ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1236/2014

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea formulată Tribunalului Argeș la 13 martie 2007, reclamantul B.R. a solicitat completarea Sentinței civile nr. 19 din 18 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, arătând că instanța nu s-a pronunțat asupra acțiunii conexate formulate de acest reclamant. Prin Sentința civilă nr. 499 din 21 decembrie 2012 a fost admisă cererea de completare a Sentinței civile nr. 19 din 18 ianuarie 2007 și s-a dispus completarea acesteia, în sensul că a fost respinsă acțiunea conexată formulată de reclamantul B.R. S-a dispus atașarea la hotărârea completată și în dosarul de hotărâri al instanței. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin acțiunea înregistrată sub nr. 5533/109/2006, formulată de reclamanții D.M.

și D.C. împotriva pârâților municipiul Pitești, reprezentat prin primar, Primarul Municipiului Pitești și B.R., s-a solicitat anularea dispoziției din 25 iulie 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești. Pe de altă parte, prin acțiunea înregistrată sub nr. 6465/109/2006, formulată de reclamantul B.R., s-a solicitat anularea aceleiași dispoziții din 25 iulie 2006 și restituirea în natură a imobilului construcție și teren aferent. Cele două dosare au fost conexate la data de 30 noiembrie 2006 Prin Sentința civilă nr. 19 din 18 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost respinsă acțiunea formulată de D.M. și D.C., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă. Instanța a omis să se pronunțe asupra cererii conexe formulate de reclamantul B.R., astfel că, în raport de dispozițiile art. 281 2 C. proc.

civ., cererea de completare a fost apreciată ca admisibilă. Referitor la fondul cererii, Tribunalul a reținut că prin dispoziția din 25 iulie 2006 emisă de Municipiul Pitești, prin primar, s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamantului B.R. a suprafeței de teren de 280 mp, situată în Pitești, str. B.M. Reclamantul formulase notificarea din 14 iunie 2001 pentru restituirea în natură a proprietății autoarei sale, F.M.G., situată în str. B.M., Pitești, compus dintr-o construcție cu 3 camere și anexe, magazie și teren în suprafață de 375 mp. Notificarea a fost admisă în parte, numai pentru suprafața de 280 mp, cu mențiunea că atât construcția, cât și terenul aferent au fost înstrăinate chiriașilor conform Legii nr. 112/1995, act normativ potrivit căruia reclamantului i-au fost acordate despăgubiri în sumă de 22.863.369 RON vechi, prin Hotărârea nr. 320/1997 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995.

A apreciat tribunalul că în cererea completatoare numiții D.M. și D.C. și-au păstrat calitatea de reclamanți-pârâți, astfel că cererea trebuie pronunțată și în contradictoriu cu aceștia, precum și cu emitenții dispoziției contestate, respectiv municipiul Pitești, reprezentat prin primar și Primarul Municipiului Pitești.

Instanța a mai reținut că prin Sentința civilă nr. 5984 din 6 iulie 1998 pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr. 398 din 5 februarie 1999 pronunțată de Tribunalul Argeș, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4195/R din 15 decembrie 1999 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a menținut Hotărârea nr. 320/1997 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, contestată de reclamant, prin care s-a dispus acordarea de despăgubiri bănești ca măsură reparatorie, motivat de faptul că imobilul este ocupat de chiriași, și, totodată, s-a constatat că numiții D. sunt proprietarii imobilului situat în Pitești, str. B.M., conform contractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1997. Într-o altă serie de litigii, prin Sentința civilă nr. 5640 din 24 iunie 1998 pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr. 85 din 12 ianuarie 1999 pronunțată de Tribunalul Argeș, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 508 din 9 februarie 2000 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a respins acțiunea în revendicare a reclamantului B.R.

împotriva pârâților D., precum și cererea în anularea contractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1997, admițându-se cererea reconvențională și constatându-se că pârâții-reclamanți sunt proprietarii imobilului în litigiu. Într-o a treia serie de litigii, prin Sentința civilă nr. 3341 din 24 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr. 214/A din 9 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1678/R din 24 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a respins acțiunea prin care reclamantul B.R.

a solicitat constatarea faptului că trecerea în proprietatea statului a imobilului în litigiu s-a făcut abuziv și nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1997. A constatat tribunalul că în considerentele tuturor acestor hotărâri s-a reținut cu putere de lucru judecat că reclamantului i-au fost acordate despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, iar potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 are dreptul doar la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, nemaifiind îndreptățit să obțină restituirea în natură, astfel cum pretinde în prezentul litigiu.

S-a apreciat, cu putere de lucru judecat că imobilul în litigiu rămâne în proprietatea numiților D. Pe de altă parte, s-a mai constatat că prin Sentința civilă nr. 4291 din 7 iulie 2008 pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr. 69 din 17 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Argeș, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2200/R din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra legalității emiterii dispoziției din 25 iulie 2006 a Primarului municipiului Pitești, constatându-se nulitatea absolută parțială a acesteia cu privire la suprafața de 85,82 mp și fiind obligați pârâții municipiul Pitești, reprezentat prin Primar, Primarul Municipiului Pitești și Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Public Pitești să perfecteze cu soții D. contractul de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața de teren menționată în acel dispozitiv.

Concluzionând că s-a redus chiar suprafața ce i se cuvine reclamantului, Tribunalul a considerat că plângerea împotriva dispoziției din 25 iulie 2006 nu este fondată, astfel că a respins-o. În termen legal reclamantul B.R. a formulat apel împotriva sentinței tribunalului. Prin Decizia civilă nr. 118 din 1 octombrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul B.R., împotriva Sentinței civile nr. 499 din 21 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș. Analizând sentința apelată în raport de criticile formulate, Curtea a reținut că, prin încheierea din data de 30 noiembrie 2006, Tribunalul Argeș a dispus conexarea Dosarului nr. 6465/109/2006 la Dosarul nr. 5533/109/2006, instanța apreciind că sunt îndeplinite condițiile art. 164 C. proc.

civ. Din considerentele acestei încheieri a rezultat că cererea de conexare a fost formulată de intimații Municipiul Pitești, prin primar și Primarul Municipiului Pitești, iar reclamantul B.R., prin apărător, a fost de acord cu această conexare. Independent, însă, de poziția reclamantului la acel moment, Curtea a apreciat că instanța a aplicat corect dispozițiile art. 164 C. proc. civ., întrucât ambele dosare au avut ca obiect anularea dispoziției din 25 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Pitești. Chiar dacă în sentința a cărei completare se cere, acțiunea reclamanților D.C. și D.M. a fost respinsă pentru lipsa calității lor procesuale pasive, nu înseamnă că aceștia și-au pierdut calitatea de părți procesuale în Dosarul nr. 5533/109/2006*.

Se reține că, prin reunirea celor două dosare într-unul singur, cei doi au devenit părți în Dosarul nr. 5533/109/2006 (în care inițial nu figurau, ei fiind reclamanți numai în Dosarul nr. 6465/109/2006, conexat la prezentul) astfel că în mod corect au fost citați de tribunal cu ocazia soluționării cererii de completare. Chiar o eventuală greșită citare a acestora nu este de natură a-l prejudicia pe reclamant, în condițiile în care, dat fiind că acțiunea lor a fost deja soluționată prin Sentința nr. 19/2007, în actualul stadiu procesual instanțele nu mai analizează pretențiile acestora.

Din perspectiva motivului de apel referitor la art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, se reține că, în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea Legii nr. 112/1995, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, iar dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflație, și valoarea corespunzătoare a imobilului. În speță, însă, reclamantul B.R.

a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Pitești, str. B.M., iar cererea i-a fost admisă în parte prin dispoziția din 25 iulie 2006, prin care i-a fost restituită o suprafață de 280 mp, fiind respinsă cererea de restituire a construcției și terenului aferent, pe considerentul că acestea au fost vândute chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995, reclamantului fiindu-i acordate despăgubiri în sumă de 22.863.369 RON, sumă pe care acesta nu a ridicat-o. În acțiunea sa, reclamantul a solicitat anularea în parte a dispoziției, numai în sensul restituirii în natură și a construcției împreună cu terenul aferent, fără a aduce vreo critică cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 112/1995.

În aceste condiții, Curtea a constatat că cererea privind acordarea diferenței dintre valoarea stabilită inițial și valoarea corespunzătoare a imobilului este o cerere nouă, formulată pentru prima oară în apel, ce nu poate fi primită, în raport de dispozițiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu se pot schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula cereri noi. Instanța de apel a constatat că tribunalul a reținut corect existența puterii de lucru judecat. Astfel, prin Sentința civilă nr. 5984 din 6 iulie 1998 pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia nr. 398 din 5 februarie 1999 a Tribunalului Argeș, irevocabilă prin Decizia nr. 4195 din 15 decembrie 1999 a Curții de Apel Pitești, a fost respinsă plângerea formulată de B.R.

împotriva Hotărârii nr. 320/1997 emisă de Comisia Județeană Argeș de aplicare a Legii nr. 112/1995, plângere în cadrul căreia s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Pitești, str. B.M. În acest dosar au formulat cerere de intervenție în interes propriu D.C. și D.M., solicitând să se constate că sunt proprietarii imobilului în litigiu, cererea fiind admisă irevocabil. Pe de altă parte, prin Sentința civilă nr. 3341 din 24 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia nr. 214 din 9 februarie 2004 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă prin Decizia nr. 1678 din 24 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, a fost respinsă acțiunea prin care reclamantul B.R.

a solicitat, în contradictoriu cu D.C. și D.M. și Administrația Domeniului Public Pitești, să se constate că trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în Pitești, str. B.M., compusă din construcție și teren de 371 mp, s-a făcut în mod abuziv și să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1997 încheiat între R. Pitești și pârâți. Totodată, prin Sentința civilă nr. 3341 din 24 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia nr. 214 din 9 februarie 2004 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă prin Decizia nr. 1678 din 24 noiembrie 2005 a Curții de Apel Pitești, a fost respinsă acțiunea prin care reclamantul B.R. a solicitat, în contradictoriu cu D.C.

și D.M. și Administrația Domeniului Public Pitești, să se constate că trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în Pitești, str. B.M., compusă din construcție și teren de 371 mp, s-a făcut în mod abuziv și să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1997 încheiat între R. Pitești și pârâți. S-a constatat, așadar, că între părți s-au purtat mai multe litigii în care s-a analizat situația juridică a imobilului în litigiu, stabilindu-se cu putere de lucru judecat că statul a preluat imobilul cu titlu valabil și că D.C. și D.M.

sunt proprietarii imobilului în litigiu în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, contract cu privire la care instanțele au stabilit irevocabil că nu se impune a fi anulat, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data încheierii sale, iar cumpărătorii fiind de bună-credință, circumstanță în care Curtea a apreciat că în mod corect tribunalul a reținut existența puterii de lucru judecat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.R., solicitând casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare, sau modificarea deciziei atacate, admiterea acțiunii și anularea în parte a dispoziției din 25 iulie 2006 emisă de Primarul Municipiului Pitești, în sensul obligării la restituirea în natură a imobilului casă situat în Pitești, str. B.M.

și a terenului aferent în suprafața de 82 mp. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat că, în mod greșit, prin Decizia civilă nr. 119/2013 a Curții de Apel Pitești a fost respinsă cererea de suspendare a judecării apelului din moment ce pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrat Dosarul nr. 132/280/2013 prin care se solicită a se constata că imobilul compus din casă și teren în suprafață de 371 mp situat în localitatea Pitești, str. B.M., Jud. Argeș, a fost preluat fără titlu, în fapt, de Statul Român. Apreciază că în mod eronat în raport de dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța de apel a considerat că nu există legătură între cauze, făcând trimitere la calea extraordinară a revizuirii în eventualitatea pronunțării unor hotărâri contradictorii.

Susține că, există legătură între cele două litigii, stabilirea preluării fără titlu de către Stat a imobilului influențând soluția din prezenta cauză, care vizează legalitatea dispoziției din 25 iulie 2006 a Primarului Municipiului Pitești și restituirea în natură a întregului imobil compus din casă și teren, împrejurare care atrage în accepțiunea reclamantului motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. O altă critică adusă Deciziei civile nr. 119/2013 a Curții de Apel Pitești se axează pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentul susținând că instanța de apel a omis să analizeze unul din motivele apelului. Se argumentează că, la termenul de judecată din 30 noiembrie 2006, tribunalul a dispus conexarea Dosarului nr. 3465/109/2006 la Dosarul nr. 5533/109/2006, fără însă a-și motiva în vreun fel această măsură, mărginindu-se să afirme că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 164 C. proc.

civ. Susține că în raport de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului instanța avea obligația să-și motiveze măsura dispusă pentru a fi posibil exercitarea unui control asupra elementelor de fapt și de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere. Recurentul invocă motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. referitor la nelegalitatea Deciziei civile nr. 119/2013 a Curții de Apel Pitești sub aspectul reținerii greșite a puterii de lucru judecat. Susține că în mod eronat instanța de fond și de apel au apreciat că Sentința civilă nr. 5984 din 6 iulie 1998 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr. 398/1999 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4195/1999 a Curții de Apel Pitești are putere de lucru judecat.

Sunt evocate dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001, susținându-se că, prin voința expresă a legiuitorului, a fost înlăturată autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în această materie, persoanele îndreptățite putând apela din nou la concursul autorității judecătorești pentru a obține măsuri reparatorii în sistemul legii speciale, sens în care s-a făcut trimitere la jurisprudența instanțelor judecătorești.

Se argumentează că, în mod nelegal s-a reținut puterea lucrului judecat a Sentinței civile nr. 5640 din 24 iunie 1998 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr. 83/1999 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 508/2000 a Curții de Apel București, reținându-se eronat și faptul că Sentința civilă nr. 3341 din 24 septembrie 2003 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr. 214/A/2004 a Curții de Apel și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1678/2005 a Curții de Apel Pitești are putere de lucru judecat față de prezentul dosar. Toate aceste hotărâri au respins acțiunile fără a intra în cercetarea fondului, fiind respinse pe excepția de inadmisibilitate, respectiv pe cea a autorității lucrului judecat.

În aceste condiții, recurentul apreciază că respectivele hotărâri nu se bucură de puterea lucrului judecat și că reiterarea aceleiași pretenții printr-o cerere ulterioară este posibilă. Nelegalitatea deciziei atacată sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este invocată și din perspectiva modului în care instanța și-a fundamentat soluția exclusiv pe invocarea puterii de lucru judecat a altor hotărâri, refuzând să analizeze criticile privind legalitatea dispoziției din 25 iulie 2006 în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Sunt aduse argumente referitoare la reaua-credință a R. Pitești, ca reprezentant al Statului la înstrăinarea imobilul deși cunoștea că imobilul nu a fost preluat de stat cu titlu valabil și, în consecință, nu făcea obiectul Legii nr. 112/1995; reaua-credință a intimaților D., care cunoșteau la momentul cumpărării că imobilul făcea obiectul unui litigiu pe rolul Judecătoriei Pitești, litigiu în care au și avut calitatea de intervenienți și că încheierea contractului lor de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1997 încalcă dispozițiile art. 1 și 9 din Legea nr. 112/1995, având la bază o cauză ilicită, care atrage sancțiunea nulității absolute.

Consideră recurentul că este îndreptățit la restituirea în natură a imobilului în raport de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, instanțele fiind datoare în cadrul contestației formulată în temeiul art. 26 să verifice valabilitatea titlului statului cu privire la imobilul intrat în patrimoniul său. Intimații D.M. și D.C. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca tardiv, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat întrucât instanța de apel a realizat o aplicare corectă a dispozițiilor legale atunci când a fost analizată cererea de suspendare a judecății și cea de conexare a Dosarului nr. 3465/109/2006 la Dosarul nr. 5533/109/2006.

Au fost formulate apărări și din perspectiva reținerii corecte a efectelor puterii lucrului judecat a hotărârilor judecătorești pronunțate în diversele litigii purtate între părțile litigante, intimații dezvoltând pe larg obiectul pricinilor soluționate prin respectivele hotărâri judecătorești. Analizând cu prioritate excepția tardivității recursului formulat de reclamantul B.R., invocată prin întâmpinare de intimații D.M. și D.C. și supusă dezbaterii contradictorii a părților în ședință publică, Înalta Curte a constatat că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, reclamantul a primit, la domiciliul procedural, comunicarea Deciziei civile nr. 118 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești la data de 28 octombrie 2013 astfel cum o atestă procesul-verbal, semnat de primire. Or, de la această dată a început să curgă termenul de recurs de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ., acesta socotindu-se împlinit la data de 13 noiembrie 2013, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ. Recurentul-reclamant B.R. a declarat recurs la data de 11 noiembrie 2013, astfel cum o atestă data certă aplicată pe cererea acestuia de recurs. Așadar, data declarării recursului de către reclamant se situează în interiorul termenului legal de recurs, astfel că excepția tardivității recursului acestei părți este nefondată și va fi respinsă ca atare.

Trecând la analiza pe fond a recursului reclamantului, în raport de actele și lucrările dosarului, criticile învederate prin cererea de recurs și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul având în vedere următoarele considerente: Critica formulată de reclamant referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. în soluționarea cererii de suspendare a judecării apelului nu este întemeiată. Instanța de apel a efectuat o aplicare și interpretare judicioasă a dispozițiilor legale, reținând corect caracterul supletiv al dispozițiilor înscrise în art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în raport cu care a fost analizată conform normelor legale oportunitatea măsurii suspendării cauzei.

În acest context, în raport de finalitatea soluționării acțiunii ce formează obiectul Dosarului nr. 132/280/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Pitești, în mod judicios s-a constatat că măsura suspendării judecării apelului este inoportună, datorită neîndeplinirii condiției referitoare la raportul de interdependență între cele două cauze. Prin dispoziția din 25 iulie 2006 emisă de Primarul municipiului Pitești a fost soluționată notificarea reclamantului înregistrată sub nr. 21464/2001 reținând că imobilul litigios face obiect al normelor înscrise în Legea nr. 10/2001, act normativ care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de către stat, dispunând admiterea în parte a cererii notificatorului de restituire în natură a imobilului situat în Pitești, str. B.M.

în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață de 280 mp. A fost însă respinsă cererea de restituire în natură a imobilului construcție și a terenului aferent întrucât au fost vândute chiriașilor în condițiile Legii nr. 112/1995. Prin cererea care formează obiectul prezentului litigiu, reclamantul a contestat dispoziția emisă în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001 solicitând restituirea în natură și a construcției și a terenului aferent, circumstanțe relevate de obiectul învestirii instanței care au justificat corect concluzia instanței de apel în interpretarea dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. asupra neîntrunirii condiției dependenței celor două cauze. În acest context, judicios a fost respinsă cererea de suspendare a judecății, în condițiile verificărilor care se impuneau în privința soluției pronunțată în contestația formulată în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Reclamantul a invocat nelegalitatea deciziei instanței de apel în sensul că nu a fost analizat motivul de apel referitor la nemotivarea măsurii conexării Dosarului nr. 3465/109/2006 la Dosarul nr. 5533/109/2006. Critica axată pe motivul de recurs înscris în art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este întemeiată. Considerentele deciziei recurate denotă împrejurarea că instanța de apel, în exercitarea controlului judiciar, a efectuat în limitele cererii de apel, verificarea legalității și temeiniciei sentinței instanței de fond, răspunzând argumentat tuturor criticilor formulate în conformitate cu exigențele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Se constată că, instanța de apel a examinat critica invocată de reclamant referitoare la verificarea condițiilor prevăzute de art. 164 C. proc.

civ. care au justificat măsura conexării dispusă de instanța de fond, concluzionând corect asupra legalității măsurii atât timp cât prin ambele cereri părțile au contestat aceeași dispoziție emisă în procedura specială a Legii nr. 10/2001.

Aprecierea recurentului în sensul că tribunalul nu a argumentat corespunzător măsura dispusă, nu constituie un motiv care să conducă la desființarea hotărârii pronunțate din moment ce, în temeiul caracterului devolutiv al apelului, instanța de prim control judiciar a analizat susținerea reclamantului arătând, prin argumente suplimentare în scopul complinirii motivării hotărârii fondului, legalitatea și temeinicia conexării dispusă prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 30 noiembrie 2006. Din această perspectivă, considerentele deciziei recurate denotă împrejurarea că instanța de apel a realizat un examen propriu al criticilor invocate prin cerea de apel, verificând în mod concret elementele esențiale care i-au fost supuse analizei, procedeu în baza căruia se poate aprecia că soluționarea cererii și a apărărilor reclamantului prin hotărârea atacată, respectă drepturile garantate de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul de acces liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. Criticile dezvoltate prin motivele 3 și 4 de recurs se referă la nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva aplicării greșite a dispozițiilor legale referitoare la puterea lucrului judecat, în sensul că au fost opuse prezentului litigiu efectele unor hotărâri judecătorești ce au finalizat alte litigii decât cel din prezenta pricină și că, astfel, s-ar fi refuzat reclamantului verificarea, pe fond, a legalității dispoziției din 25 iulie 2006 în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001. Criticile de nelegalitate invocate de recurent, deși încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu au caracter fondat. Critica recurentului ignoră faptul că autoritatea de lucru judecat cunoaște, conform dispozițiilor legale, două manifestări procesuale - respectiv, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. de la 1864 și art. 166 C. proc. civ. de la 1865) și aceea de prezumție, mijloc de probă, de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.]. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune, într-adevăr, tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ.

(obiect, părți, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Este ceea ce, în mod corect, a efectuat instanța de apel atunci când a constatat că, prin introducerea cererii având ca obiect contestarea dispoziției din 25 iulie 2006 a Primarului municipiului Pitești, reclamantul tinde să lipsească de efectele lucrului judecat hotărârile judecătorești anterioare prin care în mod irevocabil s-a verificat valabilitatea titlului statului asupra imobilului litigios, precum și valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1997 perfectat între pârâții D.M. și D.C. și unitatea vânzătoare, respectiv R. Pitești. Susținerea reclamantului potrivit căreia nu s-ar fi realizat o soluționare pe fond a contestației formulată în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 împotriva dispoziției din 25 iulie 2006 a Primarului municipiului Pitești, este eronată.

Critica ignoră cadrul procesual în cadrul căruia s-a reținut efectul pozitiv al puterii lucrului judecat. În speță, instanța nu a respins contestația pe temeiul excepției autorității de lucru judecat (pentru care într-adevăr, nu se regăsea tripla identitate de elemente), ci, a dat eficiență prezumției de lucru judecat hotărârilor judecătorești, opozabile reclamantului, care au valoarea unor mijloace de probă, în examinarea apărărilor realizate în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, în legătură cu categoria măsurilor reparatorii ce puteau fi acordate pentru imobilul litigios, preluat abuziv de către stat.

Astfel, instanțele de fond au examinat regimul juridic al imobilului din litigiu, din perspectiva verificărilor jurisdicționale anterioare prin care a fost dezlegată problema valabilității titlului statului și a contractului de vânzare-cumpărare perfectat de intimați, iar ca efect al hotărârii irevocabile de respingere a cererii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare al intimaților D.M. și C., în mod corect s-a concluzionat că reclamantul nu poate beneficia de măsura reparatorie a restituirii în natură a bunului imobil, ci doar de echivalentul bănesc al acestuia, în condițiile vânzării imobilului către chiriași, soluție preconizată de art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

În consecință, sprijinindu-și judecata pe efectul pozitiv al hotărârilor irevocabile anterioare, instanța de apel a efectuat o aplicare corectă a dispozițiilor legale atunci când a verificat măsura reparatorie care se cuvine a fi acordată reclamantului, funcție de circumstanțele particulare ale cauzei, impuse de situația juridică a imobilului litigios. În contextul dezlegărilor dispuse prin hotărârile judecătorești anterioare, definitive și irevocabile, instanța de apel corect a dat eficiență juridică Sentinței civile nr. 5984 din 6 iulie 1998 pronunțată de Judecătoria Pitești, verificare jurisdicțională realizată în cadrul plângerii formulată de reclamantul B.R. împotriva Hotărârii nr. 320/1997 emisă de Comisia Județeană Argeș de aplicare a Legii nr. 112/1995 care a examinat posibilitatea restituirii imobilului în natură.

În contextul verificării legalității trecerii în proprietatea statului a imobilului situat în Pitești, str. B.M. și a legalității contractului de vânzare-cumpărare din 8 aprilie 1997 perfectat în beneficiul pârâților D. întreprinse în cadrul litigiilor finalizate prin Sentința civilă nr. 3341 din 24 septembrie 2003 și Sentința civilă nr. 5640 din 24 iunie 1998 pronunțate de Judecătoria Pitești (definitive și irevocabile), în mod corect în cadrul procedurii judiciare de față, declanșată în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de apel a verificat prevalența restituirii în natură, apreciind în contextul dezlegărilor anterioare asupra legalității acordării măsurilor reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor.

Critica reclamantului referitoare la aplicarea greșită a legii sub aspectul reținerii efectelor puterii lucrului judecat prin raportarea pe care o realizează la dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001 este eronată atât din perspectiva trimiterii recurentului la un text legal declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1055/2008 publicată în M. Of. nr. 737/30.10.2008 a căror efecte juridice se răsfrâng asupra cauzei în curs de soluționare, cât și din perspectiva ineficienței apărării din perspectiva asigurării dreptului de acces liber la justiție. Nu se poate reține vreo vătămare a reclamantului în privința drepturilor sale procesuale atât timp cât dreptul de acces la justiție i-a fost recunoscut pe deplin.

În speță, deși s-a dat eficiență principiului puterii lucrului judecat care are corespondent în necesitatea de stabilitate juridică și ordine socială, fiind interzisă readucerea în fața instanțelor a unor chestiuni litigioase deja rezolvate, nu se poate spune că prin acest procedeu s-a produs o restrângere a dreptului de acces la justiție. Valorificarea dreptului pretins încălcat prin emiterea dispoziției din 25 iulie 2006 a Primarului municipiului Pitești, a fost deschis reclamantului potrivit Legii nr. 10/2001 în aceleași condiții ca oricăror destinatari ai acestui act normativ, apărările acestui fiind verificate în cadrul procedurii speciale a Legii nr. 10/2001 în legătură cu posibilitatea soluționării cererii sale de acordare a măsurilor reparatorii sub forma restituirii în natură a imobilului litigios, instanța apreciind în final asupra legalității măsurilor reparatorii acordate prin echivalent.

În consecință, față de considerentele expuse care complinesc, în parte, cele ale curții de apel, Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de recurs circumscrise art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., drept pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.R. împotriva Deciziei civile nr. 118 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității recursului. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.R. împotriva Deciziei civile nr. 118 din 1 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014. Procesat de GGC - AS