ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3065/2021

Ședința publică din data de 21 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19.09.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul National pentru Combaterea Discriminării și B., a solicitat anularea Hotărârii nr. 337/07.06.2017 emisă de CNCD.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 5405 din 17 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. și a anulat Hotărârea nr. 337/07.06.2017 emisă de CNCD. Totodată, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta C. decembrie 1989 București, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 5405 din 17 decembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând casarea hotărârii și, rejudecând cauza în fond, respingerea acțiunii formulate de reclamantă.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material (motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.).

A menționat că, prin soluția pronunțată, deși instanța de fond a dat o corectă interpretare a dispozițiilor incidente cauzei (dispozițiile art. 2 alin. (1), coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000 completate cu cele ale legii cadru în materia contravențiilor, respectiv O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor), a făcut o greșită aplicare a acestora.

În acest sens, a arătat că nu este de acord cu reținerea instanței de fond conform căreia sintagma "milițian" folosită în postările de pe facebook de intimata A. nu s-a datorat faptului că petentul B. făcea parte din categoria profesională a polițiștilor, ci în considerarea modalității apreciate ca fiind defectuoase, în care acesta își desfășura activitatea profesională.

Astfel, în opinia recurentului-pârât, doar între sintagmele "nesimțit", "șef cu apucături evidente de golănaș de cartier", "interlop", "individual care trebuie să-și dea demisia", "tovarăsu' Ivancea" și apartenența petentului la categoria profesională a polițiștilor nu există o legătură de cauzalitate, afirmațiile fiind făcute de intimată în considerarea modalității defectuoase în care petentul si-a desfășurat activitatea profesională.

În schimb, există o legătură de cauzalitate între sintagma "milițian" și aparteneța petentului la categoria profesională a polițiștilor și, prin urmare, petiția se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) întrunind elementele constitutive obligatorii și cumulative ale unei fapte de discriminare.

În continuare, după enunțarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000, a considerat că noțiunea de discriminare nu presupune întotdeauna și existența unei fapte contravenționale, răspunderea contravențională intervenind doar atunci când sunt îndeplinite toate condițiile legale generale și speciale pentru constatarea contravenției și aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, conform dispozițiilor legale menționate, pentru ca o persoana să poată fi trasă la răspundere contravențională în legătură cu o anumită faptă, fapta trebuie să fie prevăzută și sancționată ca atare, în mod expres (în acest sens a se vedea art. 15 din O.G. nr. 137/2000).

Mai departe, a arătat că instanță de fond nu trebuia să analizeze îndeplinirea normelor de principiu (ipoteza generală) regăsite în art. 2 alin. (1), ci trebuia să analizeze îndeplinirea elementelor regăsite în cuprinsul dispoziției speciale, respectiv îndeplinirea cumulativă a elementelor regăsite în cuprinsul art. 15 din O.G. nr. 137/2000, ca faptă de discriminare care are și caracter contravențional. Chiar dacă, prin absurd, afirmația intimatei nu s-ar încadra în ipoteza generală a textului care definește noțiunea de discriminare, aceasta este incriminată în dispozițiile speciale ale Ordonanței, respectiv în prevederile regăsite în art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Discriminarea nu presupune doar o acțiune directă de suprimare sau restrângere a drepturilor unei persoane pe un criteriu discriminatoriu, ci poate să însemne și o atitudine negativă față de persoana respectivă, în baza unui criteriu de discriminare, acesta fiind pusă astfel într-o situație de inferioritate, de umilire sau de atingere a demnității sale, în condițiile în care, va lua cunoștință, pe orice cale, de acea atitudine.

Postarea intimatei, a produs efectul discriminatoriu prin faptul că a fost adusă la cunoștința publicului, astfel expresiile folosite au avut un carater care a vizat atingerea demnității unei categorii profesionale, a polițiștilor, prin folosirea sintagmei "milițieni", care are evident o conotație negativă.

1.4. Apărările formulate în cauză.

În cauză nu au fost formulate întâmpinări.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția din 23 mai 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 21 mai 2021, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă A. a învestit instanța de contencios administrativ în temeiul art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 cu o acțiune având ca obiect anularea Hotărârii nr. 337/07.06.2017 prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că (pct. 1) aspectele sesizate constituie discriminare potrivit art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată; de asemenea, prin aceeași hotărâre (pct. 2) s-a aplicat reclamantei sancțiunea avertismentului, precum și (pct. 3) obligarea de a publica în cotidianul "Adevărul" un rezumat al hotărârii, conform art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000.

Instanța de fond, după analizarea motivelor de nelegalitate a actului administrativ jurisdicțional invocate de reclamantă, a constatat că aspectele sesizate prin petiție nu se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, neîntrunind elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, motiv pentru care a anulat Hotărârea nr. 337/07.06.2017 emisă de pârâtul CNCD. Totodată, a apreciat că argumentele invocate de pârâtul B., în susținerea petiției adresate CNCD, constituie motive pentru formularea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală și nu se mai impune analizarea motivele de nelegalitate, invocate de reclamantă, cu privire la respectarea proporționalității între libertatea de exprimare și dreptul la demnitatea personală.

Înalta Curte constată că, pentru a răspunde criticilor recurentului-pârât, are de lămurit dacă în cauză sunt întrunite elementele constitutive obligatorii ale unei fapte de discriminare pentru care a fost sancționată reclamanta.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".

Din cuprinsul acestor dispoziții legale citate, rezultă că pentru a fi în prezența unei discriminări, orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza criteriilor enunțate de legiuitor, inclusiv apartenența la o categorie profesională, trebuie să aibă ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege.

Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000 "Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, dacă fapta nu intra sub incidența legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naționalist-șovină, de instigare la ură rasială sau națională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidat, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunități și legat de apartenența acestora la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

Totodată, art. 14 din CEDO prevede că "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."

Din analiza textului art. 2 din O.G. nr. 137/2000, precum și a acestei ordonanțe în ansamblul său, dar și a art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reține că noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un individ sau un grup de indivizi este, fără justificare adecvată, mai bine sau mai rău tratat decât altul.

Principiul nediscriminării presupune un tratament egal pentru toate persoanele egale în drepturi, fără deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională sau la o categorie profesională, avere, naștere, orientare sexuală, vârstă.

Însă, așa cum s-a arătat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care împreună cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului formează blocul de convenționalitate, direct aplicabil în sistemul de drept național, a distinge nu înseamnă a discrimina, deoarece există situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat.

În cazul de față, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat că expresiile folosite, în postările de pe facebook, de către jurnalista A., au avut un carater care a vizat atingerea demnității unei categorii profesionale, a polițiștilor, prin folosirea sintagmei "milițieni".

Analizând expresiile din cuprinsul postărilor de pe facebook, Înalta Curte observă că nu sunt îndreptate împotriva categoriei profesionale a polițiștilor și nu aduc atingere demnității acestei categorii, fiind evident că se referă la o persoană concretă din conducerea acesteia categorii, respectiv numitul D.. Postările în discuție au fost făcute în considerarea modului defectuos în care acesta, în calitate de șef al IPJ Sibiu, își desfășura activitatea profesională.

În acord cu aprecierile instanței de fond, Înalta Curte reține că nu există o legătură de cauzalitate între declarațiile cu pretins caracter denigrator făcute de reclamantă la adresa pârâtului D. și apartenența acestuia la categoria profesională a polițiștilor.

Nu pot fi reținute nici criticile recurentului-reclamant cu privire la faptul că "folosirea sintagmei milițieni" are evident o conotație negativă, Înalta Curte nu poate aprecia caracterul defăimător/denigrator al acestei sintagme prin raportare la exemplul pe care l-a oferit recurentul în sensul că "împrumutând din Uniunea Sovietică acest termen pentru autoritatea care este astăzi poliția, el s-a încărcat cu anumite sensuri negative".

În concluzie, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, s-a reținut prin sentința atacată că, în cauză, nu sunt întrunite condițiile legale prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1), coroborate cu prevederile art. 15 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată, pentru a se reține existența unei fapte de discriminare.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 5405 din 17 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2021.