ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1224/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 30

ianuarie 2013, reclamantul A.Ș. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale și pe SC F. SA prin lichidator judiciar SC A. IPURL,

solicitând anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor din 20 decembrie 1996 pentru suprafața de 6535 m.p.

În motivarea cererii reclamantul

a învederat că, potrivit procesului-verbal de punere în posesie din 25 iunie 2003

este proprietarul unei suprafețe de 8 ha teren în extravilanul comunei Mihăești,

din care 6535 m.p. au fost atribuiți în mod nelegal societății pârâte, în condițiile

Legii nr. 15/1990.

La data de 2 aprilie 2013

SC E. SRL Câmpulung a depus cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâților,

respinsă în principiu prin încheierea din 5 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești,

secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pentru ca la 18 aprilie 2013,

aceeași societate să formuleze cerere de intervenție în interes propriu prin care,

învederând că a dobândit prin adjudecare în anul 2005, suprafața de teren în litigiu,

a solicitat respingerea acțiunii.

Această din urmă cerere

de intervenție a fost încuviințată în principiu prin încheierea instanței din

19 aprilie 2013.

Prin sentința nr. 37

din 27 februarie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că, la data emiterii certificatului de atestare

în favoarea SC F. SA, erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din H.G.

nr. 834/1991, pârâta, societate comercială cu capital integral de stat, având în

folosință terenul în discuție - cu destinația curți-construcții - necesar desfășurării

activității sale.

De asemenea, instanța

a constatat că suprafața de teren în litigiu a rămas în patrimoniul societății pârâte

și după ce, în anul 2003 a pus la dispoziția comunei Mihăești toate terenurile cu

destinație agricolă din domeniul privat al statului precum și inclusiv la data desfășurării

procedurii de executare silită din anul 2005, în urma căreia suprafața respectivă

a fost intabulată în favoarea adjudecatarei SC E. SRL, a cărei cerere de intervenție

apare astfel ca întemeiată.

Judecătorul fondului a

reținut și împrejurarea că societatea pârâtă a respectat regimul juridic de publicitate

imobiliară prevăzut de H.G. nr. 834/1991 și de Legea nr. 7/1996, certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor fiind transcris în cartea

funciară, învederând că reclamantul are posibilitatea ca în Dosarul nr. 4142/205/2011

aflat pe rolul Tribunalului Argeș, având ca obiect revendicarea aceleiași suprafețe,

să-și valorifice dreptul invocat, pe calea comparării celor două titluri.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamantul A.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, reclamantul a

învederat în primul rând omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției lipsei

interesului și a inadmisibilității cererii de intervenție în interes propriu, motivat

de faptul că SC E. SRL invocă pretenții noi, ce nu formează obiectul acțiunii, respectiv

menținerea procesului-verbal de adjudecare.

Pe fondul cauzei, reclamantul

a arătat că, în lipsa documentației tehnice care a stat la baza eliberării certificatului

de atestare, instanța de fond a constatat fără temei că terenul s-a aflat în folosința

și patrimoniul SC F. SA, fără a analiza susținerile potrivit cărora aceasta nu era

proprietara suprafeței respective, apărare întemeiată pe adresa Primăriei Mihăești

din 15 aprilie 2013 prin care se confirmă că pârâta a predat către Agenția Domeniilor

Statului tot terenul deținut pe raza comunei.

Reclamantul a criticat

sentința și pentru că a ignorat faptul că societatea pârâtă nu a intabulat în cartea

funciară terenul de 6535 m.p. de pe raza comunei Mihăești, înscrierea provizorie

efectuată în anul 2000 referindu-se la o suprafață aflată în municipiul Câmpulung,

împrejurare în raport de care nu au fost respectate prevederile art. 5 alin.

(1) din H.G. nr. 834/1991, ceea ce atrage în opinia reclamantului, nulitatea certificatului

de atestare.

Reclamantul a mai învederat

că instanța nu a ținut cont de faptul că terenul este situat în extravilan și nu

are destinația curți-construcții, încadrându-se în categoria de folosință livezi,

ignorându-se astfel înscrisurile depuse la dosar.

Hotărârea a fost criticată

și sub aspectul că atribuirea terenului în patrimoniul societății pârâte - efectuată

de altfel în lipsa documentației cadastrale - nu a creat acesteia un drept de proprietate,

imobilul nefiind niciodată proprietatea statului român.

Prin întâmpinarea formulată,

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, arătând că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea prevederilor

Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 834/1991, având avizele OCAOTA județean și ale

celorlalte instituții abilitate, instanța de fond reținând în mod corect că, la

momentul eliberării certificatului de atestare, terenul în litigiu se afla în patrimoniul

societății pârâte, având destinația curți-construcții.

Și intervenienta SC E.

SRL a formulat întâmpinare, în care, în calitate de câștigătoare a licitației publice

din anul 2005, își susține interesul în promovarea cererii, solicitând, de asemenea,

menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de criticile formulate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Referitor la motivul de

recurs privind respingerea excepției lipsei de interes invocate de reclamantă, Curtea

constată că societatea intervenientă și-a legitimat interesul formulării cererii,

în raport de procesul-verbal de adjudecare nr. 33237/2005 cu privire la bunurile

imobile ce au aparținut SC F. SA, încheiat în urma licitației publice efectuate

de organele fiscale.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut în mod justificat legalitatea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor, care a fost examinată în raport cu actele normative

în baza cărora a fost emis, respectiv Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991.

Astfel, s-a constatat

că, la data de 20 decembrie 1996 când a fost eliberat certificatul de atestare,

erau întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991, respectiv

că la data înființării SC F. SA - societate comercială cu capital de stat - terenul

se afla în patrimoniul acesteia și era necesar desfășurării activității societății,

conform obiectului de activitate, instanța de fond constatând corect că, în limitele

verificării legalității actului, nu poate fi pus în discuție dreptul de proprietate

al părților, a cărui analiză este de competența instanței de drept comun, în cadrul

acțiunii în revendicare.

Din actele dosarului rezultă

că este îndeplinită și condiția publicității imobiliare a certificatului de atestare

în litigiu, rezultând din dosar că actul administrativ a fost transcris în registrul

de transcripțiuni imobiliare de pe lângă Judecătoria Câmpulung sub nr. 91 din

20 ianuarie 1997.

Sub acest aspect sunt

relevante prevederile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora, până

la deschiderea noilor cărți funciare, în regiunile de transcripțiuni și inscripțiuni

imobiliare vor continua să fie transcrise ori înscrise, în vechile registre de publicitate

imobiliară actele și faptele juridice privitoare la aceste imobile.

În consecință, s-a reținut

corect de judecătorul fondului că opozabilitatea certificatului de atestare față

de terți s-a realizat la 20 ianuarie 1997, înscrierea ulterioară, la 16 martie 2000

doar a unei părți din suprafața inițială, neinfluențând respectarea condiției publicității

imobiliare.

Curtea constată că prima

instanță a făcut o analiză corectă a probelor cu înscrisuri și expertiză administrate

în cauză, pe baza cărora a stabilit că la data emiterii certificatului de atestare,

terenul în litigiu avea categoria de folosință curți-construcții și se afla în patrimoniul

societății pârâte, certificatul de atestare fiind emis, astfel cum a învederat autoritatea

publică pârâtă, pe baza documentației avizate și aprobate de instituțiile abilitate,

potrivit H.G. nr. 834/1991 și a criteriilor de aplicare a hotărârii de guvern.

În raport de cele expuse,

sentința atacată fiind legală și temeinică, Curtea va respinge ca nefondat recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.Ș. împotriva sentinței nr. 37/F-CONT din 27 februarie 2014 a Curții de Apel

Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 martie 2015.