ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1623/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată:

1.1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 05.06.2015 reclamantul Ministerul Afacerilor Interne în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, A., B. a solicitat:

- anularea în parte a Hotărârii nr. 203 din data de 22 aprilie 2015, pronunțată de Colegiul Director al C.N.C.D. în dosarul nr. x/2014, constituit în baza petiției formulate de către A., înregistrată la C.N.C.D. cu nr. x/03.12.2014, respectiv a punctului 2 din dispozitivul acesteia;

- anularea în parte a Hotărârii nr. 204 din data de 22 aprilie 2015 pronunțată de Colegiul Director al C.N.C.D. în dosarul nr. x/2014, constituit în baza petiției formulate de către B. înregistrată la C.N.C.D. cu nr. 20498/17.12.2014, respectiv a punctului 2 din dispozitivul acesteia;

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 3184 din data de 27.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, A. și B.. S-a dispus anularea actelor atacate.

2.1. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii, arătându-se că sentința atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

In drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat că actele administrativ-jurisdicționale anulate de instanța de fond au fost emise cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 137/2000R, cât și în concordanță cu decizia CCR 997/2008.

Susține recurenta că potrivit art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare și art. 79 din Ordinul președintelui CNCD nr. 144/2008, Conciliul poate emite puncte de vedere/opinii prin care își exprimă opinia sa, în calitate de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în legătură cu dispozițiile din cuprinsul actelor normative sau administrative, care contravin acestui principiu. Cu această ocazie, "Colegiul director, prin hotărârea adoptată, poate dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării".

Se mai arată că acest punct de vedere nu reprezintă un act administrativ de vreme ce nu produce efecte juridice, în sensul nașterii, stingerii sau modificării unor raporturi juridice.

2.2 Apărările intimatei:

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, solicitând pe această cale respingerea recursului ca nefondat.

Se susține că instanța de fond a apreciat în mod corect, conform cadrului legislativ aflat în vigoare, faptul că hotărârile nr. 203 și 204 ale CNCD din data de 22.04.2015 au încălcat, indirect și voalat, considerentele Deciziei CCR nr. 997/2008, prin emiterea punctului de vedere referitor la existența discriminării și din acest motiv au fost anulate.

A mai apreciat intimatul că opinia exprimată în cadrul punctului de vedere, este contrară principiilor discriminării, deoarece nu se poate reține tratamentul diferențiat al polițiștilor deveniți auditori de justiție, în raport cu ofițerii de poliție admiși în magistratură.

3.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 04 decembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 februarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

3.2 Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză:

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat.

3.3 Argumentele de fapt și de drept relevante:

În fapt, prin Hotărârile nr. 203 și 204 din data de 22 aprilie 2015 pronunțată de Colegiul Director al C.N.C.D. în dosarul nr. x/2014, constituit în baza petițiilor formulate de către B. și A. înregistrate la C.N.C.D., s-a dispus: "1. Admite excepția de necompetență materială a C.N.C.D. invocată de către reclamat - Ministerul Afacerilor Interne, conform Deciziei nr. 997 din 7 octombrie 2008 a Curții Constituționale. 2. Emiterea unui punct de vedere."

Prin acest punct de vedere, însușit la pct. VIII al Hotărârii nr. 746/2014, se constată, de către 2 membri ai Colegiului Director, că:

"imputarea cotei parte din cheltuielile de școlarizare pentru petentă, devenit auditor de justiție prin examen, comparativ cu cei numiți în funcția de procuror, reprezintă discriminare conform prevederilor art. 2 al O.G. nr. 137/2000."

Prima instanță a a constatat că Hotărârile nr. 203 și 204 ale CNCD din data de 22.04.2015 încalcă indirect și voalat considerentele Deciziei CCR nr. 997/2008 prin emiterea punctului de vedere referitor la existența discriminării și din acest motiv trebuie anulate.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare:

"Consiliul este responsabil cu aplicarea și controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate precum și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării."

Potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare:

"In vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării își exercită atribuțiile în următoarele domenii:

a) prevenirea faptelor de discriminare;

b) medierea faptelor de discriminare;

c) investigarea, constatarea și sancționarea faptelor de discriminare;

d) monitorizarea cazurilor de discriminare;

e) acordarea de asistență de specialitate victimelor discriminării"

Conform dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, "Persoana care se consideră discriminată, poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea sa ia la cunoștință de săvârșirea ei" și iar potrivit alin. (2) "Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1)."

Din interpretarea sistematică a textelor legale citate, se reține că există două situații distincte în care pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, potrivit atribuțiilor sale, se poate pronunța cu privire la existența unor potențiale fapte sau acte de discriminare și anume:

- situația reglementată de art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în care pârâtul are posibilitatea de a acționa în sensul armonizării dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării, cu mențiunea că exercitarea acestei atribuții nu presupune constatarea unor fapte de discriminare care constituie contravenții și sancționarea acestora;

- situația reglementată de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, în care pârâtul poate fi sesizat de către orice persoană care se consideră discriminată, în vederea constatării și sancționării faptelor de discriminare, astfel cum sunt acestea definite de actul normativ.

Diferența esențială dintre cele două forme în care pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării își exercită atribuțiile legale, constă în faptul că, în situația de art. 18 din O.G. nr. 137/2000, pârâtul poate emite puncte de vedere prin care își exprimă opinia sa, în calitate de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în legătură cu dispozițiile din cuprinsul actelor normative sau administrative, care contravin principiului nediscriminării, putând emite în acest sens recomandări, cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, și fără a putea aplica sancțiuni contravenționale, în timp ce, în situația prevăzută de art. 20 din actul normativ, pârâtul constată fapte de discriminare care constituie contravenții și aplică în mod corespunzător sancțiunile prevăzute de lege.

Din această perspectivă, în mod corect C.N.C.D. a apreciat că nu are competența de a se pronunța asupra faptei sesizate, conform procedurii prevăzute de art. 20 din O.G. nr. 137/2000, având în vedere că, prin decizia nr. 997/07.10.2008, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, în măsura în care acestea sunt interpretate în sensul că acordă C.N.C.D. competența ca, în cadrul activității sale jurisdicționale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În opinia Curții Constituționale, dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicțional întemeiat pe art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. poate să constate existența unor situații discriminatorii ce își au izvorul direct în conținutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilității acestor dispoziții și chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate. Într-o asemenea împrejurare, se pune în discuție legitimitatea acestui organ de a interfera în competențele legislativului, prin înlăturarea aplicabilității unor acte normative și instituirea aplicabilității altora, dar și în competențele Curții Constituționale, care îndeplinește rolul de legislator negativ atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanțe și dispozițiile constituționale, sub aspectul art. 16 din Constituție.

Pe de altă parte, potrivit art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. este chemat să armonizeze dispozițiile din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării, prin emiterea unor puncte de vedere prin care își exprimă opinia. Raportat, însă, la prevederile art. 20 din O.G. nr. 137/2000, C.N.C.D. este obligat să respecte decizia Curții Constituționale a României nr. 997/07.10.2008.

În consecință, pot face obiectul unei fapte de discriminare, în sensul O.G. nr. 137/2000, numai comportamentele unor persoane fizice sau juridice, în aplicarea sau realizarea unor drepturi garantate în exercitarea lor prin legislația statului român, nu însă și constatarea și sancționarea unei discriminări între persoane, rezultată din conținutul unor legi sau ordonanțe, care reglementează în mod diferit exercitarea unor drepturi. Această ultimă competență aparține doar Curții Constituționale a României, singura autoritate care poate constata dacă un act normativ contravine sau nu prevederilor art. 16 din Constituție.

Prin urmare, diferența esențială dintre cele două forme în care C.N.C.D. își exercită atribuțiile legale constă în faptul că, în situația art. 18 din O.G. nr. 137/2000, acesta poate emite puncte de vedere, fără a putea aplica sancțiuni contravenționale, în timp ce, în situația prevăzută de art. 20 din O.G. nr. 137/2000R, constată faptele de discriminare care constituie contravenții și aplică, în mod corespunzător, sancțiunile prevăzute de lege.

Astfel, spre deosebire de activitatea de constatare și sancționare a contravențiilor, în exercitarea atribuțiilor conferite de art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, pârâtul C.N.C.D. are posibilitatea de emite puncte de vedere sau de a-și exprima opinia, în calitate de garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în legătură cu dispozițiile din cuprinsul actelor normative sau administrative, care contravin principiului nediscriminării, putând emite recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării.

De asemenea, potrivit art. 79 din Ordinul președintelui CNCD* (Titlul VI, Cap. 1 -"Hotărârile de soluționare a petițiilor și sesizărilor"), act administrativ cu caracter normativ, "Colegiul director, prin hotărârea adoptată, poate dispune includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță Juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării"

Ca atare, Înalta Curte reține că în baza articolului mai sus indicat C.N.C.D. poate dispune, prin hotărârea adoptată, includerea unei recomandări cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, în vederea preîntâmpinării încălcării principiului nediscriminării.

"Recomandarea" prevăzută de actul administrativ normativ amintit mai sus poate fi dispusă sub forma unui punct de vedere prin care se îndrumă partea reclamată de discriminare să respecte principiul nediscriminării.

Așadar, din toate argumentele expuse mai sus, rezultă că susținerea privind emiterea unui punct de vedere, nu constituie un argument în soluționarea favorabilă a acțiunii, din moment ce prin hotărârea contestată C.N.C.D. nu a procedat la soluționarea sesizării prin care reclama o faptă de discriminare, ci s-a declarat necompetent material să soluționeze respectiva sesizare.

Punctul de vedere emis de C.N.C.D. constituie o opinie cu caracter de îndrumare, fără forță juridică obligatorie, astfel că nu se poate reține că emiterea de către CNCD a hotărârii contestate constituie o dovadă a săvârșirii unui abuz de putere publică și nici a încălcării Deciziei CCR nr. 997/2008, așa cum eronat a stabilit instanța de fond.

Recurentul intimat și-a exercitat atribuțiile exprimate în legislația primară și secundară a funcționării sale, iar așa cum s-a consemnat mai sus, emiterea unui punct de vedere, ce nu produce efecte juridice, în sensul constatării unei fapte de discriminare, este o operațiune ce intră în competențele sale legale și nu poate conduce la anularea hotărârilor așa cum au fost emise.

3.4 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs:

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va dispune admiterea recursului declarat de pârât, cu consecința casării hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulată de Ministerul Afaceri Afacerilor Interne în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca neîntemeiată.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 3184 din 27 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a- VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată, și rejudecând respinge acțiunea formulată de Ministerul Afaceri Afacerilor Interne în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2018.