ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4727/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 mai 2015, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015, reclamantul Dr. A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ("CNCD"), a solicitat anularea Hotărârii nr. 159 din 18 martie 2015, emisă de pârât în dosarul nr. x/2014, comunicată la data de 22 aprilie 2015. 1.

La data de 7 iulie 2015, reclamantul a depus o cerere de modificare a acțiunii introductive, pe care a completat-o solicitând și anularea Hotărârii nr. 263 din 10 iunie 2015, emisă de pârât în dosarul nr. x/2014, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. 1.

Prin Hotărârea nr. 39/09.09.2015 a Colegiului de conducere al Curții de Apel Cluj, cauza a fost transpusă pe rolul secției a III-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015*. 1.

Prin sentința civilă nr. 5 din 29 octombrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârile 159/18.03.2015 și 263/10.06.2015, pronunțate de pârât și a obligat pârâtul la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. 1.

Prin decizia nr. 3175 din 11 iunie 2019 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal admis recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței civile nr. 5 din 29 octombrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a casat această sentință și s-a trimis cauza spre rejudecarea aceleiași instanțe. 1.

Cauza a fost înregistrată în rejudecare pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 19 februarie 2020, sub nr. x/2015**. 1.

Instanța de fond, conform dispozițiilor instanței de casare, a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a lui B.. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 53 din 22 mai 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B.; (ii) a anulat Hotărârile nr. 159/18.03.2015 și nr. 263/10.06.2015 pronunțate de C.N.C.D.; (iii) a obligat pârâtul la plata, în favoarea reclamantului, a sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 53 din 22 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii. În motivarea recursului, pârâtul a arătat că dispozițiile art. 81 din "Procedura internă de soluționare a petițiilor si sesizărilor" ar trebui interpretate în sensul că acestea permit inclusiv corectarea redării insuficiente și inexacte a susținerilor părților, inclusiv cu privire la descrierea exactă și integrală a faptei într-un anumit pasaj al actului, atât timp cât analiza juridică s-a realizat în concret în raport exclusiv de fapta astfel cum a fost aceasta descrisă de părți și săvârșită și, de asemenea, atât timp cât îndreptarea în cauză nu influențează soluția actului. Instanța de fond produce o greșeală fundamentală atunci când reține că prin adoptarea hotărârii de îndreptare s-ar fi schimbat, practic, întreg dispozitivul Hotărârii CNCD nr. 159/18.03.2015, reținând o altă faptă care a determinat aplicarea sancțiunii contravenționale. Corectarea erorii de redactare în cauză nu a schimbat întreg dispozitivul și cu atât mai puțin a influențat soluția Hotărârii nr. 159/2015. Soluția Hotărârii nr. 159/2015 se regăsește în punctele 1, 2 și 3 ale dispozitivului acestui act administrativ-jurisdicțional și constă în: constatarea caracterului discriminatoriu al faptei reclamantului (pct. 1); aplicarea sancțiunii contravenționale în cuantum de 2000 RON față de contravenient (pct. 2); respectiv obligarea reclamatului să publice într-un ziar național rezumatul hotărârii (pct. 3). Or, prin Hotărârea CNCD nr. 263/10.06.2015 nu s-a schimbat soluția hotărârii, reprezentată exhaustiv de toate cele 3 puncte ale dispozitivului (constatare, sancționare și obligarea publicității), ci doar s-a îndreptat/corectat eroarea privind descrierea faptei reclamantului indicată în pct. 1 al dispozitivului. Cu privire la Hotărârea CNCD nr. 159/18.03.2015, recurentul-pârât a arătat că hotărârea recurată este nelegală deoarece: - fapta constatată aparține intimatului-reclamant; - Hotărârea CNCD nr. 159/18.03.2015 este motivată; - declarația intimatului-reclamant reprezintă o discriminare. Referitor la primul aspect, recurentul-pârât menționează că Hotărârea CNCD nr. 159/2015 a fost îndreptată prin adoptarea Hotărârii CNCD nr. 263/10.06.2015, prin intermediul căreia s-a îndreptat eroarea strecurată în dispozitivul Hotărârii nr. 159/2015, constând în utilizarea unor "ghilimele franțuzești" («...»), aparte de "ghilimelele românești" ("..."), în redarea sintagmei «limba maghiară este "limba cailor" care nu poate fi utilizată în România». Din economia afirmațiilor reclamantului, analizate contextualizat, rezultă fără dubiu că sensul acestora, adecvat voinței și intenției autorului afirmațiilor, era acela de a asimila limba maghiară cu "limba cailor", pentru intimidarea, umilirea și ofensarea partenerului de platou de naționalitate maghiară și apartenenții acestei minorități naționale. Hotărârea CNCD nr. 159/18.03.2015 este motivată, în conținutul său fiind redată argumentarea acestui act sub aspectul motivelor care au stat la baza adoptării soluției, respectiv a condițiilor impuse de dispozițiile legale incidente soluției adoptate prin această hotărâre, anume art. 2, alin. (1), coroborate cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000R. Astfel, din cap. V. al acestei hotărâri rezultă în mod clar motivele în drept și în fapt care au condus la constatarea și sancționarea faptei de discriminare, rezultând astfel în ce anume constă fapta constatată, respectiv în ce mod se aplică dispozițiile legale incidente și jurisprudența CEDO sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale discriminării, anume: tratamentul diferențiat, criteriul de discriminare, respectiv dreptul încălcat. Fapta intimatului-reclamant reprezintă o discriminare, deoarece acesta și-a manifestat intenția directă sau indirectă de a discredita limba maghiară și pe vorbitorii acesteia. 4. Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant Dr. A. și intimatul-pârât B. nu au depus întâmpinări față de recursul declarat de pârâtul CNCD. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul CNCD este nefondat, pentru următoarele considerente: În privința criticilor vizând legalitatea Hotărârii CNCD nr. 263/10.06.2015, Înalta Curte observă că art. 81 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 6 mai 2008 prevede că: "Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere, în ședința Colegiului director". Din interpretarea gramaticală și teleologică a acestei dispoziții, rezultă că erorile sau omisiunile ce pot fi îndreptate privesc aspecte de natură formală care nu pot influența soluția, nefiind permisă completarea motivării unei hotărâri sau modificarea semnificativă a dispozitivului prin intermediul acestei proceduri. De aceea, este neîntemeiată afirmația recurentului-pârât că dispozițiile menționate ar trebui interpretate în sensul că acestea permit inclusiv corectarea redării insuficiente și inexacte a susținerilor părților, inclusiv cu privire la descrierea exactă și integrală a faptei într-un anumit pasaj al actului. În acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că Hotărârea nr. 263/10.06.2015 a modificat întregul dispozitiv al Hotărârii nr. 159/18.03.2015 cu privire la fapta sancționată, încălcându-se dispozițiile art. 81 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor, deoarece s-a modificat o parte importantă a dispozitivului Hotărârii CNCD nr. 159/18.03.2015, cea privitoare la fapta sancționată, aspect de natură a influența soluția dată prin hotărârea menționată. Încălcarea acestor dispoziții atrage nulitatea Hotărârii CNCD nr. 263/10.06.2015. Practic, prin emiterea Hotărârii nr. 263/2015 se revocă parțial Hotărârea nr. 159/2015 de sancționare contravențională, în partea referitoare la descrierea faptei, parte care este înlocuită cu argumentele prezentate prin noua hotărâre. Or, nulitatea unui act administrativ de sancționare contravențională nu poate fi înlăturată pe calea îndreptării de eroare. Cu privire la legalitatea Hotărârii CNCD nr. 159/18.03.2015, Înalta Curte constată că, în condițiile anulării Hotărârii nr. 263/2015, instanța de fond a stabilit cu aplicarea corectă a legii că prima hotărâre a CNCD nu îndeplinește cerința motivării, îndeosebi datorită inexactei rețineri a faptelor/afirmațiilor reclamantului. Drept urmare, criticile din recurs aduse considerentelor sentinței în sensul nemotivării Hotărârii nr. 159/2015 sunt nefondate. Conform art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 și art. 77 din Ordinul Președintelui CNCD nr. 144 din 11 aprilie 2008 privind aprobarea procedurii interne de soluționare a petițiilor și sesizărilor, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, hotărârea CNCD trebuie să cuprindă: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita. Descrierea faptei de discriminare, precum și motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii CNCD sunt elemente importante ale hotărârii, deoarece acestea permit înțelegerea rațiunilor pentru care autoritatea publică a considerat că fapta descrisă în cuprinsul hotărârii îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi sancționată conform O.G. nr. 137/2000. Examinând cuprinsul capitolului V. "Motivele de fapt și de drept" din Hotărârea nr. 159/18.03.2015, Înalta Curte observă că acesta conține: - descrierea stării de fapt, respectiv citarea afirmațiilor realizate de petent în cadrul emisiunii televizate (pct. 5.1), - punctarea limitelor sesizării, respectiv că obiectul petiției nu se referă la dreptul utilizării limbii materne pe teritoriul unui stat cu o altă limbă oficială decât respectiva limbă, context în care, deși constată în mod explicit că nu este sesizat, Colegiul director realizează o analiză și sub acest aspect (pct. 5.2), - citarea și analiza (sumară) a prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 (pct. 5.3 și 5.4), - constatarea (sumară) că există o deosebire prin modul în care reclamantul se referă la limba română și limba maghiară, că criteriul de discriminare este cel de limbă în strânsă legătură cu apartenența etnică și că comentariile afectează dreptul la demnitate (pct. 5.5, 5.6 și 5.7), - concluzia că sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, întrucât fapta reclamantului de a afirma că limba maghiară este "limba cailor" care nu poate fi utilizată în România reprezintă o deosebire pe criteriul limbii și apartenenței etnice, care afectează dreptul la demnitate (pct. 5.8), - citarea art. 15 din O.G. nr. 137/2000 (pct. 5.9), - constatarea (sumară) că fapta s-a săvârșit în public, că afirmațiile vizează atingerea demnității, crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, îndreptate împotriva petentului, pe criteriul lingvistic și etnic (pct. 5.10 și 5.11), - concluzia că sunt incidente prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000, întrucât fapta reclamantului reprezintă un comportament manifestat în public, care vizează atingerea demnității, crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, îndreptate împotriva petentului, pe criteriul lingvistic și etic (pct. 5.12), - prezentarea (exhaustivă, dar generică) a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește dreptul la demnitate și libertatea de exprimare (pct. 5.13 - 5.21), - analiza (sumară) a incidenței în cauză a jurisprudenței CEDO, apreciindu-se că acele afirmații care fac referire la faptul că limba maghiară este limba cailor care nu poate fi utilizată în România nu contribuie la nicio formă de dezbatere publică capabilă de a duce la un progres al relațiilor umane, ci creează o stare ostilă, de intimidare, această formă de expresie diseminând, incitând, promovând intoleranța etnică și trebuind sancționată, iar faptul că petentul este o persoană publică nu are relevanță (pct. 5.22), - citarea prevederilor art. 30 din Constituția României și a Deciziei nr. 62/18.01.2007 a Curții Constituționale (5.23 și 5.24), - citarea art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și dezvoltarea modalității în care s-a realizat aplicarea acestuia în cauză, prin aplicarea unei amenzi contravenționale în valoare de 2000 de RON, având în vedere că discriminarea a vizat în mod direct o persoană fizică, dar, prin efectele pe care le creează, întreaga comunitate a maghiarilor din România, că, potrivit cazuisticii CEDO, discriminarea etnică este cea mai gravă formă de discriminare, care atinge inclusiv dreptul la tratament uman și că Directivele Uniunii Europene în domeniu și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene solicită statelor membre aplicarea de sancțiuni efective, proporționale și descurajante (pct. 5.25 și 5.26), - citarea art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 și aplicarea acestuia în sensul obligării reclamantului să publice un rezumat al hotărârii într-un ziar de circulație națională (pct. 5.27 și 5.28). Doar pct. 5.22 cuprinde o prezentare, inexactă însă și lipsită de obiectivitate, a faptelor/afirmațiilor care au atras sancționarea reclamantului. De asemenea, în cuprinsul acestui capitol nu sunt arătate care sunt elementele de fapt l-au determinat pe recurentul-pârât să concluzioneze că scopul afirmațiilor reclamantului a vizat atingerea demnității petentului și crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva petentului și a comunității maghiare din România. Lipsa acestor elemente sunt de natură să atragă nulitatea Hotărârii CNCD nr. 159/18.03.2015, deoarece încalcă dispozițiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 și nu se face dovada îndeplinirii condițiilor de sancționare a faptei reținute în sarcina intimatului-reclamant prevăzute de art. 2 alin. (1) și art. 15 din O.G. nr. 137/2000. În aceste condiții, urmare a nulității Hotărârii CNCD nr. 159/18.03.2015 pentru nerespectarea cerinței motivării, Înalta Curte nu va mai examina celelalte argumente din cererea de recurs ce privesc legalitatea acestei hotărâri. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 și art. 81 din Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat.