Decizia nr. 1749/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată initial pe rolul Tribunalului București și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin sentința civilă nr. 8099/4.12.2014, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 608/16.10.2013, pronunțată de Colegiul Director al autorității pârâte, și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 8000 RON. 1.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1585 din 4 iunie 2015, a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B. și C., a anulat Hotărârea nr. 608/16.10.2013, emisă de pârât, obligându-l și la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. 1.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În motivarea opțiunii sale procesuale pârâtul recurent a susținut în esență următoarele: În raport cu susținerile părților și înscrisurile depuse la dosar de către părți, se apreciază că în cauză pot fi reținute mijloace probatorii de natură a reține prezumția săvârșirii unei discriminări împotriva domnului C., pe considerentul apartenenței etnice, constatare ce demonstrează temeinicia hotărârii atacate. Această prezumție constă în presupunerea existenței unei legături de cauzalitate între criteriul invocat (etnie) și tratamentul diferit imputat în cauză (refuzul accesului într-un loc public). În procedura administrativ-jurisdicțională din față CNCD este permis doar părților (petent, respectiv reclamat de discriminare) să propună probe, dovezi cu privire la existența, respectiv inexistenta unei anumite forme de discriminare. Mai mult în domeniul discriminării, sarcina probei este împărțită doar între petent și reclamat (O.G. nr. 137/2000, art. 20 alin. (6), Directiva 2000/78, art. 10; Directiva Consiliului 2000/43/CE: art. 8: "Statele membre iau măsurile necesare, în conformitate cu sistemul juridic propriu, astfel încât, atunci când o persoană se consideră lezată prin nerespectarea față de ea a principiului «egalității» și prezintă, în fața unei jurisdicții sau a unei alte instanțe competente, fapte care permit prezumția existenței unei discriminări directe sau indirecte, să revină reclamantului sarcina de a dovedi că nu a violat principiul «egalității». Potrivit acestui principiu, persoana interesată trebuie să indice suficiente elemente care permit presupunerea existenței unei discriminări. Aceste elemente pot fi considerate ca mijloace de probă în sprijinul existenței unui tratament diferit (excludere, restricție, preferință, deosebire) aplicat petentului/persoanei discriminate direct sau indirect, însă trebuie precizat că raportat la prevederile art. 20 alin. (6) obligația care incumbă persoanei interesate este de "a dovedi existenta unor fapte". Acest aspect, impune din punct de vedere procedural, obligația petentului în susținerea afirmațiilor sale de a dovedi existența unei fapte de natură a da naștere unei prezumții de tratament diferit aplicat. În acest sens, se arată că, temeinicia și legalitatea actului emis de C.N.C.D. se bazează pe documentația aflată la dosar, inclusiv pe declarațiile martorilor asumate sub semnătură, deci valide și legale, deci care îndeplinesc condițiile standard probator necesare pentru reținerea situației de fapt invocată de petent. Intimata nu a demonstrat inexistența faptelor prezentate în cuprinsul acestor declarații, în conformitate cu art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000 sau că ar fi existat un alt motiv privind refuzul tânărului de etnie romă, astfel că se poate concluziona că apartenența etnică a fost motivul refuzului. Având în vedere aceste considerente, se solicită a se constata legalitatea hotărârii/soluției emisă de C.N.C.D., prin care s-a reținut ca tratament diferențiat aplicat domnului C., fara o justificare obiectivă și rezonabilă, constituie discriminare așa cum este definită de art. 2 din O.G. nr. 137/2000, și aduce atingere dreptului sau, având la baza unul dintre criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) din același act normativ. Legalitatea hotărârii/soluției transpare și din perspectiva dispozițiilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2000, pe care s-a fundamentat aceasta, dispoziții care, de fapt, consacră principiul împărțirii sarcinii probei, așa cum este relatat și aplicat în jurisprudența CEJ (actualmente CJUE) și CEDO din domeniul nediscriminării, dispoziții legale pe baza cărora s-a statuat că petentul a dovedit existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminării, iar reclamatul de discriminare nu a dovedit ca faptele nu constituie discriminare. 1.

Apărarea formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata-pârâtă B. a solicitat admiterea recursului formulat. 1.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 noiembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 2.1. Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare. Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Hotărârii nr. 608/16.10.2013 prin care emitentul acesteia, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la sesizarea formulată de B., a constatat că, refuzul accesului unei persoane de etnie romă în Clubul "D." la data de 20.04.2013, în jurul orei 23:30, constituie o faptă de discriminare, conform art. 2 alin. (1), art. 10 lit. f) și art. 14 din O.G. nr. 137/2000 republicată și încalcă dreptul la demnitate conform art. 15 din același act normativ. În considerentele hotărârii C.N.C.D. s-a reținut în esență că diferența de tratament a fost creată prin refuzul accesului unei persoane pe motivul că ar fi fost închis clubul și acceptarea accesului a două persoane, după ce prima persoană a plecat de la fața locului. În acest context, s-a constatat că tratamentul diferențiat s-a bazat pe criteriul apartenenței etnice a tânărului refuzat, iar reclamanta nu a oferit un alt motiv pentru a-i justifica conduita. Criticile pârâtului recurent referitoare la greșita constatare a inexistenței unui tratament discriminatoriu, sunt întemeiate. Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice." Sunt discriminatorii, potrivit alin. (3) al normei mai sus menționate " prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare." Rezultă din cele expuse în precedent că pentru existența unei fapte de discriminare trebuie stabilit dacă există un tratament diferențiat al petentului în raport cu alte persoane, dacă acest tratament este influențat de unul dintre criteriile indicate de lege sau de un alt criteriu analog, dacă se identifică un drept al reclamantului vătămat, iar în final dacă lipsește în cauză un scop legitim justificativ pentru această diferență de tratament. Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele, făcând imposibilă angajarea răspunderii administrative pentru discriminare. În dezacord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond, instanța de control reține că, mijloacele de probă administrate în fața C.N.C.D. cât și cele administrate de instanța de fond sunt de natură a duce la concluzia că pârâtul C. a fost supus unui tratament discriminatoriu din partea reprezentanților clubului administrat de reclamantă. Astfel, este de netăgăduit că pârâtul C. a fost oprit la intrarea în Clubul "D." la data de 20.04.2013, în jurul orei 23:30, când împreună cu mai mulți prieteni vroiau să intre în incinta acestuia, motivat de împrejurarea că era organizată o petrecere privată. Ulterior, prietenii acestuia au intrat fără nici o dificultate în club, deși nu aveau nici o legătură cu această petrecere. Inconsecvența martorilor cu privire la numărul de persoane care-l însoțeau pe pârât în acel moment este irelevantă sub acest aspect, fiind dovedit că cel puțin un prieten al pârâtului a intrat în club, iar pârâtului nu i s-a permis acest lucru. Pârâtul C. era singurul de etnie romă dintre cei prezenți, așa cum rezultă din actele depuse la dosar, astfel că se poate presupune că acestuia i s-a refuzat accesul în club în funcție de criteriul aparteneței sale etnice, în condițiile în care prietenii săi au fost lăsați să intre în club. În fine, în mod evident, un asemenea comportament al reprezentanților reclamantei i-a lezat dreptul la demnitate al pârâtului, dezonorându-l ca persoană, provocându-i un complex de inferioritate în raport de ceilalți raportat la criteriul etniei de care aparține. Toate acestea, cumulat cu împrejurarea că reclamanta nu a oferit nici o explicație plauzibilă privind un alt motiv care să justifice conduita abordată față de pârât, duc la concluzia existenței unei fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1), art. 10 lit. f) și art. 14 din O.G. nr. 137/2000 republicată. În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că hotărârea C.N.C.D. contestată în prezenta cauză este legală, sancționând o conduită care e discriminatorie, iar hotărârea instanței de fond care o invalidează este dată cu aplicarea și interpretarea eronată a normelor de drept material, fapt ce reclamă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și, casând sentința atacată, va respinge acțiunea reclamantei Societatea A. S.R.L. ca neîntemeiată.