ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2460/2021

Ședința publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.08.2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., anularea Hotărârii CNCD nr. 321/31.05.2017.

Prin sentința civilă nr. 2095 din 4 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 2095 din 4 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța preluând în integralitate conținutul întâmpinării formulate de CNCD, care redă doar anumite texte de lege. Susține că instanța nu a arătat motivele pentru care a înlăturat susținerile sale referitoare la dreptul la libera exprimare și nici motivele care au format convingerea instanței conform căreia libera sa exprimare a depășit limitele drepturilor altor persoane, instanța concluzionând că aplicarea sancțiunii contravenționale nu reprezintă o ingerință nepermisă de lege în dreptul la exprimare.

Apreciază că instanța fondului nu a argumentat soluția adoptată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța a încălcat prevederile art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000, art. 10 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 30 din Constituția României, apreciind în mod greșit că poziția sa exprimată pe rețeaua de socializare este de natură a produce discriminarea directă a unor cetățeni de etnie romă.

De asemenea, arată că instanța de fond a făcut doar referiri generale la postările de pe acest site, la tipul de discriminare și a citat hotărâri date anterior de aceeași intimat, fără a analiza în concret acest aspect și fără a aduce argumente în sprijinul soluției pronunțate. Astfel, instanța a preluat susținerile CNCD și, fără să aibă o opinie proprie sau să analizeze în concret fapta, respectiv dacă aceasta are sau nu legătura cu funcția reclamantului, a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor mai sus citate.

Intimata - pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității recursului și excepția nulității parțiale a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 și a art. 10 din CEDO.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă B. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, se constată că excepția vizează nulitatea parțială a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 2 alin. (8) din O.G. nr. 137/2000 și a art. 10 din CEDO.

Din perspectiva modalității de formulare a excepției nulității, Înalta Curte reține că un recurs nu poate fi anulat parțial, având în vedere că sancțiunea nulității vizează nemotivarea acestei căi de atac în ansamblul ei.

Prin urmare, un recurs nu este nul decât dacă este total nemotivat, o asemenea concluzie rezultând din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487 alin. (1) și art. 489 C. proc. civ.

Or, în speță, aspectele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant indicând faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material, pe care recurentul-reclamant le-a citat, arătând și argumentele în susținerea acestui punct de vedere.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, întrucât instanța de fond nu a răspuns tuturor susținerilor din cererea de chemare în judecată.

Deși reclamantul a invocat prin cererea de chemare în judecată mai multe aspecte, cum ar fi dreptul său la libera exprimare, faptul că nu a acceptat să încurajeze un anumit comportament și că la momentul emiterii Hotărârii Comisiei județene a refuzat să semneze documentația necesară emiterii acesteia și orice act implicat în furnizarea de energie electrică, întrucât se încălca legea și erau cheltuiți bani publici fără documente legale, instanța nu a analizat aceste susțineri în considerentele hotărârii recurate, pentru a le putea admite sau respinge motivat.

Cu privire la exercitarea dreptului la liberă exprimare, prima instanță a reținut că acest drept nu este unul absolut, ci un drept a cărui întindere se termină acolo unde încep drepturile altor persoane, fără a arăta în concret motivele și argumentele pentru care a apreciat că reclamantul a depășit acest drept.

De asemenea, reclamantul a invocat și alte aspecte ce nu au făcut obiectul analizei instanței de fond, care s-a limitat la anumite considerații de ordin general, fără a se raporta în mod concret la cazul din speță.

De altfel, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut doar starea de fapt, după care a apreciat că susținerile reclamantului nu pot fi primite, fără a arăta argumentele logico-juridice ce au condus-o la o asemenea concluzie.

Or, în lipsa considerentelor logice și juridice ce au fundamentat soluția din dispozitivul hotărârii, nu se poate considera că sentința atacată răspunde cerinței privind motivarea soluțiilor pronunțate de către instanțele judecătorești, respectiv aceasta nu poate răspunde exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest mod, s-a încălcat principiul disponibilității, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., reclamantul înțelegând să învestească instanța cu soluționarea unei cereri, ale cărei argumente nu au făcut obiectul analizei instanței de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, în raport cu toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară, constituind o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanței obligația de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și propunerilor de dovezi ale părților, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanței de control judiciar să verifice legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate în primă instanță și pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

În acest mod, a fost încălcat dreptul părților la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamant, urmând să analizeze toate criticile aduse de recurentul-reclamant hotărârii recurate.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-reclamant, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2095 din 4 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2095 din 4 mai 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 15 aprilie 2021.