ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2044/2016

Decizia nr. 2044/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anularea în parte a Hotărârii nr. 397 din 19 iunie 2013 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, în ceea ce privește soluția pronunțată pe excepția tardivității și pe capătul II al sesizării pârâtei B. și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 773 din 7 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și B. și a anulat hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 397 din 19 iunie 2013, obligând pârâtul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării la 1500 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 773 din 7 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 noul C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A susținut recurentul că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și (5) din O.G. nr. 137/2000, instanța de fond reținând că nu a fost probată împrejurarea că reclamantul A. a intenționat să cauzeze pârâtei B. un cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv pe criteriul "gen/sex", din moment ce e-mailurile avute în vedere de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au fost expediate către mai mulți destinatari.

Recurentul pârât a arătat că prevederile legale cuprinse în O.G. nr. 137/2000 nu fac nicio distincție între discriminarea voită și cea neintenționată, fiind sancționate efectele produse prin faptele cu caracter discriminatoriu, nu intenția persoanei care săvârșește aceste fapte.

În aplicarea sancțiunii contestate în cauză, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a învederat că a ținut cont de impactul și efectele produse prin primirea pe emailul de serviciu al intimatei pârâte B. a bancurilor și glumelor trimise de intimatul reclamant A.

În analiza documentelor aflate la dosar, recurentul pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a susținut că a constatat îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1), (2) și (4) din O.G. nr. 137/2000, ținând seama, totodată, de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, consecința fiind cea a reținerii caracterului discriminatoriu al faptelor săvârșite de intimatul reclamant, fapte ce au determinat producerea unui mediu ostil, degradant, intimidant față de persoana destinatară a emailurilor, B.

Criticând sentința atacată, recurentul pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a mai susținut că, deși prima instanță a motivat că pârâta nu a produs nicio dovadă din care să rezulte că s-a plâns unuia sau mai multor colegi, ori că s-au modificat raporturile dintre cei doi colegi, în urma primirii corespondenței electronice cu caracter discriminatoriu, aceste aspecte sunt nerelevante în constatarea și sancționarea faptelor ce intră în sfera de aplicare a O.G. nr. 137/2000.

1.4 Apărările intimatului

Intimatul reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca nefondat, arătând că intimata pârâtă nu era unicul destinatar al emailurilor transmise, aceasta folosind un limbaj familiar, informal, cu persoana sancționată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, fapt ce nu poate acredita ideea creării unui mediu ostil, degradant, intimidant.

De altfel, arată intimatul reclamant că atitudinea intimatei pârâte nu a fost una de sesizare a conducerii angajatorului despre faptele pe care le considera a fi de hărțuire sexuală, ori de aducere la cunoștința celor în drept să dispună asupra imposibilității de a lucra împreună cu cel care, prin emailurile trimise, îi crea acel mediu ostil, degradant, intimidant, impropriu bunelor relații la locul de muncă.

A mai menționat intimatul reclamant în întâmpinarea sa că, după desființarea postului deținut de B., acesta a încercat să o ajute prin consiliere și suport moral, transmiterea unor oferte de muncă, eforturi de a găsi poziții disponibile pe piață, conforme calificării persoanei disponibilizate.

A apreciat intimatul reclamant că sesizarea formulată de B. a avut un caracter "pro causa", obiectivul urmărit prin această sesizare fiind cel de preconstituire probe pentru un alt litigiu ce viza anularea deciziei de concediere a acesteia, într-o încercare de reinterpretare a unei relații colegiale și profesionale care a fost, în realitate, foarte bună.

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 aprilie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 16 martie 2016 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2.2 Soluția instanței de recurs

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și a motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 noul C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

2.2.1 Argumentele de fapt și de drept relevante

Hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 397 din 19 iunie 2013, ce formează obiectul controlului de legalitate în calea contenciosului administrativ de față, a fost anulată de prima instanță, aceasta reținând că nu sunt întrunite premisele textului de lege ce sancționează fapta de hărțuire ce a fost reclamată de petenta B. în fața autorității publice competente în constatarea și sancționarea formelor de discriminare.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, "constituie hărțuire și se sancționează contravențional orice comportament pe criteriu de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenența la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv."

Un comportament pe criteriul "gen/sex", apt să conducă la crearea unui astfel de mediu de lucru, generează un stres considerabil persoanei hărțuite, ce o împiedică pe aceasta să-și desfășoare în mod normal activitatea la locul de muncă, cu repercusiuni în planul personalității, demnității și integrității psihice sau fizice ale persoanei vizate.

Totodată, un astfel de comportament presupune o conduită culpabilă a celui care, prin acțiunile sau inacțiunile sale, determină crearea mediului ostil, intimidant sau degradant la locul de muncă, pentru o anumită persoană ori pentru un grup de persoane.

În Hotărârea nr. 397/2013 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a reținut săvârșirea faptei de hărțuire asupra persoanei fizice B. prin trimiterea de către A. a unui număr de patru emailuri ce au avut drept conținut glume și bancuri al căror limbaj satiric și ironic au fost de natură, în opinia Colegiului director al recurentului, să creeze cadrul ostil, degradant și intimidant ce a condus la afectarea relațiilor normale la locul de muncă între părțile din dosar.

În deplin acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că, prin faptele săvârșite de intimatul reclamant A., acesta nu a avut intenția de a discrimina persoana care s-a simțit lezată de acțiunile ce au constat în trimiterea glumelor și bancurilor cu notă misogină ori sexistă, iar comportamentul său nu a fost unul care să determine îndeplinirea condițiilor cerute de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, pentru a se reține existența unei hărțuiri la locul de muncă.

Astfel cum corect s-a analizat de către prima instanță, determinant în modificarea soluției adoptate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a fost faptul că acțiunile întreprinse de intimatul reclamant au vizat un grup determinat de persoane, în scopul detensionării atmosferei de lucru prin metoda trimiterii unor glume/bancuri către mai mulți destinatari, fără ca niciunul dintre emailurile primite de intimata pârâtă B. să o vizeze exclusiv pe aceasta.

În altă ordine de idei, examinând conținutul acestor emailuri, se reține că ele nu puteau determina o atitudine negativă sau una agresivă, represivă față de persoana care a reclamat o conduită pe care o aprecia a fi hărțuire, cât timp acea persoană nu a fost în niciun fel împiedicată să-și exercite activitățile pe care le avea la locul de muncă, nu era poziționată altfel decât ceilalți colegi în cadrul raporturilor sociale și organizaționale, nu i s-a creat o temere justificată față de cel care, pe linie ierarhică, avea atribuții de șef, iar în virtutea acestor prerogative cel sancționat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării urmărea să dea naștere unei atmosfere umilitoare sau ofensatoare față de intimata pârâtă B.

Întregul material probator administrat în cursul judecății la prima instanță a reliefat existența unor relații colegiale și profesionale normale între cele două persoane implicate în raportul juridic sancționat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, iar în unele situații acest comportament avea chiar o natură familiară, ce denotă relaxare și încredere între persoanele care, conform relațiilor de serviciu, se aflau într-o poziționare ierarhică de tip șef/subaltern, atitudine incompatibilă cu invocarea unor stări de stres emoțional ori psihic ce derivă din desfășurarea activităților la un loc de muncă în care s-ar fi creat un mediu ostil, degradant ori intimidant.

Așadar, în privința efectelor pe cere recurentul susține că le-a analizat și care au fost determinante pentru aplicarea unei sancțiuni pecuniare către intimatul reclamant din cauză, Înalta Curte reține că aceste efecte s-au dovedit a fi produse asupra intimatei pârâte prin faptele săvârșite de cel care a trimis emailurile considerate a avea conținut hărțuitor.

Prin urmare, sancționarea intimatului reclamant A. de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a realizat fără o examinare minuțioasă a condițiilor pe care le reclamă norma legală pentru a ne putea afla în ipoteza existenței unor fapte de hărțuire, ceea ce, în mod corect, a dus la anularea actului administrativ atacat în cauză.

În privința criticilor din recurs referitoare la faptul că instanța de fond a reținut împrejurarea că intimata pârâtă nu a sesizat în nicio modalitate activitatea intimatului reclamant pe care o considera a fi de natură să o afecteze în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, Înalta Curte reține că recurentul pârât, apreciind că simpla sesizare în fața sa este suficientă pentru a putea sancționa faptele reclamate, a ignorat comportamentul persoanei care s-a pretins victimă a unei acțiuni de hărțuire.

Este real că legea nu impune parcurgerea unor anumite etape prealabile sesizării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, că fiecare persoană care se consideră discriminată se poate adresa direct acestei instituții publice sau instanței de judecată, însă, în contextul în care faptele reclamate au avut un caracter continuu, astfel cum s-a apreciat în analiza lor, ridică evident semne de întrebare lipsa unei atitudini de a stopa anumite practici care, în percepția victimei, sunt de natură a-i cauza acesteia stări ce nu sunt compatibile cu existența unui climat de normalitate la locul de muncă.

Această pasivitate a intimatei pârâte a fost examinată în legătură cu efectele pe care aceasta a pretins că le-a suferit în urma primirii de la intimatul reclamant a e-mailurilor ce au constituit elementul obiectiv al faptei de hărțuire pentru care cel din urmă a fost sancționat, fiind greu de determinat care a fost momentul în care efectele au fost resimțite, în lipsa unor date punctuale în care persoana lezată să fi luat atitudine în sensul sesizării acestor derapaje în relațiile profesionale.

Așadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuție aspecte noi, care să determine reținerea unei alte stări de fapt decât cea constată de judecătorul primei instanțe, Înalta Curte, observând caracterul formal al acestor critici, urmează a respinge ca nefondată calea de atac exercitată asupra Sentinței civile nr. 773 din 07 martie 2014.

2.2.2 Temeiul de drept al soluției adoptate

Pentru considerentele anterior expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 496 noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinței civile nr. 773 din 07 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a CAF, pe care o va menține ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Sentinței nr. 773 din 7 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2016.

Procesat de GGC - NN