ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1892/2021

Ședința publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a, la data de 15.06.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea Hotărârii nr. 680 din 29.11.2017 emisă de pârât în dosarul administrativ nr. x/2017, cu obligarea autorității pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 288 din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și B., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamantul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind ca instanța a pronunțat hotărârea printr-o greșita aplicare si interpretare a normelor de drept material invocate in primul ciclu procesual si ale art. 20 alin. (7), (8) si 9 din O.G. nr. 137/2000.

Recurentul a prezentat situația de fapt și parcursul administrativ urmat de actul administrativ atacat, după care, a susținut că instanța fondului a făcut o interpretare eronata a elementelor de facto prezentate cu consecința aplicării greșite a dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, constatând existenta unui tratament diferențiat si discriminatoriu întemeiat pe criteriul naționalității si, implicit, săvârșirea unei contravenții in temeiul dispozițiilor art. 15 si art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sancționarea tuturor formelor de discriminare.

S-a reținut, in esența, ca "numirea membrilor comunității aromâne ca aparținând unui regn, referirile la femeie ca fiind tratata asemenea unui animal, a unei vaci, si asimilarea membrilor comunității aromâne cu popoarele din comuna primitiva, depășesc cu mult libertatea de exprimare si un oarecare caracter pamfletar", CNCD constatând ca "au fost atinse doua criterii de discriminare, respectiv comunitatea aromâna in general si femeia aromâna tratata asemenea unui animal si ca exprimările folosite au creat o atmosfera ostila, fiind incalcat dreptul Ia demnitate".

Procedura a urmat cursul firesc de soluționare astfel ca audierile au avut loc la data de 01.08.2017, ocazie cu care au fost depuse punctele de vedere ale pârtilor implicate.

În ceea ce privește netemeinicia și nelegalitatea actului administrativ emis de CNCD și contestat în prezenta cauză, instanța a făcut o greșita interpretatre a dispozițiilor art. 20 alin. (7) si 8 din O.G. nr. 137/2000 apreciind ca prevederile normative indicate cuprind norme/termene de recomandare, in absenta indicării sancțiunii aplicabile in ipoteza adoptării hotărârii peste termenul de 90 de zile de la data sesizării ori in cazul comunicării hotărârii astfel adoptate cu depășirea termenului de 30 de zile, care nu sunt apte sa conducă la anularea hotărârii contestate, sancțiune care, de altfel, nu poate fi luata in analiza de vreme ce persoana vizata prin formularea petiției nu a suferit nicio vătămare prin neindicarea explicita a mențiunilor in discuție.

In contextul celor conturate de judecătorul fondului, a soicitat recuentul să se observe dacă legiuitorul ar fi urmărit la edictarea actului normativ ca anumite dispoziții din cuprinsul acestuia sa ramana fara finalitate si sa nu producă consecințe in privința aspectelor pe care le rețin, le-ar fi putut exclude la fel de ușor ori nu le-ar mai fi avut in vedere in procesul de elaborare a textului normativ dedus analizei.

Ori, dispozițiile invocate sunt cat se poate de tranșante si lămuritoare si nu lasă, in opinia noastră, posibilități de interpretare in sensul celor cuprinse in motivarea hotărârii recurate.

Potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (2) din Procedură «Hotărârea Colegiului director se adoptă prin votul individual al fiecărui membru al Colegiului», iar art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 precizează expres că «Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de Ia adoptare și produce efecte de la data comunicării».

Citarea recurentului-reclamant de către Colegiul director al CNCD în vederea soluționării sesizării nr. 2814/22.05.2017 a avut loc la data de 01.08.2017, ocazie cu care s-a și dezbătut această situație. Ulterior, cum rezultă din data Hotărârii nr. 680 din 29.11.2017, Colegiul director a adoptat hotărârea la data de 29.11.2017, cu depășirea termenului de 90 de zile pentru adoptarea soluției asupra sesizării, astfel cum prevăd dispoz. art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000. Mai departe, de la data adoptării Hotărârii nr. 680 din 29.11.2017 a început sa curgă termenul de 30 de zile pentru comunicarea hotărârii, termen prevăzut expres in cuprinsul art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000, unde se arată că Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare. Or, adoptarea Hotărârii nr. 680 din 29.11.2017 nu a putut avea loc în altă dată decât la 29.11.2017, cu ocazia deliberării și votării de către membrii Colegiului Director al CNCD. Ca atare, la această dată s-a dispus și sancționarea recurentului, fiind stabilit si dispozitivul Hotărârii în cauză.

Din aceasta perspectiva, nu poate fi primita aserțiunea Curții potrivit căreia "aceasta nu reprezintă o critica de nelegalitate intrucat nu vizează nerespectarea unei prevederi legale la momentul adoptării actului administrativ-jurisdictional contestat" din moment ce dispoziția legala încălcata a fost exact cea cuprinsa in art. 20 alin. din O.G. nr. 137/2000 la care am făcut trimitere, in contextul si cu prilejul adoptării actului de natura administrativ-jurisdictionala criticat pe calea prezentei.

Mai mult, se poate observa că Hotărârii nr. 680 din 29.11.2017 adoptată de CNCD mi-a fost comunicată abia la data de 24.05.2018, astfel cum rezultă din mențiunile privind data poștei aplicate pe plicul de comunicare.

Astfel, art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 prevede expres că «Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerea părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita».

Autoritatea pârâtă nu a respectat dispozițiile legale care condiționează însăși legalitatea Hotărârii emise prin faptul că nu a menționat instanța la care se poate contesta actul de autoritate. Trimiterea făcuta de CNCD la două acte normative, fără a se fi indicat cel puțin articolul sau articolele incident/e este de natura a cauza o vătămare procesuală care nu se poate înlăturata decât prin anularea actului, împrejurarea ca reclamantul a fost in măsura subsecvent sa urmeze procedura legala de contestare nefiind apta sa excludă prin ea insesi vătămarea ce mi-a fost pricinuita prin conduita procedurala a CNCD.

Relativ la netemeinicia actului administrativ-jurisdictional contestat, sancționarea recurentului de către CNCD a intervenit pentru pretinse fapte de discriminare constând în afirmațiile pe care le-am făcut în cadrul emisiunii "Lumea lui A." ca urmare a unor situații reale, de actualitate și de interes public care au făcut subiectul dezbaterii din acea emisiune, nefiind îndeplinita cerința tipicitatii elementului material al contravenției reglementate de dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Afirmațiile recurentului nu s-au circumscris unei atitudini de instigare la adresa comunității aromâne și nu au urmărit sa aducă atingere demnității ori sa creeze o atmosfera de intimidare, ostilă si degradantă sau ofensatoare îndreptată împotriva cetățenilor de naționalitate aromâna ci au reprezentat judecați de valoarea care, asa cum reținea si Curtea in motivarea hotărârii recurate, beneficiază de dispensa de dovada in lumina jurisprudentei CEDO referitoare la libertatea de exprimare.

Deși autoritatea intimata nu a circumstantiat aspectele de încălcare de care recurentul se face vinovat din perspectiva prevederilor speciale cuprinse in art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și nici nu a arătat în ce măsură afirmațiile recurentului reprezintă, in realitate, o faptă de discriminare, instanța a inteles sa-si aducă aportul la complinirea lipsurilor Hotărârii nr. 680 din 29.11.2017 arătând in motivare ca "discriminarea directa de natura a leza demnitatea sau a crea o atmosfera ostila si degradanta la adresa comunității aromâne nu poate fi justificata obiectiv" deși a reținut, preliminar, caracterul satiric al emisiunii in cadrul căreia au fost făcute afirmațiile arătând ca "emisiunea Lumea lui A. reprezintă o emisiune neconventionala, cu elemente de pamflet si umor de calitate (aspect reținut chiar de către parat prin decizia nr. 675/29.11.2011)". Arată recurentul că singurul element avut în vedere de autoritatea pârâtă a fost acela al limitării libertății de exprimare a recurentului cu toate ca, asa cum a arătat si in etapele procesuale anterioare, supravegherea în această materie revine Consiliului Național al Audiovizualului, iar nu autorității intimate.

Afirmațiile recurentului au avut ca punct de plecare o problema de actualitate la momentul respectiv, legata de fosta soție a fotbalistului C.. Chiar in aceeași zi, ziarul D. a dezbătut pe larg subiectul. Mai mult, nici fosta soție si nici fotbalistul antrenor C. nu au fost lezați, in spațiul on-line, existând articole cu mult anterioare emisiunii care vizau același subiect. Postul de televiziune care a difuzat emisiunea a acționat cu buna-credinta dând un drept la replica B. si arătând faptul ca opiniile si judecățile de valoare au vizat si dezavuat tocmai violenta in familie căreia ii cad prada femeile, in realitate apărând femeile si nu descriminandu-le, intenția recurentului nefiind aceea de a arunca in derizoriu problemele cu care se confrunta femeile de naționalitate aromâna ori de a induce o imagine denigratoare sau ofensatoare la adresa acestora, din aceasta perspectiva, autoritatea intimata realizând o abordare trunchiata si rupta din context a principalelor afirmații făcute in cadrul emisiunii astfel incat sa poată imbraca o fapta contravenționala apta sa atragă sancționarea subsemnatului.

Afirmațiile recurentului au reprezentat, in realitate, judecați de valoare (care cuprind, prin definiție, o critica, au un scop negativ si sunt însoțite, in majoritatea cazurilor de un comportament de tip acuzator), neangajante de răspundere pentru moderatorul emisiunii, exceptate de a face obiectul unei probe a verității.

In alta ordine de idei, recurentul a subliniat caracterul de pamflet al emisiunii reținut si de instanța fondului, fiind în dezbatere un program de divertisment cu accente de ironie, iar nu un program de știri care sa impună obligativitatea de a transmite informația neinterpretată si nefiltrata.

Astfel, dezbaterile publice realizate atât de mass-media, cât și de partidele politice sunt chintesența apărării statului de drept, realizarea expresiei unei societăți democratice, astfel cum acestea au fost catalogate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului și care sunt pe deplin încurajate și susținute.

Ori, abordarea recuntului s-a realizat în stilul specific al unei emisiuni de divertisment și satiră, iar nu în cadrul unei emisiuni informative, cum ar fi, cu titlu exemplificațiv, un buletin de știri. Ca atare, este de esența satirei ca situațiile apreciate a fi nefirești sau negative să fie criticate prin ridiculizarea lor. Totodată, caracterul uneori absurd al unor situații din realitatea cotidiană poate fi mai ușor sesizat și criticat tocmai prin exagerarea voită și vizibilă a unor elemente.

Pornind de la premisa ca informația de interes public trebuie sa urmărească conștientizarea publicului cu privire la interesele sale generale, intr-un context social existent la un momend dat precum si la modul in care acestea pot fi satisfăcute, a solicitat sa se constate ca referirile din cadrul emisiunii Lumea lui A. au fost realizate in termeni critici, dar rezonabili, fiind respectată plaja de limitări impusa.

Mai mult, toate informațiile prezentate in cadrul emisiunii reprezintă, in esența, fapte si date necontestate, veridice si deci, informații bazate pe fapte reale, care au avut ca situație premisa viata de familie a fotbalistului C..

Pe de altă parte, atitudinea pârâtului CNCD de sancționare a recurentului pentru acele fapte pretinse a fi acte de discriminare reprezintă o încălcare nu doar a garanțiilor constituționale privitoare la libertatea de exprimare și libertatea presei, dar și o atingere adusa drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. A invocat practică juridică ce au putere normativă în ceea ce privește interpretarea și aplicarea libertății de exprimare și a limitelor sale: (CEDO, secția II, hotărârea Thoma contra Luxemburg, 29 martie 2001, 38432/97) «A impune unui jurnalist să se disocieze sistematic și formal de anumite afirmații pe care le citează nu se poate concilia cu rolul presei de a informa publicul asupra unor fapte, idei sau opinii. Curtea admite că anumite afirmații ale reclamantului vizau acuzații serioase, iar funcționarii publici trebuie să beneficieze de încrederea populației pentru a-și putea realiza sarcinile. Totuși, tema abordată prin emisiune este una de interes general, larg dezbătută în mass-media, iar în domeniu] discursului de interes public libertatea de exprimare primește o interpretare largă, cu scopul de a nu încuraja presa să evite discutarea unor astfel de teme».

De asemenea, în cauza Savițchi c. Moldovei (Cererea nr. 11039/02) Hotărâre Strasbourg 11 octombrie 2005 definitivă 11/01/2006 s-a arătat că «Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, iar protecția care trebuie acordată presei este de o importanța deosebită. Chiar dacă presa nu trebuie să depășească limitele stabilite inter alia în scopul "protecției reputației sau drepturilor altor persoane". este, totuși, sarcina ei să comunice informații si idei de interes public. Presa are nu doar sarcina de a comunica astfel de informații și idei: publicul, de asemenea, are dreptul de a le primi. Altfel, presa nu ar putea să joace rolul său vital de "câine de pază public"».

De asemenea, în hotărârea Turhan contra Turcia, 19 mai 2005, 48176/99, Curtea Europeană a constatat că «Judecățile de valoare nu pot fi cenzurate fără o lezare serioasă a libertății de expresie. Reclamantul este autor al unei cărți intitulate "Război extraordinar, terorism și contra terorism". în lucrare, reclamantul a făcut mai multe afirmații asupra capacității unor persoane de a rezolva problemele din sudul Turciei. Pentru acest motiv, una dintre persoanele acuzate a introdus o acțiune în despăgubiri, care a fost admisă, considerându-se anumite pasaje ca fiind difamatorii. Curtea a constatat că afirmațiile incriminate conțineau opinia reclamantului cu privire la unele declarații pe care persoana în cauză le-a făcut în cadrul unui interviu precedent. Aceste afirmații ale reclamantului erau judecăți de valoare, care nu pot face obiectul unei probe a verității. în consecință, instanțele interne nu au stabilit de o manieră -convingătoare necesitatea condamnării reclamantului la plata de daune interese. în condițiile în care cariera persoanei acuzate nu a avut nimic de suferit de pe urma cărții reclamantului. De aceea, art. 10 a fost violat.»

Totodată, întocmai ca și în prezenta cauza. Curtea, în cauza Bacanu și SC «R» S.A. c. România, 3 martie 2009, 4411/04, a subliniat că «în acest context, cuvintele folosite cu privire la NV țin de libertatea de exprimare care cuprinde și posibilitatea recurgerii la o anumita doza de exagerare sau de provocare. în consecință, condamnarea reclamanților fusese disproporționată, instanțele naționale neoferind motive suficiente și pertinente care să justifice condamnarea lor, art. 10 fiind astfel încălcat»

Din cele de mai sus rezultă că în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat faptele și actele autorităților Statelor Membre care au adus atingere libertății de exprimare, cu atât mai mult cu cât vătămarea privea un jurnalist, situație în care însăși limitele acestei libertăți se analizează mai relaxat, în virtutea rolului avut de presă în societate.

Astfel, sistemele democratice numai în cazuri excepționale admit limitarea expresiilor politice, numai în situații deosebite primează interesele statului în fata acordării posibilității dezbaterii publice a unor probleme.

Caracterul autonom al libertății de exprimare și informare a fost consacrat de CEDO și alte documente europene intre care amintim Actul final de la Helsinki din 1975, Declarația Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei din 29.04.1982 și Recomandarea Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei din 23.02.1984 referitoare la "Principiile relative la publicitatea televizata". Consecința consacrării legislative, dar și cu valoare de principiu autonom al libertății de exprimare se datorează faptului ca aceasta libertatea individuala este o valoare autonoma, nesubordonata interesului general sau valorilor determinate de stat la un moment dat. Absenta caracterului autonom ar duce Ia negarea pluralismului și ar crea posibilitatea ingerinței statului în actul de creație, informare și exprimare al individului. Caracterul autonom al libertății de exprimare nu exclude limitarea exercițiului acestui drept, în condițiile concret și expres prevăzute de lege.

Elementele constitutive ale acestei libertăți, astfel cum sunt ele concepute în cuprinsul art. 10 CEDO, constau în libertatea de a caută liber informații; libertatea de a comunica ideile și informațiile fără a fi limitat; libertatea de a beneficia liber de informații și idei, pe plan intern și international.

Așadar, statul are fata de acest drept al presei trei tipuri de obligații: obligația pozitiva de a asigura exercițiul acestui drept prin garantarea existentei unor mijloace de informare diversificate; obligația de a asigura exercițiul acestui drept prin garantarea existentei unor mijloace de informare diversificate; obligația de a supraveghea exercitarea acestei libertăți efective.

Exprimarea libera a ideilor în presa presupune absenta controlului a priori, a oricărui fel de cenzura. Circulația informațiibr și ideilor trebuie sa se facă fără nici un fel de cenzura. Aceasta libertate se aplica oricărui gen de informații indiferent de suportul lor material, care poate consta în: publicații scrise, emisiuni radiofonice și televizate. Statul are obligația de a nu cenzura iar regimul de autorizare trebuie sa fie fundamentat pe rațiuni practice legate de penuria "undelor" și nu pe restricții deghizate ale libertății de exprimare.

Având în vedere jurisprudența Comisiei și a Curții se poate afirma ca practica statelor membre al-Consiliului Europei a evoluat în timp de la o poziție restrictiva spre una cu caracter liberal coerent.

Putem exemplifica aceasta evoluție menționând opinia comisiei în numeroase cazuri. Asociația Z vs. Regatul Unit a beneficiat de Decizia Comisiei în 12 iulie 1971, în care se statuează ca individul are temeiul art. 10 CEDO un "drept general și nelimitat" de acces la radio sau la televiziune pentru a-și comunica opiniile. într-o alta speța contra Suediei din 1982, Comisia și-a confirmat opinia exprimata în speță enunțată anterior.

Indiferent de structura organizatorica adoptata de Radio și Televiziune ca monopol de stat sau sub forma de concesiune exclusiva acordata unor întreprinderi particulare sau publice concurente, acestea trebuie sa garanteze libertatea de exprimare și pluralismul informației. Curtea s-a exprimat în acest sens în cauza Handyside vs, Regatul Unit din 1976, în care a menționat ca se bucura de libertatea de exprimare și persoanele care au idei ce " șochează, contrazic sau neliniștesc statui sau o oarecare parte a poporului." Acest fapt constituie "o cerință a pluralismului, tolerantei și spiritului deschis fard de care nu exista societatea democratica."ln jurisprudența CEDO s-a arătat ca este de datoria presei sa transmită informații și idei cu privire Ia chestiunile de interes public. Obligației presei de a răspândi astfel de informații și idei, ii corespunde dreptul publicului de a le primi (Hotărârea Sunday Times c. Marea Britanie, 26 aprilie 1979, 6538/74). Așadar, obligația jurnalistului nu poate consta numai în răspândirea informațiilor, urmând ca interpretarea acestora sa fie atributul prioritar al celui care primește informația, urmând ca acesta să-și exprime propria opinie ori de către ori acest lucru face obiectul unei dezbateri publice.

Eventualele afirmații efectuate de realizatorul emisiunii, constituie judecăți de valoare emise în exercitarea dreptului sau Ia libera exprimare iar critica este izvorul libertății, este punctul de pornire a alegerii, a formarii opiniei. Critica este aceea care poate ridica semnele de întrebare în fata unor percepții consacrate ori pur și simplu enunțate și poate crea idei, opinii noi. Fără critici nu s-ar crea posibilitatea alegerii iar suprimarea, interzicerea sau limitarea opiniilor ar bloca orice dezvoltare. Exprimarea opiniilor având o faza lăuntrica, aceea de formare a ideilor, este un atribut natural al ființei umane și este baza tuturor libertăților.

Curtea reamintește ca libertatea de a primi informații, garantata prin paragraful 2 al art. 10 din Convenție, "interzice, în esența, unui guvern sa împiedice o persoana sa primească informații pe care alte persoane doresc sau pot consimți sa I le furnizeze" {Leander c. Suediei; Gaskin c. Regatului Unit). Libertatea respectiva nu ar putea fi înțeleasa ca impunând unui stat obligații pozitive de colectare si difuzare a informațiilor {Guerra si alții c. Italiei). In plus, art. 10 al Convenției, în sine, nu interzice discutarea sau diseminarea informației primite, chiar dacă exista bănuieli puternice ca acea informație ar putea sa nu fie adevărata.

Prevederile constituționale si cele cuprinse în actele internaționale indicate, nu fac diferența intre expunerea de date sau știri ori interpretarea acestora. Libertatea de exprimare are ca scop principal asigurarea posibilității formarii opiniei altor persoane prin expunerea tuturor informațiilor necesare în acest sens.

Așadar, în art. 11 al Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se indica faptul ca "Orice persoana are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice si fără a tine seama de frontiere. Libertatea si pluralismul mijloacelor de informare în masa sunt respectate."

Într-o atare situație, chiar dacă informațiile prezentate, ori opiniile exprimate de diferite persoane ce activează în sfera mass-media, șochează, statul nu poate cenzura presa, prin limitarea libertății de exprimarea.

Însumând considerentele expuse, recurentul a solicitat admiterea Recursului si, rejudecand, schimbarea in tot a sentinței civile nr. 288 din data -de 29.01.2019, in sensul admiterii contestației împotriva Deciziei CNCD nr. 680 din 29.11.2017, emise in dosarul administrativ nr. x/2017 în temeiul căreia a fost sancționat cu amendă in cuantum de 2.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) si art. 15 din O.G. nr. 137/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.G.. nr. 137/2000 si anularii acesteia ca netemeinica si nelegala.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare .

Recurenutl-reclamant a formulat concluzii scrise solicitând admiterea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin petiția înregistrată la pârâtul C.N.C.D. sub nr. x/22.05.2017, pârâta B. a formulat sesizare cu privire la afirmațiile făcute de reclamant, realizator TV al emisiunii "Lumea lui A., din data de 17.05.2017: "Conținea pe prima pagină următoarele amendamente: femeia îi pusese miere în cafea în loc de zahăr. Aceasta a fost chestiunea principală pe care C. a trecut-o în cerere. A doua că femeia nu spăla vasele, spune acesta. La ei, în regnul lor, femeia nu e departe de a fi tratată ca un animal. Și C. o spune mereu…Dar așa este, n-au încotro, așa sunt aștia primitivi. Un român, un bulgar sau un vietnamez își tratează femeia firesc, normal, ca pe un om, n-o tratează ca pe o vacă. Și atunci lucrurile se complică, vin ăia peste tine, știm cum sunt tradițiile la popoarele astea din comuna primitivă,,.

Colegiul director al C.N.C.D., cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți, a adoptat Hotărârea nr. 680/29.11.2017, prin care a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu, pe criteriul naționalității, potrivit art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000, și l-a sancționat pe reclamatul A. cu amendă contravențională în cuantum de 2.000 RON, conform dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În esență, s-a reținut că numirea membrilor comunității aromâne ca aparținând unui regn, referirile la femeie ca fiind tratată asemenea unui animal, a unei vaci, și asimilarea membrilor comunității aromâne cu popoarele din comuna primitivă, depășesc cu mult libertatea de exprimare și un oarecare caracter pamfletar. S-a constatat că au fost atinse două criterii de discriminare, respectiv comunitatea aromână în general și femeia aromână tratată asemenea unui animal și că exprimările folosite au creat o atmosferă ostilă, fiind încălcat dreptul la demnitate.

Este nefondată critica recurentului în ceea ce privește netemeinicia și nelegalitatea actului administrativ emis de CNCD și contestat în prezenta cauză, în sensul că instanța a făcut o greșita interpretare a dispozițiilor art. 20 alin. (7) si 8 din O.G. nr. 137/2000, apreciind ca prevederile normative indicate cuprind norme/termene de recomandare, în absența indicării sancțiunii aplicabile în ipoteza adoptării hotărârii peste termenul de 90 de zile de la data sesizării ori în cazul comunicării hotărârii astfel adoptate cu depășirea termenului de 30 de zile.

În plus, cu privire la natură de recomandare a termenului în discuție, se constată că dispozițiile art. 20 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 nu au instituit un termen de prescripție a executări, astfel că termenul menționat este strict pentru comunicare, dispozițiile fiind astfel derogatorii de la prevederile art. 14 din O.G. nr. 2/2001.

În mod corect, astfel, a reținut prima instanță că termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 pentru adoptarea hotărârii, este unul de recomandare, iar nu un termen imperativ și absolut, care să atragă sancțiunea nulității actului, în caz de depășire a lui. Această interpretare rezultă și din faptul că textul de lege indicat anterior nu prevede nicio sancțiune aplicabilă hotărârii pentru depășirea termenului de adoptare.

Nu este fondată nici critica recurentului potrivit căreia autoritatea pârâtă nu a respectat dispozițiile legale care condiționează însăși legalitatea Hotărârii emise, prin faptul că nu a menționat instanța la care se poate contesta actul de autoritate, în lipsa unei prevederi exprese.

De asemenea, nu poate fi primită critica recurentului potrivit căreia trimiterea făcuta de CNCD la două acte normative, fără a se fi indicat cel puțin articolul sau articolele incident/incidente, este de natura a cauza o vătămare procesuală care nu se poate înlăturata decât prin anularea actului, împrejurarea ca reclamantul a fost în măsură să urmeze procedura legala de contestare nefiind apta sa excludă vătămarea cei-a fost pricinuita prin conduita procedurala a CNCD.

Contrar susținerilor recurentului, prima instanță a reținut corect că și aceste susțineri sunt lipsite de temei. Astfel, chiar dacă nu a fost indicată, în concret, instanța de contencios administrativ competentă și denumirea căii de atac, acestea erau prevăzute de dispozițiile art. 1, 8, 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004. De altfel, se constată că recurentul-reclamant nu a suferit nicio vătămare prin neindicarea explicită a mențiunilor în discuție, iar acesta a urmat întocmai procedura legală de contestare.

Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, deși emisiunea "Lumea lui A., reprezintă o emisiune neconvențională cu elemente de pamflet și umor, nu există nicio justificare obiectivă pentru adresarea de invective comunității de aromâni, catalogați ca fiind "un regn, "primitivi", cu tradiții ca cele din "comuna primitivă, și care și-ar "trata femeia ca pe un animal", ca pe o "vacă".

Faptul că afirmațiile sancționate s-au făcut într-o emisiune cu caracter satiric, de pamflet, nu este relevant, întrucât nu poate fi justificată în mod obiectiv discriminarea directă de natură a leza demnitatea sau a crea o atmosferă ostilă și degradantă la adresa comunității aromâne.

Sunt nefondate susținerile recurentului reclamanta potrivit cărora judecățile de valoare ale jurnalistului au vizat tocmai faptul că femeia este supusă violenței domestice, emisiunea nepropunîndu-și promovarea drepturilor femeilor, precum și criticile privind lipsa vinovăției sub forma intenției acestuia, întrucât afirmațiile sancționate de către pârât au fost făcute cu bună știință, în mod voluntar, conducând la lezarea demnității și la crearea unei atmosfere ostile, degradante, ofensatoare la adresa comunității aromâne, aspect care se circumscrie laturii obiective și subiective a contravenției reglementate de dispozițiile art. 15 din O.G.. nr. 137/2000.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 288 din 29 ianuarie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII – a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.