ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1537/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 20.05.2015 sub nr. x/2015 (ca urmare a declinărilor succesive de către Judecătoria Sectorului 1 - Sentința civilă nr. 18507/29.10.2014 și Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal - Sentința civilă nr. 2644/08.04.2015), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării (CNCD), anularea sancțiunii pronunțată în dosarul de discriminare nr. 668/2013, prin care contestatorul a fost obligat să plătească suma de 2000 RON.

Reclamantul a depus o cerere completatoare în care a arătat că solicită anularea hotărârii 248/30.04.2014 a CNCD, iar temeiul juridic este art. 20 alin. (9) și urm. din O.G. nr. 37/2000.

Prin încheierea de ședință din data de 04.09.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus introducerea în cauză în calitate de terț-intervenient a petentului B.

Prin sentința civilă nr. 709 din 04 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a anulat Decizia nr. 248/30.04.2014 emisă de pârât.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II.Analiza cererii de recurs

Prin cererea de recurs se critică soluția instanței de fond din perspectiva înlăturării înscrisului olograf prezentat în sprijinul petiției sale de către persoana interesată B.

De altfel, după cum rezultă și din Hotărârea CNCD nr. 248/30.04.2014 pct. 5.8 această declarație de martor a stat la baza soluției de sancționare din prezenta hotărâre.

Ca observație, în mod corect contestatorul A. a remarcat că data din hotărârea CNCD referitoare la pretinsa faptă ar fi 13.07.2014 în locul celei reale.

Recurenta a mai susținut că în mod greșit instanța de fond a mai constatat că: intimatul/pârât a emis decizia de sancționare a contestatorului exclusiv pe baza acestei declarații, fără a face verificari rezonabile cu privire la identitatea persoanei care a scris-o și a semnat-o, a împrejurărilor în care aceasta a luat cunoștință de presupusa afirmație a contestatorului și a contextului în care martorul a luat legătura cu terțul intervenient și i-a adus la cunoștință această afirmație exprimată în public.

S-a pretins în acest sens că "dacă instanța de fond avea dubii "cu privire la identitatea persoanei care a scris-o și a semnat-o, a împrejurărilor în care aceasta a luat cunoștință de presupusa afirmație a contestatorului și a contextului în care martorul a luat legătura cu terțul intervenient", în virtutea rolului sau activului și a principiului aflării adevărului, putea și trebuia citată persona în cauză, respectiv de domnul C.

Neprocedând astfel, instanța de fond a încălcat principiul aflării adevărului consacrat de art. 22 noul C. proc. civ., rezumându-se la înlăturarea unui înscris fără a se asigura de veridicitatea acestuia în sensul însușirii declarației de către persona care a scris-o și semnat-o.

În ipoteza în care instanța de fond nu era pe deplin lămurită de circumstanțele faptice ale cazului dedus judecății avea dreptul de a le cere explicații părților, inclusiv audierea martorului C. privind împrejurările în care acesta a luat cunoștința de cele intâmplate, respectiv însușirea mențiunilor din declarația olografa.

Înalta Curte reține că soluția CNCD are la bază o declarație olografă pretins a fi semnată de studentul C., despre care contestatorul a susținut că nu s-ar fi aflat în aceeași serie la facultate cu studentul B.

Declarația olografă aflată la este neclară în privința aspectului esențial al faptului că persoana contestatorului se referă la B.

De altfel, și în legătură cu obiectivitatea martorului pozițiile părților sunt diferite, contestatorul pretinzând că acesta nu ar fi promovat examenul la disciplina sa, ceea ce ar sugera o stare de dușmănie, în timp ce B. contrariul . Toate acestea converg spre concluzia necesității audierii nemijlocite a martorului C., care neputând fi făcută de prima dată de către instanța de recurs fără a prejudicia părțile de valorificarea unui grad de jurisdicție, impune casarea cu trimitere a cauzei.

Cu ocazia rejudecării, are a se avea în vedere și noua adresă a lui B. indicată la dos.fond.

În raport de cele ce preced, recursul apare întemeiat în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care va admis iar hotărârea instanței de fond casată conform dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ. cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 709 din 4 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2018.