ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 212/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 212/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 22 mai 2006, reclamantul R.G.D.C. a formulat

în contradictoriu cu pârâții Municipiul Pitești și Primăria Pitești,

contestație împotriva dispoziției nr. 1648 din 2 mai 2006, solicitând anularea

acesteia, și în principal, să se dispună restituirea în natură a terenului în

suprafață de 2.140 mp., situat în Pitești, județul Argeș, iar în subsidiar, în

măsura în care nu este posibilă restituirea integrală a vechiului amplasament,

să-i fie atribuit reclamantului în compensare, teren situat în imediata

vecinătate sau pe un alt amplasament disponibil, aflat la dispoziția pârâților,

precum și în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, măsuri reparatorii în echivalent

pentru construcțiile existente pe teren, la data preluării de către stat, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că, în condițiile Legii nr. 10/2001, autorul său R.I.G. a notificat pe

pârâți, solicitând acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață

reală de 2.294 mp. și construcțiile mai sus menționate, ce au fost expropriate

prin Decizia nr. 285/1963 emisă de fostul Consiliu Popular Pitești și care, au

fost proprietatea notificatorului fiind dobândite prin actul dotai autentificat

sub nr. 877 din 30 august 1911.

În mod nelegal, prin dispoziția a

cărei desființare se solicită, pentru terenul în discuție, reclamantului i-au

fost acordate despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor, aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, deși, în realitate, există posibilitatea restituirii în natură a

acestuia, pe vechiul amplasament, sau pe un alt amplasament aflat la dispoziția

pârâților și, de asemenea, nu s-a dispus nimic în legătură cu imobilele

construcții expropriate.

Prin sentința civilă nr. 318/2006

Tribunalul Argeș a respins acțiunea ca nefondată.

Apelul reclamantului a fost admis prin

Decizia civilă nr. 167/A/2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești care a

desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de

fond.

S-a reținut, în esență, că din

motivarea sentinței civile apelate, rezultă că instanța de fond nu a fost

preocupată să rezolve procesul și să cerceteze fondul pricinii și în legătură

cu capătul de cerere prin care reclamantul a solicitat acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent pentru construcțiile existente pe teren la data

preluării, fiind astfel incidente dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 7128 din 1 iulie 2009,

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de

pârâți împotriva Deciziei nr. 167/A/2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

reținând că nu a fost soluționat capătul de cerere privind acordarea măsurilor

reparatorii pentru construcțiile existente pe teren.

Rejudecînd fondul, prin sentința

civilă nr. 76 din 13 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă

a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Rădulescu Gh.Dumitru

Cristian și a fost anulată în parte Dispoziția nr. 1648 din 2 mai 2006 și s-a

constatat că în calitate de moștenitor al autorului R.I.G., reclamantul este

îndreptățit să i se restituie în natură următoarele terenuri situate în

Pitești, județul Argeș: parcela A în suprafață de 269 mp. și parcela B în

suprafață de 57 mp., astfel cum au fost identificate și evidențiate în schița

anexă la raportul de expertiză D.C. fila 218, Dosar nr. 3833/109/2006 al Curții

de Apel Pitești.

S-a constatat că reclamantul este

îndreptățit la despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005, pentru suprafața

de 1.968 mp. teren, în loc de 2.140 mp. teren.

S-a respins cererea privind acordarea

de despăgubiri pentru construcții.

Au fost obligați pârâții să plătească

reclamantului suma de 3.400 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut următoarele:

Prin dispoziția nr. 1648 din 2 mai 2006,

s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

abuziv notificatorului R.I.G. - decedat la data de 12 septembrie 2003 - pentru

terenul în suprafață de 2.140 mp. situat în Pitești, constatându-se că, în

prezent, imobilul este ocupat de construcții noi și este afectat de amenajări

de utilitate publică - blocul 15, complex comercial, alee carosabilă, alei

acces la blocuri, parcare betonată, conducte, canale și cabluri, edilitar

subterane, spații verzi - iar în Mun. Pitești nu au fost identificate bunuri

sau servicii care să poată fi oferite în compensare, și de asemenea, că

valoarea despăgubirilor calculate la expropriere în anul 1962, au fost în sumă

de 17.052,52 lei.

Dispoziția nr. 1648 din 2 mai 2006, a

fost emisă după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, iar în notificarea nr.

788/29855 din 23 august 2001 (fila 41) înaintată prin intermediul executorului

judecătoresc semnatarul ei, R.I.G., a solicitat acordarea de măsuri reparatorii

în natură sau echivalent - numai pentru terenul în suprafață de 2.294 mp situat

în Pitești, nu și pentru construcții.

Reclamantul are calitatea de persoană

îndreptățită la restituire în sensul cerut de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

- republicată, fiind potrivit certificatului eliberat de B.N.P. D.I. sub nr. 12/2004,

moștenitorul defunctului R.G. - decedat la data de 12 septembrie 2003, la

rândul său, în calitate de descendent de gradul I, moștenitorul defunctului R.I.,

care, prin actul dotai autentificat sub nr. 877/30 august  1911 a devenit

proprietarul unei perechi de case situate în Pitești.

Prin Decizia nr. 285/1963, terenul în

suprafață de 2.140 mp. și construcțiile în suprafață de 154 mp. au fost

expropriate, în actul de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării

abuzive, R.G. fiind individualizat, în favoarea acestuia, ca și în favoarea

reclamantului, în ce privește calitatea de persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii, operând și prezumția prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

republicată.

În raport de planul cadastral întocmit

în anul 1932, experții cauzei au stabilit că terenul revendicat de reclamant,

are în fapt suprafața de 2294 mp, teren ce a făcut obiectul măsurii de

expropriere.

A constatat expertul judiciar D.C.,

prin completarea la raportul de expertiză efectuată în apel, la care, așa cum

se poate observa (fila 228 Dosar 3833/109/2006) părțile nu au formulat obiecțiuni,

că pe vechiul amplasament, fără a fi afectate amenajările de utilitate publică

respectiv, rețele edilitare, iar instanța de judecată a constatat astfel că pot

fi restituite următoarele suprafețe de teren identificate în schița raportului

de expertiză (fila 218 din același dosar): parcela A în suprafață de 269 mp. și

parcela B în suprafață de 57 mp.

Față de aceste împrejurări instanța a

aplicat dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, așa cum s-a arătat, în

cadrul procedurii administrative, autorul R.I.G. nu a solicitat acordarea de

măsuri reparatorii pentru construcțiile expropriate, iar o astfel de cerere nu

poate fi adresată direct instanței, decât cu încălcarea dispozițiilor art. 21

și următoarele din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței instanței de fond,

în termen legal au declarat apel: reclamantul R.D., precum și apelanții-pârâți

Municipiul Pitești - reprezentat prin Primar și Primăria Municipiului Pitești,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive, în

esență:

Reclamantul a criticat sentința pentru

două aspecte și anume:

- în mod eronat prima instanță a

respins cererea privind acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate

pentru o suprafață de 154 mp., deși la dosarul cauzei existau dovezi în sensul

că autorul apelantului reclamant a fost expropriat și casele de pe teren au

fost demolate, prin această soluție i s-a agravat situația în propria cale de

atac și au fost ignorate dispozițiile art. 315 C. proc. civ. în ceea ce privește

îndrumările obligatorii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Se solicită

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcții;

- nelegal prima instanță a admis

restituirea în natură a suprafețelor de 269 mp. din parcela A, identificată în

anexa la raportul de expertiză tehnică întocmită de către inginer expert D.C.,

iar din parcela B, numai suprafața de 57 mp., identificată în cuprinsul

aceluiași raport de expertiză. Se solicită astfel admitere apelului cu

consecința restituirii în natură a suprafeței de 514 mp. pentru parcela A și a

suprafeței de 84 mp., pentru parcela B.

Apelanții-pârâți, Primarul și Primăria

Municipiului Pitești, au criticat sentinței instanței de fond pentru

următoarele considerente:

- instanța de fond a ignorat dispozițiile

obligatorii ale deciziei de casare pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în sensul că, instanța trebuia să se pronunțe numai în ceea ce

privește construcțiile care au existat pe teren la data preluării de către

stat, nu și în ceea ce privește terenul solicitat de către apelantul-reclamant;

- în situația în care se va trece

peste această apărare apelanții-pârâți solicită ca pe fond să se respingă

contestația formulată de către apelantul-reclamant, deoarece, din concluziile

raportului de expertiză tehnică întocmit la dosar, precum și din înscrisurile

depuse pe parcursul ciclurilor procesuale, rezultă în mod indubitabil că nu se

poate acorda apelantului-reclamant vreo suprafață de teren în natură pentru

următoarele considerente:

În ceea ce privește parcela A în

suprafață de 513 mp., solicitată de altfel a fi restituită în natură de către

apelantul-reclamant, urmează ca instanța să aibă în vedere faptul că din

această suprafață de teren 298 mp. au destinație de parcare auto și spațiu

verde, în plus suprafața de teren este străbătută de o alee pietonală și

afectată de utilități publice, respectiv rețea de gaze și cablu electric.

Referitor la parcela B în suprafață de

84 mp., apelanții-pârâți fac precizarea că aceasta are destinația de spațiu verde

și este traversată de o alee pietonală de acces la imobil și reprezintă, de

altfel, zona de siguranță a Complexului D.C.; în plus, terenul este traversat

subteran de conducte apă, gaze, agent termic și cămine de vizitare a acestor

rețele.

În ședința din 30 septembrie 2010,

apelantul-reclamant a solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent

pentru construcțiile demolate pe o suprafață de 154 mp. teren, iar instanța,

din oficiu, a constatat că se impune administrarea probei cu cercetare locală,

însă, după depunerea de către părți a planșelor foto cu terenul în litigiu, iar

părțile s-au conformat acestei dispoziții a instanței, situație fată de care,

la filele 37-45 din dosar, se află aceste fotografii.

Prin Decizia civilă nr. 21/ A din 10

februarie 2011 Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de pârâți, a

schimbat sentința în sensul respingerii, a admis în parte contestația numai

privind acordarea măsurilor reparatorii pentru construcțiile demolate de pe

suprafața de 154 mp și a respins apelul reclamantului.

În considerente a reținut că, în mod

greșit s-au restituit în natură suprafețele de 269 mp din parcela A și de 57 mp

din parcela B.

Astfel, așa cum rezultă în mod clar

din procesul verbal încheiat cu ocazia efectuării cercetării locale, a rezultat

în mod cert că din terenul identificat la parcela A în suprafață de 269 mp.,

care a fost restituit în mod nelegal de către instanța de fond, suprafața de

140 mp. are destinația de parc, pe care sunt amplasate bănci și care figurează

în evidențele Primăriei Municipiului Pitești ca spațiu verde aferent

blocurilor, fiind plantați copaci de agrement.

Această situație rezultă cu

certitudine și din planșele foto aflate la dosar, respectiv planșa nr. 2 la

fila 38 și la fila 43.

Pe acest teren, așa cum rezultă din

relațiile depuse la dosar, se află conducte de gaze, de termoficare, cabluri de

telefon, iar la marginea terenului se află stâlpii de energie electrică, toate

aceste împrejurări fiind constatate personal de către completul de judecată. In

plus, există și un cămin de vizitare.

Diferența de 90 mp., din terenul

arătat mai sus, până la suprafața de 239 mp., are destinația de parcare

betonată și deservește blocurile 15 și 16, fiind cuprinsă ca atare în

inventarul domeniului public al Municipiului Pitești.

Și pe acest teren instanța a constatat

afectarea de utilități publice, respectiv conducte de gaze, telefonie și

electrice. In plus, pe partea de Sud-Est a terenului se află o alee de acces

către blocul 15, din care apelantul-reclamant solicită retrocedarea a

aproximativ 3 m.

În ceea ce privește cealaltă suprafață

de teren de 54 mp. Din paecela B, pentru care reclamantul ar solicita, de fapt,

84 mp., se constată de către instanță că acest teren reprezintă spațiu verde

aferent Complexului D.C., teren pe care se află plantat un copac vechi, iar

acest teren este traversat de două rețele electrice și reprezintă zona de

siguranță a complexului, situație care rezultă cu certitudine din planșele foto

aflate la filele 44 jos și 45 din dosar, precum și la fila 39, fiind străbătut

de o alee de acces.

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001

prin teren liber restituibil în natură se înțelege terenul neconstruit sau

neafectat de amenajări de utilitate publică, ce nu afectează căile de acces,

respectiv existența pe terenul în litigiu a unor străzi, parcări, trotuare,

precum și existența sau utilizarea unor amenajări subterane (conductele de

alimentare cu apă, gaze, electricitate, cablu TV, telefonie).

Referitor la susținerea

apelanților-pârâți din prima critică de apel, potrivit cu care instanța de fond

ar fi nesocotit dispozițiile imperative cuprinse în considerentele deciziei Înaltei

Curți de Casație și Justiție, ignorându-se art. 315 C. proc. civ., în sensul că

instanța ar fi trebuit să se pronunțe numai cu privire la capătul de cerere

referitor la construcțiile demolate de pe terenul proprietatea autorului

apelantului-reclamant, Curtea a reținut că această critică este nefondată,

deoarece este adevărat că instanța supremă a impus obligația instanței de fond

de a se pronunța în mod obligatoriu cu privire la aceste despăgubiri conform

Legii nr. 10/2001, însă nu a statuat în mod irevocabil pentru terenul solicitat

în baza Legii speciale, situație față de care, în mod legal, s-a pronunțat

prima instanță.

Însă, critica este fondată sub

aspectul că instanța de fond, deși s-a pronunțat pe acest capăt de cerere în

sensul respingerii acestuia, pe considerentul că autorul apelantului-reclamant

nu a avut o cerere în acest sens la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001,

situație de altfel reală, și că s-ar încălca principiul disponibilității,

Curtea reține totuși că în cauză prevalează dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

și sub acest aspect, raportat la îndrumările cuprinse în decizia de casare a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, va proceda la admiterea acestui capăt de cerere

în sensul acordării măsurilor reparatorii în echivalent bănesc pentru

construcțiile demolate de pe suprafața de 154 mp. teren.

În concluzie, Curtea a admis apelul

declarat de apelanții-pârâți, cu consecința respingerii cererii de restituire

în natură a terenurilor și de a menține dispoziția nr. 1648 din 2 mai 2006

emisă de către Primar, pe acest aspect.

Apelul formulat de către

apelantul-reclamant a fost respins față de considerentele expuse pe larg în

analiza apelului declarat de către apelanții-pârâți, cu mențiunea că atâta

vreme cât soluția instanței de fond a fost nelegală pentru restituirea în

natură a terenurilor în suprafață de 269 mp. în parcela A și 57 mp. în parcela

B, nu se poate admite situația ca apelantului-reclamant să i se restituie

terenul în suprafață de 514 mp. parcela A și 84 mp. parcela B.

Sub acest aspect, pentru diferența

solicitată de către apelantul-reclamant, soluția instanței de fond de

respingere a contestației pentru restituirea în natură este legală, aceste

terenuri fiind cuprinse în sintagma „amenajări de utilitate publică" și

fiind exceptate de la restituirea în natură, situație confirmată de altfel, în

afară de cercetarea la fața locului, proba cu înscrisuri de la SC D.S. SA

Pitești, SC R. SA București - Direcția de Telecomunicații Argeș, SC E.O. SA

Pitești și SC A.C. SA Pitești, și de rapoarte de expertiză tehnică întocmite de

către toți experții numiți în cauză, pe parcursul ciclurilor procesuale

(reprezentând blocul, Complex Comercial, alee carosabilă, alei acces la

blocuri, conducte, canale și cabluri edilitar subterane, spații verzi).

În ceea ce privește susținerea

apelantului-reclamant că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea

privind acordarea de despăgubiri pentru construcții cu ignorarea dispozițiilor art.

315 C. proc. civ., așa cum s-a precizat mai sus în critica apelanților-pârâți,

instanța s-a pronunțat pe acest capăt de cerere în sensul respingerii, pe

considerentul că autorul reclamantului nu a formulat această cerere la data

apariției Legii nr. 10/2001, prin notificare, însă, Curtea, așa cum rezultă din

considerentele precizate mai sus, a admis acest capăt de cerere.

Nici susținerea potrivit cu care, prin

soluția pronunțată a fost încălcat principiul non reformatio inpejus nu este

fondată, neverificându-se în nici un moment în speța dedusă judecății,

agravarea situației în propria cale de atac, cu atât mai mult cu cât dosarul a

parcurs mai multe cicluri procesuale.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs reclamantul și pârâții.

În recursul declarat de reclamant și

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., arătând că

există o neconcordanță între considerentele deciziei prin care s-a reținut că

trebuie admis capătul de cerere privind acordarea măsurilor reparatorii pentru

construcțiile demolate și dispozitivul acesteia prin care s-a respins apelul

reclamantului, în loc să fie admis în parte pentru acest capăt de cerere. In

dezvoltarea acestei critici a precizat că prin decizia de casare s-a statuat

irevocabil că, din eroare, instanța de fond nu s-a preocupat de soluționarea

cererii privind măsurile reparatorii pentru construcții.

A mai susținut că greșit nu i-au fost

acordate cheltuielile de judecată în cuantum de 4400 lei solicitate prin

concluziile verbale.

De asemenea, instanța a încălcat

dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât a nesocotit concluziile

rapoartelor de expertiză efectuate în cauză potrivit cărora se pot restitui în

natură suprafețele de 269 mp din parcela A și 57 mp din parcela B și pe cele

ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ. deoarece trebuia să dispună efectuarea

unui supliment la raportul de expertiză efectuat în apel pentru a se stabili

dacă cele două parcele propuse a fi restituite în natură au fost afectate de

utilități publice anterior sau ulterior efectuării expertizei.

În recursul pârâților, întemeiat pe

pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., s-a susținut că în mod greșit au fost

acordate despăgubiri pentru construcțiile demolate deoarece prin notificare s-a

solicitat doar restituirea în natură sau echivalent a terenului de 2294 mp.

Recursurile sunt fondate pentru

considerentele care succed.

Acordarea despăgubirilor pentru

construcțiile demolate a constituit o critică comună în ambele apeluri,

reclamantul menționând că, în mod greșit s-a respins acest capăt de cerere, iar

pârâții au arătat că instanța trebuia să se pronunțe doar pe acordarea acestor

despăgubiri potrivit îndrumărilor deciziei de casare.

Din cuprinsul considerentelor deciziei

atacate rezultă, însă, că instanța de apel nu a analizat această critică așa

cum a fost formulată de fiecare parte, pronunțându-se pe apelul pârâților

asupra unei chestiuni care nu s-a cerut. Astfel, deși pârâții au învederat că

singura problemă ce trebuia dezlegată în cauză, conform deciziei instanței

superioare, era aceea a acordării despăgubirilor pentru construcții, instanța a

analizat fondul acestui capăt de cerere și a conchis că în baza art. 315 C.

proc. civ. este obligată să țină seama de îndrumările deciziei de casare, sens

în care a constatat că se impune acordarea despăgubirilor pentru construcțiile

demolate de pe suprafața de 154 mp teren. Insă, această analiză trebuia făcută

în soluționarea apelului reclamantului, deoarece el a solicitat acordarea

despăgubirilor.

Procedând astfel, instanța a încălcat

principiul tantum devolutum quantum appellatum potrivit căruia era obligată să

analizeze toate motivele invocate de apelanți. În speță, motivele de apel

formulate de reclamant nu au fost deloc analizate, instanța limitându-se a

răspunde la critica privind acordarea despăgubirilor pentru construcții, că

acest capăt de cerere a fost corect respins de prima instanță întrucât autorul

reclamantului nu a formulat notificare și în acest sens, fapt ce contravine

deciziei de casare prin care s-a reținut că au fost solicitate și aceste

despăgubiri.

Având în vedere considerentele de mai

sus se impune admiterea recursului reclamantului, casarea deciziei atacate și

trimiterea cauzei la aceeași instanță în vederea rejudecării apelurilor.

Pentru a se asigura o judecată unitară

se va admite și apelul pârâților.

În rejudecare, celelalte critici

inserate în motivarea recursurilor vor fi luate în considerare drept apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamantul R.G.D.C. și de pârâții Municipiul Pitești prin Primar și Primăria

Municipiului Pitești împotriva Deciziei nr. 21/ A din 10 februarie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia atacată și trimite

cauza la aceeași instanță de apel pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 ianuarie 2012.