Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.06.2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2605/2013

HOTĂRÂRE
27.06.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2605/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud la data de 26 mai 2011 sub nr. 1869/112/2011, contestatorul S.C., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 49697 din 20 decembrie 2010 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, cu menținerea drepturilor de pensie de serviciu și să-i plătească sumele de bani reținute, ca urmare a recalculării, cu obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia calculată conform Legii nr. 119/2010 de la data de 01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, cu obligarea acesteia la plata dobânzii legale aferente de la data plății efective a pensiei inițiale.

Prin sentința civilă nr. 1723F din 19 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, secția civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, motivând că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 156 teza a II -a din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei, potrivit căruia competența teritorială revine instanței în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtului. Cum cererea reclamantului este îndreptată împotriva Casei de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Apărării Naționale iar sediul pârâților se află în București, Tribunalul Bistrița Năsăud, a declinat competența de soluționare la Tribunalul București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VIII- a conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a, fost, înregistrată la data de 29 septembrie 2011. La termenul stabilit instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București. Prin sentința civilă nr. 2738 din 20 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vlll - a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a admis excepția de necompetență teritorială și în consecință s-a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Bistrița Năsăud. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

S-a reținut că decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă la 20 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea fiind formulată la instanța de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 26 mai 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la sediul pârâtului. Legea nr. 19/2000 a fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, astfel că suntem în situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat și se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competența teritorială absolută la sediul pârâtului, indiferent de cine a emis decizia de pensie, calitatea de emitent a deciziei neputând determina competența care se stabilește în funcție de domiciliul sau sediul părților.

Normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ. Când o lege specială - Legea nr. 19/2000 - care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu privire la competență, este înlocuită cu o altă lege - Legea nr. 119/2010 - și aveam o altă lege specială - Legea nr. 119/2010 - care face trimite la normele de competența din legea abrogată se apiică noua lege, competența fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare. Art. 156 din Legea nr. 263/2010 arată că „Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc.

civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare." Art. 727. din C. proc. civ. arată că: "Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la dispoziții abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va socoti făcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le înlocuiesc." Este adevărat că Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile C. proc. civ. dar acesta reprezintă legea generală în materie de procedură astfel că prin analogie se poate interpreta că și în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată competența fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere.

O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar și prevederile C.E.D.O. pentru o judecată echitabilă statuează respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecății. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. 3 C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Bistrița Năsăud, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei nr. 49697 din 20 decembrie 2010 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, cu menținerea drepturilor de pensie de serviciu și să-i plătească sumele de bani reținute, ca urmare a recalculării, cu obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia calculată conform Legii nr. 119/2010 de la data de 01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale, cu obligarea acesteia la plata dobânzii legale aferente de la data plății efective a pensiei inițiale.

Dispozițiile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 au abrogat expres Legea nr. 19/2000 la care făcea trimitere la prevederile Legii nr. 119/2010, în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat. Este de reținut că potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent, devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.), sunt de competența instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliui sau sediul reclamantul. Conform art. 725 C. proc. civ., normeie de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.

Totodată, în raport și de prevederile art. 727 din același act normativ, este de reținut, că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare. Astfel, având în vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care se află localitatea Bistrița Năsăud, jud. Bistrița Năsăud, conform înscrisului aflat la dosarul Tribunalului Bistrița Năsăud (copia actului de identitate), Înalta Curte constată că soluționarea prezentei cauze îi revine Tribunalului Bistrița Năsăud. În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Bistrița Năsăud, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-27
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2608/2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 599/112/2011 reclamantul S.N. a chemat în judecată pe intimații Ministerul Apărării Naționale
ÎCCJ 2013-10-11
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3258/2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud Ia 11 februarie 2011 sub nr. 566/112/2011, contestatoru
ÎCCJ 2013-09-23
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3925/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, secția civilă, la 11 februarie 2011, reclamantul C.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naț
ÎCCJ 2013-10-11
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3259/2013
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din acte lucrările dosarului a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la 11 februarie 2011 sub nr. 535/112/2011, contestatoarea B.
ÎCCJ 2013-09-23
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3926/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița Năsăud, secția civilă la 11 februarie 2011, reclamantul Z.K. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Nați
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă