ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2606/2013

Deliberând asupra

conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului a constatat

următoarele:

Prin contestația înregistrată inițial

sub nr. 1869/112/2011 la Tribunalul Bistrița Năsăud la data de 26 mai 2011, contestatorul

G.D. a chemat în judecată pe intimații Ministerul Apărării Naționale și Casa de

Pensii a Ministerului Apărării Naționale și a solicitat instanței anularea hotărârii

comisiei de contestații din cadrul Ministerul Apărării Naționale, anularea deciziei

de recalculare a pensiei nr. 42903 din 22 decembrie 2010 emisă de Casa de Pensii

a Ministerului Apărării Naționale și menținerea deciziei nr. 088844 din 13

februarie 2009 privind calcularea pensiei de serviciu, obligarea pârâtei la plata

diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform legii nr. 164/2001 și pensia

recalculată conform Legii nr. 119/2010 de la data de 01 ianuarie 2011 și până la

repunerea în plată a pensiei inițiale, cu obligarea acesteia la plata dobânzii legale

aferente până la data plății efective a pensiei inițiale. În subsidiar, a arătat

că contestă și cuantumul pensiei stabilite în urma recalculării.

În motivarea contestației,

s-a susținut, că decizia de recalculare e lovită de nulitate absolută pentru că

a fost emisă de intimatul Ministerul Apărării Naționale și nu de către intimata

Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, cu toate că au intrat în vigoare

prevederile art. 132 din Legea 263/2010.

Pe fond, s-a arătat

în esență, faptul că prin decizia atacată s-a dispus nelegal recalcularea pensiei

de care beneficiază contestatorul, astfel încât s-a produs o diminuare nejustificată

al cuantumului acesteia.

Prin recalcularea pensiei la nivelul

salariului mediu brut se realizează o degradare a cadrelor militare. Pensia militarului

e o contraprestație pentru sacrificiul pe care l-a făcut atât cât a fost cadru activ,

cât și ca rezervist, pentru privațiunile la care a fost supus. Prin Legea nr. 119/2010

se încalcă dreptul de proprietate ce derivă din gradul avut, precum și din noțiunea

de bun astfel cum a fost ea interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Așa fiind se creează

o discriminare între cadrele militare ce au lucrat într-o singură unitate și au

putut prezenta adeverințe cu veniturile realizate și ceilalți ce nu au putut prezenta

adeverințe. De asemenea, se creează discriminare între cadrele militare și personalul;

civil ce a avut înscrise toate veniturile realizate în carnetul de muncă. Se mai

creează discriminare și între cadrele militare și magistrați, care deși au avut

aceleași privațiuni, beneficiază prin lege de un mod de calcul al pensiei mult mai

favorabil.

Prin recalculare

se încalcă și principiul dreptului câștigat prin suportarea statutului; regimului

militar prin; suportarea privațiunilor specifice acestui sistem, prin renunțarea

la orice altă activitate generatoare de venit. Se mai încalcă încă un principiu

al statului de drept, respectiv acela al previzibilității legi.

În concluzie,

s-a arătat că decizia contestată și implicit procesul de recalculare a pensiilor

sunt nelegale raportat la dispozițiile Constituției, ale dreptului comun, cât și

ale legislației europene în materie, sens în care s-a făcut o referire amplă ta

prevederile constituționale, legale și convenționale pretins încălcate.

Trebuie menționat

că inițial în Dosarul nr. 1869/112/2011 al acestui tribunal s-a formulat o contestație

colectivă de acest contestator împreună cu încă 9 contestatori, însă la termenul

de judecată din 23 mai 2011 s-a dispus disjungerea contestației și formarea a unor

dosare separate pentru fiecare contestator, intimații fiind aceeași.

Prin sentința

civilă nr. 1719/F din 19 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud,

secția civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, motivând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 156 teza a

II

-a din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei,

potrivit căruia competența teritorială revine instanței în a cărei rază teritorială

își are sediul pârâtului.

Cum cererea reclamantului

este îndreptată împotriva Casei de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și

Ministerului Apărării Naționale iar sediu! pârâților se află în București, Tribunalul

Bistrița Năsăud, a declinat competența de soluționare la Tribunalul București.

Pe rolul Tribunalului

București, secția a VIII - a conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost

înregistrată la data de 30 septembrie 2011.

La termenul stabilit

instanța, din oficiu, cât și de pârât au invocat excepția necompetenței teritoriale

a Tribunalului București.

Prin sentința

civilă nr. 3058 din 28 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a

VIII - a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția de necompetență

teritorială și în consecință s-a declinat competența de soluționare a cauzei la

Tribunalul Bistrița Năsăud.

Totodată, s-a

constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei

la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

S-a reținut că

decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă la 22 decembrie 2010 în baza Legii

nr. 119/2010, cererea fiind formulată la instanța de la domiciliul reclamantului

pensionar la data de 26 mai 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010

și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la

sediul pârâtului.

Legea nr. 19/2000

a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, astfel că suntem în

situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat și

se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competența teritorială

absolută la sediul pârâtului, indiferent de cine a emis decizia de pensie, calitatea

de emitent a deciziei neputând determina competența care se stabilește în funcție

de domiciliul sau sediul părților.

Normele de procedură

civilă sunt de imediată aplicare iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt

legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ.

Când o lege specială

- Legea nr. 19/2000, care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme

cu privire la competență, este înlocuită cu o altă lege - Legea nr. 119/2010 - și

aveam o altă lege specială - Legea nr. 119/2010 - care face trimite la normele de

competența din legea abrogată se aplică noua lege, competența fiind cea stabilită

de la data intrării ei în vigoare.

Art. 156 din

Legea nr. 263/2010 arată că „Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția

asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii

nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările

ulterioare."

Art. 727. din

C. proc. civ. arată că: „Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziții

abrogate sau modificate din cuprinsul acestui: cod, trimiterea se va socoti făcută,

când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc."

Este adevărat

că Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile C. proc. civ. dar acesta

reprezintă legea generală în materie de procedură astfel că prin analogie se poate

interpreta că și în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură

abrogată competența fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat

că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea

prevedere.

O lege abrogată

nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua

lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar și

prevederile C.E.D.O. pentru o judecată echitabilă, statuează respectarea normelor

de procedură în vigoare la momentul judecății.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe,

care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul

dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență,

stabilind în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată

că reclamantul a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat să se dispună

anularea hotărârii comisiei de contestații din cadrul M.A.N, anularea deciziei de

recalculare a pensiei nr. 42903 din 22 decembrie 2010 emisă de Casa de Pensii a

Ministerului Apărării Naționale și menținerea deciziei nr. 088844 din 13

februarie 2009 privind calcularea pensiei de serviciu, obligarea pârâtei la plata

diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia

recalculată conform Legii nr. 119/2010 de la data de 01 ianuarie 2011 și până la

repunerea în plată a pensiei inițiale, cu obligarea acesteia la plata dobânzii legale

aferente până la data plății efective a pensiei inițiale.

Dispozițiile

art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care

făcea trimitere ia prevederile Legii nr. 119/2010, în baza căreia a fost emisă decizia

de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.

Este de reținut

că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din Legea

nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S

sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării

Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.), sunt de competența

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Conform art. 725

C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea

nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.

Totodată, în raport

și de prevederile art. 727 din același act normativ, este de reținut, că o lege

abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită

de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.

Astfel, având

în vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de domiciliul

reclamantului, care se află sat Ț. jud. Bistrița Năsăud, conform înscrisului aflat

la dosarul Tribunalului Bistrița Năsăud (copia actului de identitate), Înalta

Curte constată că soluționarea prezentei cauze îi revine Tribunalului Bistrița Năsăud.

În consecință,

față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin.

(5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei la

Tribunalului Bistrița Năsăud, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea

judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

27 iunie 2013.