ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1236/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1236/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului
civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată Tribunalului Argeș la 13
martie 2007, reclamantul B.R. a solicitat completarea Sentinței civile nr. 19
din 18 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, arătând că instanța nu s-a
pronunțat asupra acțiunii conexate formulate de acest reclamant.
Prin Sentința civilă
nr. 499 din 21 decembrie 2012 a fost admisă cererea de completare a Sentinței
civile nr. 19 din 18 ianuarie 2007 și s-a dispus completarea acesteia, în
sensul că a fost respinsă acțiunea conexată formulată de reclamantul B.R. S-a
dispus atașarea la hotărârea completată și în dosarul de hotărâri al instanței.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr.
5533/109/2006, formulată de reclamanții D.M. și D.C. împotriva pârâților
municipiul Pitești, reprezentat prin primar, Primarul Municipiului Pitești și
B.R., s-a solicitat anularea dispoziției din 25 iulie 2006 emisă de Primarul
municipiului Pitești. Pe de altă parte, prin acțiunea înregistrată sub nr.
6465/109/2006, formulată de reclamantul B.R., s-a solicitat anularea aceleiași
dispoziții din 25 iulie 2006 și restituirea în natură a imobilului construcție
și teren aferent. Cele două dosare au fost conexate la data de 30 noiembrie
2006
Prin Sentința civilă
nr. 19 din 18 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost respinsă
acțiunea formulată de D.M. și D.C., ca fiind formulată de persoane fără
calitate procesuală activă.
Instanța a omis să se
pronunțe asupra cererii conexe formulate de reclamantul B.R., astfel că, în
raport de dispozițiile art. 281
2
C. proc. civ., cererea de
completare a fost apreciată ca admisibilă.
Referitor la fondul
cererii, Tribunalul a reținut că prin dispoziția din 25 iulie 2006 emisă de
Municipiul Pitești, prin primar, s-a dispus restituirea în natură în favoarea
reclamantului B.R. a suprafeței de teren de 280 mp, situată în Pitești, str.
B.M.
Reclamantul formulase
notificarea din 14 iunie 2001 pentru restituirea în natură a proprietății
autoarei sale, F.M.G., situată în str. B.M., Pitești, compus dintr-o
construcție cu 3 camere și anexe, magazie și teren în suprafață de 375 mp.
Notificarea a fost admisă în parte, numai pentru suprafața de 280 mp, cu
mențiunea că atât construcția, cât și terenul aferent au fost înstrăinate
chiriașilor conform Legii nr. 112/1995, act normativ potrivit căruia reclamantului
i-au fost acordate despăgubiri în sumă de 22.863.369 RON vechi, prin Hotărârea
nr. 320/1997 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995. A apreciat tribunalul
că în cererea completatoare numiții D.M. și D.C. și-au păstrat calitatea de
reclamanți-pârâți, astfel că cererea trebuie pronunțată și în contradictoriu cu
aceștia, precum și cu emitenții dispoziției contestate, respectiv municipiul
Pitești, reprezentat prin primar și Primarul Municipiului Pitești.
Instanța a mai
reținut că prin Sentința civilă nr. 5984 din 6 iulie 1998 pronunțată de
Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr. 398 din 5 februarie
1999 pronunțată de Tribunalul Argeș, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4195/R
din 15 decembrie 1999 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a menținut
Hotărârea nr. 320/1997 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, contestată
de reclamant, prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri bănești ca măsură
reparatorie, motivat de faptul că imobilul este ocupat de chiriași, și,
totodată, s-a constatat că numiții D. sunt proprietarii imobilului situat în
Pitești, str. B.M., conform contractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie
1997.
Într-o altă serie de
litigii, prin Sentința civilă nr. 5640 din 24 iunie 1998 pronunțată de
Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr. 85 din 12 ianuarie 1999
pronunțată de Tribunalul Argeș, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 508 din 9
februarie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a respins acțiunea în
revendicare a reclamantului B.R. împotriva pârâților D., precum și cererea în
anularea contractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1997, admițându-se
cererea reconvențională și constatându-se că pârâții-reclamanți sunt
proprietarii imobilului în litigiu.
Într-o a treia serie
de litigii, prin Sentința civilă nr. 3341 din 24 septembrie 2003 pronunțată de
Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr. 214/A din 9 februarie
2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, irevocabilă prin Decizia civilă nr.
1678/R din 24 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a respins
acțiunea prin care reclamantul B.R. a solicitat constatarea faptului că
trecerea în proprietatea statului a imobilului în litigiu s-a făcut abuziv și
nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1997.
A constatat
tribunalul că în considerentele tuturor acestor hotărâri s-a reținut cu putere
de lucru judecat că reclamantului i-au fost acordate despăgubiri în temeiul
Legii nr. 112/1995, iar potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are
dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea
corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, nemaifiind
îndreptățit să obțină restituirea în natură, astfel cum pretinde în prezentul
litigiu. S-a apreciat, cu putere de lucru judecat că imobilul în litigiu rămâne
în proprietatea numiților D.
Pe de altă parte, s-a
mai constatat că prin Sentința civilă nr. 4291 din 7 iulie 2008 pronunțată de
Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr. 69 din 17 martie 2011
pronunțată de Tribunalul Argeș, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2200/R din
21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, s-a statuat cu putere de lucru
judecat asupra legalității emiterii dispoziției din 25 iulie 2006 a Primarului
municipiului Pitești, constatându-se nulitatea absolută parțială a acesteia cu
privire la suprafața de 85,82 mp și fiind obligați pârâții municipiul Pitești,
reprezentat prin Primar, Primarul Municipiului Pitești și Serviciul Public de
Exploatare a Patrimoniului Public Pitești să perfecteze cu soții D. contractul
de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața de teren menționată în acel
dispozitiv. Concluzionând că s-a redus chiar suprafața ce i se cuvine
reclamantului, Tribunalul a considerat că plângerea împotriva dispoziției din
25 iulie 2006 nu este fondată, astfel că a respins-o.
În termen legal
reclamantul B.R. a formulat apel împotriva sentinței tribunalului.
Prin Decizia civilă
nr. 118 din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a
respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul B.R., împotriva Sentinței
civile nr. 499 din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș. Analizând
sentința apelată în raport de criticile formulate, Curtea a reținut că, prin
încheierea din data de 30 noiembrie 2006, Tribunalul Argeș a dispus conexarea
Dosarului nr. 6465/109/2006 la Dosarul nr. 5533/109/2006, instanța apreciind că
sunt îndeplinite condițiile art. 164 C. proc. civ. Din considerentele acestei
încheieri a rezultat că cererea de conexare a fost formulată de intimații
Municipiul Pitești, prin primar și Primarul Municipiului Pitești, iar
reclamantul B.R., prin apărător, a fost de acord cu această conexare.
Independent, însă, de
poziția reclamantului la acel moment, Curtea a apreciat că instanța a aplicat
corect dispozițiile art. 164 C. proc. civ., întrucât ambele dosare au avut ca
obiect anularea dispoziției din 25 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului
Pitești. Chiar dacă în sentința a cărei completare se cere, acțiunea
reclamanților D.C. și D.M. a fost respinsă pentru lipsa calității lor
procesuale pasive, nu înseamnă că aceștia și-au pierdut calitatea de părți
procesuale în Dosarul nr. 5533/109/2006*. Se reține că, prin reunirea celor
două dosare într-unul singur, cei doi au devenit părți în Dosarul nr.
5533/109/2006 (în care inițial nu figurau, ei fiind reclamanți numai în Dosarul
nr. 6465/109/2006, conexat la prezentul) astfel că în mod corect au fost citați
de tribunal cu ocazia soluționării cererii de completare. Chiar o eventuală
greșită citare a acestora nu este de natură a-l prejudicia pe reclamant, în
condițiile în care, dat fiind că acțiunea lor a fost deja soluționată prin
Sentința nr. 19/2007, în actualul stadiu procesual instanțele nu mai analizează
pretențiile acestora.
Din perspectiva
motivului de apel referitor la art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se
reține că, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea Legii nr.
112/1995, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin
echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren
și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, iar
dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit Legii nr. 112/1995,
ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de
inflație, și valoarea corespunzătoare a imobilului.
În speță, însă,
reclamantul B.R. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în
Pitești, str. B.M., iar cererea i-a fost admisă în parte prin dispoziția din 25
iulie 2006, prin care i-a fost restituită o suprafață de 280 mp, fiind respinsă
cererea de restituire a construcției și terenului aferent, pe considerentul că
acestea au fost vândute chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995, reclamantului
fiindu-i acordate despăgubiri în sumă de 22.863.369 RON, sumă pe care acesta nu
a ridicat-o.
În acțiunea sa,
reclamantul a solicitat anularea în parte a dispoziției, numai în sensul
restituirii în natură și a construcției împreună cu terenul aferent, fără a
aduce vreo critică cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2)
din Legea nr. 112/1995. În aceste condiții, Curtea a constatat că cererea
privind acordarea diferenței dintre valoarea stabilită inițial și valoarea
corespunzătoare a imobilului este o cerere nouă, formulată pentru prima oară în
apel, ce nu poate fi primită, în raport de dispozițiile art. 294 alin. (2) C.
proc. civ., potrivit cărora în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza
sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula cereri
noi.
Instanța de apel a
constatat că tribunalul a reținut corect existența puterii de lucru judecat.
Astfel, prin Sentința civilă nr. 5984 din 6 iulie 1998 pronunțată de
Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia nr. 398 din 5 februarie 1999 a
Tribunalului Argeș, irevocabilă prin Decizia nr. 4195 din 15 decembrie 1999 a
Curții de Apel Pitești, a fost respinsă plângerea formulată de B.R. împotriva
Hotărârii nr. 320/1997 emisă de Comisia Județeană Argeș de aplicare a Legii nr.
112/1995, plângere în cadrul căreia s-a solicitat restituirea în natură a
imobilului situat în Pitești, str. B.M. În acest dosar au formulat cerere de
intervenție în interes propriu D.C. și D.M., solicitând să se constate că sunt
proprietarii imobilului în litigiu, cererea fiind admisă irevocabil.
Pe de altă parte,
prin Sentința civilă nr. 3341 din 24 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria
Pitești, definitivă prin Decizia nr. 214 din 9 februarie 2004 a Curții de Apel
Pitești, irevocabilă prin Decizia nr. 1678 din 24 noiembrie 2005 a Curții de
Apel Pitești, a fost respinsă acțiunea prin care reclamantul B.R. a solicitat,
în contradictoriu cu D.C. și D.M. și Administrația Domeniului Public Pitești,
să se constate că trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în
Pitești, str. B.M., compusă din construcție și teren de 371 mp, s-a făcut în
mod abuziv și să se constate nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1997 încheiat între R. Pitești și pârâți.
Totodată, prin
Sentința civilă nr. 3341 din 24 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria
Pitești, definitivă prin Decizia nr. 214 din 9 februarie 2004 a Curții de Apel
Pitești, irevocabilă prin Decizia nr. 1678 din 24 noiembrie 2005 a Curții de
Apel Pitești, a fost respinsă acțiunea prin care reclamantul B.R. a solicitat,
în contradictoriu cu D.C. și D.M. și Administrația Domeniului Public Pitești,
să se constate că trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în
Pitești, str. B.M., compusă din construcție și teren de 371 mp, s-a făcut în
mod abuziv și să se constate nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1997 încheiat între R. Pitești și pârâți.
S-a constatat,
așadar, că între părți s-au purtat mai multe litigii în care s-a analizat
situația juridică a imobilului în litigiu, stabilindu-se cu putere de lucru
judecat că statul a preluat imobilul cu titlu valabil și că D.C. și D.M. sunt
proprietarii imobilului în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare
încheiat în baza Legii nr. 112/1995, contract cu privire la care instanțele au
stabilit irevocabil că nu se impune a fi anulat, fiind încheiat cu respectarea
prevederilor legale în vigoare la data încheierii sale, iar cumpărătorii fiind
de bună-credință, circumstanță în care Curtea a apreciat că în mod corect
tribunalul a reținut existența puterii de lucru judecat.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamantul B.R., solicitând casarea deciziei cu
trimitere spre rejudecare, sau modificarea deciziei atacate, admiterea acțiunii
și anularea în parte a dispoziției din 25 iulie 2006 emisă de Primarul
Municipiului Pitești, în sensul obligării la restituirea în natură a imobilului
casă situat în Pitești, str. B.M. și a terenului aferent în suprafața de 82 mp.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat că, în mod greșit, prin
Decizia civilă nr. 119/2013 a Curții de Apel Pitești a fost respinsă cererea de
suspendare a judecării apelului din moment ce pe rolul Judecătoriei Pitești a
fost înregistrat Dosarul nr. 132/280/2013 prin care se solicită a se constata
că imobilul compus din casă și teren în suprafață de 371 mp situat în
localitatea Pitești, str. B.M., Jud. Argeș, a fost preluat fără titlu, în fapt,
de Statul Român. Apreciază că în mod eronat în raport de dispozițiile art. 244
alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța de apel a considerat că nu există
legătură între cauze, făcând trimitere la calea extraordinară a revizuirii în
eventualitatea pronunțării unor hotărâri contradictorii. Susține că, există
legătură între cele două litigii, stabilirea preluării fără titlu de către Stat
a imobilului influențând soluția din prezenta cauză, care vizează legalitatea
dispoziției din 25 iulie 2006 a Primarului Municipiului Pitești și restituirea
în natură a întregului imobil compus din casă și teren, împrejurare care atrage
în accepțiunea reclamantului motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
O altă critică adusă
Deciziei civile nr. 119/2013 a Curții de Apel Pitești se axează pe motivul de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susținând că
instanța de apel a omis să analizeze unul din motivele apelului. Se
argumentează că, la termenul de judecată din 30 noiembrie 2006, tribunalul a
dispus conexarea Dosarului nr. 3465/109/2006 la Dosarul nr. 5533/109/2006, fără
însă a-și motiva în vreun fel această măsură, mărginindu-se să afirme că sunt
întrunite condițiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ. Susține că în raport
de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului instanța avea obligația să-și motiveze măsura
dispusă pentru a fi posibil exercitarea unui control asupra elementelor de fapt
și de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere.
Recurentul invocă
motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitor la
nelegalitatea Deciziei civile nr. 119/2013 a Curții de Apel Pitești sub
aspectul reținerii greșite a puterii de lucru judecat. Susține că în mod eronat
instanța de fond și de apel au apreciat că Sentința civilă nr. 5984 din 6 iulie
1998 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr. 398/1999 a
Tribunalului Argeș și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4195/1999 a Curții de
Apel Pitești are putere de lucru judecat. Sunt evocate dispozițiile art. 47 din
Legea nr. 10/2001, susținându-se că, prin voința expresă a legiuitorului, a
fost înlăturată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în
această materie, persoanele îndreptățite putând apela din nou la concursul
autorității judecătorești pentru a obține măsuri reparatorii în sistemul legii
speciale, sens în care s-a făcut trimitere la jurisprudența instanțelor
judecătorești.
Se argumentează că,
în mod nelegal s-a reținut puterea lucrului judecat a Sentinței civile nr. 5640
din 24 iunie 1998 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr.
83/1999 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 508/2000 a
Curții de Apel București, reținându-se eronat și faptul că Sentința civilă nr.
3341 din 24 septembrie 2003 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin Decizia civilă
nr. 214/A/2004 a Curții de Apel și irevocabilă prin Decizia civilă nr.
1678/2005 a Curții de Apel Pitești are putere de lucru judecat față de
prezentul dosar. Toate aceste hotărâri au respins acțiunile fără a intra în
cercetarea fondului, fiind respinse pe excepția de inadmisibilitate, respectiv
pe cea a autorității lucrului judecat. În aceste condiții, recurentul apreciază
că respectivele hotărâri nu se bucură de puterea lucrului judecat și că
reiterarea aceleiași pretenții printr-o cerere ulterioară este posibilă.
Nelegalitatea
deciziei atacată sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9
C. proc. civ. este invocată și din perspectiva modului în care instanța și-a
fundamentat soluția exclusiv pe invocarea puterii de lucru judecat a altor
hotărâri, refuzând să analizeze criticile privind legalitatea dispoziției din
25 iulie 2006 în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001. Sunt aduse argumente
referitoare la reaua-credință a R. Pitești, ca reprezentant al Statului la
înstrăinarea imobilul deși cunoștea că imobilul nu a fost preluat de stat cu
titlu valabil și, în consecință, nu făcea obiectul Legii nr. 112/1995;
reaua-credință a intimaților D., care cunoșteau la momentul cumpărării că
imobilul făcea obiectul unui litigiu pe rolul Judecătoriei Pitești, litigiu în
care au și avut calitatea de intervenienți și că încheierea contractului lor de
vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1997 încalcă dispozițiile art. 1 și 9 din Legea
nr. 112/1995, având la bază o cauză ilicită, care atrage sancțiunea nulității
absolute. Consideră recurentul că este îndreptățit la restituirea în natură a
imobilului în raport de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 6 alin.
(1) din Legea nr. 213/1998, instanțele fiind datoare în cadrul contestației
formulată în temeiul art. 26 să verifice valabilitatea titlului statului cu
privire la imobilul intrat în patrimoniul său.
Intimații D.M. și
D.C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca
tardiv, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat
întrucât instanța de apel a realizat o aplicare corectă a dispozițiilor legale
atunci când a fost analizată cererea de suspendare a judecății și cea de
conexare a Dosarului nr. 3465/109/2006 la Dosarul nr. 5533/109/2006. Au fost
formulate apărări și din perspectiva reținerii corecte a efectelor puterii
lucrului judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în diversele litigii
purtate între părțile litigante, intimații dezvoltând pe larg obiectul
pricinilor soluționate prin respectivele hotărâri judecătorești.
Analizând cu
prioritate excepția tardivității recursului formulat de reclamantul B.R.,
invocată prin întâmpinare de intimații D.M. și D.C. și supusă dezbaterii
contradictorii a părților în ședință publică, Înalta Curte a constatat că
aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 301 C.
proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,
dacă legea nu dispune altfel. În speță, reclamantul a primit, la domiciliul
procedural, comunicarea Deciziei civile nr. 118 din 1 octombrie 2013 a Curții
de Apel Pitești la data de 28 octombrie 2013 astfel cum o atestă
procesul-verbal, semnat de primire. Or, de la această dată a început să curgă
termenul de recurs de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., acesta
socotindu-se împlinit la data de 13 noiembrie 2013, potrivit art. 101 alin. (1)
C. proc. civ. Recurentul-reclamant B.R. a declarat recurs la data de 11
noiembrie 2013, astfel cum o atestă data certă aplicată pe cererea acestuia de
recurs. Așadar, data declarării recursului de către reclamant se situează în
interiorul termenului legal de recurs, astfel că excepția tardivității
recursului acestei părți este nefondată și va fi respinsă ca atare.
Trecând la analiza pe
fond a recursului reclamantului, în raport de actele și lucrările dosarului,
criticile învederate prin cererea de recurs și dispozițiile legale incidente în
cauză, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul având în vedere
următoarele considerente:
Critica formulată de
reclamant referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 244 pct. 1 C.
proc. civ. în soluționarea cererii de suspendare a judecării apelului nu este
întemeiată. Instanța de apel a efectuat o aplicare și interpretare judicioasă a
dispozițiilor legale, reținând corect caracterul supletiv al dispozițiilor
înscrise în art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în raport cu care a fost
analizată conform normelor legale oportunitatea măsurii suspendării cauzei. În
acest context, în raport de finalitatea soluționării acțiunii ce formează
obiectul Dosarului nr. 132/280/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Pitești, în mod
judicios s-a constatat că măsura suspendării judecării apelului este
inoportună, datorită neîndeplinirii condiției referitoare la raportul de
interdependență între cele două cauze. Prin dispoziția din 25 iulie 2006 emisă
de Primarul municipiului Pitești a fost soluționată notificarea reclamantului
înregistrată sub nr. 21464/2001 reținând că imobilul litigios face obiect al
normelor înscrise în Legea nr. 10/2001, act normativ care reglementează regimul
juridic al imobilelor preluate abuziv de către stat, dispunând admiterea în
parte a cererii notificatorului de restituire în natură a imobilului situat în
Pitești, str. B.M. în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață de
280 mp. A fost însă respinsă cererea de restituire în natură a imobilului
construcție și a terenului aferent întrucât au fost vândute chiriașilor în
condițiile Legii nr. 112/1995. Prin cererea care formează obiectul prezentului
litigiu, reclamantul a contestat dispoziția emisă în procedura reglementată de
Legea nr. 10/2001 solicitând restituirea în natură și a construcției și a
terenului aferent, circumstanțe relevate de obiectul învestirii instanței care
au justificat corect concluzia instanței de apel în interpretarea dispozițiilor
art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. asupra neîntrunirii condiției
dependenței celor două cauze. În acest context, judicios a fost respinsă
cererea de suspendare a judecății, în condițiile verificărilor care se impuneau
în privința soluției pronunțată în contestația formulată în temeiul art. 26
alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Reclamantul a invocat
nelegalitatea deciziei instanței de apel în sensul că nu a fost analizat
motivul de apel referitor la nemotivarea măsurii conexării Dosarului nr.
3465/109/2006 la Dosarul nr. 5533/109/2006. Critica axată pe motivul de recurs
înscris în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este întemeiată. Considerentele
deciziei recurate denotă împrejurarea că instanța de apel, în exercitarea
controlului judiciar, a efectuat în limitele cererii de apel, verificarea
legalității și temeiniciei sentinței instanței de fond, răspunzând argumentat
tuturor criticilor formulate în conformitate cu exigențele impuse de art. 261
alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Se constată că, instanța de apel a examinat
critica invocată de reclamant referitoare la verificarea condițiilor prevăzute
de art. 164 C. proc. civ. care au justificat măsura conexării dispusă de
instanța de fond, concluzionând corect asupra legalității măsurii atât timp cât
prin ambele cereri părțile au contestat aceeași dispoziție emisă în procedura
specială a Legii nr. 10/2001. Aprecierea recurentului în sensul că tribunalul
nu a argumentat corespunzător măsura dispusă, nu constituie un motiv care să
conducă la desființarea hotărârii pronunțate din moment ce, în temeiul
caracterului devolutiv al apelului, instanța de prim control judiciar a
analizat susținerea reclamantului arătând, prin argumente suplimentare în
scopul complinirii motivării hotărârii fondului, legalitatea și temeinicia
conexării dispusă prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din
data de 30 noiembrie 2006.
Din această
perspectivă, considerentele deciziei recurate denotă împrejurarea că instanța
de apel a realizat un examen propriu al criticilor invocate prin cerea de apel,
verificând în mod concret elementele esențiale care i-au fost supuse analizei,
procedeu în baza căruia se poate aprecia că soluționarea cererii și a
apărărilor reclamantului prin hotărârea atacată, respectă drepturile garantate
de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv
dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.
Criticile dezvoltate
prin motivele 3 și 4 de recurs se referă la nelegalitatea deciziei atacate din
perspectiva aplicării greșite a dispozițiilor legale referitoare la puterea
lucrului judecat, în sensul că au fost opuse prezentului litigiu efectele unor
hotărâri judecătorești ce au finalizat alte litigii decât cel din prezenta
pricină și că, astfel, s-ar fi refuzat reclamantului verificarea, pe fond, a
legalității dispoziției din 25 iulie 2006 în raport cu prevederile Legii nr.
10/2001. Criticile de nelegalitate invocate de recurent, deși încadrabile în
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu au caracter fondat.
Critica recurentului
ignoră faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaște, conform dispozițiilor
legale, două manifestări procesuale - respectiv, aceea de excepție procesuală
(conform art. 1201 C. civ. de la 1864 și art. 166 C. proc. civ. de la 1865) și
aceea de prezumție, mijloc de probă, de natură să demonstreze ceva în legătură
cu raporturile juridice dintre părți [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin.
(2) C. civ.].
Dacă în manifestarea
sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de
natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune,
într-adevăr, tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ.
(obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect
important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au
fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți,
fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al
lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu
chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi
contrazis.
Această reglementare
a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia
de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între
considerentele hotărârilor judecătorești.
Este ceea ce, în mod
corect, a efectuat instanța de apel atunci când a constatat că, prin
introducerea cererii având ca obiect contestarea dispoziției din 25 iulie 2006
a Primarului municipiului Pitești, reclamantul tinde să lipsească de efectele
lucrului judecat hotărârile judecătorești anterioare prin care în mod
irevocabil s-a verificat valabilitatea titlului statului asupra imobilului litigios,
precum și valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1997 perfectat
între pârâții D.M. și D.C. și unitatea vânzătoare, respectiv R. Pitești.
Susținerea
reclamantului potrivit căreia nu s-ar fi realizat o soluționare pe fond a
contestației formulată în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr.
10/2001 împotriva dispoziției din 25 iulie 2006 a Primarului municipiului
Pitești, este eronată. Critica ignoră cadrul procesual în cadrul căruia s-a
reținut efectul pozitiv al puterii lucrului judecat.
În speță, instanța nu
a respins contestația pe temeiul excepției autorității de lucru judecat (pentru
care într-adevăr, nu se regăsea tripla identitate de elemente), ci, a dat
eficiență prezumției de lucru judecat hotărârilor judecătorești, opozabile
reclamantului, care au valoarea unor mijloace de probă, în examinarea
apărărilor realizate în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, în
legătură cu categoria măsurilor reparatorii ce puteau fi acordate pentru
imobilul litigios, preluat abuziv de către stat. Astfel, instanțele de fond au
examinat regimul juridic al imobilului din litigiu, din perspectiva
verificărilor jurisdicționale anterioare prin care a fost dezlegată problema
valabilității titlului statului și a contractului de vânzare-cumpărare
perfectat de intimați, iar ca efect al hotărârii irevocabile de respingere a
cererii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare al
intimaților D.M. și C., în mod corect s-a concluzionat că reclamantul nu poate
beneficia de măsura reparatorie a restituirii în natură a bunului imobil, ci
doar de echivalentul bănesc al acestuia, în condițiile vânzării imobilului
către chiriași, soluție preconizată de art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.
În consecință,
sprijinindu-și judecata pe efectul pozitiv al hotărârilor irevocabile
anterioare, instanța de apel a efectuat o aplicare corectă a dispozițiilor
legale atunci când a verificat măsura reparatorie care se cuvine a fi acordată
reclamantului, funcție de circumstanțele particulare ale cauzei, impuse de
situația juridică a imobilului litigios. În contextul dezlegărilor dispuse prin
hotărârile judecătorești anterioare, definitive și irevocabile, instanța de
apel corect a dat eficiență juridică Sentinței civile nr. 5984 din 6 iulie 1998
pronunțată de Judecătoria Pitești, verificare jurisdicțională realizată în
cadrul plângerii formulată de reclamantul B.R. împotriva Hotărârii nr. 320/1997
emisă de Comisia Județeană Argeș de aplicare a Legii nr. 112/1995 care a
examinat posibilitatea restituirii imobilului în natură. În contextul
verificării legalității trecerii în proprietatea statului a imobilului situat
în Pitești, str. B.M. și a legalității contractului de vânzare-cumpărare din 8
aprilie 1997 perfectat în beneficiul pârâților D. întreprinse în cadrul
litigiilor finalizate prin Sentința civilă nr. 3341 din 24 septembrie 2003 și
Sentința civilă nr. 5640 din 24 iunie 1998 pronunțate de Judecătoria Pitești
(definitive și irevocabile), în mod corect în cadrul procedurii judiciare de
față, declanșată în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr.
10/2001, instanța de apel a verificat prevalența restituirii în natură,
apreciind în contextul dezlegărilor anterioare asupra legalității acordării
măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor.
Critica reclamantului
referitoare la aplicarea greșită a legii sub aspectul reținerii efectelor
puterii lucrului judecat prin raportarea pe care o realizează la dispozițiile
art. 47 din Legea nr. 10/2001 este eronată atât din perspectiva trimiterii
recurentului la un text legal declarat neconstituțional prin Decizia Curții
Constituționale nr. 1055/2008 publicată în M. Of. nr. 737/30.10.2008 a căror
efecte juridice se răsfrâng asupra cauzei în curs de soluționare, cât și din
perspectiva ineficienței apărării din perspectiva asigurării dreptului de acces
liber la justiție. Nu se poate reține vreo vătămare a reclamantului în privința
drepturilor sale procesuale atât timp cât dreptul de acces la justiție i-a fost
recunoscut pe deplin. În speță, deși s-a dat eficiență principiului puterii
lucrului judecat care are corespondent în necesitatea de stabilitate juridică
și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a unor
chestiuni litigioase deja rezolvate, nu se poate spune că prin acest procedeu
s-a produs o restrângere a dreptului de acces la justiție. Valorificarea
dreptului pretins încălcat prin emiterea dispoziției din 25 iulie 2006 a
Primarului municipiului Pitești, a fost deschis reclamantului potrivit Legii
nr. 10/2001 în aceleași condiții ca oricăror destinatari ai acestui act
normativ, apărările acestui fiind verificate în cadrul procedurii speciale a
Legii nr. 10/2001 în legătură cu posibilitatea soluționării cererii sale de
acordare a măsurilor reparatorii sub forma restituirii în natură a imobilului
litigios, instanța apreciind în final asupra legalității măsurilor reparatorii
acordate prin echivalent.
În consecință, față
de considerentele expuse care complinesc, în parte, cele ale curții de apel,
Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de recurs circumscrise art. 304
pct. 7 și 9 C. proc. civ., drept pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312
alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de
reclamantul B.R. împotriva Deciziei civile nr. 118 din 1 octombrie 2013 a
Curții de Apel Pitești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția
tardivității recursului.
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamantul B.R. împotriva Deciziei civile nr.
118 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 aprilie 2014.
Procesat de GGC - AS