ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2133/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04 noiembrie 2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., a solicitat anularea Hotărârii nr. 547/18.09.2013, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1410 din 19 mai 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., a anulat Hotărârea nr. 547/18.09.2013, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a obligat pârâții la 1.200 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1410 din 19 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B., criticând ca nelegală și netemeinică hotărârea atacată. 3.1. Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Criticile aduse hotărârii atacate vizează, în esență, următoarele aspecte: 1. Sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 16 lit. a, art. 33 alin. (1) și art. 54 din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv a dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Instanța de fond trebuia să constate că acțiunea reclamantului nu îndeplinește condițiile legale și obligatorii referitoare la timbrare, urmând a admite excepția netimbrării acțiunii, cu consecința anulării acțiunii. 2. Sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 42 alin. (3) și (4) din Legea nr. 215/2001 și a prevederilor O.G. nr. 137/2000; Judecătorul fondului și-a fundamentat motivarea exclusiv pe declarația martorului C., fără a ține cont de Procesul-verbal al ședinței Consiliului Local al comunei Botoroaga, din 28.03.2012 (menținut ca fiind legal și temeinic prin sentința civilă nr. 386/28.05.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă prin decizia nr. 8772/24.11.2014 a Curții de Apel București), care evidențiază, în mod explicit, săvârșirea de către reclamant a faptei de discriminare pentru care a fost sancționat. 3. Sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 254 alin. (1) din C. proc. civ., republicat; La termenul de judecată din 19 mai 2015, prima instanță a dispus administrarea pentru reclamant a probei cu martori, în cadrul căreia au fost audiați martorii D. și C., acesta din urmă nefiind propus ca martor de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Sentința recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat; Este neîntemeiată decizia instanței de fond de obligare a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acest pârât nu se află în culpă procesuală, fiind doar organul administrativ cu atribuții jurisdicționale care a emis hotărârea contestată.

Pe fondul cauzei, expresiile utilizate de către intimatul-reclamant în cadrul ședinței consiliului local, consemnate în Procesul-verbal al ședinței din data de 28.03.2012, ofensează în mod gratuit comunitatea romilor. 3.2. Pârâtul B. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Recurentul-pârât a susținut că prima instanță a omis să analizeze conținutul Procesului-verbal al ședinței Consiliului Local al comunei Botoroaga, din 28.03.2012, document care descrie faptele exact cum s-au desfășurat și care atestă caracterul discriminatoriu al declarațiilor făcute de reclamant. 4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat. 5. Procedura de soluționare a recursului 5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 14 martie 2018, completul de filtru a admis excepția nulității recursului declarat de pârâtul B. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a căii de atac. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată următoarele: 1. Cu privire la recursul declarat de pârâtul B. În raport de motivele de casare invocate de către recurentul-pârât B., încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., republicat, prin concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursurilor s-a reținut în sarcina recurentului obligării achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 200 de RON, potrivit art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013. Cum recurentul-pârât nu a respectat obligația legală de achitare a taxei judiciare de timbru, deși această obligație i-a fost adusă la cunoștință prin comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, devin aplicabile dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de pârâtul B. 2. Referitor la recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința atacată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Critica recurentului-pârât vizând aplicarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (1), art. 16 lit. a, art. 33 alin. (1) și art. 54 din O.U.G. nr. 80/2013, respectiv a dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, este neîntemeiată. Reținând natura juridică de act administrativ-jurisdicțional a Hotărârii nr. 547/18.09.2013, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța de fond a aplicat în mod corect prevederile legale citate anterior, care instituie obligativitatea timbrării acțiunilor având ca obiect anularea hotărârilor emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. În acest sens, prima instanță a stabilit în sarcina reclamantului A. obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 de RON, obligație la care acesta s-a conformat, potrivit chitanței seria x din data de 15.11.2013, depusă la dosarul de fond. Critica recurentului-pârât referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 42 alin. (3) și (4) din Legea nr. 215/2001 și a prevederilor O.G. nr. 137/2000, este neîntemeiată. Intimatul-reclamant a supus controlului de legalitate Hotărârea nr. 547/18.09.2013, prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a dispus sancționarea persoanei reclamate A. cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 RON, stabilind că afirmațiile acestuia conform cărora, "țiganii trebuie puși la muncă", "nu îi mai suport", "nu îi mai tolerez", respectiv, "romii sunt suportați în comunitate de sute de ani" și "romii sunt duși în spate", constituie fapte de discriminare directă, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) coroborate cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000. În considerentele hotărârii contestate s-a reținut că la dosarul CNCD nr. 397/2013 a fost depus Procesul-verbal al ședinței Consiliului Local al comunei Botoroaga, județul Teleorman, încheiat la data de 28.03.2012, în care sunt menționate, printre altele, aspectele enunțate anterior. Procesul-verbal mai sus-menționat a făcut obiectul acțiunii în anulare înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. x/2014, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al comunei Botoroaga, județul Teleorman. Prin sentința civilă nr. 386 din 28 mai 2014 a Tribunalului Teleorman, a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată din oficiu de către instanță și pe cale de consecință, a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă, soluție rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 8772 din 24 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Contrar susținerilor recurentului-pârât, procesul-verbal al ședinței consiliului local nu a făcut obiectul analizei pe fond de către instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare, în motivarea soluției pronunțate reținându-se că procesul-verbal contestat nu reprezintă un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004. În condițiile arătate, la pronunțarea sentinței recurate în prezentul litigiu, în mod corect prima instanță nu a conferit o valoare probatorie de netăgăduit procesului-verbal în discuție, ci a examinat întregul material probator administrat în cauză, apreciind că faptele reținute de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pe baza consemnărilor din procesul-verbal al ședinței consiliului local, au fost, în mare parte, infirmate prin declarațiile martorilor audiați în instanță. Critica recurentului-pârât vizând aplicarea greșită de către judecătorul fondului a dispozițiilor art. 254 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, este neîntemeiată. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat probele cu înscrisuri și doi martori, respectiv, D. și E., iar prin răspunsul la întâmpinarea depusă de pârâtul B., în raport de apărările formulate de către acest pârât, a solicitat suplimentar, audierea în cauză a martorului C. La termenul de judecată din 24 martie 2015, reclamantul, asistat de avocat, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, precum și a probei cu martori, fiind indicați în acest sens, martorii C., E. și D. Prima instanță a încuviințat, la solicitarea reclamantului, proba cu înscrisuri și proba testimonială constând în doi martori considerați relevanți de către reclamant, și care au fost prezenți la momentul săvârșirii faptei pentru care acesta a fost sancționat contravențional. La același termen de judecată, instanța a pus în vedere reclamantului să depună la dosar cerere scrisă, prin care să indice numele și adresele celor doi martori în vederea audierii la termenul următor, obligație îndeplinită de către reclamant anterior închiderii dezbaterilor din ședința de judecată, potrivit referatului întocmit la finalul încheierii de ședință. La termenul de judecată din 12 mai 2015, prima instanță a procedat la audierea martorilor C. și D., propuși de către reclamant prin cererea scrisă depusă la dosar, la data de 24 martie 2015. În contextul arătat, nu se poate reține aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor 254 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, constatându-se că martorul C. a fost propus de către reclamant în cadrul procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată, urmare a apărărilor formulate de pârâtul B. iar administrarea probei cu acest martor nu a condus la amânarea judecății. Mai mult, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu s-a prezentat la termenele de judecată la care s-a încuviințat și administrat proba testimonială, momente la care avea posibilitatea de a se opune audierii martorului C. În ceea ce privește criticile formulate de recurentul-pârât pe fondul cauzei, Înalta Curte apreciază, de asemenea, că sunt neîntemeiate. În mod judicios prima instanță a reținut că pentru a se reține o faptă de discriminare se impune ca, cel puțin faptele, în materialitatea lor, să fie probate, urmând ca persoana reclamată să dovedească că aceste fapte nu au un caracter discriminatoriu. Or, în speță, declarațiile martorilor audiați în primă instanță sunt de natură să pună la îndoială consemnările din procesul-verbal al ședinței consiliului local, relevantă în acest sens fiind declarația martorului C., care a relatat că, deși intimatul-reclamant a folosit termenul "țigan", nu a afirmat că "țiganii trebuie puși la muncă" și nici nu a utilizat alte cuvinte discriminatorii la adresa romilor, discuțiile purtate fiind în legătură cu implicarea expertului pe problemele comunității rome în frecventarea de către copiii romi a cursurilor școlare, în obținerea de către romi a actelor de stare civilă și a actelor de identitate, precum și în primirea ajutoarelor sociale. Prin urmare, deși s-a dovedit că intimatul-reclamant a utilizat termenul de "țigan", nu se poate reține că acesta a fost folosit într-un sens peiorativ, de natură să aducă atingere demnității etniei și să acrediteze ideea că membrii etniei respective sunt persoane care trebuie desconsiderate. Așa cum s-a arătat anterior, discuțiile purtate în cadrul ședinței consiliului local nu au avut un conținut insultător la adresa romilor și nu au creat o atmosferă ofensatoare, bazată pe criteriul etnie, afirmațiile reclamantului consemnate în procesul-verbal al ședinței fiind infirmate prin depozițiile martorilor audiați în primă instanță. Instanța de control judiciar apreciază că este neîntemeiată și critica recurentului-pârât vizând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate, în mod justificat, de către partea care a câștigat procesul. În cauză, în raport cu soluția de admitere a cererii de chemare în judecată, în mod corect instanța de fond a dispus obligarea pârâților la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în condițiile în care, dispozițiile legale citate anterior nu prevăd niciun fel de circumstanțiere cu privire la persoanele fizice sau juridice/de drept privat/public, care pot cădea în pretenții. Pentru considerentele expuse, reținând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat. Conform prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, vor fi obligați recurenții-pârâți la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.400 RON, reprezentând onorariul de avocat achitat în faza procesuală a recursului.