ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2607/2013

Deliberând asupra

conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului a constatat

următoarele:

Prin acțiunea

civilă înregistrată la Tribunalul Bistrița Năsăud sub nr. 734/112/2011, reclamantul

T.T., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere,

a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale și Casa de

Pensii a Ministerului Apărării Naționale, anularea deciziei de recalculare a pensiei

din 31 decembrie 2010 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale

și menținerea deciziei din 21 martie 2001 privind calcularea pensiei de serviciu,

obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform

Legii nr. 164/2001 și pensia recalculată conform Legii nr. 119/2010 de la data de

01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, obligarea acesteia

la plata dobânzii legale aferente până la data plății efective a pensiei inițiale,

suspendarea efectelor deciziei atacate și menținerea în plată a pensiei calculate

potrivit Legii nr. 164/2001.

În motivarea contestației,

s-a susținut că decizia de recalculare e lovită de nulitate absolută pentru că a

fost emisă de intimatul Ministerul Apărării Naționale și nu de către intimata Casa

de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, cu toate că au intrat în vigoare prevederile

art. 132 din Legea nr. 263/2010.

Pe fond, s-a

arătat în esență faptul că prin decizia atacată s-a dispus nelegal recalcularea

pensiei de care beneficiază contestatorul, astfel încât s-a produs o diminuare

nejustificată a cuantumului acesteia. Prin recalcularea pensiei la nivelul

salariului mediu brut se realizează o degradare a cadrelor militare. Pensia

militarului e o contraprestație pentru sacrificiul pe care l-a făcut atât cât a

fost cadru activ, cât și ca rezervist, pentru privațiunile la care a fost

supus. Prin Legea nr. 119/2010 se încalcă dreptul de proprietate ce derivă din

gradul avut, precum și din noțiunea de bun astfel cum a fost ea interpretată de

Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Așa fiind, se

creează o discriminare între cadrele militare ce au lucrat într-o singură

unitate și au putut prezenta adeverințe cu veniturile realizate și ceilalți ce

nu au putut prezenta adeverințe. De asemenea, se creează discriminare între

cadrele militare și personalul civil ce a avut înscrise toate veniturile

realizate în carnetul de muncă. Se mai creează discriminare și între cadrele

militare și magistrați, care deși au avut aceleași privațiuni, beneficiază prin

lege de un mod de calcul al pensiei mult mai favorabil.

Prin

recalculare se încalcă și principiul dreptului câștigat prin suportarea

statutului regimului militar prin suportarea privațiunilor specifice acestui

sistem, prin renunțarea la orice altă activitate generatoare de venit. Se mai

încalcă încă un principiu al statului de drept, respectiv acela al

previzibilității legi.

În concluzie,

s-a arătat că decizia contestată și implicit procesul de recalculare a

pensiilor sunt nelegale raportat la dispozițiile Constituției, ale dreptului

comun, cât și ale legislației europene în materie, sens în care s-a făcut o

referire amplă la prevederile constituționale, legale și convenționale pretins

încălcate.

La termenul

din 20 iunie 2011, Tribunalul, din oficiu, a invocat excepția necompetenței

teritoriale.

Prin sentința

civilă nr. 1766/F din 26 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița

Năsăud, secția civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București, motivând că în speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 156 teza a

II

-a din Legea nr.

19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei, potrivit căruia competența

teritorială revine instanței în a cărei rază teritorială își are sediul

pârâtului.

Cum cererea

reclamantului este îndreptată împotriva Casei de Pensii a Ministerului Apărării

Naționale și Ministerului Apărării Naționale, iar sediul pârâților se află în

București, Tribunalul Bistrița Năsăud a declinat competența de soluționare la

Tribunalul București.

Pe rolul

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

cauza a fost înregistrată la data de 11 octombrie 2011, sub nr. 65952/3/2011.

La termenul

stabilit, instanța, din oficiu, cât și pârâtul, au invocat excepția

necompetenței teritoriale a Tribunalului București.

Prin sentința

civilă nr. 2479 din 14 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a

VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția de

necompetență teritorială și în consecință s-a declinat competența de

soluționare a cauzei la Tribunalul Bistrița Năsăud.

Totodată, s-a

constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei

la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de

competență.

S-a reținut

că decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în

baza Legii nr. 119/2010, cererea fiind formulată la instanța de la domiciliul

reclamantului pensionar la data de 16 februarie 2011, după intrarea în vigoare

a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată

către Tribunalul de la sediul pârâtului.

Legea nr.

19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, astfel că

suntem în situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a

abrogat și se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competența

teritorială absolută la sediul pârâtului, indiferent de cine a emis decizia de

pensie, calitatea de emitent a deciziei neputând determina competența care se

stabilește în funcție de domiciliul sau sediul părților.

Normele de

procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr.

263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C.

proc. civ.

Când o lege

specială - Legea nr. 19/2000 - care reglementează un anumit domeniu și care

cuprinde și norme cu privire la competență este înlocuită cu o altă lege -

Legea nr. 119/2010 - și aveam o altă lege specială - Legea nr. 119/2010 - care

face trimite la normele de competența din legea abrogată se aplică noua lege,

competența fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.

Art. 156 din

Legea nr. 263/2010 arată că „Prevederile prezentei legi, referitoare la

jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.

și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu

modificările și completările ulterioare.”

Art. 727 C.

proc. civ. arată că: „Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la

dispoziții abrogate sau modificate din cuprinsul acestui Cod, trimiterea se va

socoti făcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le

înlocuiesc.”

Este adevărat

că Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile C. proc. civ., dar acesta

reprezintă legea generală în materie de procedură astfel că prin analogie se poate

interpreta că și în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură

abrogată, competența fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat

că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea

prevedere.

O lege abrogată

nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua

lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar și

prevederile Curții Europene a Drepturilor Omului pentru o judecată echitabilă statuează

respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecății.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe,

care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul

dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență,

stabilind în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată

că reclamantul a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat să se dispună

anularea hotărârii Comisiei de contestații din cadrul Ministerului Apărării Naționale,

anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010 emisă de Casa de

Pensii a Ministerului Apărării Naționale și menținerea deciziei din 21 martie 2001

privind calcularea pensiei de serviciu, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre

pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia recalculată conform

Legii nr. 119/2010 de la data de 01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată

a pensiei inițiale, cu obligarea acesteia la plata dobânzii legale aferente până

la data plății efective a pensiei inițiale.

Dispozițiile

art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care

făcea trimitere la prevederile Legii nr. 119/2010, în baza căreia a fost emisă decizia

de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.

Este de reținut

că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent devenit art. 154 din Legea

nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S

sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării

Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații),

sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul reclamantul.

Conform art. 725

C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea

nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.

Totodată, în raport

și de prevederile art. 727 din același act normativ, este de reținut că o lege abrogată

nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua

lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.

Astfel, având

în vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de domiciliul

reclamantului, care se află în localitatea Bistrița Năsăud, conform înscrisului

aflat la dosarul Tribunalului Bistrița Năsăud (copia actului de identitate),

Înalta Curte constată că soluționarea prezentei cauze îi revine Tribunalului Bistrița

Năsăud.

În consecință,

față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin.

(5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei la

Tribunalul Bistrița Năsăud, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 27 iunie 2013.