ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3258/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3258/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud Ia 11 februarie 2011 sub nr. 566/112/2011, contestatorul I.I.P., în contradictoriu cu pârâții Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei de recalculare a pensiei nr. 4650 din 31 decembrie 2010, emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, cu menținerea drepturilor de pensie de serviciu și să i se plătească sumele de bani reținute ca urmare a recalculării, cu obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia calculată conform Legii nr. 119/2010, de Ia 1 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale și la plata dobânzii legale aferente de la data plății efective a pensiei inițiale, cu menținerea Deciziei nr. 061218 din 19 ianuarie 2009, stabilită prin Legea nr. 184/2001.
Prin Sentința civilă nr. 1787/F din 3 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, motivându-se că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 156 teza a II-a din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei, potrivit căruia competența teritorială revine instanței în a cărei rază teritorială își are sediul pârâtul. Cum cererea reclamantului este îndreptată împotriva Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Ministerul Apărării Naționale, iar sediul pârâților se află în București Tribunalul Bistrița-Năsăud a declinat competența de soluționare la Tribunalul București.
Pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată la data de 27 octombrie 2011. La termenul stabilit, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București. Prin Sentința civilă nr. 4363 din 29 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a admis excepția de necompetență teritorială și în consecință s-a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Bistrița-Năsăud. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.
S-a reținut că noul text de lege, respectiv art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, prevede o competență teritorială exclusivă, respectiv la domiciliul sau sediul reclamantului, indiferent dacă cererea de chemare în judecată a fost îndreptată împotriva caselor de pensii sectoriale, a caselor teritoriale de pensii, norma fiind una imperativă, de la care părțile nu pot face derogare. Cum prezenta acțiune a fost inițial introdusă la 11 februarie 2011, când era în vigoare Legea nr. 263/2010, iar reclamantul are domiciliul procesual ales în localitatea Bistrița, competența teritorială exclusivă revine Tribunalului Bistrița-Năsăud, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc.
civ. va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud, pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că reclamantul a învestit instanța cu o cerere prin care a solicitat să se dispună anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010 emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, cu menținerea drepturilor de pensie de serviciu și să i se plătească sumele de bani reținute ca urmare a recalculării, cu obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform Legii nr. 164/2001 și pensia calculată conform Legii nr. 119/2010 de la 1 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a pensiei inițiale și la plata dobânzii legale aferente de Ia data plății efective a pensiei inițiale, cu menținerea deciziei din 19 ianuarie 2009, stabilită prin Legea nr. 184/2001.
Dispozițiile art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 au abrogat expres Legea nr. 13/2000, care făceau trimitere la prevederile Legii nr. 119/2010, în baza căreia a fost emisă decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat. Este de reținut că, potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent devenit art. 154 din Legea nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate împotriva C.N.P.A.S. sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și SRI) revine instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Conform art. 725 C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură.
Totodată, în raport și de prevederile art. 727 C. proc. civ. este de reținut că o lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege, ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare. Astfel, având în vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de domiciliul reclamantului, care se află localitatea Bistrița-Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, Înalta Curte constată că soluționarea prezentei cauze îi revine în competență Tribunalului Bistrița-Năsăud. În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Bistrița-Năsăud, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2013. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.