ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1838/2023

Ședința publică din data de 30 martie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a II a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat obligarea acestuia să pună în dezbaterea Consiliului Director sesizarea cu nr. x/29.03.2018 și să comunice în termen legal hotărârea luată.

Prin sentința civilă nr. 6402/2019 pronunțată la data de 07 octombrie 2019, Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pe rolul Curții de Apel București cauza a fost înregistrată la data de 04 noiembrie 2019 sub același număr de dosar

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței atacate, și în rejudecare a solicitat admiterea cererii și obligarea pârâtei la punerea în dezbaterea Colegiului Director a sesizării cu nr. x/29.03.2018 și comunicarea în termen legal a hotărârii luate.

După o scurtă prezentare a situației de fapt, arată recurentul că în mod netemeinic instanța de fond a reținut în motivarea soluției "candidaturile nu se aprobă de comisiile de specialitate, ci se aprobă cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, astfel cum dispun art. 24 alin. (4) și art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000". Or, art. 72 din Constituția României consacră imunitatea parlamentară și stipulează la alin. (1) că "Deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului".

Susține recurentul că nu au fost supuse votului deputaților și senatorilor în totalitatea lor candidaturile depuse, chiar dacă au îndeplinit condițiile legale.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților și Senatului a decis că numai o parte dintre cele 18 candidaturi să fie prezentate plenului Parlamentului pentru a fi aprobate prin votul deputaților și senatorilor conform unei proceduri de selecție pe care a prezentat-o în petiția adresată intimatului pârât CNCD cu nr. x/29.03.2018.

Susține recurentul că procedura a fost respectată doar parțial în sensul că a fost emis favorabil de către comisii la data de 25.03.2015 unde au fost listați cei 6 candidați care au primit aviz favorabil, recurentul neaflându-se prin aceștia, astfel că a considerat că pentru procesul de numire s-a încheiat.

Însă, arată recurentul că la data de 31.03.2015 procedura a fost modificată fără să existe o informare în acest sens, respectiv la ședința în care Biroul permanent al Camerei Deputaților și Senatului trebuia să întocmească lista cu cei 6 candidați care urmau să fie prezentați Plenului Parlamentului pentru votare, un membru al Biroului a solicitat ca unul dintre candidați, care nu primise aviz favorabil, să fie reaudiat de comisii cu motivarea că era un candidat propus de un ONG și că era de etnie rromă. Biroul permanent a votat ca acel candidat să fie reaudiat de comisii.

Spre deosebire de prima ședință a comisiilor, unde membrii au avut 6 voturi la dispoziție pe care le-au acordat într-un sistem competitiv, la 6 candidați în detrimentul la alți 12 (în total 18 candidați) la această nouă ședință nu a existat nicio limitare și niciun sistem de comparație între candidați pentru acordarea votului.

În urma reaudierii, comisiile au considerat că și acest candidat merită să primească aviz favorabil, astfel că au emis un aviz "suplimentar" în care a fost adăugat și acest candidat în lisa celor care au primit aviz favorabil, astfel numărul candidaților care au primit aviz favorabil s-a modificat de la 6 la 7.

Biroul permanent al Camerei Deputaților și Senatului a decis ca lista prezentată deputaților să conțină un număr de 7 nume, iar parlamentarii să voteze doar pe 6 dintre aceștia, ceea ce s-a și întâmplat.

Apreciază recurentul că modificarea procedurii a fost discriminatorie, deoarece un singur candidat din cei 12 respinși a putut beneficia de reaudiere, pe baza a două criterii care sunt discriminatorii conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Afirmă recurentul că dacă Biroul permanent ar fi decis ca toți candidații să beneficieze de cea de-a doua audiere, așa cum era legal, exista posibilitatea ca recurentul să primească și el aviz favorabil.

Prin urmare, aceste aspecte fiind menționate în petiția adresată CNCD acesta avea obligația de a supune dezbaterii Colegiului Director această petiție și să emită o hotărâre împotriva căruia se putea formula acțiune în instanță.

Arată recurentul că motivul prezentat de CNCD este unul nelegal, întrucât faptele care au fost reclamate în petiția cu nr. x/28.03.2018 s-au produs cu prilejul selecției candidaturilor de către comisii ale Parlamentului, și nu cu prilejul votului în Plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, cum greșit a reținut instanța de fond, situație ce se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. susține recurentul că deși instanța de judecată reține faptul că legea prevede o procedură de soluționare a petițiilor de către Consiliul Director al pârâtei, aceasta nu dă o apreciere acestor prevederi legale, nerăspunzând criticilor recurentului cu privire la nesoluționarea conform prevederilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 a sesizării cu privire la sesizarea cu nr. x/29.03.2018.

Recurentul reclamant a formulat și cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 24 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1), alin. (2), alin. (3) și art. 65 pct. 2 lit. k) din Constituția României, cerere de sesizare ce a fost soluționată în dosarul asociat nr. x/2019

Intimatul-pârât Consiliul Național pentru Discriminare nu a formulat întâmpinare în cauză, dar a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea, primordial prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului, din această perspectivă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

Se reține că recurentul reclamant A. a depus o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin care a reclamat fapte de discriminare care s-au produs în activitatea unor comisii parlamentare, în cadrul unei proceduri de selecție a unor candidați la o funcție publică conform unor criterii stabilite și care trebuiau să se desfășoare cu respectarea condițiilor legale, respectiv cu respectarea principiului nediscriminării conform O.G. nr. 137/2000.

Intimatul pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a răspuns recurentului reclamant prin adresa din 11 aprilie 2018 în sensul că nu are competența de a analiza și de a decide asupra actelor și procedurii de lucru a Parlamentului României.

Împotriva acestei adrese a fost formulată plângere prealabilă, soluționată prin adresa nr. x/02.07.2018 în sensul că "nu se impune o analiză cu privire la activitatea administrativ-jurisdicțională având în vedere faptul că speța supusă analizei excede sferei noastre de competență cu privire la actele și faptele de discriminare, așa cum acestea sunt reglementate de O.G. nr. 137/2000".

Urmare acestui răspuns, recurentul reclamant s-a adresat instanței de judecată solicitând obligarea intimatului pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să pună în dezbaterea Consiliului Director sesizarea cu nr. x/29.03.2018.

Curtea de Apel București a respins acțiunea reținând în esență că în raport de prevederile art. 24 alin. (4) și art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 candidaturile nu se aprobă de comisiile de specialitate ci se aprobă cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, iar în raport de prevederile art. 72 din Constituția României parlamentarii nu răspund pentru votul lor.

În raport de situația de fapt descrisă de recurentul reclamant precum și în raport de considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a făcut o interpretare și aplicare judicioasă a dispozițiilor legale cuprinse în art. 2, art. 20 din O.G. nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) – alin. (4) din O.G. nr. 137/2000:

- "(1) Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

- (2) Dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înțelesul prezentei ordonanțe.

- (3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.

- (4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități atrage răspunderea contravențională conform prezentei ordonanțe, dacă nu intră sub incidența legii penale ".

- Din economia dispozițiilor ordonanței rezultă că, pentru a fi în prezența unei discriminări, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- existența unui tratament diferențiat a unor situații analoage (sau omisiunea de a trata în mod diferit situații diferite, necomparabile);

- existența unui criteriu de discriminare, care poate fi unul dintre cele enumerate în mod expres de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată) sau poate fi un alt criteriu care are drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege;

- tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare.

Prin urmare, este necesar ca deosebirea, excluderea, restricția sau preferința să aibă la bază unul dintre criteriile de discriminare prevăzute de către art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute de lege.

Potrivit prevederilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000:

- " (1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

- (2) Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

- (3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării.

- (4) Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea sesizării".

Dispoziția legală obligă Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării să soluționeze sesizările prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Ceea ce recurentul reclamant a supus analizei Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost o faptă ce se referă la activitatea unor comisii ale Parlamentului unde membrii comisiilor au obligația respectării legilor, respectiv fapta care s-a produs cu prilejul selecției candidaturilor de către comisii ale Parlamentului, și nu o faptă referitoare la procesul de votare unde parlamentarii au deplină libertate în luarea deciziilor.

Or, instanța de fond reținând că în raport de prevederile art. 24 alin. (4) și art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 candidaturile nu se aprobă de comisiile de specialitate ci se aprobă cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, iar în raport de prevederile art. 72 din Constituția României, parlamentarii nu răspund pentru votul lor, a avut în vedere o altă situație, și nu cea prezentată de recurentul reclamant în sesizarea formulată, precum și în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Astfel, se constată că judecătorul de primă instanță nu a cercetat argumentele recurentului reclamant, ceea ce îndreptățește concluzia că nu a realizat o reală cercetare a fondului cauzei, aspect care pune instanța de reformare în imposibilitatea de a evalua în mod eficient corecta aplicare de către prima instanță a dispozițiilor legale incidente, prin raportare la o situație de fapt stabilită lacunar.

Corecta stabilire a situației de fapt, ca o garanție a satisfacerii exigenței motivării, presupune îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Din analiza sentinței ce face obiectul judecății instanței de reformare, rezultă fără dubiu că această hotărâre nu corespunde exigențelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., astfel că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, din această perspectivă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 16 și art. 22 C. proc. civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluție temeinică și legală, judecătorul este dator să pună în dezbaterea părților orice împrejurare de fapt sau de drept și să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, care vor fi administrate de către instanța care judecă procesul.

Procedând în acest mod, hotărând în baza unei situații de fapt reținută lacunar, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților, și, totodată, să administreze mijloacele de probă care se impun în vederea justei soluționări a cauzei.

În consecință, Înalta Curte, constatând încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (6), art. 16 și art. 22 C. proc. civ., situație de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil al părților, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurării tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, va reține ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., va casa în tot sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Față de motivele de casare reținute, constată că nu mai pot fi analizate celelalte critici formulate în cererile de recurs, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și dispozițiilor art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de pârâtă, va casa în tot hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1228 din 25 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în tot sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2023.