ÎCCJ, decizie (scj.ro #81670)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81670) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Litigiu de muncă. Domiciliu ales al reclamantului.
Competență teritorială absolută.
Cuprins pe materii :
Drept procesual civil.
Competență teritorială.
Index alfabetic :
competență
teritorială absolută
-
domiciliu
ales
-
litigiu
de muncă
Codul
muncii, art. 284
Noul Cod civil, art. 89
Potrivit normei de
competență teritorială absolută prevăzută de art.
284
alin. (2) Codul muncii,
litigiul
având ca obiect recunoașterea și plata unor drepturi salariale, este
dat în competența tribunalului în circumscripția căruia își
are domiciliul reclamantul
și nu la
domiciliul ales la care solicită să îi fie
comunicate actele
de procedură.
Dacă
s-ar admite determinarea competenței
în raport de domiciliul/sediul
apărătorului ales sau mandatarului reclamantului, s-ar ajunge la
situația în care reclamantului i s-ar permite să aleagă
instanța la care
să se judece, în funcție de baroul avocațial
din cadrul căruia își alege
apărătorul sau în funcție de domiciliul mandatarului,
ceea ce contravine regimului juridic al
competenței teritoriale exclusive.
Secția I civilă, decizia nr. 3401
din 14 iunie 2013
Prin cererea
înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București
la data de 13.11.2009
,
petenții
V.L.D., C.M., J.I.,
M.C. au chemat
in judecată Ministerul Apărării Naționale, Unitatea
Militară 12xx, Unitatea Militară 017xx, Unitatea Militară
023xx, Unitatea Militară 015xx, Unitatea
Militară 020xx, Unitatea Militară 020xx,
Unitatea
Militară 010xx, Unitatea Militară 010xx, Unitatea Militară
016xx, Unitatea Militară 011xx, Unitatea Militară 019xx, Unitatea
Militară 026xx,
Unitatea Militară
018xx, Unitatea Militară 012xx, solicitând
recunoașterea și plata anumitor drepturi salariale.
În cauză s-au formulat cereri
de intervenție de către R.C., M.R., M.C., G.S., N.I., C.M., N.
M., D.M.V., M.D., G.N., B.C.,
M.I.D., S.G.,
G.M. și A.B.,
cereri ce au fost
încuviințate în principiu în încheierea din 25.01.2011.
Prin
sentința civilă nr. 3069 din 19.04.2011 pronunțată de
Curtea de Apel
București,
Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
s-a admis excepția
necompetenței
materiale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a
cauzei în favoarea
Tribunalului București, Secția a VIII-a conflicte de muncă si
asigurări sociale.
După
declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București,
Secția a
VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de
28.06.2011
.
La termenul de
judecată din data de 07.11.2011, tribunalul a invocat excepția
necompetenței
teritoriale.
Având în vedere
soluția ce urma a se da asupra excepției, față de
domiciliile diferite ale reclamanților și intervenienților,
tribunalul a dispus disjungerea acțiunii formulate de reclamanții
V.L.D., C.M., J.I., M.C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul
Apărării Naționale și Unitatea Militară nr. 026xx
și formarea
unui nou dosar.
Analizând excepția
necompetenței teritoriale invocată din oficiu, Tribunalul
București a reținut următoarele:
Domiciliile
reclamanților sunt în județul Gorj, astfel cum rezultă din
actele
dosarului.
Potrivit art.
284 Codul muncii (în forma în vigoare la data introducerii acțiunii) „(1)
Judecarea conflictelor de munca este de competenta instanțelor
stabilite conform Codului de procedură, (2)
Cererile referitoare la cauzele
prevăzute
la alin. (1) se adresează instanței competente in a cărei
circumscripție
reclamantul are
domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".
Prin urmare, având în vedere că
prezenta cauză reprezintă un litigiu de
muncă (reclamanții solicitând obligarea pârâtei la
recunoașterea si plata anumitor
drepturilor salariale), că
reclamanții au domiciliul în județul Gorj, față de
dispozițiile art.284 Codul muncii (în forma in vigoare la data
introducerii acțiunii), Tribunalul București a constatat că nu
este competent să soluționeze cauza.
Prin
sentința civilă nr. 10059 din 14.11.2011, pronunțată de
Tribunalul
București,
Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,
a fost
admisă
excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București,
invocată din
oficiu și
cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Gorj.
Investit prin declinare, Tribunalul
Gorj, Secția conflicte de muncă și
asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 1733 din
21.02.2013
și-a declinat, la rândul
său, competența în favoarea primei
instanțe sesizate, Tribunalul București și,
constatând ivit conflict
negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de
Casație și
Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a hotărî astfel,
această din urmă instanță a reținut că, normele
prevăzute în Codul muncii, referitoare la
competența teritorială sunt derogatorii
de la dreptul comun, competența de
soluționare aparținând nu instanței de la
domiciliul pârâtului, ci instanței de la
domiciliul reclamantului.
Derogarea este
justificată, având în vedere faptul că, de cele mai multe ori
calitatea de reclamant revine salariatului,
căruia legiuitorul a intenționat să-i creeze astfel o facilitate.
Noțiunea
de domiciliu trebuie interpretată în sens larg, ea referindu-se, în
situația în care salariatul este reclamant, nu doar la locuința
statornică a acestuia,
ci la locul unde poate fi găsit pentru comunicarea
actelor de procedură.
În cazul pluralității de
reclamanți salariați, având domicilii diferite, s-a pus problema de a
se ști ce instanță este competentă teritorial să
soluționeze litigiul.
În
practică, s-a răspuns că, în acest caz, are loc o prorogare
voluntară sau convențională de competență, în temeiul
art. 19 C.proc.civ., cererea putând fi introdusă la orice instanța in
raza căreia își are domiciliul unul dintre
reclamanți. Competența este exclusivă, dar
raportată la o instanța situată în
oricare din circumscripțiile unde domiciliază unul dintre
salariații reclamanți.
Totodată, s-a apreciat că
nu are loc o renunțare la un drept în acest caz, fiind în interesul
tuturor reclamanților o bună administrare a justiției și
pronunțarea unei hotărâri unitare, cu satisfacerea drepturilor
și intereselor acestora.
În plus, în
procedura civilă română s-a statuat că, dacă odată cu
intentarea
acțiunii,
partea și-a ales un domiciliu, altul decât cel real, acest domiciliu ales
rămâne statornic pe tot cursul procesului, afară numai dacă acea
parte și l-ar
schimba, în condițiile legii.
În speță, petenții au
indicat drept domiciliu procesual ales adresa din București, iar
părțile nu au revenit asupra alegerii de domiciliu,
Noțiunea
de domiciliu trebuie interpretată într-un sens larg, interesând nu
atât locuința
statornică și principală a reclamantului, ci adresa unde
locuiește
efectiv.
Prin decizia
civilă nr. 4047 din 13 mai 2011, Î.C.C.J., Secția civilă și
de
proprietate intelectuală, a
statuat că, din punct de vedere procesual scopul
dispozițiilor legale referitoare la domiciliu, așa cum
rezultă din conținutul art. 85
și urm. C.proc.civ., este acela ca părțile aflate în
litigiu să poată fi
înștiințate
de existența procesului, pentru a da eficiență dreptului lor la
apărare.
Mai mult decât atât, normele din Codul
muncii care reglementează
competența
teritorială, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului
comun,
derogare prin care se urmărește o bună
administrare a justiției în acest caz,
norma
fiind prevăzută, în mod evident în sprijinul reclamantului.
În același sens, Curtea
Constituțională a României, prin decizia nr.
945 din 07.07.2011 a stabilit că „reglementarea diferită a
Codului muncii față de cea
a Codului de procedură
civilă, referitoare la competența teritorială a instanțelor
de judecată, este justificată de
specificul si necesitățile ce decurg din raporturile de muncă.
în acest sens trebuie observat că reglementarea criticată
urmărește
facilitarea
accesului la justiție și a apărării salariatului care are,
în cele mai multe
cazuri, calitatea de reclamant".
Astfel,
nesocotirea de către instanța a voinței reclamantului,
manifestată
prin
alegerea unui domiciliu procesual, precum și investirea unei alte
instanțe, cu
încălcarea normelor ce stabilesc, în mod exclusiv, competența
teritorială, apare
ca o încălcare
a drepturilor acestuia, consfințite de legiuitor prin normele derogatorii
de la dreptul comun.
Cu privire
la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a
fost
legal sesizată în baza
art. 22 alin.(3) raportat la art. 20 pct. 2 C.proc.civ., Înalta Curte a
reținut următoarele:
Prin cererea de
chemare în judecată, ce are ca obiect recunoașterea și plata
anumitor drepturi salariale, întemeiate pe
dispozițiile Codului muncii,
reclamanții
au indicat faptul că au domiciliul ales pentru comunicarea actelor
procedurale la cel al apărătorului lor,
situat în București
.
Potrivit normei de
competență teritorială absolută prevăzută de art.
284
alin. (2) Codul muncii (în forma în
vigoare la data introducerii acțiunii), astfel de
litigii de natura
celui din cauză sunt date în competența tribunalului în
circumscripția căruia își au domiciliile reclamanții,
înțelegând prin domiciliu
locul unde
persoana fizică își are locuința statornică sau
principală (astfel cum prevăd dispozițiile art. 13 din Decretul
nr. 31/1954, în vigoare la momentul
introducerii
acțiunii), și nu la domiciliul ales la care o persoană
solicită să îi fie
comunicate actele de procedură.
De asemenea, este de reținut
că, potrivit dispozițiilor art. 89 alin. (2) din Noul Cod civil,
„stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel
care se ocupă sau se mută dintr-un anumit loc a făcut-o cu
intenția de a avea colo locuința principală".
Chiar dacă
reclamanții și-au indicat un domiciliu procesual ales pe raza
municipiului București, respectiv la avocatul acestora, acest domiciliu nu
poate atrage competența Tribunalului București, art. 284 alin. (2)
din Codul muncii (în forma în vigoare la momentul introducerii acțiunii),
având în vedere sediul stabil
și efectiv al reclamanților, iar nu domiciliul
mandatarului/avocatului acestuia sau
sediul cabinetului apărătorului ales.
Dacă s-ar
admite determinarea competenței
în raport de domiciliul/sediul apărătorului
ales sau mandatarului reclamanților, s-ar ajunge la situația în care
reclamanților li s-ar permite să aleagă instanța la care
să se judece (într-un
caz de competență absolută) în funcție de baroul
avocațial
din cadrul
căruia își aleg apărătorul sau în funcție de
domiciliul mandatarului,
ceea ce contravine
regimului juridic al competenței teritoriale exclusive.
Așa
fiind, cum domiciliile reclamanților nu sunt în municipiul București,
ci, potrivit cărților de
identitate, acesta sunt situate pe raza județului Gorj, competența
teritorială aparține Tribunalului Gorj.
Față de cele reținute,
Înalta Curte, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C.
proc.civ., a stabilit competența judecării cauzei în favoarea
Tribunalului Gorj în a cărui rază teritorială se află
domiciliile reclamanților.