-a solicitat suspendarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1115/1259/2010 al Curții de Apel Galați, până la soluționarea irevocabila a excepției de nelegalitate invocată și înaintarea excepției de nelegalitate către Curtea de Apel București, ca instanță competentă să soluționeze excepția invocată. Pârâții Municipiul Pitești și Consiliul Local Pitești au invocat excepția lipsei de interes a intimatelor în susținerea excepției de nelegalitate arătând că o eventuală admitere a excepției de nelegalitate ar avea ca efect întoarcerea bunurilor in domeniul privat al statului și excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate în raport de data emiterii H.G. nr. 104/2002, fiind un act emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Prin Încheierea din data de 29 decembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1115/1259/2010 al Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, s-a reținut că intimații au interesul să invoce excepția de nelegalitate pentru combaterea pretențiilor Municipiului Pitești și s-au constatat îndeplinite condițiile de admisibilitate ale excepției prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004. S-a dispus sesizarea Curții de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, ca instanță competentă in soluționarea excepției de nelegalitate

Hotărârile instanței de fond prin încheierea din data de 22 martie 2012 s-au respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes invocate de către recurenți. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că scopul final al excepției de nelegalitate este respectarea principiului legalității actelor administrative în sensul că acestea trebuie emise numai in baza și in conformitate cu dispozițiile legale, astfel că potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, prin invocarea excepție de nelegalitate este supus cenzurii instanței actul administrativ indiferent de data emiterii acestuia. Totodată, s-a reținut și că necesitatea invocării excepției a apărut în momentul în care recurenții Municipiul Pitești și Consiliul Local al municipiului Pitești au înțeles să invoce H.G. nr. 104/2002 ca temei al pretențiilor. Cu privire la excepția lipsei de interes, s-a apreciat că atât debitoarea in insolvență cat și creditorul majoritar au interes serios, legitim și actual. Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată. Intervenienta SC E.G.P.R. SA a invocat excepția calității procesuale active a autorilor excepției de nelegalitate în susținerea acesteia, motivat de faptul că H.G. nr. 104/ 2002 nu a vătămat drepturile și interesele SC T. SA, dar acest act normativ a stat la baza titlului debitoarei sale asupra centralei. Prin sentința nr. 262 din 30 mai 2012 a Curții de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de intervenienta SC E.G.P.R. SA, s-a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.G. nr. 104/2002 formulată de reclamantele și s-a constatat că H.G. nr. 104/2002 privind transmiterea unor centrale electrice de termoficare din domeniul privat al statului și din patrimoniul SC T. SA în domeniul public al unor unități administrativ teritoriale și în administrarea consiliilor locale respective, este nelegală. S-a arătat în considerentele sentinței atacate că H.G. nr. 104/2002 este contrară dispozițiilor Constituției României, acordurilor bilaterale încheiate de Statul Român cu Statele membre ale Uniunii Europene și Legii nr. 213/1998, motiv pentru care nu putea produce efecte juridice. Având în vedere că SC G.D.F.S.E.R. SA este persoană juridică română cu participare la capital a Statului Român în proporție de 49% și a unor societăți din Franța – 01,% și Olanda 50,99% s-a reținut că în cauză intervine și incidența acordurilor internaționale, prioritare față de orice dispoziție contrară internă, respectiv obligația Statului Român de a nu lua măsuri de expropriere sau naționalizare sau orice alte măsuri al căror efect este de a deposeda direct sau indirect, fără plata unei despăgubiri prompte. S-a apreciat că H.G. nr. 104/2002, ca act administrativ, nu poate prevedea o situație derogatorie față de dispozițiile Legii nr. 213/1998, cu modificările ulterioare, întrucât ca lege organică, are o forță juridică superioară unei simple hotărâri de guvern, are un caracter special și aplicarea prevederilor sale va fi prioritară față de orice act normativ aprobând o reorganizare a patrimoniului unor societăți comerciale cu capital de stat. A considerat instanța fondului că, în condițiile în care nu a existat plata contravalorii „centralelor termice” în conformitate cu art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 este evident că în temeiul H.G. nr. 104/2002 nu s-a realizat niciun transfer al dreptului de proprietate nici asupra terenului și nici asupra construcțiilor edificate pe acesta. De asemenea, judecătorul fondului a constatat că H.G. nr. 104/2002 a fost înlocuită integral de O.U.G. nr. 78/2002 aprobată prin Legea nr. 643/2002 și lipsită în mod expres de legiuitorul de orice efecte juridice, la numai 4 luni de la emitere. S-a reținut că sunt îndeplinite și condițiile generale de admisibilitate a unei excepții de nelegalitate, respectiv, excepția vizează un act administrativ unilateral individual ce poate face obiectul excepției de nelegalitate; există un proces pe rolul instanței de judecătorești, iar instanța de contencios administrativ are competență exclusivă în soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002.

Recursul Împotriva încheierii de ședință din 22 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs Consiliul Local al Municipiului Pitești și Municipiul Pitești și împotriva sentinței nr. 262 din 30 mai 2012 a Curții de Apel Galați, secția pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, au formulat recurs Consiliul Local al Municipiului Pitești, Municipiul Pitești și Guvernul României, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie. 3.1. Recursul formulat de Consiliul Local al municipiului Pitești și Municipiul Pitești, prin Primar împotriva Încheierii de ședință din 22 martie 2012 și a sentinței nr. 262 din 30 mai 2012. Motive de recurs - art. 304 1 C. proc. civ. 3.1.1. În mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a decis în mod constant că nu poate fi primită excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral emis înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Motivarea Curții de Apel Galați în sensul că este vorba doar despre o decizie de speță ce nu are efect obligatoriu, precum deciziile pronunțate în interesul legii, nu ține seama de modul în care Secția contencios administrativ și fiscal a decis asupra unei chestiuni de drept, inclusiv asupra problemei legate de aplicarea legii în timp, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007. Modificarea din 2007 a fost atacată la Curtea Constituțională, excepția de neconstituționalitate a fost respinsă, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că se încalcă dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ce aduce atingere principiului securității raporturilor juridice prevăzut de art. 6 din Codul bunei administrații aprobat prin Recomandarea CM/2007 și practicii Curții de Justiție de la Luxemburg, dacă s-ar admite să se cerceteze legalitatea unor acte administrative emise anterior anului 2004. Recurenții consideră că nu există niciun temei care să conducă spre o altă concluzie. 3.1.2. În mod greșit a fost respinsă excepția lipsei de interes față de cererea SC T. SA, respectiv SC G.D.F.S.E.R. SA, de a se constata nelegalitatea H.G. nr. 104/2002. Admiterea excepției de nelegalitate nu aduce niciun folos practic autorilor excepției în Dosarul nr. 1115/1259/2010, urmând să se stabilească dacă bunurile în litigiu au fost/ nu au fost în patrimoniul SC T. SA. Indiferent cu ce titlu a dobândit bunurile Municipiul Pitești, problema de drept ridicată în Dosarul nr. 1115/1259/2010 este de a stabili dacă bunurile din protocoalele de predare-primire au fost în proprietatea SC T. SA. Regimul juridic al acestor bunuri este stabilit prin contractul de concesiune încheiat de Municipiul Pitești cu SC T. SA. Autorii excepției nu pot fi considerați persoane interesate, nu se poate vorbi despre un interes legitim, născut și actual în favoarea acestora. Singura entitate ce ar fi putut să fie vătămată și care putea ataca H.G. nr. 104/2002 este SC T. SA. 3.1.3. În mod greșit s-a arătat că a avut loc o trecere a unui bun din patrimoniul unei societăți comerciale în domeniul public al unei unități administrativ-teritoriale. Nu a fost un transfer de proprietate în sensul dispozițiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, ci în sensul dispozițiilor art. 8 alin. (1). În cuprinsul H.G. nr. 104/2002 se arată în mod expres că transferul de proprietate operează în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Prima instanță a considerat nelegal că bunul a fost transmis fără plată. În realitate, patrimoniul SC T. SA nu a fost afectat în niciun fel, statul român a acționat în dubla sa calitate de acționar unic al societății și de autoritate administrativă căreia Legea nr. 213/1998 îi dă dreptul să transfere bunuri din domeniul privat al statului în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale. A fost indicată valoarea la care se transferă aceste bunuri pentru că în mod corespunzător statul și-a diminuat participarea la capitalul social. Compensația a existat și a fost aprobată de adunarea generală a acționarilor, pentru că la data de 29 ianuarie 2008, statul român a ajuns să dețină acțiuni mai puține la SC T. SA, cu suma de 48.354.758,88 RON, suma reprezentând valoarea centralelor termice transmise în domeniul public al Municipiului Pitești. Instanța de fond a reținut în mod greșit că H.G. nr. 104/2002 a fost înlocuită integral de O.U.G. nr. 78/2002, deoarece art. 2 din ordonanță are în vedere doar modul de înregistrare în contabilitate a activelor și pasivelor aferente centralelor termice, însă în art. 1 se vorbește despre obligația Consiliului Local Pitești la înregistrarea ca societăți comerciale la registrul comerțului a centralelor termice și electrice de termoficare. 3.2. Recursul formulat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 262 din 30 mai 2012. Motive de recurs - art. 304 pct. 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 3.2.1. Excepția de nelegalitate a H.G. nr. 101/2002 trebuia respinsă urmare a înlăturării aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 și de art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007 cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter administrativ, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Drepturilor Omului are rolul de a aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, precum și cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern, cu reglementările și jurisprudența comunitară, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituția României. În acest sens, Plenul Secției contencios administrativ și fiscal al Înaltei Curți, în ședința din 26 mai 2009, a decis înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter individual, emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, a cărui legalitate se contestă pe calea excepției de nelegalitate. 3.2.2. H.G. nr. 104/2002 a fost emisă în temeiul art. 107 din Constituția României și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. La elaborarea actului administrativ au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 și H.G. nr. 555/2001.

Apărările formulate de SC P. IPURL Pitești și SC T.A. IPRUL Prin întâmpinare se solicită respingerea recursurilor ca nefondate, apreciind că excepția de nelegalitate a unui act administrativ este supusă cenzurii instanței de judecată, indiferent de data emiterii actului administrativ. În condițiile în care nu există o soluție pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, care să tranșeze în mod definitiv problema inadmisibilității excepției de nelegalitate a unui act administrativ emis anterior Legii nr. 554/2004, modalitatea de soluționare rămâne deschisă dezbaterilor. Necesitatea invocării excepției de nelegalitate a prevederilor H.G. nr. 104/2002 a apărut în momentul în care recurentul Municipiul Pitești, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Pitești au înțeles să invoce prevederile hotărârii drept temei al pretențiilor formulate. În cauza de față, analiza excepției de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002 trebuie făcută nu numai din perspectiva datei emiterii actului și a momentului la care excepția de nelegalitate a fost invocată, dar mai ales prin prisma prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. La nivelul anului 2002 SC T. SA nu a avut interes să atace în contencios administrativ H.G. nr. 104/2002 datorită apariției O.U.G. nr. 78/2002. Din momentul în care recurenții au înțeles să dea eficiență juridică prevederilor H.G. nr. 104/2002, s-a născut vătămarea și interesul în a contesta legalitatea actului normativ. Susținerea recurenților că bunurile transferate nu aparțineau societății comerciale este nefondată, statul român avea doar calitatea de acționar la această societate.

Apărările formulate de SC A.E.R. SA (fostă SC E.G.P.R. SA) Prin notele scrise depuse la dosar, intimata-intervenientă solicită admiterea recursurilor formulate și admiterea excepției de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002. Excepția de nelegalitate este inadmisibilă pentru depășirea termenului de contestare a actului administrativ pe calea acțiunii directe. Contestarea H.G. nr. 104/2002, act administrativ unilateral individual, se putea realiza în condițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, într-un termen de maxim un an de la data comunicării, respectiv până la 12 februarie 2003. Excepția de nelegalitate este inadmisibilă și pentru faptul că actul contestat este un act administrativ individual emis anterior Legii nr. 554/2004. Practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, este în sensul respingerii excepției de nelegalitate în aceste cazuri, în raport de art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României, a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum și a Curții de Justiție de la Luxemburg. Intimata-intervenientă consideră că nu există un interes în susținerea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002, pentru că admiterea excepției nu poate avea ca efect protejarea intereselor creditorilor Termoficare prin aducerea în patrimoniul debitoarei a bunurilor ce fac obiectul protocoalelor contestate. În eventualitatea admiterii excepției de nelegalitate, centralele s-ar întoarce în domeniul privat al statului, iar nu în patrimoniul Termoficare. Intimata-intervenientă susține și legalitatea H.G. nr. 104/2002, fiind aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și nu cele ale art. 8 alin. (3) din același act normativ, dreptul de proprietate al SC T. SA asupra Centralei este nedovedit.

Apărările formulate de intimata-intervenientă SC G.D.F.S.E.R. SA Prin notele scrise depuse la dosar, intimata susține respingerea recursurilor ca nefondate. Cu privire la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002 se arată că prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 și ale art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 au fost supuse controlului de constituționalitate prin Deciziile nr. 404, 425 și 426/2008. Jurisprudența Înaltei Curți nu este aplicabilă speței, întrucât H.G. nr. 104/2002 a fost lipsită de efecte prin O.U.G. nr. 78/2002 și H.G. nr. 104/2002 nu a fost opusă termoficare și SC G.D.F.S.E.R. SA până la data judecării recursului de către Curtea de Apel Galați. Intimata-intervenientă are interes să invoce excepția de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002, deoarece Municipiul Pitești a înțeles să opună dreptul său de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul SC T. SA. H.G. nr. 104/2000 este nelegală, în raport de prevederile constituționale ce nu permit luarea unei măsuri de expropriere, etc. fără plata unei despăgubiri prompte. Cu privire la recursul promovat de Guvernul României solicită a se constata nulitatea, deoarece pârâtul nu a declarat recurs împotriva Încheierii de ședință din 22 martie 2012. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Cu privire la excepția nulității recursului promovat de pârâtul Guvernul României, invocată de intimata-intervenientă SC G.D.F.S.E.R. SA. Excepția nulității recursului este nefondată față de prevederile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal. În speță, recursul pârâtului Guvernul României a fost motivat în termen legal și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Împrejurarea că recurentul-pârât s-a referit la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate deși nu a formulat recurs împotriva Încheierii de ședință din 22 martie 2012, nu constituie un motiv de nulitate a recursului. Mai mult, încheierea sus-arătată nu putea fi recurată decât odată cu sentința nr. 1671/2010, ceea ce în speță a fost îndeplinit. 2. În ceea ce privește motivul de recurs formulat împotriva Încheierii de ședință din 22 martie 2012 prin care a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002. Plenul judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în ședința din 26 mai 2008, întrunită în condițiile art. 33 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți, republicat, urmare a obligației de verificare a practicii secției, a stabilit că judecătorul național are obligația să înlăture prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, privind posibilitatea ca legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 să fie cercetată pe cale de excepție. Practica constantă a Înaltei Curți, secția contencios administrativ și fiscal este în sensul exprimat, neexistând niciun motiv ca aceasta să nu fie urmată și în prezenta cauză. Apărarea invocată în sensul că H.G. nr. 104/2002 a fost lipsită de efecte prin O.U.G. nr. 78/2002 și că H.G. nr. 104/2002 nu a fost opusă termoficare și SC G.D.F.S.E.R. SA până la data judecării recursului de Curtea de Apel Galați nu este de natură să nu facă aplicabilă decizia Plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți. Lipsirea de efect a H.G. nr. 104/2002 poate fi analizată odată cu fondul pricinii, iar invocarea acesteia abia în calea de atac a recursului nu reprezintă o circumstanță favorabilă. În concret, se apreciază că dispoziția din art. 4 a Legii nr. 554/2004 modificată și completată, care permite verificarea legalității actelor administrative individuale pe calea excepției oricând în cadrul unui proces, indiferent de data emiterii actului, contravine dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 30/1998. Se reține că excepția de nelegalitate invocată în aceste condiții este nefondată, pornindu-se de la următoarele aspecte: 2.1. Judecătorul național, în ipoteza în care își formează convingerea că normele interne în discuție contravin principiilor statuate prin reglementări convenționale și/sau comunitare, are obligația de a aplica cu prioritate aceste reglementări și de a înlătura prevederile din dreptul intern ce contravin acestora. Astfel, judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară. În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența .față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor (CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2) (Cererea nr. 71525/01, &103, în M. Of. nr. 830/5.12.2007). Curtea de Justiție de la Luxemburg, cu privire la rolul ce revine judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, a reținut și ea că „este de competența instanței naționale să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național precum legea generală, privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanța națională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securității juridice și protecției încrederii legitime în aprecierea comportamentului, atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât și al autorităților administrative, cu condiția ca interesul Comunității să fie pe deplin luat în considerare” (Hotărârea din 13 martie 2008, cauzele conexate C-383/06 și C - 385/06). Raportându-se așadar la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica CEDO (blocul de convenționalitate) precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte nu poate să constate decât că dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare, a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului, trebuie înlăturate. 2.2. în măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile menționate anterior din Legea contenciosului administrativ, ar încălca astfel dreptul la un proces echitabil Consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în practica CEDO, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept" (CEDO, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, &39). CEDO a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității raporturilor juridice (CEDO, hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, & 62, în M. Of. nr. 414/31.08.200), în opinia separată la această hotărâre precizându-se că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată(...) trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție", garantat de art. 6 din Convenție. Actul administrativ necontestat prin mijloacele prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 este similar, în privința efectelor produse, cu o hotărâre judecătorească irevocabilă. Jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg este constantă și unitară, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 30 ianuarie 1997, Wiljo (C-178/1995 punctul 15 și următoarele), Hotărârea din 15 februarie 2001, Nechi Europe (C-239/1999, punctul 28 și următoarele), hotărârea din 23 februarie 2006, Artzeni și alții (C-346/03 și C-529/03 punctele 30 și următoarele). Ca efect al înlăturării textului necompatibil cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța de judecată nu interferează și nu neagă hotărârile Curții Constituționale, întrucât compatibilitatea acestor norme este atributul exclusiv al judecătorului național. 3. Cu privire la excepția lipsei de interes, se reține că instanța de fond în mod corect a respins-o, avându-se în vedere că analiza din acest punct de vedere a fost făcută de judecătorul care a înaintat Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal soluționarea excepției de nelegalitate, decizia nefiind supusă niciunei căi de atac. Reiterarea lipsei de interes cu prilejul soluționării excepției de nelegalitate pentru aceleași motive deja analizate de judecătorul care a sesizat Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002 conduce la concluzia netemeiniciei cererii și a motivului de recurs formulat. 4. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se admite recursurile, a se modifica hotărârile recurate în sensul respingerii excepției de nelegalitate a H.G. nr. 104/2002, ca nefondată. Se vor menține dispozițiile privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților și a lipsei de interes. 5. Având în vedere soluția pronunțată, se constată că analiza celorlalte motive de recurs nu mai este necesară.