ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1546/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 martie 2006, reclamanții D.I., D.L., D.S., D.C., D.R., R.M., J.I., C.A., I.L., D.Z., T.I.M., P.I.V., D.G. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Pitești, prin Primar, și A.D.P. Pitești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se desființeze dispoziția din 1 februarie 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești, să fie obligați, în principal, intimații să le restituie în natură, pe vechiul amplasament, terenul în suprafață totală de 22.070 mp., situat în Pitești, str. O., iar în subsidiar, să le restituie în natură terenul liber, astfel cum va fi determinat prin expertiza tehnică, urmând ca pentru suprafața de teren ocupată de construcții să se acorde despăgubiri, în condițiile legii speciale.

Cu privire la construcțiile demolate, petenții au solicitat menținerea dispoziției atacate, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, petenții au arătat că terenul în litigiu a aparținut autorilor lor, D.C.I., D.C.N., D.C.A., D.C.V. și S.M., în baza actului de vânzare-cumpărare din 21 septembrie 1940, transcris la Tribunalul Argeș, fiind naționalizat prin efectul Legii nr. 119/1948. Au mai arătat petenții, că imobilul în discuție face parte din domeniul public al Municipiului Pitești și este dat în administrarea A.D.P. Pitești.

Acest imobil a fost preluat de stat fără titlu, întrucât dispozițiile art. 11 din Legea nr. 118/1948 prevăd că, pentru întreprinderile naționalizate în baza acestei legi, statul acordă despăgubiri proprietarilor sau acționarilor deposedați, iar din procesul-verbal de predare-primire în care se consemnează, potrivit art. 10 din lege, inventarul și bilanțul întreprinderii naționalizate lipsește mențiunea despăgubirilor acordate de stat. Întrucât legea de naționalizare s-a aplicat cu încălcarea prevederilor edictate în cuprinsul acesteia, ea nu poate constitui titlu valabil pentru trecerea bunului în proprietatea statului, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr. 31 din 8 februarie 2008, a admis, în parte, plângerea formulată de contestatori, a anulat în parte dispoziția din 1 februarie 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești și a constatat că petenții sunt îndreptățiți la reconstituirea în natură a terenului în suprafață de 8270 mp., situat în Pitești, str. O., potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul topograf C.P., ce face parte integrantă din dispozitivul acestei sentințe. Totodată, s-a menținut în rest dispoziția din 1 februarie 2006, iar intimații au fost obligați la 4.100 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că prin dispoziția din 1 februarie 2006 a fost respinsă notificarea prin care petenții au solicitat restituirea în natură a imobilului-teren și construcții, situat în Pitești, str. O., propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul teren în suprafață de 22070 mp, și construcțiile demolate în prezent. În prezent, construcțiile sunt demolate, iar terenul este ocupat de sediul A.D.P. Pitești, respectiv sediul administrativ, centrală termică, bazin de apă, cămin de gaze, birouri, ateliere, serele, garaje, barăci pentru depozitarea materialelor, rampă auto, parcare auto, toate aceste construcții fiind edificate după preluarea terenului de către stat.

Instanța a mai reținut că dispoziția din 1 februarie 2006 a fost emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar petenții au calitatea de persoane îndreptățite la reconstituire, în sensul cerut de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind moștenitorii celor cinci cumpărători menționați în actul de vânzare-cumpărare din 21 septembrie 1940, conform certificatelor de moștenitor și a actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei. Dovada dreptului de proprietate a fost făcută de petenți cu actul de vânzare-cumpărare din 1940 autentificat la Tribunalul Argeș din 21 septembrie 1940, prin care I.P. și S.B., autorizați ai Consiliului de Administrație al M.P.B. Pitești, societate anonimă, cu sediul în Pitești, str. T.V., au vândut pe veci în deplină proprietare și liber de sarcini domnilor I.C.I.D., N.D.M.S., A.D.

și V.D. (frați), imobilul situat în Pitești, str. C.N. S-a constatat, că, potrivit înscrisului depus la dosar, în tabelul întreprinderilor naționalizate în temeiul Legii nr. 119/1948, figurează frații D. cu moară comercială cu o capacitate de măcinare de 52000 kg. grâu/24 ore. Intimații au declarat că nu există proces-verbal privind bunurile existente la data preluării de către stat a întreprinderii, însă intimatul Municipiul Pitești, prin întâmpinare, a arătat că la data de 21 septembrie 1940 pe terenul în litigiu se afla o moară de făină, o moară de mălai, birouri, silozuri, diverse instalații, puțuri arteziene și benzi de descărcat grâu din vagoane. Expertul tehnic judiciar specialitatea construcții, P.L., a identificat și evaluat construcțiile din actul primar de proprietate, stabilind valoarea acestora la suma de 70.892 RON.

Prin decizia nr. 291 din 14 martie 1967, s-a transmis din administrarea I.G.L. Pitești în administrarea A.S.P.P. Pitești, în prezent A.D.P. Pitești, imobilul din str. O., Pitești, iar conform anexei nr. 2 la H.G. nr. 447/2002, imobilul este evidențiat ca făcând parte din domeniul public al orașului Pitești. Expertul tehnic judiciar specialitatea topografie-cadastru C.P. a stabilit prin expertiza tehnică efectuată, după transpunerea în teren a actului primar de proprietate și verificarea situației juridice a terenului în litigiu la data de 1 ianuarie 1990 și la data de 14 februarie 2001, că terenul în suprafață de 22070 mp, se află în administrarea A.D.P. Pitești și este ocupat parțial de construcții ce aparțin acestei instituții.

A identificat expertul, cu ocazia efectuării expertizei, că mai multe parcele de teren sunt libere de construcții și pot fi restituie reclamanților, astfel: 3000 mp; 1360 mp; 320 mp; 760 mp; 260 mp; 2340 mp și 2230 mp. Aceste suprafețe au fost identificate cu culoare albastră pe planul de situație planșa „C”.

Având în vedere că art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, consacră principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv și numai în cazul în care această măsură nu este posibilă se acordă despăgubiri, iar apartenența terenurilor la domeniul public nu împiedică restituirea în natură a acestora, precum și constatările expertului că cele 7 parcele în suprafață totală de 8.270 mp, sunt libere și pot fi restituite petenților imediat, instanța, în baza acestor dispoziții legale și în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a admis în parte plângerea și a anulat în parte dispoziția din 1 februarie 2006, constatând că petenții sunt îndreptățiți la restituirea în natură a terenului în suprafață totală de 8270 mp, situat în Pitești, str. O., identificat de expertul tehnic C.P.

și evidențiat în schița raportului de expertiză.

Pe cale de consecință, observând că în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, în cazul exproprierii măsurile reparatorii constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, s-a constatat că pentru diferența de teren în suprafață de 13800 mp, și construcțiile demolate, petenții sunt îndreptățiți la despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005, astfel că s-a menținut în rest dispoziția din 1 februarie 2006. Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 221/A din 30 octombrie 2008, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat în parte sentința, în sensul că au fost obligați pârâții la restituirea în natură a terenului în suprafață de 8270 mp, situat în Pitești, strada O. Apelurile declarate de către pârâți au fost respinse ca nefondate, aceștia fiind obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.200 RON către reclamantul D.I.

Recursurile formulate de reclamanți și pârâți împotriva deciziei nr. 221/A din 30 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești au fost admise de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 8838 din 30 octombrie 2009, prin care s-a casat în parte decizia recurată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor, menținându-se în parte decizia din apel, referitor la apelul declarat de reclamanți împotriva încheierii din 29 aprilie 2008. În rejudecare, Curtea de Apel Pitești a pronunțat decizia nr. 125/A din 20 octombrie 2010, prin care s-au admis apelurile declarate în cauză, s-a schimbat în parte sentința, în sensul că au fost obligați pârâții Municipiul Pitești, prin Primar, și A.D.P.

Pitești, la restituirea în natură a terenului în suprafață de 8270 mp, situat în Pitești, str. O. S-a menținut în rest sentința și s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâții Municipiul Pitești, prin Primar, și A.D.P. Pitești împotriva aceleiași sentințe. Au fost obligați pârâții la plata sumei de 2.700 RON cheltuieli de judecată către reclamanți. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 6480 din 27 septembrie 2011, a reținut că nu au fost administrate probe în condițiile în care apelanții le-au solicitat și, având în vedere îndrumările primei instanțe de recurs, a constatat că s-a pronunțat o hotărârea nelegală, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., motiv pentru care a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin decizia nr. 127 din 24 octombrie 2013, a admis apelul declarat de reclamanții D.I., D.L., D.S., D.C., D.R., R.M., J.I., C.A., D.Z., T.I.M., P.I.V., D.G., U.T.A., împotriva sentinței civile nr. 31 din 8 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 1790/109/2006; a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pe pârâții Municipiul Pitești, prin Primar, și A.D.P.

Pitești la restituirea în natură a suprafeței de teren de 9711 mp, situată în Pitești, str. O., evidențiată în varianta a II-a a raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar O.D., care face parte integrantă din prezenta decizie, în sensul că a dispus restituirea în natură a suprafețelor identificate; a menținut în rest sentința apelată; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva încheierii din data de 29 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 1.790/109/2006; a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții Municipiul Pitești, prin Primar, și A.D.P.

Pitești, împotriva aceleiași sentințe, și a obligat pe pârâți să plătească reclamanților suma de 8.400 RON reprezentând cheltuieli de judecată în toate ciclurile procesuale, reținând, în esență, următoarele; Principala critică adusă de reclamanți sentinței de fond privește aplicarea greșită a legii în soluționarea cererii de restituire integrală în natură a terenului. Pentru analiza criticilor ce se circumscriu soluționării în fond a cauzei, Curtea a reținut următoarea situație de fapt: În termenul prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului teren cu clădirile situate în Pitești, str. O. Notificarea depusă la pârâta A.D.P.

Pitești a fost transmisă spre soluționare Primăriei municipiului Pitești prin adresa din 16 noiembrie 2001. În dovedirea dreptului de proprietate a fost avut în vedere actul de vânzare cu privilegiu, autentificat la Tribunalul Județului Argeș secția a III-a, din 21 septembrie 1940, prin care autorii reclamanților au devenit proprietari ai imobilului în suprafață de 22070 mp, situat în Pitești, str. C.N., colț cu str. T.V. Prin dispoziția Primarului municipiului Pitești din 1 februarie 2006, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren și construcții situat în str. O., cu motivarea că au fost demolate clădirile ce au fost preluate de stat prin naționalizare, iar în prezent terenul este ocupat de sediul A.D.P.

din Pitești, respectiv, sediul administrativ, centrala termică, bazinul de apă, cămin de gaze, birouri, ateliere, sere, garaje, barăci de depozitare materiale, rampă auto și parcare auto, toate acestea fiind edificate după preluarea imobilului de către stat. Prin aceeași dispoziție, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul și construcțiile menționate în procesul-verbal din 21 februarie 1967. Imobilul solicitat a fost preluat în proprietatea statului prin efectul Legii nr. 119/1948, fiind teren aferent M.P.B., potrivit Dosarului nr. 18/1948, Curtea a reținut că instanța de fond a fost învestită prin contestația formulată de reclamanți doar cu analiza îndreptățirii acestora la restituirea în natură a terenului în suprafață de 22070 mp.

Sub nicio formă nu s-a contestat că organul administrativ competent nu a analizat în mod corect obiectul notificării, respectiv întinderea suprafeței de teren ce a fost solicitată de reclamanți. În repetate rânduri, în deciziile de casare pronunțate în cauza de față, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat necesitatea analizei situației de fapt prin prisma aplicării dispozițiilor art. 10 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Potrivit art. 10 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data formulării acțiunii, „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Alin. (3) al aceluiași articol precizează că „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile”. Această reglementare s-a menținut la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 209/2005. În prezent, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a fost modificat prin Legea nr. 165/2013, ce a intrat în vigoare la 20 mai 2013. În reglementarea actuală, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevede că „în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a)-lit.

f) din Legea nr. 24/2007, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”. Astfel cum rezultă din dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care este posibilă restituirea în natură, persoana îndreptățită nu poate opta pentru măsuri reparatorii în echivalent decât în cazurile expres prevăzute de lege. Prevalența restituirii în natură a bunurilor va fi avută în vedere în toate situațiile în care măsura este posibilă și nu este expres înlăturată de la aplicare.

În legătură cu această situație, art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, ce se coroborează cu reglementările din anexa nr. 2 a acestui act normativ, precizează care sunt imobilele ce pot fi restituite în natură. Pentru lămurirea acestei situații de fapt, în rejudecarea apelului, pe rolul Curții, au fost administrate probele cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții și topografie. Expertul tehnic B.M. a precizat că terenul în litigiu are două căi de acces: una din str. S., delimitată cu o poartă mare metalică de acces auto și pietonal, și o alta dinspre str. O., sub forma unui drum de acces (ca o servitute) auto și pietonală. A stabilit expertul că pe acest teren se află patrimoniul A.D.P.

Pitești: sediul birouri II, înspre str. S., serele, atelierele mecanice și de reparații, sediul birouri I, înspre str. O., centrala de gaze, magazii, centrala termică și coș de fum exterior, garaje, parcări și alei pietonale/auto. A identificat că imobilele construcții sunt deservite de următoarele utilități: instalație de apă și canalizare, instalație de energie electrică, instalație de gaze și telefonie. Pentru fiecare construcție existentă pe terenul în litigiu a fost precizată destinația și funcționalitatea sa. Astfel, sediul birouri II identificat cu simbolul C2, atelierele mecanice identificate cu simbolul C3, sediul birouri I identificat cu simbolul C1, au fost prezentate sub forma unor construcții cu fundații de beton armat.

Garajele metalice identificate cu simbolul C4 au fost prezentate la rândul lor ca fiind alcătuite din stâlpi de țeavă metalică, încastrați în fundație de beton armat, iar cabina de poartă identificată cu simbolul C5 a fost prezentată ca fiind o structură din zidărie, urmând ca natura magaziilor (garaje) identificate cu simbolul C6 să fie delimitată printr-o clădire parter, veche. Fundație din beton armat s-a stabilit că are centrala termică, la care este anexat coșul de fum exterior, identificată cu simbolul C7, precum și bazinul de apă, îngropat, identificat cu simbolul C9. Serele au fost prezentate distinct, unele având structuri de rezistență din oțel cornier și țeavă metalică pe fundație de beton armat, iar altele fiind parțial desființate.

S-a stabilit, că au caracter permanent construcțiile identificate cu simbolurile S1, S2, S3, S6, C1, C2, C3, C5, C7, C8, la care se adaugă parcările ce deservesc aceste construcții și căile de acces. Un caracter provizoriu a fost identificat la construcțiile C4 și C6. Cu privire la regimul juridic al acestor construcții aflate pe terenul în litigiu, Curtea a reținut că în anexa nr. 2 a H.G. nr. 447/2002, privind atestarea bunurilor aparținând domeniului public al județului Argeș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Argeș, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 609 și 609 bis/16.08.2002, cu completările ulterioare, apare și clădirea sediului A.D.P. cu dotările aferente, str. O., cu o suprafață de 30400 mp, edificată în anul 1967 prin decizia Sfatului Popular Regional din 14 martie 1967; De reținut că prin decizia din 14 martie 1967 a Sfatului Popular Regional s-a transmis din administrarea I.G.L.

Pitești în administrarea A.S.P.P. Pitești imobilul din str. O. Curtea nu a avut în vedere criticile apelanților referitoare la lipsa autorizației de construire a imobilelor construcții ce fac obiectul cauzei de față, atâta timp cât legiuitorul a precizat expres această condiție doar pentru construcțiile edificate după data de 1 ianuarie 1990. De altfel, expertul a reținut că prin avizul din 3 octombrie 1966, în faza de proiectare PA+PE, s-au autorizat favorabil reparațiile capitale la partea de construcție a serelor. Prin autorizația din 28 iulie 1966, s-a admis executarea lucrărilor de transformare a încălzirii serelor Pitești. Expertul a identificat și procesul-verbal de recepție în cadrul A.D.P., din 30 decembrie 1967, prin care s-a executat prelungirea canalului din tuburi ovoidale, fiind executat căminul de vizitare din beton.

Astfel, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Curtea a respins criticile apelanților-reclamanți cu privire la edificarea în mod nelegal de către A.D.P. a construcțiilor de pe terenul în litigiu, având în vedere, în principal, data construirii lor. Cum în lucrările de specialitate efectuate de experții tehnici judiciari au fost identificate suprafețe de teren libere, văzând prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 10 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea a dispus restituirea în natură a suprafețelor identificate în completarea raportului de expertiză efectuată de expertul O.D., în varianta a II-a, ce corespunde suprafeței de 22070 mp, precizată în dispoziția Primarului din 1 februarie 2006. Astfel, s-a avut în vedere suprafețele identificate la pct. A, B, C, D, E, F, la care se adaugă suprafața aferentă C4 și suprafețele ocupate de sere.

S-a concluzionat, că nu se poate dispune restituirea în integrum a terenului solicitat, având în vedere că imobilele construcții la care s-a făcut anterior referire, înregistrate ca mijloace fixe în evidențele A.D.P., fac parte din patrimoniul acesteia, fiind construite după demolarea fostelor construcții, cu privire la care petenții au solicitat menținerea dispoziției atacate, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri. Construcțiile prezente identificate de experții cauzei sunt incluse în domeniul public al județului Argeș, astfel cum s-a arătat anterior.

Criticile privind natura hotărârii apelate au fost apreciate ca întemeiate, cu motivarea că potrivit art. 19 din Legea nr. 10/2001, modificată, sub aspectul naturii sale juridice, dispoziția prin care unitatea notificată soluționează cererea de restituire a unui imobil preluat abuziv, potrivit procedurii speciale, reprezintă un act de drept administrativ, unilateral și individual ce poate deveni irevocabil prin capacitatea sa de a conferi drepturi patrimoniale persoanei la care se referă, devenind astfel un veritabil act de proprietate și un titlu executoriu în același timp. Prin contestarea acestui act administrativ în sensul de a se restitui în natură imobilul solicitat și de a nu a se primi măsuri reparatorii prevăzute de legea specială, se formulează practic o acțiune în realizarea dreptului de esența căreia este obținerea unui alt titlu susceptibil de executare silită în caz de neexecutare de bună-voie de către cel obligat la o prestație.

Cum scopul formulării acțiunii de față a fost însăși desființarea dispoziției din 1 februarie 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești și, prin urmare, obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului teren solicitat, Curtea a reținut că instanța de fond în mod greșit nu a prevăzut dispoziții susceptibile, sub acest aspect, de executare silită.

S-a concluzionat, că simpla constatare că reclamanții sunt îndreptățiți la reconstituirea în natură a terenului, așa cum s-a pronunțat instanța de fond, nu se încadrează în niciuna din modalitățile prevăzute de legea specială, astfel încât s-a schimbat sentința, în principal, în sensul obligării pârâților la restituirea în natură a terenului în suprafață de 9711 mp, situat în Pitești, str. O., evidențiat în varianta a II-a a raportului de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar O.D., care face parte integrantă din prezenta decizie, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafețelor identificate la punctele A, B, C, D, E, F, la care s-a adăugat suprafața aferentă C4 și suprafețele ocupate de sere.

În ceea ce privește apelul declarat împotriva încheierii din data de 29 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în această cauză, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 281 7 C. proc. civ., instanța care a pronunțat hotărârea poate, la cererea părților, să îi lămurească dispozitivul sub aspectul înțelesului, întinderii sau aplicării acestuia, ori să îi înlăture dispozițiile potrivnice atunci când acesta nu este suficient de lămuritor pentru a putea fi pus în executare ori conține dispoziții potrivnice. Imposibilitatea punerii în executare silită a hotărârii judecătorești, așa cum s-a arătat și anterior, nu se datorează vreuneia din situațiile enumerate mai sus, ci exclusiv rezultă din greșita soluționare pe fond a cererii de restituire, fiind avută în vedere o acțiune în constatarea unui drept și nu o acțiune în realizarea dreptului.

În ceea ce privește apelurile declarate de pârâții Municipiul Pitești și A.D.P. Pitești, Curtea a reținut că sunt nefondate, pentru cele ce succed; În rejudecarea apelului s-a dispus, pentru respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., efectuarea unor expertize tehnice judiciare în specialitatea construcții și topografie. Prin urmare, instanța de apel a depus diligențe în vederea justei soluționări a cauzei, constatând că nemulțumirea acestor apelanți vizează de fapt măsura restituirii în natură a unei părți din terenul solicitat. În ceea ce privește această din urmă critică, în sensul că suprafața de teren în litigiu nu poate fi restituită în natură fiind afectată de detalii de sistematizare, căi de acces, trasee ale conductelor de alimentare cu apă și energie termică ale serelor, din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie efectuat de expertul O.D.

a reieșit că suprafața de terenul în suprafață de 9711 mp, astfel cum a fost delimitat în varianta a II-a a acestui raport de expertiză, nu face parte din categoria celor care pot împiedica restituirea în natură, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, modificată, cu motivarea că este necontestat și în afara prezentei judecăți, faptul că toți contestatorii sunt persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moștenitori ai autorilor D.C.I., D.C.N., D.C.A., D.C.V. și S.M., și că terenul deținut de aceștia în baza actului de vânzare cu privilegiu, autentificat la Tribunalul județului Argeș secția a III-a sub nr. 1506 din 21 septembrie 1940, a fost preluat de stat abuziv.

Cu privire la restituirea în natură a suprafeței de 22070 mp, curtea a reținut, în primul rând, că, din economia dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură constituie regula, iar restituirea prin echivalent excepția, cu toate efectele de interpretare ce rezultă din această constatare. În temeiul art. 10 și art. 21 din Legea nr. 10/2001, și al art. 7 și art. 10 alin. (3) și alin. (4) din H.G. nr. 250/2007, rezultă că restituirea în natură vizează exclusiv terenurile libere, adică cele neafectate de construcții, de investiții, enumerate parțial de pct. 10.3 din Normele metodologice. În speță, suprafață de teren de 9711 mp, poate fi apreciată ca fiind liberă în sensul acestor dispoziții legale, având în vedere concluziile expertizelor tehnice judiciare anterior arătate, pentru ca restul până la suprafața de 22070 mp să se încadreze în noțiunea de „amenajări de utilitate publică”, definită expres prin pct. 10.3 din H.G.

nr. 250/2007. În expertiza tehnică judiciară efectuată de expertul O.D. au fost delimitate căile de acces necesare pentru ca A.D.P. să poată ajunge la terenul nerestituit. Astfel, au fost păstrate căile de acces existente și funcționale ce vor fi utilizate în continuare în condiții normale, iar traseele conductelor de alimentare cu apă și energie termică a serelor au fost, de asemenea, menționate de expert în lucrarea efectuată și completată. În urma propriului examen, Curtea a avut în vedere și prevederile art. 10 pct. 3 din H.G.

nr. 250/2007, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, constatând că s-a verificat destinația actuală a terenului solicitat pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), iar cu referire la sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale”, s-au avut în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren pe care se află amenajări destinate a deservi nevoile comunității Curtea a reținut totodată că H.G.

nr. 447/2002 este ulterioară notificărilor formulate, având ca efect trecerea în domeniul public a unei suprafețe de teren cu privire la care se cunoștea demararea procedurilor de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrate din 13 noiembrie 2001 și din 16 noiembrie 2001. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții D.I., D.L., D.S., D.C., D.R., R.M., J.I., C.A., D.Z., T.I.M., P.I.V., D.G. și U.T.A. și pârâții A.D.P. Pitești și Municipiul Pitești, prin Primar. Prin recursul lor, reclamanții au arătat că decizia ce face obiectul prezentului recurs, prin care s-a dispus restituirea în natura numai a unei părți (în suprafața de 9711 mp) din terenul în suprafața de 22070 mp, preluat fără titlu din patrimoniul autorilor lor în urma aplicării legii naționalizării întreprinderilor, este nelegală, fiind dată cu încălcarea/aplicarea greșita a legii, făcând incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel, instanța de apel a respins cererea reclamanților de restituire în natură a întregului teren în considerarea afectării parțiale a acestuia de construcții aparținând pârâtei A.D.P. Pitești care, în accepția instanței, împiedică restituirea integrală în natură fie datorită faptului că acestor construcții, autorizate, nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, fie datorită faptului că fac parte din domeniul public al județului Argeș sau se încadrează în noțiunea de „amenajări de utilitate publică definită expres prin pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007”.

Din aceste considerente rezultă aplicarea greșită a legii în ceea ce privește dispozițiile art. 10 alin. (2) și alin. (3) și art. 21 din Legea nr. 10/2001, cât și a art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit argumentelor ce succed: În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, s-a arătat că imobilul solicitat a fi restituit în natură a fost preluat în proprietatea statului prin efectul Legii nr. 119/1948, fiind teren aferent M.P.B., potrivit Dosar nr. 18/1948, astfel că se situează sub incidența dispozițiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001. Atât la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și în prezent imobilul se află în detenția (administrarea) unei persoane juridice de drept public (A.D.P.

Pitești), fiind evidențiat ca făcând parte din domeniul public al orașului Pitești (anexa nr. 2 la H.G. nr. 447/2002), dat în administrarea A.D.P. Pitești prin decizia Sfatului Popular Regional din 1967. Conform art. 19 din Legea nr. 215/2001, orașele, județele și comunele sunt persoane juridice de drept public, având patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină.

Așa fiind, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 21 (fost art. 20 înainte de modificarea prin Legea nr. 247/2005) din Legea nr. 10/2001, conform cărora: „(1) Imobilele, terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare”.

Astfel, chiar în cazul în care imobilul este proprietate publică sau are afectațiune publică, restituirea în natură nu este împiedicată, întrucât apartenența imobilului la domeniul public nu împiedică restituirea, astfel încât argumentul instanței de apel în sensul că terenul este evidențiat în domeniul public al unității administrativ-teritoriale nu are fundament legal. De altfel, în noua modificare a Legii nr. 10/2001, operată prin Legea nr. 263/2006, potrivit art. 16 din lege, chiar în cazul în care imobilele solicitate sunt afectate unor activități nemijlocite de interes public, acestea se restituie în natura. De menționat, ca legiuitorul a înțeles să enumere în anexa nr. 2 lit. a) care sunt aceste activități de interes public, iar activitatea desfășurata de intimata A.D.P.

Pitești nu se circumscrie acestei enumerări limitative. În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a arătat că, independent de motivul de mai sus, imobilul trebuie restituit în natura în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform căruia „Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi.” În temeiul art. 6 din Legea nr. 213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească dacă preluarea s-a făcut sau nu cu titlu valabil.

În speță, preluarea în patrimoniul statului s-a făcut fără titlu valabil, întrucât dispozițiile Legii nr. 119/1948 nu au fost respectate, respectiv, nu s-au respectat prevederile art. 11 din lege care stipulau acordarea de despăgubiri pentru imobilele proprietarilor/acționarilor deposedați și nici dispozițiile art. 10 din lege, întrucât lipsește procesul-verbal în care se consemnează inventarul și bilanțul întreprinderii naționalizate și care ar fi trebuit să cuprindă și mențiunea despăgubirilor acordate proprietarilor deposedați. Dovada inexistenței unui asemenea proces-verbal este făcută chiar de către intimata A.D.P. Pitești, al cărei reprezentant, la termenul din 30 mai 2006, a arătat că nu există un proces-verbal privind bunurile existente la data preluării de către stat a întreprinderii, solicitând în acest sens dovada cu martori.

Legea nr. 119/1948 contravenea constituției în vigoare la acea data (Constituția din 1948), întrucât, potrivit dispozițiilor acesteia, forma de proprietate la acea dată era atât publică, cât și particulară (art. 5), iar, potrivit art. 8 alin. (1) din Constituție, proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate prin lege. În concluzie, reclamanții au arătat că, păstrând în continuare calitatea de proprietari asupra imobilului și după preluarea sa în patrimoniul statului, beneficiază de dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.” În condițiile legislative actuale, în care regula în materia aplicării masurilor reparatorii pentru foștii proprietari deposedați o constituie restituirea în natura (art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001), iar legea specială în materia acordării despăgubirilor pentru imobilele naționalizate s-a dovedit a fi incapabilă să satisfacă drepturile persoanelor îndreptățite (jurisprudența C.E.D.O.), având în vedere superioritatea normelor internaționale în caz de conflict cu cele interne (art. 11 și art. 20 din Constituția României), s-a arătat că restituirea terenului în natură nu poate fi refuzată decât în condițiile prevăzute în art. 1 din Primul Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, adică numai în cazul în care imobilul în discuție a căpătat o afectațiune de utilitate publică.

În speța, terenul în discuție nu intra în sfera activităților enumerate de art. 6 din Legea nr. 33/1994, ca fiind afectat unei cauze de utilitate publică și nici nu este supus unei proceduri de expropriere cu o justă și prealabilă despăgubire pentru expropriat, și nu există nici o hotărâre judecătorească a tribunalului care să decidă asupra exproprierii. Ori, numai în cazul și cu procedura defiptă de Legea nr. 33/1994, este posibilă în condiții de legalitate lipsirea de proprietate. Așa fiind, existența unor construcții aparținând intimatei-pârâte A.D.P. pe terenul reclamanților nu poate împiedica restituirea terenului în natură, cu atât mai mult cu cât aceste construcții sunt edificate neautorizat, iar unele dintre ele sunt construcții ușoare și demontabile, fiind deci aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Deși s-a constatat, implicit, că nu există autorizația de construire prevăzută de legea în vigoare la data edificării construcțiilor ce afectează în prezent terenul în litigiu, greșit a apreciat instanța de apel că „(...) nu va avea în vedere criticile apelanților referitoare la lipsa autorizației de construire (...) atât timp cât legiuitorul a precizat expres această condiție doar pentru construcțiile edificate după data de 1 ianuarie 1990”. Dispozițiile art. 10 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora 2) „în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a)-lit.

f) din Legea nr. 24/2007, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”, și 3) „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile”, au fost aplicate greșit, întrucât rezultă din acest text de lege că legiuitorul a impus condiția autorizării construcțiilor ce ar face imposibilă restituirea în natură a terenului nu numai pentru construcțiile edificare după anul 1990, așa cum susține instanța de apel, cu referire la dispozițiile art. 10 alin. (3) din lege, ci și pentru construcțiile noi edificate înainte de această dată, respectiv, după data preluării abuzive, ipoteză avută în vedere în reglementarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din lege, și pe care instanța de apel a ignorat-o cu desăvârșire.

Așa fiind, indiferent de perioada edificării (înainte sau după 1990), construcțiile edificate neautorizat nu împiedică restituirea în natură a terenului pe care îl afectează, astfel cum a statuat prin decizii de speță instanța supremă. S-a mai arătat, că art. 10 alin. (2) din Legea nr 10/2001 stabilește un principiu potrivit căruia nu se restituie terenurile pe care se află construcții noi, edificate în baza unor autorizați legale, iar art. 10 alin. (3) din lege reglementează cazuri particulare, care se referă la restituirea în natură a terenurilor pe care se află construcții neautorizate, edificate chiar și după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile.

De asemenea, s-a mai arătat că nelegală este și asimilarea, de către instanța de apel, a unor acte administrative emis cu privire la unele construcții aflate pe teren cu autorizația de construire, generând concluzia că aceste construcții ar fi autorizate în condițiile prevăzute de lege, împiedicând astfel restituirea în natura a terenului pe care au fost edificate. Or, din înscrisurile depuse de A.D.P. Pitești la dosar și avute în vedere la desfășurarea expertizelor construcții P.L.

și B.M., rezultă că imobilele-construcții aflate pe teren au fost edificate în perioada 1966-1967, iar la acea epocă erau în vigoare dispozițiile art. 1 și art. 2 din Decretul nr. 144/1958, abrogate prin Legea nr. 50/1991, care impuneau necesitatea construirii, transformării, reparării autorizate a oricărui fel de construcție, căi de comunicație, lucrări inginerești, lucrări subterane și aeriene, împrejmuiri, etc. Prin urmare, în speță, niciuna din construcțiile aflate pe teren nu este autorizată conform legii, lipsind în toate cazurile autorizația de construire. De asemenea, s-a arătat că erau supuse autorizării toate construcțiile, inclusiv instalațiile și amenajările subterane, iar celelalte conducte de apă/canalizare ce deservesc incinta A.D.P.

nu sunt servituți de utilitate publică ale amenajărilor urbane, în sensul art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, întrucât ele nu deservesc orașul Pitești, ci o persoană juridică (A.D.P.), nefiind deci „servituți urbane ale localităților”, respectiv, destinate nevoilor comunității. S-a concluzionat, că, în mod greșit, instanța de apel a respins cererea de restituire integrală a terenului în suprafața de 22070 mp, astfel că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 10 alin. (2) și alin. (3), și ale art. 21 din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește recursurile declarate de pârâții A.D.P. Pitești și Municipiul Pitești, se constată că, deși acestea au fost declarate separat, criticile formulate sunt identice.

Astfel, indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate, pârâții, după ce au expus istoricul cauzei, au arătat că dispoziția din 1 februarie 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești este temeinică și legală, restituirea în natură a imobilului, teren și construcții, situat în str. O., nefiind posibilă, întrucât pe terenul solicitat sunt ridicate construcții ulterior naționalizării care sunt absolut necesare și utile administrării domeniului public al Municipiului Pitești. În condițiile în care s-ar restitui în natură imobilele solicitate, Municipiul Pitești ar fi pus în ipostaza singulară de a nu mai avea un administrator care să își exercite atribuțiile legale, datorită lipsei mijloacelor necesare.

Imobilele în care A.D.P. Pitești își desfășoară activitatea sunt de utilitate publică prin destinația lor, iar reconstruirea altor imobile (sere floricole, sediu administrativ, ateliere de întreținere și reparații utilaje), ar constitui un impas major pentru buna desfășurare a administrării domeniului public. Deși contestatarii recunosc că terenul a cărui restituire o solicită este ocupat de construcții noi, aceștia greșit consideră că nu sunt necesare A.D.P. Pitești, apreciind că acestea sunt ușoare și demontabile, solicitând restituirea în natură fără despăgubiri. Construcțiile deținute de A.D.P.

Pitești nu intră la categoria construcții ușoare sau demontabile, acestea fiind lipite de sol prin fundații, iar materialele rezultate din „demontare” nu pot fi folosite pentru a „remonta” aceiași construcție în altă locație, neaflându-se în situațiile prevăzute de alin. (3) și alin. (5) ale art. 10 din Legea nr. 10/2001, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, expertiză tehnică și înscrisuri, în raport de care susținerile reclamanților sunt nereale în privința faptului că nu există autorizații pentru construcțiile ce le deține. Față de cele arătate, s-a concluzionat că terenul și construcțiile solicitate de reclamanți fac parte din domeniul public al Municipiului Pitești conform, hotărârea Consiliului Local Pitești din 1999 și H.G.

nr. 447/2002, și sunt de utilitate publică, deoarece pe acest teren își desfășoară activitatea A.D.P. Pitești, astfel că, în speță, sunt incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, modificată și completată, potrivit cărora „pentru suprafețele afectate de amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”. Examinând decizia în limita criticilor de nelegalitate formulate de reclamanți și pârâți, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele; Prin recursul lor, recurenții reclamanți au formulat critici de nelegalitate împotriva deciziei pronunțate în apel în cel de-al treilea ciclu procesual, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că decizia recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (2), ale art. 10 alin. (2) și alin. (3) și ale art. 21 din Legea nr. 10/2001, ale art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, privind Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește critica potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, s-a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, întrucât nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 119/1948, respectiv, dispozițiile art. 10 și ale art. 11 din acest act normativ, pe de o parte, iar pe de altă parte, că dispozițiile actului normativ de preluare contravin Constituției în vigoare la data preluării, respectiv, art. 5 și art. 8 din Constituția din 1948, situație în care reclamanții au păstrat calitatea de proprietari asupra imobilului în litigiu și după preluarea sa în patrimoniul statului, astfel că aceștia beneficiază de dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. Această critică este nefondată, pentru cele ce urmează; Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, text de lege în prezent abrogat, „Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi”. Potrivit acestei dispoziții legale, în cazul preluării imobilelor de către stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fără titlu valabil, persoanele ale căror imobile au fost preluate își păstrează calitatea avută la data preluării, pe care o pot exercita numai după primirea deciziei sau a hotărârii de restituire.

Deci, reclamanții nu își pot exercita dreptul de proprietate, sub toate prerogativele sale, în baza acestei dispoziții legale, ci numai după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire conform prevederilor legii speciale, Legea nr. 10/2001, ceea se realizează prin parcurgerea procedurii administrative și, dacă este cazul, jurisdicționale prevăzute de Legea nr. 10/2001. În speță, prin dispoziția din 1 februarie 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești, constatând că nu se poate dispune restituirea în natură a terenului în litigiu, reclamanților li s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în litigiu și li s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent, iar prin decizia pronunțată în apel, definitivă și executorie, s-a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite și s-a dispus obligarea pârâților la restituirea în natură a unei părți din terenul în litigiu, respectiv a suprafeței de 9711 mp, către reclamanți.

Prin urmare, se constată că această critică formulată de reclamanți vizează terenul pentru care s-a respins cererea de restituire în natură, respectiv diferența dintre terenul luat abuziv de stat de la autorii acestora în suprafață de 22070 mp, și terenul restituit în natură prin decizia ce face obiectul prezentului recurs. Or, câtă vreme prin decizia recurată, definitivă, s-a dispus restituirea în natură numai a unei părți din terenul în litigiu, se constată că reclamanții nu pot beneficia de prevederile art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO, cu privire la întreaga suprafață de teren, deoarece acestora nu li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acesteia, respectiv, nu s-a dispus expres restituirea în natură, în integralitate, a terenului în litigiu prin decizia administrativă sau printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și executorie, în urma parcurgerii modalității de restituire stabilită de statul român, în cauză Legea nr. 10/2001.

În concluzie, se constată că, în speță, reclamanții nu dețin, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, text de lege în prezent abrogat, în patrimoniul propriu un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la diferența dintre terenul preluat abuziv de stat și terenul restituit în natură prin hotărârea judecătorească ce face obiectul prezentului recurs, astfel că susținerile reclamanților în sensul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât aceștia sunt proprietarii întregii suprafețe de teren în litigiu sunt nefondate, urmând a fi respinse în consecință.

În ceea ce privește analiza celorlalte critici de nelegalitate, așa cum au fost expuse mai sus, formulate de recurenții reclamanți, se impun a fi făcute următoarele precizări; Litigiul pendinte a parcurs mai multe cicluri procesuale complete. În cel de-al doilea ciclu procesual, în apel, s-a pronunțat decizia civilă nr. 125/A din 20 octombrie 2010, prin care s-au admis apelurile declarate în cauză de reclamanții, s-a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că au fost obligați pârâții Municipiul Pitești, prin primar, și A.D.P. Pitești la restituirea în natură către reclamanți a terenului în suprafață de 8720 mp, cu amplasamentul și vecinătățile descrise în dispozitivul acesteia; s-a menținut în rest sentința apelată și s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâți.

Pentru a hotărî astfel, instanța d