ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1224/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 30 ianuarie 2013, reclamantul A.Ș. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și pe SC F. SA prin lichidator judiciar SC A. IPURL, solicitând anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 20 decembrie 1996 pentru suprafața de 6535 m.p. În motivarea cererii reclamantul a învederat că, potrivit procesului-verbal de punere în posesie din 25 iunie 2003 este proprietarul unei suprafețe de 8 ha teren în extravilanul comunei Mihăești, din care 6535 m.p. au fost atribuiți în mod nelegal societății pârâte, în condițiile Legii nr. 15/1990.

La data de 2 aprilie 2013 SC E. SRL Câmpulung a depus cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâților, respinsă în principiu prin încheierea din 5 aprilie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pentru ca la 18 aprilie 2013, aceeași societate să formuleze cerere de intervenție în interes propriu prin care, învederând că a dobândit prin adjudecare în anul 2005, suprafața de teren în litigiu, a solicitat respingerea acțiunii. Această din urmă cerere de intervenție a fost încuviințată în principiu prin încheierea instanței din 19 aprilie 2013. Prin sentința nr. 37 din 27 februarie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, la data emiterii certificatului de atestare în favoarea SC F. SA, erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991, pârâta, societate comercială cu capital integral de stat, având în folosință terenul în discuție - cu destinația curți-construcții - necesar desfășurării activității sale. De asemenea, instanța a constatat că suprafața de teren în litigiu a rămas în patrimoniul societății pârâte și după ce, în anul 2003 a pus la dispoziția comunei Mihăești toate terenurile cu destinație agricolă din domeniul privat al statului precum și inclusiv la data desfășurării procedurii de executare silită din anul 2005, în urma căreia suprafața respectivă a fost intabulată în favoarea adjudecatarei SC E. SRL, a cărei cerere de intervenție apare astfel ca întemeiată.

Judecătorul fondului a reținut și împrejurarea că societatea pârâtă a respectat regimul juridic de publicitate imobiliară prevăzut de H.G. nr. 834/1991 și de Legea nr. 7/1996, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor fiind transcris în cartea funciară, învederând că reclamantul are posibilitatea ca în Dosarul nr. 4142/205/2011 aflat pe rolul Tribunalului Argeș, având ca obiect revendicarea aceleiași suprafețe, să-și valorifice dreptul invocat, pe calea comparării celor două titluri. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Astfel, reclamantul a învederat în primul rând omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției lipsei interesului și a inadmisibilității cererii de intervenție în interes propriu, motivat de faptul că SC E. SRL invocă pretenții noi, ce nu formează obiectul acțiunii, respectiv menținerea procesului-verbal de adjudecare. Pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că, în lipsa documentației tehnice care a stat la baza eliberării certificatului de atestare, instanța de fond a constatat fără temei că terenul s-a aflat în folosința și patrimoniul SC F. SA, fără a analiza susținerile potrivit cărora aceasta nu era proprietara suprafeței respective, apărare întemeiată pe adresa Primăriei Mihăești din 15 aprilie 2013 prin care se confirmă că pârâta a predat către Agenția Domeniilor Statului tot terenul deținut pe raza comunei.

Reclamantul a criticat sentința și pentru că a ignorat faptul că societatea pârâtă nu a intabulat în cartea funciară terenul de 6535 m.p. de pe raza comunei Mihăești, înscrierea provizorie efectuată în anul 2000 referindu-se la o suprafață aflată în municipiul Câmpulung, împrejurare în raport de care nu au fost respectate prevederile art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991, ceea ce atrage în opinia reclamantului, nulitatea certificatului de atestare. Reclamantul a mai învederat că instanța nu a ținut cont de faptul că terenul este situat în extravilan și nu are destinația curți-construcții, încadrându-se în categoria de folosință livezi, ignorându-se astfel înscrisurile depuse la dosar. Hotărârea a fost criticată și sub aspectul că atribuirea terenului în patrimoniul societății pârâte - efectuată de altfel în lipsa documentației cadastrale - nu a creat acesteia un drept de proprietate, imobilul nefiind niciodată proprietatea statului român.

Prin întâmpinarea formulată, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că actul administrativ atacat a fost emis cu respectarea prevederilor Legii nr. 15/1990 și ale H.G. nr. 834/1991, având avizele OCAOTA județean și ale celorlalte instituții abilitate, instanța de fond reținând în mod corect că, la momentul eliberării certificatului de atestare, terenul în litigiu se afla în patrimoniul societății pârâte, având destinația curți-construcții. Și intervenienta SC E. SRL a formulat întâmpinare, în care, în calitate de câștigătoare a licitației publice din anul 2005, își susține interesul în promovarea cererii, solicitând, de asemenea, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Referitor la motivul de recurs privind respingerea excepției lipsei de interes invocate de reclamantă, Curtea constată că societatea intervenientă și-a legitimat interesul formulării cererii, în raport de procesul-verbal de adjudecare nr. 33237/2005 cu privire la bunurile imobile ce au aparținut SC F. SA, încheiat în urma licitației publice efectuate de organele fiscale. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut în mod justificat legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, care a fost examinată în raport cu actele normative în baza cărora a fost emis, respectiv Legea nr. 15/1990 și H.G.

nr. 834/1991. Astfel, s-a constatat că, la data de 20 decembrie 1996 când a fost eliberat certificatul de atestare, erau întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991, respectiv că la data înființării SC F. SA - societate comercială cu capital de stat - terenul se afla în patrimoniul acesteia și era necesar desfășurării activității societății, conform obiectului de activitate, instanța de fond constatând corect că, în limitele verificării legalității actului, nu poate fi pus în discuție dreptul de proprietate al părților, a cărui analiză este de competența instanței de drept comun, în cadrul acțiunii în revendicare.

Din actele dosarului rezultă că este îndeplinită și condiția publicității imobiliare a certificatului de atestare în litigiu, rezultând din dosar că actul administrativ a fost transcris în registrul de transcripțiuni imobiliare de pe lângă Judecătoria Câmpulung sub nr. 91 din 20 ianuarie 1997. Sub acest aspect sunt relevante prevederile art. 58 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, potrivit cărora, până la deschiderea noilor cărți funciare, în regiunile de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare vor continua să fie transcrise ori înscrise, în vechile registre de publicitate imobiliară actele și faptele juridice privitoare la aceste imobile. În consecință, s-a reținut corect de judecătorul fondului că opozabilitatea certificatului de atestare față de terți s-a realizat la 20 ianuarie 1997, înscrierea ulterioară, la 16 martie 2000 doar a unei părți din suprafața inițială, neinfluențând respectarea condiției publicității imobiliare.

Curtea constată că prima instanță a făcut o analiză corectă a probelor cu înscrisuri și expertiză administrate în cauză, pe baza cărora a stabilit că la data emiterii certificatului de atestare, terenul în litigiu avea categoria de folosință curți-construcții și se afla în patrimoniul societății pârâte, certificatul de atestare fiind emis, astfel cum a învederat autoritatea publică pârâtă, pe baza documentației avizate și aprobate de instituțiile abilitate, potrivit H.G. nr. 834/1991 și a criteriilor de aplicare a hotărârii de guvern. În raport de cele expuse, sentința atacată fiind legală și temeinică, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.Ș. împotriva sentinței nr. 37/F-CONT din 27 februarie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2015.