ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1546/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1546/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 3

martie 2006, reclamanții D.I., D.L., D.S., D.C., D.R., R.M., J.I., C.A., I.L., D.Z.,

T.I.M., P.I.V., D.G. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Pitești, prin Primar,

și A.D.P. Pitești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

desființeze dispoziția din 1 februarie 2006 emisă de Primarul municipiului

Pitești, să fie obligați, în principal, intimații să le restituie în natură, pe

vechiul amplasament, terenul în suprafață totală de 22.070 mp., situat în

Pitești, str. O., iar în subsidiar, să le restituie în natură terenul liber,

astfel cum va fi determinat prin expertiza tehnică, urmând ca pentru suprafața

de teren ocupată de construcții să se acorde despăgubiri, în condițiile legii

speciale.

Cu privire la construcțiile

demolate, petenții au solicitat menținerea dispoziției atacate, prin care s-a propus

acordarea de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

petenții au arătat că terenul în litigiu a aparținut autorilor lor, D.C.I., D.C.N.,

D.C.A., D.C.V. și S.M., în baza actului de vânzare-cumpărare din 21 septembrie 1940,

transcris la Tribunalul Argeș, fiind naționalizat prin efectul Legii nr. 119/1948.

Au mai arătat petenții,

că imobilul în discuție face parte din domeniul public al Municipiului Pitești și

este dat în administrarea A.D.P. Pitești.

Acest imobil a fost preluat

de stat fără titlu, întrucât dispozițiile art. 11 din Legea nr. 118/1948 prevăd

că, pentru întreprinderile naționalizate în baza acestei legi, statul acordă despăgubiri

proprietarilor sau acționarilor deposedați, iar din procesul-verbal de predare-primire

în care se consemnează, potrivit art. 10 din lege, inventarul și bilanțul întreprinderii

naționalizate lipsește mențiunea despăgubirilor acordate de stat.

Întrucât legea de naționalizare

s-a aplicat cu încălcarea prevederilor edictate în cuprinsul acesteia, ea nu poate

constitui titlu valabil pentru trecerea bunului în proprietatea statului, astfel

că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoanele

ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de

proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau

a hotărârii judecătorești de restituire.

Tribunalul Argeș, prin

sentința civilă nr. 31 din 8 februarie 2008, a admis, în parte, plângerea formulată

de contestatori, a anulat în parte dispoziția din 1 februarie 2006 emisă de Primarul

municipiului Pitești și a constatat că petenții sunt îndreptățiți la reconstituirea

în natură a terenului în suprafață de 8270 mp., situat în Pitești, str. O., potrivit

raportului de expertiză întocmit de expertul topograf C.P., ce face parte integrantă

din dispozitivul acestei sentințe. Totodată, s-a menținut în rest dispoziția din

1 februarie 2006, iar intimații au fost obligați la 4.100 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că prin dispoziția din 1 februarie 2006 a

fost respinsă notificarea prin care petenții au solicitat restituirea în natură

a imobilului-teren și construcții, situat în Pitești, str. O., propunându-se acordarea

de măsuri reparatorii în echivalent, constând în despăgubiri acordate în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, pentru imobilul teren în suprafață de 22070 mp, și construcțiile

demolate în prezent.

În prezent, construcțiile

sunt demolate, iar terenul este ocupat de sediul A.D.P. Pitești, respectiv sediul

administrativ, centrală termică, bazin de apă, cămin de gaze, birouri, ateliere,

serele, garaje, barăci pentru depozitarea materialelor, rampă auto, parcare auto,

toate aceste construcții fiind edificate după preluarea terenului de către stat.

Instanța a mai reținut

că dispoziția din 1 februarie 2006 a fost emisă după intrarea în vigoare a Legii

nr. 247/2005, iar petenții au calitatea de persoane îndreptățite la reconstituire,

în sensul cerut de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 10/2001, fiind moștenitorii

celor cinci cumpărători menționați în actul de vânzare-cumpărare din 21

septembrie 1940, conform certificatelor de moștenitor și a actelor de stare civilă

depuse la dosarul cauzei.

Dovada dreptului de proprietate

a fost făcută de petenți cu actul de vânzare-cumpărare din 1940 autentificat la

Tribunalul Argeș din 21 septembrie 1940, prin care I.P. și S.B., autorizați ai Consiliului

de Administrație al M.P.B. Pitești, societate anonimă, cu sediul în Pitești,

str. T.V., au vândut pe veci în deplină proprietare și liber de sarcini domnilor

I.C.I.D., N.D.M.S., A.D. și V.D. (frați), imobilul situat în Pitești, str. C.N.

S-a constatat, că, potrivit

înscrisului depus la dosar, în tabelul întreprinderilor naționalizate în temeiul

Legii nr. 119/1948, figurează frații D. cu moară comercială cu o capacitate de măcinare

de 52000 kg. grâu/24 ore.

Intimații au declarat

că nu există proces-verbal privind bunurile existente la data preluării de către

stat a întreprinderii, însă intimatul Municipiul Pitești, prin întâmpinare, a arătat

că la data de 21 septembrie 1940 pe terenul în litigiu se afla o moară de făină,

o moară de mălai, birouri, silozuri, diverse instalații, puțuri arteziene și benzi

de descărcat grâu din vagoane.

Expertul tehnic judiciar

specialitatea construcții, P.L., a identificat și evaluat construcțiile din actul

primar de proprietate, stabilind valoarea acestora la suma de 70.892 RON.

Prin decizia nr. 291 din

14 martie 1967, s-a transmis din administrarea I.G.L. Pitești în administrarea A.S.P.P.

Pitești, în prezent A.D.P. Pitești, imobilul din str. O., Pitești, iar conform anexei

nr. 2 la H.G. nr. 447/2002, imobilul este evidențiat ca făcând parte din domeniul

public al orașului Pitești.

Expertul tehnic judiciar

specialitatea topografie-cadastru C.P. a stabilit prin expertiza tehnică efectuată,

după transpunerea în teren a actului primar de proprietate și verificarea situației

juridice a terenului în litigiu la data de 1 ianuarie 1990 și la data de 14

februarie 2001, că terenul în suprafață de 22070 mp, se află în administrarea A.D.P.

Pitești și este ocupat parțial de construcții ce aparțin acestei instituții.

A identificat expertul,

cu ocazia efectuării expertizei, că mai multe parcele de teren sunt libere de construcții

și pot fi restituie reclamanților, astfel: 3000 mp; 1360 mp; 320 mp; 760 mp; 260

mp; 2340 mp și 2230 mp.

Aceste suprafețe au fost

identificate cu culoare albastră pe planul de situație planșa „C”.

Având în vedere că

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, consacră principiul restituirii

în natură a imobilelor preluate abuziv și numai în cazul în care această măsură

nu este posibilă se acordă despăgubiri, iar apartenența terenurilor la domeniul

public nu împiedică restituirea în natură a acestora, precum și constatările expertului

că cele 7 parcele în suprafață totală de 8.270 mp, sunt libere și pot fi restituite

petenților imediat, instanța, în baza acestor dispoziții legale și în temeiul

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a admis în parte plângerea și a anulat

în parte dispoziția din 1 februarie 2006, constatând că petenții sunt îndreptățiți

la restituirea în natură a terenului în suprafață totală de 8270 mp, situat în Pitești,

str. O., identificat de expertul tehnic C.P. și evidențiat în schița raportului

de expertiză.

Pe cale de consecință,

observând că în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001,

în cazul exproprierii măsurile reparatorii constau în compensarea cu alte bunuri

sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea

notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, s-a constatat că pentru diferența de teren în suprafață

de 13800 mp, și construcțiile demolate, petenții sunt îndreptățiți la despăgubiri

în condițiile Legii nr. 247/2005, astfel că s-a menținut în rest dispoziția din

1 februarie 2006.

Curtea de Apel Pitești,

prin decizia civilă nr. 221/A din 30 octombrie 2008, a admis apelul declarat de

reclamanți, a schimbat în parte sentința, în sensul că au fost obligați pârâții

la restituirea în natură a terenului în suprafață de 8270 mp, situat în Pitești,

strada O.

Apelurile declarate de

către pârâți au fost respinse ca nefondate, aceștia fiind obligați la plata cheltuielilor

de judecată în sumă de 2.200 RON către reclamantul D.I.

Recursurile formulate

de reclamanți și pârâți împotriva deciziei nr. 221/A din 30 octombrie 2008 a Curții

de Apel Pitești au fost admise de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia

civilă nr. 8838 din 30 octombrie 2009, prin care s-a casat în parte decizia recurată

și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor, menținându-se

în parte decizia din apel, referitor la apelul declarat de reclamanți împotriva

încheierii din 29 aprilie 2008.

În rejudecare, Curtea

de Apel Pitești a pronunțat decizia nr. 125/A din 20 octombrie 2010, prin care s-au

admis apelurile declarate în cauză, s-a schimbat în parte sentința, în sensul că

au fost obligați pârâții Municipiul Pitești, prin Primar, și A.D.P. Pitești, la

restituirea în natură a terenului în suprafață de 8270 mp, situat în Pitești,

str. O.

S-a menținut în rest sentința

și s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de pârâții Municipiul Pitești,

prin Primar, și A.D.P. Pitești împotriva aceleiași sentințe.

Au fost obligați pârâții

la plata sumei de 2.700 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin decizia nr. 6480 din 27 septembrie 2011, a reținut că nu au fost

administrate probe în condițiile în care apelanții le-au solicitat și, având în

vedere îndrumările primei instanțe de recurs, a constatat că s-a pronunțat o hotărârea

nelegală, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., motiv pentru care a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare

la aceeași instanță.

Curtea de Apel Pitești,

secția I civilă, prin decizia nr. 127 din 24 octombrie 2013, a admis apelul declarat

de reclamanții D.I., D.L., D.S., D.C., D.R., R.M., J.I., C.A., D.Z., T.I.M., P.I.V.,

D.G., U.T.A., împotriva sentinței civile nr. 31 din 8 februarie 2008, pronunțată

de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 1790/109/2006; a schimbat în parte sentința,

în sensul că a obligat pe pârâții Municipiul Pitești, prin Primar, și A.D.P. Pitești

la restituirea în natură a suprafeței de teren de 9711 mp, situată în Pitești,

str. O., evidențiată în varianta a II-a a raportului de expertiză întocmit de expertul

tehnic judiciar O.D., care face parte integrantă din prezenta decizie, în sensul

că a dispus restituirea în natură a suprafețelor identificate; a menținut în rest

sentința apelată; a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva

încheierii din data de 29 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul

nr. 1.790/109/2006; a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții Municipiul

Pitești, prin Primar, și A.D.P. Pitești, împotriva aceleiași sentințe, și a obligat

pe pârâți să plătească reclamanților suma de 8.400 RON reprezentând cheltuieli de

judecată în toate ciclurile procesuale, reținând, în esență, următoarele;

Principala critică adusă

de reclamanți sentinței de fond privește aplicarea greșită a legii în soluționarea

cererii de restituire integrală în natură a terenului.

Pentru analiza criticilor

ce se circumscriu soluționării în fond a cauzei, Curtea a reținut următoarea situație

de fapt:

În termenul prevăzut de

dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură a

imobilului teren cu clădirile situate în Pitești, str. O.

Notificarea depusă la

pârâta A.D.P. Pitești a fost transmisă spre soluționare Primăriei municipiului Pitești

prin adresa din 16 noiembrie 2001.

În dovedirea dreptului

de proprietate a fost avut în vedere actul de vânzare cu privilegiu, autentificat

la Tribunalul Județului Argeș secția a III-a, din 21 septembrie 1940, prin care

autorii reclamanților au devenit proprietari ai imobilului în suprafață de 22070

mp, situat în Pitești, str. C.N., colț cu str. T.V.

Prin dispoziția Primarului

municipiului Pitești din 1 februarie 2006, s-a respins cererea de restituire în

natură a imobilului teren și construcții situat în str. O., cu motivarea că au fost

demolate clădirile ce au fost preluate de stat prin naționalizare, iar în prezent

terenul este ocupat de sediul A.D.P. din Pitești, respectiv, sediul administrativ,

centrala termică, bazinul de apă, cămin de gaze, birouri, ateliere, sere, garaje,

barăci de depozitare materiale, rampă auto și parcare auto, toate acestea fiind

edificate după preluarea imobilului de către stat.

Prin aceeași dispoziție,

s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul și construcțiile

menționate în procesul-verbal din 21 februarie 1967.

Imobilul solicitat a fost

preluat în proprietatea statului prin efectul Legii nr. 119/1948, fiind teren aferent

M.P.B., potrivit Dosarului nr. 18/1948, Curtea a reținut că instanța de fond a fost

învestită prin contestația formulată de reclamanți doar cu analiza îndreptățirii

acestora la restituirea în natură a terenului în suprafață de 22070 mp.

Sub nicio formă nu s-a

contestat că organul administrativ competent nu a analizat în mod corect obiectul

notificării, respectiv întinderea suprafeței de teren ce a fost solicitată de reclamanți.

În repetate rânduri, în

deciziile de casare pronunțate în cauza de față, Înalta Curte de Casație și Justiție

a precizat necesitatea analizei situației de fapt prin prisma aplicării dispozițiilor

art. 10 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 10

alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data formulării acțiunii,

„în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv

s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea

în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții

noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Alin. (3) al aceluiași

articol precizează că „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții

neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții

ușoare sau demontabile”.

Această reglementare s-a

menținut la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 209/2005.

În prezent, art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 a fost modificat prin Legea nr. 165/2013, ce a intrat

în vigoare la 20 mai 2013.

În reglementarea actuală,

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevede că „în cazul în care pe terenurile

preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită

va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața

ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale, spațiilor verzi, așa

cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a)-lit. f) din Legea nr. 24/2007, privind

reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, precum și altor amenajări de utilitate

publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent”.

Astfel cum rezultă din

dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul în care

este posibilă restituirea în natură, persoana îndreptățită nu poate opta pentru

măsuri reparatorii în echivalent decât în cazurile expres prevăzute de lege.

Prevalența restituirii

în natură a bunurilor va fi avută în vedere în toate situațiile în care măsura este

posibilă și nu este expres înlăturată de la aplicare.

În legătură cu această

situație, art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, ce se coroborează cu reglementările

din anexa nr. 2 a acestui act normativ, precizează care sunt imobilele ce pot fi

restituite în natură.

Pentru lămurirea acestei

situații de fapt, în rejudecarea apelului, pe rolul Curții, au fost administrate

probele cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții și topografie.

Expertul tehnic B.M. a

precizat că terenul în litigiu are două căi de acces: una din str. S., delimitată

cu o poartă mare metalică de acces auto și pietonal, și o alta dinspre str. O.,

sub forma unui drum de acces (ca o servitute) auto și pietonală.

A stabilit expertul că

pe acest teren se află patrimoniul A.D.P. Pitești: sediul birouri II, înspre str.

S., serele, atelierele mecanice și de reparații, sediul birouri I, înspre str. O.,

centrala de gaze, magazii, centrala termică și coș de fum exterior, garaje, parcări

și alei pietonale/auto.

A identificat că imobilele

construcții sunt deservite de următoarele utilități: instalație de apă și canalizare,

instalație de energie electrică, instalație de gaze și telefonie.

Pentru fiecare construcție

existentă pe terenul în litigiu a fost precizată destinația și funcționalitatea

sa.

Astfel, sediul birouri

II identificat cu simbolul C2, atelierele mecanice identificate cu simbolul C3,

sediul birouri I identificat cu simbolul C1, au fost prezentate sub forma unor construcții

cu fundații de beton armat.

Garajele metalice identificate

cu simbolul C4 au fost prezentate la rândul lor ca fiind alcătuite din stâlpi de

țeavă metalică, încastrați în fundație de beton armat, iar cabina de poartă identificată

cu simbolul C5 a fost prezentată ca fiind o structură din zidărie, urmând ca natura

magaziilor (garaje) identificate cu simbolul C6 să fie delimitată printr-o clădire

parter, veche.

Fundație din beton armat

s-a stabilit că are centrala termică, la care este anexat coșul de fum exterior,

identificată cu simbolul C7, precum și bazinul de apă, îngropat, identificat cu

simbolul C9.

Serele au fost prezentate

distinct, unele având structuri de rezistență din oțel cornier și țeavă metalică

pe fundație de beton armat, iar altele fiind parțial desființate.

S-a stabilit, că au caracter

permanent construcțiile identificate cu simbolurile S1, S2, S3, S6, C1, C2, C3,

C5, C7, C8, la care se adaugă parcările ce deservesc aceste construcții și căile

de acces.

Un caracter provizoriu

a fost identificat la construcțiile C4 și C6.

Cu privire la regimul

juridic al acestor construcții aflate pe terenul în litigiu, Curtea a reținut că

în anexa nr. 2 a H.G. nr. 447/2002, privind atestarea bunurilor aparținând domeniului

public al județului Argeș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din

județul Argeș, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 609 și 609 bis/16.08.2002,

cu completările ulterioare, apare și clădirea sediului A.D.P. cu dotările aferente,

str. O., cu o suprafață de 30400 mp, edificată în anul 1967 prin decizia Sfatului

Popular Regional din 14 martie 1967;

De reținut că prin decizia

din 14 martie 1967 a Sfatului Popular Regional s-a transmis din administrarea I.G.L.

Pitești în administrarea A.S.P.P. Pitești imobilul din str. O.

Curtea nu a avut în vedere

criticile apelanților referitoare la lipsa autorizației de construire a imobilelor

construcții ce fac obiectul cauzei de față, atâta timp cât legiuitorul a precizat

expres această condiție doar pentru construcțiile edificate după data de 1 ianuarie

1990.

De altfel, expertul a

reținut că prin avizul din 3 octombrie 1966, în faza de proiectare PA+PE, s-au autorizat

favorabil reparațiile capitale la partea de construcție a serelor.

Prin autorizația din 28

iulie 1966, s-a admis executarea lucrărilor de transformare a încălzirii serelor

Pitești.

Expertul a identificat

și procesul-verbal de recepție în cadrul A.D.P., din 30 decembrie 1967, prin care

s-a executat prelungirea canalului din tuburi ovoidale, fiind executat căminul de

vizitare din beton.

Astfel, în raport de prevederile

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Curtea a respins criticile apelanților-reclamanți

cu privire la edificarea în mod nelegal de către A.D.P. a construcțiilor de pe terenul

în litigiu, având în vedere, în principal, data construirii lor.

Cum în lucrările de specialitate

efectuate de experții tehnici judiciari au fost identificate suprafețe de teren

libere, văzând prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, coroborat cu

art. 10 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Curtea a dispus restituirea

în natură a suprafețelor identificate în completarea raportului de expertiză efectuată

de expertul O.D., în varianta a II-a, ce corespunde suprafeței de 22070 mp, precizată

în dispoziția Primarului din 1 februarie 2006.

Astfel, s-a avut în vedere

suprafețele identificate la pct.  A, B, C, D, E, F, la care se adaugă suprafața

aferentă C4 și suprafețele ocupate de sere.

S-a concluzionat, că nu

se poate dispune restituirea în integrum a terenului solicitat, având în vedere

că imobilele construcții la care s-a făcut anterior referire, înregistrate ca mijloace

fixe în evidențele A.D.P., fac parte din patrimoniul acesteia, fiind construite

după demolarea fostelor construcții, cu privire la care petenții au solicitat menținerea

dispoziției atacate, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.

Construcțiile prezente

identificate de experții cauzei sunt incluse în domeniul public al județului Argeș,

astfel cum s-a arătat anterior.

Criticile privind natura

hotărârii apelate au fost apreciate ca întemeiate, cu motivarea că potrivit

art. 19 din Legea nr. 10/2001, modificată, sub aspectul naturii sale juridice, dispoziția

prin care unitatea notificată soluționează cererea de restituire a unui imobil preluat

abuziv, potrivit procedurii speciale, reprezintă un act de drept administrativ,

unilateral și individual ce poate deveni irevocabil prin capacitatea sa de a conferi

drepturi patrimoniale persoanei la care se referă, devenind astfel un veritabil

act de proprietate și un titlu executoriu în același timp.

Prin contestarea acestui

act administrativ în sensul de a se restitui în natură imobilul solicitat și de

a nu a se primi măsuri reparatorii prevăzute de legea specială, se formulează practic

o acțiune în realizarea dreptului de esența căreia este obținerea unui alt titlu

susceptibil de executare silită în caz de neexecutare de bună-voie de către cel

obligat la o prestație.

Cum scopul formulării

acțiunii de față a fost însăși desființarea dispoziției din 1 februarie 2006 emisă

de Primarul municipiului Pitești și, prin urmare, obligarea pârâților la restituirea

în natură a imobilului teren solicitat, Curtea a reținut că instanța de fond în

mod greșit nu a prevăzut dispoziții susceptibile, sub acest aspect, de executare

silită.

S-a concluzionat, că simpla

constatare că reclamanții sunt îndreptățiți la reconstituirea în natură a terenului,

așa cum s-a pronunțat instanța de fond, nu se încadrează în niciuna din modalitățile

prevăzute de legea specială, astfel încât s-a schimbat sentința, în principal, în

sensul obligării pârâților la restituirea în natură a terenului în suprafață de

9711 mp, situat în Pitești, str. O., evidențiat în varianta a II-a a raportului

de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar O.D., care face parte integrantă

din prezenta decizie, în sensul că s-a dispus restituirea în natură a suprafețelor

identificate la punctele A, B, C, D, E, F, la care s-a adăugat suprafața aferentă

C4 și suprafețele ocupate de sere.

În ceea ce privește apelul

declarat împotriva încheierii din data de 29 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul

Argeș în această cauză, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 281

7

C. proc. civ., instanța care a pronunțat hotărârea poate, la cererea părților, să

îi lămurească dispozitivul sub aspectul înțelesului, întinderii sau aplicării acestuia,

ori să îi înlăture dispozițiile potrivnice atunci când acesta nu este suficient

de lămuritor pentru a putea fi pus în executare ori conține dispoziții potrivnice.

Imposibilitatea punerii

în executare silită a hotărârii judecătorești, așa cum s-a arătat și anterior, nu

se datorează vreuneia din situațiile enumerate mai sus, ci exclusiv rezultă din

greșita soluționare pe fond a cererii de restituire, fiind avută în vedere o acțiune

în constatarea unui drept și nu o acțiune în realizarea dreptului.

În ceea ce privește apelurile

declarate de pârâții Municipiul Pitești și A.D.P. Pitești, Curtea a reținut că sunt

nefondate, pentru cele ce succed;

În rejudecarea apelului

s-a dispus, pentru respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., efectuarea unor

expertize tehnice judiciare în specialitatea construcții și topografie.

Prin urmare, instanța

de apel a depus diligențe în vederea justei soluționări a cauzei, constatând că

nemulțumirea acestor apelanți vizează de fapt măsura restituirii în natură a unei

părți din terenul solicitat.

În ceea ce privește această

din urmă critică, în sensul că suprafața de teren în litigiu nu poate fi restituită

în natură fiind afectată de detalii de sistematizare, căi de acces, trasee ale conductelor

de alimentare cu apă și energie termică ale serelor, din concluziile raportului

de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie efectuat de expertul

O.D. a reieșit că suprafața de terenul în suprafață de 9711 mp, astfel cum a fost

delimitat în varianta a II-a a acestui raport de expertiză, nu face parte din categoria

celor care pot împiedica restituirea în natură, în raport de prevederile art. 10

din Legea nr. 10/2001, modificată, cu motivarea că este necontestat și în afara

prezentei judecăți, faptul că toți contestatorii sunt persoane îndreptățite la măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moștenitori ai autorilor

D.C.I., D.C.N., D.C.A., D.C.V. și S.M., și că terenul deținut de aceștia în baza

actului de vânzare cu privilegiu, autentificat la Tribunalul județului Argeș secția

a III-a sub nr. 1506 din 21 septembrie 1940, a fost preluat de stat abuziv.

Cu privire la restituirea

în natură a suprafeței de 22070 mp, curtea a reținut, în primul rând, că, din economia

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură constituie regula, iar restituirea

prin echivalent excepția, cu toate efectele de interpretare ce rezultă din această

constatare.

În temeiul art. 10 și

art. 21 din Legea nr. 10/2001, și al art. 7 și art. 10 alin. (3) și alin. (4) din

H.G. nr. 250/2007, rezultă că restituirea în natură vizează exclusiv terenurile

libere, adică cele neafectate de construcții, de investiții, enumerate parțial de

pct. 10.3 din Normele metodologice.

În speță, suprafață de

teren de 9711 mp, poate fi apreciată ca fiind liberă în sensul acestor dispoziții

legale, având în vedere concluziile expertizelor tehnice judiciare anterior arătate,

pentru ca restul până la suprafața de 22070 mp să se încadreze în noțiunea de „amenajări

de utilitate publică”, definită expres prin pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007.

În expertiza tehnică judiciară

efectuată de expertul O.D. au fost delimitate căile de acces necesare pentru ca

A.D.P. să poată ajunge la terenul nerestituit.

Astfel, au fost păstrate

căile de acces existente și funcționale ce vor fi utilizate în continuare în condiții

normale, iar traseele conductelor de alimentare cu apă și energie termică a serelor

au fost, de asemenea, menționate de expert în lucrarea efectuată și completată.

În urma propriului examen,

Curtea a avut în vedere și prevederile art. 10 pct. 3 din H.G. nr. 250/2007, pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, constatând

că s-a verificat destinația actuală a terenului solicitat pentru a nu afecta căile

de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate

și altele asemenea), iar cu referire la sintagma „amenajări de utilitate publică

ale localităților urbane și rurale”, s-au avut în vedere acele suprafețe de teren

afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren pe care se află

amenajări destinate a deservi nevoile comunității

Curtea a reținut totodată

că H.G. nr. 447/2002 este ulterioară notificărilor formulate, având ca efect trecerea

în domeniul public a unei suprafețe de teren cu privire la care se cunoștea demararea

procedurilor de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrate din 13

noiembrie 2001 și din 16 noiembrie 2001.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs

reclamanții

D.I., D.L., D.S., D.C., D.R., R.M., J.I., C.A., D.Z., T.I.M., P.I.V., D.G. și U.T.A.

și pârâții A.D.P. Pitești și Municipiul Pitești, prin Primar.

Prin recursul lor, reclamanții

au arătat că decizia ce face obiectul prezentului recurs, prin care s-a dispus restituirea

în natura numai a unei părți (în suprafața de 9711 mp) din terenul în suprafața

de 22070 mp, preluat fără titlu din patrimoniul autorilor lor în urma aplicării

legii naționalizării întreprinderilor, este nelegală, fiind dată cu încălcarea/aplicarea

greșita a legii, făcând incident cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Astfel, instanța de apel

a respins cererea reclamanților de restituire în natură a întregului teren în considerarea

afectării parțiale a acestuia de construcții aparținând pârâtei A.D.P. Pitești care,

în accepția instanței, împiedică restituirea integrală în natură fie datorită faptului

că acestor construcții, autorizate, nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din

Legea nr. 10/2001, fie datorită faptului că fac parte din domeniul public al județului

Argeș sau se încadrează în noțiunea de „amenajări de utilitate publică definită

expres prin pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007”.

Din aceste considerente

rezultă aplicarea greșită a legii în ceea ce privește dispozițiile art. 10

alin. (2) și alin. (3) și art. 21 din Legea nr. 10/2001, cât și a art. 1 din Primul

Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit argumentelor

ce succed:

În ceea ce privește încălcarea

dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, s-a arătat că imobilul solicitat a

fi restituit în natură a fost preluat în proprietatea statului prin efectul Legii

nr. 119/1948, fiind teren aferent M.P.B., potrivit Dosar nr. 18/1948, astfel că

se situează sub incidența dispozițiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Atât la data intrării

în vigoare a Legii nr. 10/2001, cât și în prezent imobilul se află în detenția (administrarea)

unei persoane juridice de drept public (A.D.P. Pitești), fiind evidențiat ca făcând

parte din domeniul public al orașului Pitești (anexa nr. 2 la H.G. nr. 447/2002),

dat în administrarea A.D.P. Pitești prin decizia Sfatului Popular Regional din 1967.

Conform art. 19 din Legea

nr. 215/2001, orașele, județele și comunele sunt persoane juridice de drept public,

având patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină.

Așa fiind, în speță,

sunt incidente dispozițiile art. 21 (fost art. 20 înainte de modificarea prin Legea

nr. 247/2005) din Legea nr. 10/2001, conform cărora: „(1) Imobilele, terenuri și

construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute

la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau

companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației

publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație

cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite

persoanei îndreptățite în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată

a organelor de conducere ale unității deținătoare”.

Astfel, chiar în cazul

în care imobilul este proprietate publică sau are afectațiune publică, restituirea

în natură nu este împiedicată, întrucât apartenența imobilului la domeniul public

nu împiedică restituirea, astfel încât argumentul instanței de apel în sensul că

terenul este evidențiat în domeniul public al unității administrativ-teritoriale

nu are fundament legal.

De altfel, în noua modificare

a Legii nr. 10/2001, operată prin Legea nr. 263/2006, potrivit art. 16 din lege,

chiar în cazul în care imobilele solicitate sunt afectate unor activități nemijlocite

de interes public, acestea se restituie în natura.

De menționat, ca legiuitorul

a înțeles să enumere în anexa nr. 2 lit. a) care sunt aceste activități de

interes public, iar activitatea desfășurata de intimata A.D.P. Pitești nu se circumscrie

acestei enumerări limitative.

În ceea ce privește încălcarea

dispozițiilor art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție coroborat cu

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, s-a arătat că, independent de motivul de

mai sus, imobilul trebuie restituit în natura în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, conform căruia „Persoanele ale căror imobile au fost preluate fără

titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe

care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire,

conform prevederilor prezentei legi.”

În temeiul art. 6 din

Legea nr. 213/1998, instanțele judecătorești sunt competente să stabilească dacă

preluarea s-a făcut sau nu cu titlu valabil.

În speță, preluarea în

patrimoniul statului s-a făcut fără titlu valabil, întrucât dispozițiile Legii

nr. 119/1948 nu au fost respectate, respectiv, nu s-au respectat prevederile

art. 11 din lege care stipulau acordarea de despăgubiri pentru imobilele proprietarilor/acționarilor

deposedați și nici dispozițiile art. 10 din lege, întrucât lipsește procesul-verbal

în care se consemnează inventarul și bilanțul întreprinderii naționalizate și care

ar fi trebuit să cuprindă și mențiunea despăgubirilor acordate proprietarilor deposedați.

Dovada inexistenței unui

asemenea proces-verbal este făcută chiar de către intimata A.D.P. Pitești, al cărei

reprezentant, la termenul din 30 mai 2006, a arătat că nu există un

proces-verbal privind bunurile existente la data preluării de către stat a întreprinderii,

solicitând în acest sens dovada cu martori.

Legea nr. 119/1948 contravenea

constituției în vigoare la acea data (Constituția din 1948), întrucât, potrivit

dispozițiilor acesteia, forma de proprietate la acea dată era atât publică, cât

și particulară (art. 5), iar, potrivit art. 8 alin. (1) din Constituție, proprietatea

particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate prin lege.

În concluzie, reclamanții

au arătat că, păstrând în continuare calitatea de proprietari asupra imobilului

și după preluarea sa în patrimoniul statului, beneficiază de dispozițiile art. 1

din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit

căruia „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor

sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate

publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului

internațional.

Dispozițiile precedente

nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare

pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a

asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.”

În condițiile legislative

actuale, în care regula în materia aplicării masurilor reparatorii pentru foștii

proprietari deposedați o constituie restituirea în natura (art. 7 și art. 9 din

Legea nr. 10/2001), iar legea specială în materia acordării despăgubirilor pentru

imobilele naționalizate s-a dovedit a fi incapabilă să satisfacă drepturile persoanelor

îndreptățite (jurisprudența C.E.D.O.), având în vedere superioritatea

normelor internaționale în caz de conflict cu cele interne (art. 11 și art. 20 din

Constituția României), s-a arătat că restituirea terenului în natură nu poate fi

refuzată decât în condițiile prevăzute în art. 1 din Primul Protocolul adițional

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, adică numai în cazul în care imobilul

în discuție a căpătat o afectațiune de utilitate publică.

În speța, terenul în discuție

nu intra în sfera activităților enumerate de art. 6 din Legea nr. 33/1994, ca fiind

afectat unei cauze de utilitate publică și nici nu este supus unei proceduri de

expropriere cu o justă și prealabilă despăgubire pentru expropriat, și nu există

nici o hotărâre judecătorească a tribunalului care să decidă asupra exproprierii.

Ori, numai în cazul și

cu procedura defiptă de Legea nr. 33/1994, este posibilă în condiții de legalitate

lipsirea de proprietate.

Așa fiind, existența unor

construcții aparținând intimatei-pârâte A.D.P. pe terenul reclamanților nu poate

împiedica restituirea terenului în natură, cu atât mai mult cu cât aceste construcții

sunt edificate neautorizat, iar unele dintre ele sunt construcții ușoare și demontabile,

fiind deci aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr.

10/2001.

Deși s-a constatat, implicit,

că nu există autorizația de construire prevăzută de legea în vigoare la data edificării

construcțiilor ce afectează în prezent terenul în litigiu, greșit a apreciat instanța

de apel că „(...) nu va avea în vedere criticile apelanților referitoare la lipsa

autorizației de construire (...) atât timp cât legiuitorul a precizat expres această

condiție doar pentru construcțiile edificate după data de 1 ianuarie 1990”.

Dispozițiile art. 10

alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora 2) „în cazul în care

pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana

îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar

pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale,

spațiilor verzi, așa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a)-lit. f) din Legea

nr. 24/2007, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul

localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și

altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent”, și 3) „se restituie în natură terenurile

pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1

ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile”, au fost aplicate greșit,

întrucât rezultă din acest text de lege că legiuitorul a impus condiția autorizării

construcțiilor ce ar face imposibilă restituirea în natură a terenului nu numai

pentru construcțiile edificare după anul 1990, așa cum susține instanța de apel,

cu referire la dispozițiile art. 10 alin. (3) din lege, ci și pentru construcțiile

noi edificate înainte de această dată, respectiv, după data preluării abuzive, ipoteză

avută în vedere în reglementarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) din lege, și pe

care instanța de apel a ignorat-o cu desăvârșire.

Așa fiind, indiferent

de perioada edificării (înainte sau după 1990), construcțiile edificate neautorizat

nu împiedică restituirea în natură a terenului pe care îl afectează, astfel cum

a statuat prin decizii de speță instanța supremă.

S-a mai arătat, că

art. 10 alin. (2) din Legea nr 10/2001 stabilește un principiu potrivit căruia nu

se restituie terenurile pe care se află construcții noi, edificate în baza unor

autorizați legale, iar art. 10 alin. (3) din lege reglementează cazuri particulare,

care se referă la restituirea în natură a terenurilor pe care se află construcții

neautorizate, edificate chiar și după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții

ușoare sau demontabile.

De asemenea, s-a mai arătat

că nelegală este și asimilarea, de către instanța de apel, a unor acte administrative

emis cu privire la unele construcții aflate pe teren cu autorizația de construire,

generând concluzia că aceste construcții ar fi autorizate în condițiile prevăzute

de lege, împiedicând astfel restituirea în natura a terenului pe care au fost edificate.

Or, din înscrisurile depuse

de A.D.P. Pitești la dosar și avute în vedere la desfășurarea expertizelor construcții

P.L. și B.M., rezultă că imobilele-construcții aflate pe teren au fost edificate

în perioada 1966-1967, iar la acea epocă erau în vigoare dispozițiile art. 1 și

art. 2 din Decretul nr. 144/1958, abrogate prin Legea nr. 50/1991, care impuneau

necesitatea construirii, transformării, reparării autorizate a oricărui fel de construcție,

căi de comunicație, lucrări inginerești, lucrări subterane și aeriene, împrejmuiri,

etc.

Prin urmare, în speță,

niciuna din construcțiile aflate pe teren nu este autorizată conform legii, lipsind

în toate cazurile autorizația de construire.

De asemenea, s-a arătat

că erau supuse autorizării toate construcțiile, inclusiv instalațiile și amenajările

subterane, iar celelalte conducte de apă/canalizare ce deservesc incinta A.D.P.

nu sunt servituți de utilitate publică ale amenajărilor urbane, în sensul

art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin

H.G. nr. 250/2007, întrucât ele nu deservesc orașul Pitești, ci o persoană juridică

(A.D.P.), nefiind deci „servituți urbane ale localităților”, respectiv, destinate

nevoilor comunității.

S-a concluzionat, că,

în mod greșit, instanța de apel a respins cererea de restituire integrală a terenului

în suprafața de 22070 mp, astfel că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită

a dispozițiilor art. 10 alin. (2) și alin. (3), și ale art. 21 din Legea

nr. 10/2001.

În ceea ce privește recursurile

declarate de pârâții A.D.P. Pitești și Municipiul Pitești, se constată că, deși

acestea au fost declarate separat, criticile formulate sunt identice.

Astfel, indicând art.

304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate, pârâții, după ce

au expus istoricul cauzei, au arătat că dispoziția din 1 februarie 2006 emisă de

Primarul municipiului Pitești este temeinică și legală, restituirea în natură a

imobilului, teren și construcții, situat în str. O., nefiind posibilă, întrucât

pe terenul solicitat sunt ridicate construcții ulterior naționalizării care sunt

absolut necesare și utile administrării domeniului public al Municipiului Pitești.

În condițiile în care

s-ar restitui în natură imobilele solicitate, Municipiul Pitești ar fi pus în ipostaza

singulară de a nu mai avea un administrator care să își exercite atribuțiile legale,

datorită lipsei mijloacelor necesare.

Imobilele în care A.D.P.

Pitești își desfășoară activitatea sunt de utilitate publică prin destinația lor,

iar reconstruirea altor imobile (sere floricole, sediu administrativ, ateliere de

întreținere și reparații utilaje), ar constitui un impas major pentru buna desfășurare

a administrării domeniului public.

Deși contestatarii recunosc

că terenul a cărui restituire o solicită este ocupat de construcții noi, aceștia

greșit consideră că nu sunt necesare A.D.P. Pitești, apreciind că acestea sunt ușoare

și demontabile, solicitând restituirea în natură fără despăgubiri.

Construcțiile deținute

de A.D.P. Pitești nu intră la categoria construcții ușoare sau demontabile, acestea

fiind lipite de sol prin fundații, iar materialele rezultate din „demontare” nu

pot fi folosite pentru a „remonta” aceiași construcție în altă locație, neaflându-se

în situațiile prevăzute de alin. (3) și alin. (5) ale art. 10 din Legea nr. 10/2001,

așa cum rezultă din probele administrate în cauză, expertiză tehnică și înscrisuri,

în raport de care susținerile reclamanților sunt nereale în privința faptului că

nu există autorizații pentru construcțiile ce le deține.

Față de cele arătate,

s-a concluzionat că terenul și construcțiile solicitate de reclamanți fac parte

din domeniul public al Municipiului Pitești conform, hotărârea Consiliului Local

Pitești din 1999 și H.G. nr. 447/2002, și sunt de utilitate publică, deoarece pe

acest teren își desfășoară activitatea A.D.P. Pitești, astfel că, în speță,

sunt incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001, modificată și completată,

potrivit cărora „pentru suprafețele afectate de amenajări de utilitate publică,

măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

Examinând decizia în limita

criticilor de nelegalitate formulate de reclamanți și pârâți, ce permit încadrarea

în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele;

Prin recursul lor, recurenții

reclamanți au formulat critici de nelegalitate împotriva deciziei pronunțate

în apel în cel de-al treilea ciclu procesual, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că decizia recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2

alin. (2), ale art. 10 alin. (2) și alin. (3) și ale art. 21 din Legea nr. 10/2001,

ale art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, privind Normele metodologice de aplicare unitară

a Legii nr. 10/2001, precum și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește critica

potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, s-a arătat că imobilul în litigiu a fost preluat

de stat fără titlu valabil, întrucât nu au fost respectate dispozițiile Legii

nr. 119/1948, respectiv, dispozițiile art. 10 și ale art. 11 din acest act normativ,

pe de o parte, iar pe de altă parte, că dispozițiile actului normativ de preluare

contravin Constituției în vigoare la data preluării, respectiv, art. 5 și art. 8

din Constituția din 1948, situație în care reclamanții au păstrat calitatea de proprietari

asupra imobilului în litigiu și după preluarea sa în patrimoniul statului, astfel

că aceștia beneficiază de dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora „Orice persoană fizică sau juridică

are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea

sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege

și de principiile generale ale dreptului internațional”.

Această critică este nefondată,

pentru cele ce urmează;

Potrivit art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, text de lege în prezent abrogat, „Persoanele

ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de

proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau

a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi”.

Potrivit acestei dispoziții

legale, în cazul preluării imobilelor de către stat în perioada de referință a Legii

nr. 10/2001, 6 martie 1945-22 decembrie 1989, fără titlu valabil, persoanele ale

căror imobile au fost preluate își păstrează calitatea avută la data preluării,

pe care o pot exercita numai după primirea deciziei sau a hotărârii de restituire.

Deci, reclamanții nu își

pot exercita dreptul de proprietate, sub toate prerogativele sale, în baza acestei

dispoziții legale, ci numai după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de

restituire conform prevederilor legii speciale, Legea nr. 10/2001, ceea se realizează

prin parcurgerea procedurii administrative și, dacă este cazul, jurisdicționale

prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În speță, prin dispoziția

din 1 februarie 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești, constatând că nu se

poate dispune restituirea în natură a terenului în litigiu, reclamanților li s-a

respins cererea de restituire în natură a terenului în litigiu și li s-au acordat

măsuri reparatorii în echivalent, iar prin decizia pronunțată în apel, definitivă

și executorie, s-a constatat calitatea reclamanților de persoane îndreptățite și

s-a dispus obligarea pârâților la restituirea în natură a unei părți din terenul

în litigiu, respectiv a suprafeței de 9711 mp, către reclamanți.

Prin urmare, se constată

că această critică formulată de reclamanți vizează terenul pentru care s-a respins

cererea de restituire în natură, respectiv diferența dintre terenul luat abuziv

de stat de la autorii acestora în suprafață de 22070 mp, și terenul restituit în

natură prin decizia ce face obiectul prezentului recurs.

Or, câtă vreme prin decizia

recurată, definitivă, s-a dispus restituirea în natură numai a unei părți din terenul

în litigiu, se constată că reclamanții nu pot beneficia de prevederile art. 1 din

Primul Protocol adițional la CEDO, cu privire la întreaga suprafață de teren,

deoarece acestora nu li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acesteia, respectiv,

nu s-a dispus expres restituirea în natură, în integralitate, a terenului în litigiu

prin decizia administrativă sau printr-o hotărâre judecătorească, definitivă și

executorie, în urma parcurgerii modalității de restituire stabilită de statul român,

în cauză Legea nr. 10/2001.

În concluzie, se constată

că, în speță, reclamanții nu dețin, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

în forma inițială, text de lege în prezent abrogat, în patrimoniul propriu un bun

în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, cu privire la diferența dintre terenul preluat abuziv de stat și terenul

restituit în natură prin hotărârea judecătorească ce face obiectul prezentului recurs,

astfel că susținerile reclamanților în sensul că decizia recurată a fost dată cu

încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, întrucât aceștia sunt proprietarii întregii suprafețe de teren în litigiu

sunt nefondate, urmând a fi respinse în consecință.

În ceea ce privește

analiza celorlalte critici de nelegalitate, așa cum au fost expuse mai sus, formulate

de recurenții reclamanți, se impun a fi făcute următoarele precizări;

Litigiul pendinte a parcurs

mai multe cicluri procesuale complete.

În cel de-al doilea ciclu

procesual, în apel, s-a pronunțat decizia civilă nr. 125/A din 20 octombrie 2010,

prin care s-au admis apelurile declarate în cauză de reclamanții, s-a schimbat

în parte sentința apelată, în sensul că au fost obligați pârâții Municipiul Pitești,

prin primar, și A.D.P. Pitești la restituirea în natură către reclamanți a terenului

în suprafață de 8720 mp, cu amplasamentul și vecinătățile descrise în dispozitivul

acesteia; s-a menținut în rest sentința apelată și s-au respins, ca nefondate,

apelurile declarate de pârâți.

Pentru a hotărî astfel,

instanța d